Interviu realizat de rasofora Neonila cu Pr. Dan Bădulescu
Revista "Atitudini", nr.4, ianuarie 2009
- Care credeţi că ar fi cea mai viabilă atitudine pentru viaţa Bisericii la ora actuală?
- Rugăciunea.
- Atât?
- Aţi spus care ar fi cea mai viabilă, căci sunt mai multe, sigur: rugăciunea, mărturisirea…
- Raportat la problemele de azi, pentru că rugăciunea este dintotdeauna, şi nu trebuie să lipsească.
- Şi postul, şi rugăciunea, sigur…
- Credeţi că există vreo problemă în atitudinea noastră mărturisitoare?
- Mă leg de ceea ce a spus părintele Arsenie Muscalu la o conferinţă ASCOR: Trebuie să ne umplem de Duhul Sfânt, căci dacă n-am face lucrul acesta, chiar dacă cunoaştem toate conspiraţiile, atunci tot o să te lepezi, deşi ai cunoştinţa. Dar harul te ajută să mergi până la capăt şi chiar îţi dă ce să grăieşti, cum le zicea: «Nu vă îngrijiţi ce veţi grăi şi ce veţi face…». Când vine momentul, atunci ieşi în faţă şi le vei spune ce ai de spus. Deci, dobândirea harului Duhului Sfânt este în toate epocile, ea este universal valabilă. Iar odată ce am dobândit nişte cunoştinţe pentru un caz concret, atunci trebuie şi mărturisite; trebuie ieşit în faţă şi mărturisit fiecare la nivelul lui. Monahii au mărturisirea lor, noi – preoţii, laicii facem fiecare mărturisirea cu sprijinul Duhului Sfânt.
- Dobândirea Duhului Sfânt necesită o golire a sinelui nostru. Cum vedeţi la intelectualul de azi, la elită, această lepădare de sine?
- În primul rând, pentru mine, elita Bisericii sunt monahii, nu intelectualii, nicicând; monahii prin definiţie sunt. Aşa, că au şi putregaiuri, dar monahismul ca atare, este el însuşi o elită. Iar intelectualii pot fi, să zicem, o elită în cadrul laicatului, cum zic ei acolo; dacă asta ar fi elitele. Dar pot să fie artişti, pot să fie şi oameni cu mai puţin bagaj intelectual. Elita creştină este cea mai râvnitoare; sunt oamenii cei mai duhovniceşti. Călugării trebuie să fie oameni duhovniceşti, că dacă nu sunt, atunci nu înţeleg de ce s-au făcut călugări. Mirenii, înseamnă şi cei din lume. Noi suntem mai lumeşti. Posibilitatea noastră să fim mai duhovniceşti este mai mică decât a celor din mănăstire. Se spune că este egal, dar nu este egal; nici pe departe nu e. Nu spun că noi nu avem condiţii de mântuire. Ne mântuim în lume şi în familie, dar a fi oameni duhovniceşti… Marii duhovnici sunt mai toţi călugări. Şi aşa este corect şi drept să fie. Iar intelectualilor de care spuneaţi, care nu sunt monahi, nu poţi să le ceri măsurile duhovniceşti ale părinţilor athoniţi sau sihastri. In schimb, pot da o mărturie în cetate – că asta trebuie să facă ei – care reprezintă lucrarea lor. Deci nu-i cerem unui Hurduzeu să aibă lucrarea părintelui Proclu; şi nici mie. Nu trebuie să fiu nici Hurduzeu, nici părintele Proclu. Eu am o lucrare a mea, sau voi… Fiecare să lucrăm, că e simfonie. Nu sunt toţi viori şi toţi contrabaşi. Există o paletă de instrumente…
- În spatele dirijorului, care ar trebui să fie legea harului, adică Domnul nostru? În spatele dirijorului mai sunt câteva umbre care mimează dirijorul Privirea celui care cântă în orchestră mai scapă şi se mai uită la umbră şi greşeşte şi se ia după acela şi zice că el e dirijorul.
- Au spus părinţii pustiei care era cea mai mare virtute. Şi nu smerenia a fost, ci discernământul. Şi mai dăm un exemplu: Sfântul Pavel, pe vremea când era Saul din Tars, nu avea discernământ. Avea o râvnă foarte mare, dar complet orbit de asta; neavând discernământ să vadă cine este Hristos, pe cine prigonea el. II omorau pe Sfântul Ştefan, îi lumina faţa, şi el zicea: da, da, bun…Deci ce arată aceasta la el? Ce păcat? Completă lipsă şi orbire duhovnicească; discernământul care, în loc să vadă martirul, vedea un ticălos, un duşman al lui Dumnezeu. Deci, acesta este caz flagrant de lipsă de discernământ la un mare Apostol. Atunci, asta ne confirmă că ce au zis părinţii în pustie e mai mare şi ca smerenia, şi ca ascultarea, şi ca tot. Asta este cu Sfântul Pavel. El, în clipa în care a avut discernământ, s-a luminat şi s-a transformat. Din prigonitor a devenit Apostolul neamurilor. Dar ce s-a schimbat la el? Numai discernământul, că râvna o avea, credinţa o avea, era drept, dar nu discernea duhurile.
