Adresadu-se credincioşilor care s-au întâlnit la biserica Sfântul Haralambie din Vevekio (Bosfor), Patriarhul Bartolomeu a subliniat faptul că "în societăţile noastre, se resimte nevoia de reevanghelizare, cum este cazul Bisericii Catolice şi, în general, al societăţii occidentale, unde e clară această nevoie; până la urmă se observă că secularizarea a avut loc şi o mulţime de lucruri din viaţa tradiţională a creştinilor din Europa şi, în general, din Occident, sunt de-a dreptul bulversate.

   Patriarhul Bartolomeu a insistat, de asemenea, asupra faptului că "noul Patriarh al Rusiei, fratele nostru, Chiril, a simtit nevoia, in primele zile după numirea sa pe tronul patriarhal al Sfintei Biserici din Rusia, să discute despre Biserica.

   După atâţia ani de ateism şi de persecuţie în ţara sa, asupra Bisericii sale, el are dreptul să încerce restabilirea valorilor creştine şi să pună Evanghelia în centrul viaţii ortodocşilor ruşi."

   Şi, Patriarhul Bartolomeu încheie: "În cei douăzeci de ani care au urmat căderii ateismului, de la începutul anilor 90, s-au înregistrat progrese şi Patriarhul Alexei, vrednicul de pomenire, a realizat multe lucruri. Cu toate acestea, mai sunt multe lucruri de făcut şi noul Patriarh al Rusiei s-a implicat deja în această luptă."

Sursa: Lăcaşuri ortodoxe

Trebuie să ne rugăm Domnului mereu pentru pace sufletului pentru ca să-mplinim mai uşor porunci Domnului; pentru că Domnul iubeşte pe cei care se străduiesc să facă voia Lui, şi aşa ajung la pacea deplină în Dumnezeu.

Cel ce face voia lui Dumnezeu este mulţumit cu toate lucrurile,  chiar şi dacă e sărac şi în suferinţă, pentru că harul lui Dumnezeu îi bucură inima. Dar omul care nu e mulţumit cu toate ale lui şi-şi cârteşte viaţa, sau se supără pe cei care-l jignesc, ar trebuie să înţeleagă că sufletul lui e într-o stare de mândrie, care i-a furat sentimentul mulţumirii faţă de Dumnezeu.

Dacă aşa e şi cu tine, nu te împuţina cu inima ci încearcă să ai credinţă tare în Dumnezeu şi cere-i duh de smerenie; şi când va veni la tine duhul umilinţei atunci îl vei iubi pe El şi te vei odihni în ciuda tuturor necazurilor.

Sufletul care a acumulat smerenie se gândeşte mereu la Dumnezeu, şi zice în sine: “Dumnezeu m-a creat. El a suferit pentru mine. El îmi iartă păcatele şi mă linişteşte. El mă hrăneşte şi mă are în grijă. De ce oare să mă mai gândesc la mine, şi de ce să mă înfricoşez,  chiar dacă moartea m-ar ameninţa ? “

7 martie 1946

  Mama mea iubită, te-am văzut în inima Noricăi, la vorbitor. Erai bună, blândă şi înţelegătoare faţă de tot ceea ce sufletul meu trăieşte. Si eu tăceam şi priveam în mine. Acolo am găsit Iubirea (…). Azi sunt atât de mulţumit! Privesc liniştit la viaţa mea şi a întregii lumi şi văd lucrarea Domnului în toate. Mă uit la viaţa voastră şi văd minunea lui Dumnezeu.

Draga mea mamă, te simt atât de mult! Spune-mi, mamă, că-mi simţi iubirea! Spune-mi, mamă, că mă simţ lângă matale tot timpul! Spune-mi, mamă, că eşti fericită! Vreau să-ţi spun atâtea, mamă! (…) Noaptea mă trezesc din somn şi mă rog. Îmi trimit gândurile la mama mea, în Ţara Făgăraşului, şi-i atâta linişte atunci în mine! Şi-l simt pe Ţuţa, îi simt dragostea lui neţărmurită. Şi mă gândesc adesea la iubirea dintre matale şi Ţuţa. Ce cămin frumos aţi realizat! Şi ce iubirea frumoasă!

Mamă, mi-aduc aminte de zilele de vară, de pe vremea când eram elev la liceu şi păşeam în grădină cu matale, printre pomi. Şi mi-aduc aminte de gândurile pe care mi le împărtăşeai privitoare la viitorul meu. Doreai să ai o noră bună. Iar eu, ţin minte, prea puţin mă gândeam la asta. Visam însă o soţie şi o vedeam în închipuirea mea ca pe o fată frumoasă, pe care din prima clipă a întâlnirii să o iubesc. S-o iubesc cu dragoste unică (…)

Esenţialul gândurilor mele din acea vreme dusă era ca eu să devin un om de mare valoare. Înţelegeam prin aceasta un om care să joace un rol covârşitor în istorie, un om care să aducă cel mai mult aport neamului. Voiam să fac mult bine în lume (…). Dar omul plănuieşte şi Dumnezeu hotărăşte. Viaţa şi-a urmat cursul ei vijelios şi măreţ pentru mine. Iată, m-am văzut singur la Iaşi, la Universitate. Acolo am văzut că, într-adevăr, mi se deschideau mari perspective de viitor. Trăiam o viaţă normală, eram unul din cei mai apreciaţi studenţi, iubit de toată lumea şi cu o sete neobişnuită pentru Ideal: o lume nouă, în care să domnească iubirea şi dreptatea, armonia desăvârşită.

