Prin anul 1972 se discuta subiectul schimbarii imbracamintei preotesti si cativa preoti de mir voiau sa ia binecuvantare de la Staret ca sa nu mai poarte reverenda. Unul din ei l-a vizitat pe Staret si a inceput sa-i spuna: “Nu reverenda il face pe preot. Mai de preferat ar fi ca unii preoti sa umble fara reverenda, pentru ca astfel se pot apropia mai usor de lume” si alte neghiobii asemenatoare. Staretul nu a reusit sa-l convinga. La sfarsit i-a spus: “Vino maine si-ti voi raspunde”.
In acea noapte Staretul a facut rugaciune, iar dimineata, cand a venit preotul, i-a aratat un maslin pe care il decojise intentionat. A lasat in varf cateva crengute retezate, facandu-l sa semene oarecum cu preotii fara reverenda care au numai putina barba. Atunci Staretul l-a intrebat: “Iti place copacul asa cum este decojit? Asa sunt si preotii fara reverenda”. Preotul a fost convins si a plecat multumind Staretului care, printr-o plida simpla, l-a facut sa lepede conceptiile lui lumesti.
Deasupra trunchiului de maslin decojit, Staretul a incrustat cu cutitul urmatoarele cuvinte: “Copacii si-au aruncat imbracamintea lor, dar vom vedea ce pricopseala vor face…”si “Preotul fara rasa nu este de rasa”.
Fireste, copacul, dupa aceea, s-a uscat, dar el a ramas o pilda pentru folosul multora. Dar mai ales Staretul, prin acest mod sugestiv, a contribuit la zadarnicirea acestor tendinte antitraditionale.
Dupa mai multi ani, un candidat la preotie l-a intrebat pe Staret: “Care este motivul pentru care preotii trebuie sa poarte reverenda?” Staretul i-a raspuns: “Exista multe motive. Dar si numai faptul ca toti oamenii evlaviosi se bucura atunci cand il vad pe preotul lor purtand reverenda este un motiv suficient”.
Rugăciune către Sfântul şi purtătorul de Dumnezeu părinte ierarh Ioan Maximovici cel nou, Făcătorul de minuni din Shanghai şi America (de vest)
O, preaiubite ierarhe Ioane, cât ai trăit printre noi ai văzut cu adevărat viitorul ca şi cum ar fi fost prezent, lucrurile depărtate ca şi cum ar fi fost apropiate inimii şi cugetele oamenilor ca şi cum ar fi fost ale tale.
Ştim că în acestea ai fost luminat de Dumnezeu, cu care ai fost de-a pururi unit împreunat în rugăciune, şi cu care şezi acum pe veci.
Aşa cum odată ai auzit plângerile turmei tale celei împrăştiate dinainte ca ei să îţi poată vorbi, aşa şi acum ascultă cererile noastre şi le du în faţa Domnului.
Ai trecut la viaţa veşnică, în cealaltă lume, şi totuşi nu eşti, cu adevărat, departe de noi, căci Raiul este mai aproape de noi decât sufletele noastre.
Arată-ne nouă, care ne simţim înspământaţi şi singuri aceeaşi milostivire pe care odată ai arătat-o celor orfani şi înfioraţi.
Dă-ne nouă, celor care am căzut în păcat, rătăcire şi deznădejde aceeaşi aspră, dar iubitoare povaţă pe care ai dat-o odată turmei tale celei alese.
În tine vedem asemănarea vie a Făcătorului nostru, duhul viu al Evangheliei şi temeiul credinţei noastre.
În viaţa curată pe care ai dus-o în vremurile noastre păcătoase vedem o pildă de virtute, un izvor de călăuzire şi inspiraţie.
Văzând harul ce s-a revărsat asupra ta, ştim că Dumnezeu nu şi-a părăsit slujitorii.
Noi suntem cei ce ne-am îndepărtat de El şi noi trebuie să redobândim asemănarea cu Dumnezeu, aşa cum tu ai făcut .
Cu rugăciunile tale, o, binecuvântate, încredinţează-ne că o să sporim în năzuinţa noastră către lăcaşul cel ceresc, îndreptându-ne dorul către lucrurile cele de sus, lucrând în rugăciune şi virtute, războindu-ne cu atacurile firii noastre celei căzute.
Cere mila Domnului, ca într-o zi să ne alăturăm ţie în Împărăţia Sa.
Pentru că dorinţa noastră cea mai adâncă este să vieţuim de-a pururi cu El, cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, şi acum , şi pururea , şi în vecii vecilor. Amin.
