Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » 2009 » iunie » 02

Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid)

Parroquia “San Nectario el Taumaturgo” – COSLADA

Archive for iunie 2nd, 2009

ÎNCHISOARE ŞI MUNCĂ LA CANAL. MĂRTURIILE CELOR CARE AU SUPRAVIEŢUIT

Invitaţi: Anca Petrescu, arhitect; Gheorghe Jijie, fost deţinut politic (13 ani de teminţă); Constantin Iulian, fost deţinut politic.
Realizator: Irina Cordoneanu
Antena2, 29 mai 2009

Seria “Anomalii”: T-I-P-U-L-S-I-N-C-E-R

Octavian Dărmănescu

Sinceritatea este cea mai mare afacere. O organizaţie tip Triunghiul Bermudelor, în care dacă ai intrat, nu mai poţi ieşi. Oamenii se vor uita mereu în gura ta şi te vor gira, căci odată ai avut curajul să le mărturiseşti că n-ai chiloţi pe tine. Vei fi un guru al adevărului, un războinic al luminii şi, cu puţin noroc, vei avea apartament în centru. Te mustri când îţi scapă nişte adevăruri? Nu-i nimic, învaţă de la tipul sincer, fă bani din ele! Vrei băi de mulţime? Bagă câteva parade de sinceritate, apoi aşteaptă stoic telefonul impresarului! Vrei credit? Cheamă câteva televiziuni, plăteşte câţiva spectatori, apoi fă un monolog cu pistolul pe masă. După ce îţi vei fi dobândit, prin amare despuieri publice, dezlegarea de a nu fi principial, vei da un tun, vei regreta puţin, apoi vei da altul.

Sufletele decapotabile ale tipilor sinceri au fost întotdeauna un miracol extraterestru. Un sincer mincinos e un nonsens, ca un „defect” pe autobuzele care merg. Tipul sincer îşi poartă-n gură viaţa, cum îşi ţine cerbul arborele genealogic la vedere, în cap. Tipul sincer este pâinea lui Dumnezeu, ce mai, un lanţ de brutării, să dai pâine la tot circul! Misiunea lui este să fie ţapul sau, în funcţie de sex, capra ispăşitoare. Toate necazurile pune-le pe umerii lui, le va purta cu bucurie, căci le va recicla în biruinţe, prin propagandă, prin publicitate. Are şi toane, căci e şi el om. Îţi spune ca într-o glumă că statul în comun sapă amiciţia, apoi te dă afară din garsonieră pentru nişte crampe lirice, boală divină care se tratează cu singurătate. Râgâie, adică esenţializează. Vorbeşte la telefon până i se încing plombele, are mâncărimea domnească de a bate câmpii.

Dacă ţii în tine, eşti o bombă cu ceas. Tipul sincer detestă prudenţa pentru că e staţionară, nu riscă, deci nu câştigă. Degeaba i s-a spus că sinceritatea până la piele tot exhibiţionism se cheamă, un fel de gorilă onanistă a inimii. El va continua să-şi stoarcă ciorapii în capul publicului pentru că îi place să-l vadă cum strâmbă din nas. El nu poate şi nici nu este dispus să fie ireproşabil. Tipul sincer se dă drept liberal, un spirit înalt. În plan menajer însă, este o catastrofă, mulţi dintre ei fiind dăscăliţi de neveste discrete, care le dictează ce să spună şi ce nu. Tipul sincer nu menajează pe nimeni, sinceritatea îi este consemnată în fişa postului, deci nu are de întors. Apariţia lui solară printre oamenii josnici (adică de jos) este sanitară. El nu emană numai tainele sale, sortate, ci şi pe ale celorlalţi, brute, căci nu e deloc tentat să le fardeze. Tipul sincer îşi deconspiră sexul din care face parte. Dacă l-ar prinde bărbaţii, ar organiza pe loc un pluton de scobare şi l-ar executa.

Tipul sincer e un bufon. Că şi-a dat gaură la curea pe nemâncate, că nu se complică decât în proză, că a întârziat pentru că a ajutat un orb pe zebră, tipul sincer îţi inundă memoria cu etapele diurne ale vieţii lui. O logoree inutilă, o colecţie lila de sentimente şi păreri, un fel de striptis demonstrativ, o impostură glazurată cu francheţe. Tipul sincer îşi scoate masca pentru că, înainte de a trage uşa şi de a ieşi din scară, şi-a pus două. El respiră natural, în zig-zagul vieţii, are o circulaţie bună şi o digestie perfectă, însă, cu ochii obosiţi ca nişte gerbere ofilite, se vaită că are o conştiinţă perforată ca un bilet de tren.

Apropo, nu vă încredeţi în tipii sinceri, au microfoane în măsele! Întotdeauna pe unde trec, ei fac microfonie.

Sursa: Laurenţiu Dumitru

Avortul in Spania: catolicii fac presiuni

Conservatorii catolici spanioli au făcut presiuni, luni 1 iunie, militând împotriva propunerii de liberalizare a avortului de către guvernul socialist, ameninţând cu organizarea unei manifestaţii de proporţii în toamnă.

Patruzeci de asociaţii, coordonate de puternicul Forum spaniol al Familiei – un grup de asociaţii catolice, care s-a aflat în frunte în lupta împotriva căsătoriilor homosexualilor (2004/2005) – au chemat la o manifestaţie, programată pentru data de 17 octombrie, la Madrid.

“La acea dată, ar trebui să fie luată în considerare, de către Parlament, propunerea de liberalizare a avorturilor, iar manifestatia din Madrid va fi un mod de a face presiuni”, a spus preşedintele Forumului pentru Familie, Benigno Blanco.

“Avortul nu trebuie sa fie legalizat, pentru că este un atac împotriva dreptului la viaţă”, a spus şeful acestei organizaţii, adăugând că legislaţia în vigoare, referitoare la avort, deşi restrictivă, a fost la fel de “nedreaptă”.

Guvernul socialist al lui José Luis Rodríguez Zapatero propune legalizarea avortului (întrerupere voluntară de sarcină), pe care legislaţia spaniolă nu o permite astăzi.

În prezent, avortul este permis decat în cazuri de viol (până la 12 săptămâni de sarcină), malformaţii (22 săptămâni) sau “pericol pentru sănătate fizică sau psihică a mamei” (fără limită de varsta).

În marea lor majoritate, avorturile sunt efectuate cu scuza “riscurilor psihologice” pentru mamă, ceea ce poate duce la avorturi extrem de târzii.

Guvernul a plănuit legalizarea avortului, până la 14 săptămâni, şi permiterea avorturilor în anumite condiţii (riscuri pentru sănătatea mamei, malformaţii fetale) până la 22 săptămâni.

Totodată, guvernul are în plan liberalizarea avortului la tinere, începând cu vârsta de 16 ani, fără a fi nevoie de acordul părinţilor. Trei sondaje publicate ieri, luni 1 iunie, au demonstrat că majoritatea spaniolilor se opun acestui aspect al proiectului.

Sondajele de opinie sunt dovada unui “refuz important din partea societăţii spaniole”, a comentat Blanco, precizând că nu a ibtrprins niciun contact cu ierarhia bisericii catolice spaniole, pe tema organizarii viitoarei manifestaţii din luna octombrie.

Sursa: Lacasuri ortodoxe