În Iaşi, deşi tot sufletul meu era însetat de dragoste, nu mi-am legat inima de nicio fată. De ce? Purtam în sufletul meu chipul unei fete, iubita mea, dar pe această fată niciodată nu am putut s-o recunosc întruchipată într-o făptură reală. Aşa încât am rămas la modul meu propriu de a trăi iubirea, revărsând-o în toate fiinţele, dar rămânând cu un gol în inima, care se aştepta umplut.

Şi, iată, am ajuns în închisoare. Am fost trist atunci?!… Am fost bucuros?!… N-aş putea spune. Îmi dădeam seama precis însă că închisoarea îmi rezolva prin suferinţă şi ruperea de lume o serie întreagă de probleme. Aveam totala convingere că sufăr pentru adevăr. Faptul acesta îmi aducea în suflet o pace adâncă. Mă afla pe calea împlinirii idealului.

Şi, dragă mamă, aş vrea să ştii că am suferit mult. În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn şi în singurătatea celulei, în frig şi foame, priveam întunericul şi şopteam încet, ca să aud numai eu, dar aşa de tare ca să audă Dumnezeu: „Mamă, mi-e frig, mi-e foame!”.

La început a fost greu de tot. Dumnezeu însă a fost mereu cu mine. Nu m-a părăsit nicio clipă. Am început să înfrunt suferinţele trupului şi încet-încet am început a gusta din bucuriile noi. Am văzut că sunt un om păcătos. M-am cutremurat de păcatele mele, de neputinţa mea. Mi-am dat seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume ideală, eu însumi eram un păcătos. Deci mai întâi trebuia să devin eu un om curat, un om nou. Şi am început să mă lupt cu răul din mine.

Încet-încet a coborât peste mine lumina adevărului. Am început să trăiesc fericirea în suferinţă. Şi golul din inima mea, pe care eu aşteptam să-l umple iubirea iubitei mele, l-a umplut Hristos, Iubirea cea mare. Şi am înţeles atunci că mare cu adevărat este cel care are o dragoste mare, mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic.

Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toţi. Este o cale atât de greu înţeleasă şi acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura care duce spre fericire…

* Scrisoarea este preluată din cartea “Sfântul închisorilor” – Mărturii despre Valeiu Gafencu adunate şi adnotate de monahul Moise, carte apărută la Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, în 2007

Experimentul a fost desfasurat la Ierusalim pe perioada Sarbatorii Invierii din anul 2008. Un om de stiinta rus, Andrey Volkov, doctor in fizica si matematica, Sef al Institului Kurchatov de Energie Atomica a masurat in Sambata si Vinerea Mare undele radio de joasa frecventa din Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim. Potrivit Interfax, dupa ce a cercetat dovezile el a observat ca exista diferente foarte mari intre Vinerea Mare si Smabata Mare (atunci cand Focul Sfant se coboara). Dupa Volkov, diferentele reprezinta "un miracol absolut" dar, din punct de vedere "strict stiintific, masuratorile luate doar o singura data nu pot fi suficiente".
Totodata el facut masuratori si la crapatura din coloana de la intrarea in Catedrala Invierii (in care Focul Sfant a aparut in mod miraculos atunci cand ortodocsii nu au putut tine Vecernia Invierii in interior din cauza armenilor n.n.) apreciind ca acestea se datoreaza unor descarcari electrice neobisnuite.

Lumina Sfanta apare in fiecare an la Ierusalim in  mod miraculos, in timpul Vecerniei Invierii, desfasurata in Sambata Mare in mormantului Domnului, aprinzand lumanarile Patriarhului Ierusalimului si uneori si ale unor credinciosi. Diferite miracole insotesc aparitia acestei lumini ele fiind diferite de la an la an.

In linkul de mai jos veti gasi fragmente ale unor inregistrari video cu manifestari ale venirii Sfintei Lumini.

 http://www.sfaturiortodoxe.ro/sfanta_lumina.htm

Sursa: Lumea credinţei

Episcopul Richard Williamson, care a negat existenţa Holocaustului luna trecută într-un interviu cu televiziunea suedeză, a fost obligat să părăsească Argentina în 10 zile, declară Ministrul de Interne de la Buenos Aires.

Ministrul de Interne Florencio Randazzo a declarat că motivul pentru care episcopul a fost declarat persoană non-grata pe teritoriul Argentinei este acela că Williamson a ascuns adevăratul motiv pentru care se află în ţară, anume ca director al unui seminar de studii numit „Sfântul Pius al X-lea”. Împreună cu el, încă trei episcopi care aparţin seminarului au fost excomunicaţi în 1988.

Seminarul a fost înfiinţat de Arhiepiscopul Marcel Lefebrve, care a protestat în 1960 împotriva reformelor de modernizare a Vaticanului. Despre acesta, Ministrul de Interne al Argentinei a declarat că avea o notorietate în ceea ce priveşte afirmaţiile anti-semitice.

Richard Williamson, în interviul cu televiziunea suedeză, a declarat că i se pare exagerat numărul de 6 milioane de evrei care se presupune că au fost victime ale Holocaustului şi că, după părerea lui, nu au existat camere de gazare.

Williamson a fost excomunicat laolaltă cu întregul său seminar de către Papa Ioan Paul al II-lea acum 20 de ani, dar în ianuarie anul acesta episcopii ultraconservatori au fost primiţi înapoi în Biserica Catolică. Papa Benedict al XVI-lea a declarat că nu era în cunoştinţă de cauză privind părerile lui Williamson despre Holocaust atunci când a abolit excomunicarea şi a ţinut să precizeze că acesta nu va fi lăsat să ţină slujbe până când nu-şi va retrage afirmaţiile privitoare la subiect.

Williamson şi-a cerut scuze pentru incomoditatea afirmaţiilor sale, dar nu şi pentru ele. Din acest motiv, acum este acuzat de un tribunal german, unde negarea Holocaustului constituie o crimă.