- I-ar fi dat Dumnezeu darul acesta al discernământului dacă nu era drept?
- Nu. Şi râvnitor, iubitor de Dumnezeu, era în stare probabil şi de sacrificiu, s-ar fi şi jertfit. Avea toate acestea, plus iubirea şi celelalte pe care le spune el. Dar discernământul, după părerea mea umilă, a făcut de la Saul, la Pavel. Discernământul acesta nu este o lucrare omenească, proprie; nu poţi să fii înţelept, ci doar Duhul Sfânt dă discernământul. Iar ne întoarcem la părintele Arsenie. Dobândind harul, atunci ne întăreşte şi la discernământ; şi atunci când înotăm în marea aceasta de informaţii… şi dirijorul adevărat, şi cei care fac pe dirijorii… noi să începem să discernem care e adevăratul dirijor. Pentru că prin propriile puteri omeneşti ne înşelăm, suntem ca Saul.
- Mi se pare că efortul acesta al inteligenţei româneşti prea mult încearcă să-şi specializeze ochelarii din întuneric, să vadă în întuneric. Aici e problema; toţi suferim de diferite probleme, de diferite boli, uitând că mai degrabă trebuie să căutăm leacul. Ştim care-i leacul, ni s-a zis. În ce suntem una şi ce ne dă unitate, decât acest leac care este Hristos. Deci, căutând lumina, o să înţelegem şi lucrările întunericului şi o să ne ferim de ele. Deci, mă gândesc, cum să primim acest discernământ, cum arătăm că-l vrem? Încercând să ne croim loc printre diferitele jocuri de întuneric, sau uitându-ne la lumină, obişnuindu-ne cu ea?
-Tot de la părintele Arsenie, un alt sfat… Zice să nu dăm atâta importanţă lucrărilor satanei. Avem şi o tendinţă greşită, să le dăm multă amploare şi ele, de fapt… uite: înaltul Corneanu a făcut…, ăla a făcut, ăla a făcut… Permanent suntem într-o morişcă de asta în care noi n-ar trebui să le dăm atâta amploare. Adică, le-am văzut, le-am constatat şi mergem mai departe. Să nu ne mâncăm ficaţii neapărat cu ele şi să nu dăm atenţie maximă acestor aspecte negative, care se vor înmulţi. Ele au tendinţa să ne copleşească. Şi n-o să scăpăm de ele; că mâine, poimâine moare Corneanu şi vine altcineva. Nu scăpăm… Că nu e o persoană, e o metastază. Organismul Bisericii e cuprins de un cancer generalizat şi ne apropiem de vremurile din urmă şi se vor înrăutăţi toate lucrurile astea; să fim convinşi că aşa mergem, spre o stare rea şi să fim ca Sfântul Siluan care zice: „ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”. Pentru că n-a rămas cu mintea în iad, ci tot la Dumnezeu, adică ochiul şi ancora. Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Şi atunci, chiar dacă eşti cu mintea în iad şi constaţi că lucrurile sunt rele – şi să nu ne facem iluzii că se vor redresa – ei, civilii, mai au o oarecare nădejde că, organizându-se, mai dreg ceva, mai ales politic. Eu nu am acest optimism, cred că lucrurile sunt vătămate rău şi nu ne ancorăm în soluţii omeneşti şi organizatorice, ca să salvăm societatea. Nu văd salvarea asta.
- Cred că trebuie o lepădare de sine. Ştim că sfinţii mărturisitori din temniţele comuniste au lepădat tot…
- Noi nici nu suntem la măsura lor pentru că dacă noi am fi supuşi unui fenomen Piteşti, nu-l ducem. Noi avem o măsură… suntem mult mai neputincioşi şi atunci nu ne putem compara cu aceia. Şi atunci, măcar să mărturisim la nivelul posibilităţilor noastre. Ei sunt modele, dar nu ne putem asemăna lor, sau părintelui Calciu, sau părintelui Justin sau ăstora care au trecut prin închisori şi au scăpat, suntem aşa departe şi fizic, şi moral – suntem mult mai mici în măsuri. N-avem măsurile lor. Se spune că cei din urmă vor fi mai mari ca cei de acolo, dar nu ştiu cum să spun, mă văd mai mic în orice privinţă şi nu ştiu dacă o să primesc eu harul să rabd torturi ca mucenicii. Şi măcar aşa, cu paşii ăştia care sunt, dar cât se poate permite. Deocamdată persecuţia nu e declanşată ca pe vremea lor. Se permite o oarecare libertate, o marjă de exprimare şi noi trebuie să profităm, cum a zis Serafim Rose. Zice: „spuneţi acum cât încă se mai poate vorbi ceva”, că e mai rău decât credem, zic eu.

