Slujirea nu este tăiere de capete, ci spălare de picioare

„Vrednic de crezare este cuvântul: de pofteşte cineva episcopie, bun lucru doreşte. Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa; căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului. Dar el trebuie să aibă şi mărturie bună de la cei din afară, ca să nu cadă în ocară şi în cursa diavolului. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cucernici, nu vorbind în două feluri, nu dedaţi la vin mult, neagonisitori de câştig urât, păstrând taina credinţei în cuget curat. Dar şi aceştia să fie mai întâi puşi la încercare, apoi, dacă se dovedesc fără prihană, să fie diaconiţi. Femeile (lor), de asemenea, să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate. Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure femei, să-şi chivernisească bine casele şi copiii lor. Căci cei ce slujesc bine, rang bun dobândesc şi mult curaj în credinţa cea întru Hristos Iisus.“ (I Timotei 3, 1-13)

spalarea picioarelor la Golia

Fragmentul apostolic descrie principalele calităţi ale slujitorului Bisericii, care sunt de fapt criterii pentru accederea în clerul superior. „Cine doreşte episcopie, bun lucru doreşte“ – îi mărturiseşte Apostolul Pavel ucenicului Timotei, arătând că treapta dorită este plină de bunătate, dar pentru a vedea binele din ea, trebuie să fii, la rândul tău, bun, să cunoşti binele. Primind o demnitate înaltă, ai datoria să te ridici la înălţimea funcţiei primite, pentru că altfel, prin imaturitate şi orgoliu, prin imoralitate şi nepăsare, te pierzi pe tine şi compromiţi instituţia ce o reprezinţi. Din cuvintele Sfântului Pavel am putea cu uşurinţă să desprindem calităţile şefului, care nu are în subordine oameni, ci care se îngrijeşte de persoane. Astfel, Sfânta Scriptură dă repere liderului care vrea să rămână în istorie cu nume bun – el trebuind să fie înţelept şi ospitalier, moral şi gospodar, smerit şi cinstit, nepătat şi apreciat. Această enumerare de calităţi cultivate în viaţă şi evidenţiate prin atitudini se încheie cu o sentinţă paulină plină de semnificaţii: „Cei ce slujesc bine, bun rang dobândesc“. Dacă funcţia o primeşti, rangul îl dobândeşti, poziţia înaltă îţi este oferită, dar la înălţimea ei te ridici tu. Apostolul ne spune că dobândesc rang bun, adică sunt apreciaţi, nu cei care încearcă să fie duri, ci toţi cei care reuşesc să fie buni, nu cei care ştiu să se folosească, ci aceia care se străduiesc să slujească, iar slujirea nu este tăiere de capete, ci spălare de picioare. Se zice că funcţia îl schimbă pe om şi este firesc să fie aşa, dar atunci când poziţia înaltă îl face să-şi privească colegii nu ca pe cei de lângă el, ci ca pe cei de sub el, înseamnă că nu era pregătit să primească promovarea, nu era demn să primească o înaltă demnitate, prestigiul nemeritat erodând omenia datorată. Orice promovare înseamnă o transformare, pentru că presupune mai multe reponsabilităţi şi o luptă mai mare, dar dacă schimbarea nu este în bine şi spre bine, acea funcţie îţi distruge relaţia cu Dumnezeu şi legătura cu semenii, te face să te crezi un dumnezeu care nu mai are nevoie de Dumnezeu. Fiecare promovare este o şansă mare, dar care ascunde riscuri nebănuite; este întotdeauna un pas înainte, dar ne punem întrebarea dacă este şi un pas în direcţia bună.

Sursa: Ziarul Lumina