“Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra”

Cuvant de invatatura al IPS Teodosie la Canonul cel Mare

„Şi care e nevoinţa pe care trebuie să o împlinim? În primul rând părerea de rău că am greşit. Ce face un om când îi pare rău că a greşit? Trebuie să se oprească. Dacă am greşit, să nu plângem şi să greşim mai departe, ci să plângem şi plânsul să ne oprească din aceste greşeli pe care le-am făcut. Şi după ce ne-am oprit trebuie să ne pregătim, să ne descărcăm de poverile pe care le-am adunat pe sufletul nostru. (…) … lacrimile au rolul cel dintâi în întoarcerea noastră către Dumnezeu. Nimic nu ne poate îndrepta mai lesne către Dumnezeu că plânsul cu lacrimi al nostru, cu părerea de rău, cu hotărârea de a ne opri de la păcatele cele grele, de a ne opri şi de la cele uşoare pe cât ne este cu putinţă (…)”.

Cred că fiecare dintre noi simte nevoia să înceapă căinţa, să înceapă plânsul şi chiar vă îndemn acasă când vă rugaţi, duceţi duhul de căinţă al acestui Canon … (…) iată ce spune o cântare a Canonului din seara aceasta: Iată cine mă osândeşte, gândul meu mă osândeşte, pentru că nimic nu este mai apăsător decât gândul că am făcut fapte rele, aceasta e cea mai mare povară pe care pot s-o port. În căinţă a simţit Sfântul Andrei (Criteanul n.n.) această povară a osândirii gândului propriu. Că de fapt acesta e începutul iadului – când ştii că ai făcut rău şi nu te îndrepţi. Şi în iad omul are parte de tot răul pe care l-a făcut şi nu se poate întoarce din rău la bine… Să nu ajungem acea clipă înfricoşătoare, ca să ne apese gândul şi să fim împovăraţi cu greutatea păcatelor noastre (…)”.

IPS Teodosie