Sursa: blogul lui Rafael Udrişte

Circa 15.000 de persoane au manifestat, duminica, la Paris, in favoarea vietii, impotriva avortului si eutanasiei, intr-un eveniment de o amploare deosebita.

Manifestanti din 10 tari, printre care si Romania, au raspuns apelului unui colectiv de asociatii si grupari provita, cerand ca Europa unita sa apere si sa respecte viata incepand cu momentul conceptiei si pana la moartea naturala.

Francezi precum si delegati ai unor organizatii laice sau ordine religioase din Spania, Italia, Polonia, Irlanda, Slovacia, Germania, Austria, Elvetia si Romania au marcat astfel cea de-a cincea editie a „marsului pentru viata”. Fara caracter denominational sau politic, acesta este, conform organizatorilor, cea mai mare manifestatie pro-life din Europa si se desfasoara anual in capitala Frantei. Prima editie a avut loc în 2005, cand organizatiile pro-vita franceze au comemorat 30 de ani de la legalizarea avortului, sub lozinca: “30 de ani sunt de ajuns!”.

Participantii, in marea majoritate tineri si foarte tineri, au purtat inscriptii in diferite limbi cu mesaje precum „Avort, eutanasie – ajunge”, „Marsul vietii”, „Europa – apara viata!”, „Nu va atingeti de viata – viata este sacra” sau „Primul dintre drepturile omului este dreptul la viata”.

Marsul a parcurs una din arterele importante ale Parisului, intre Piata Republicii si Piata Bastiliei. Pe tot parcursul evenimentului, participantii au cantat si scandat neobosit, antrenand impreuna cu ei si multi trecatori. Ajunsi la punctul terminus al traseului, manifestantii au luat cu asalt coloana din centrul pietei – unde acum mai bine de doua secole se inalta Bastilia, simbolul represiunii – inconjurand-o cu bannerele, pancartele si steagurile lor.

Marsul din 2009 a avut o tematica mai ales europeana, avand in vedere ca peste doar cateva luni vor avea loc alegeri pentru Parlamentul unional.

Intr-un mesaj comun transmis politicienilor din toate tarile Europei, manifestantii au cerut legi care sa respecte viata umana incepand de la conceptie si abolirea avortului, in toate cele 27 de tari ale Uniunii Europene. De asemenea, se recomanda o politica protectionista unitara pentru familie, care sa ajute femeile in criza de sarcina.

In numele organizatorilor, Paul Ginoux a denuntat, intr-o declaratie pentru AFP, presiunile facute de organismele europene asupra ultimelor trei tari europene care respecta viata umana, Irlanda, Malta si Polonia. Paul Ginoux a amintit si criza demografica tot mai acuta in care liberalismul de stanga a aruncat Europa. In mod simbolic, dar deloc intamplator, a spus el, manifestatia are loc in Franta, singura tara din Europa in care natalitatea atinge pragul de inlocuire a populatiei (2,1 copii/femeie), in toate celelalte state de pe continent inregistrandu-se scaderea si imbatranirea acuta a populatiei.

La invitatia colectivului “30 de ani sunt de ajuns!” in Franta s-a aflat si o mica delegatie din Romania. Presedintele si vice-presedintele Asociatiei Pro-Vita – Filiala Bucuresti s-au molipsit la randul lor de energia si devotamentul miilor de tineri iesiti pe strazile Parisului si au profitat de ocazie pentru a cunoaste sau a strange legaturile cu organizatii similare din alte tari.

Mai multe detalii la www.enmarchepourlavie.info

Context international nefavorabil

Manifestatia din 2009 vine intr-un moment dificil pentru miscarea prolife internationala. Atat Europa cat si SUA par sa fi cazut complet sub influenta “culturii mortii”.

Consiliul Europei a votat in aprilie 2008 o rezolutie care ataca mai dur ca niciodata legislatia pro-vita existenta inca pe continent. De asemenea, Parlamentul European a adoptat la randul sau, pe 15 ianuarie 2009, o rezolutie neobligatorie pe tema „situatiei drepturilor fundamentale in Uniunea Europeana”. Rezolutia initiata de europarlamentarul comunist Giusto Catania, ar putea conduce la legalizarea avortului în ţările unde acesta este interzis. Despre acest act, Anthony Ozimic, secretarul cu probleme politice al SPUC, a declarat, citat de Asociatia Provita Media: „Rezoluţia reprezintă o presiune, sub formă de recomandare, ca avortul să devină un drept în toate ţările membre ale UE. Rezoluţia încalcă legile naţionale privind obiecţia de conştiinţă privind avortul şi finanţarea avortului de la bugetul public. Ea cheamă, de asemenea, la aşa-numitul ‘drept la avort’, însă nici un tratat de drept internaţional sau privind drepturile omului nu recunoaşte un asemenea drept”.

SPUC a cerut mai multor lideri religiosi, dar si organizatiilor pro-vita din toata Europa sa lucreze pentru a face din dreptul la viata o problema de politica de vârf.

Lobby-ul pro-avort cere acum o directiva (lege europeana) care sa alinieze fortat legislatia tuturor tarilor europene la cea mai dura legislatie pro-avort.

In SUA au trecut doar cateva zile dupa investirea ca sef al statului a lui Barack Obama, considerat de unii drept cel mai pro-avort presedinte american. In a treia zi a mandatului sau, Obama a abrogat un decret care interzicea finantarea din fonduri publice a organizatiilor pro-avort care actioneaza in afara SUA („politica Mexico City”). De asemenea, presedintele SUA este asteptat sa semneze in scurt timp cea mai radicala lege privind avortul de la legalizarea acestuia, in 1973.

Video: