Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » 2009 » iulie » 15

Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid)

Parroquia “San Nectario el Taumaturgo” – COSLADA

Archive for iulie 15th, 2009

Sărbătoare la Girona

Parohia ortodoxă română din Girona – Catalunya are ca ocrotitor pe Sf Prooroc Ilie. Vă aducem la cunoştiinţa programul bisericii cu ocazia acestei sărbători.

Hramul anul acesta se va organiza în ziua de duminică, 19 iulie la locaţia actuală a capelei catolice din strada Doctor Ferran,nr.34, Salt-Girona.

Duminica 19 iulie

Ora 8,30 – Utrenia

Ora 10,00 – Sf Liturghie

Ora 12,30 – Agapa

Luni 20 iulie

Ora 8,30 – Utrenia

Ora 10,00 – Sf Liturghie

Sursa: Parohia Sf Ilie – Girona

Teama de demoni si jocul cu demonii

Rasaritul se teme de demoni; Apusul se joaca cu demonii.

Miliarde de fapturi omenesti din Rasarit se pazesc la fiecare pas, ca sa nu se ciocneasca cu vreun demon. Ni­manui acolo nu i s-au “inventat” de­monii – despre demoni acolo se stie – si demonii acolo se simt in fiecare zi si in fiecare ceas, inca de la prima gene­ratie de oameni.

Apusul este pamantul descoperi­rilor. Dupa multele descoperiri, ca­re aduc moartea ori castiguri negustoresti, Apusul a descoperit si faptul ca exista demoni. Si aceasta a rabufnit tocmai in veacul nostru (al XX-lea). Pentru Apus nu exista ceva pe care toti sa-l socoteasca drept adevar. Totul acolo se imparte pe “domenii”, pe partide si secte. Tot astfel si cu descoperirea ca exista fiinte spirituale netrupesti. Ea nu este recunoscuta in intregime de oamenii din Apus si i-a fost randuit locul doar intr-o secta apuseana a unor oameni care se numesc “spiritisti”. Spiritistii se man­dresc cu faptul ca lor le este dat sa vorbeasca cu duhurile. Ei se bucura ca mentin legatura cu lumea spiritu­ala. Sar in sus de bucurie, fara sa stie insa ca lumea lor este condusa de ca­tre satana.

Rasariteanul nu simte ingerii, du­hurile bune ale lui Dumnezeu, pazito­rii si ocrotitorii oamenilor. El de mult a incetat sa-i mai perceapa. A ramas doar cu duhurile rele, care ii fac rau si pe care trebuie sa le imbuneze cu jert­fe – in fiecare zi, da, in fiecare zi.

Sunt deja cateva sute de ani de cand Apusul a incetat sa mai simta, sa mai constientizeze atat ingerii, cat si demonii. De aceea a si primit evan­ghelia spiritista cu mirarea omului care a stiut ceva, insa a uitat si iarasi si-a adus aminte. Odinioara, Apusul a crezut atat in ingeri, cat si in demoni, insa, cu timpul, el a risipit aceste doua averi ale sale. Astazi demonii i se arata doar prin spiritisti ori apusea­nul ii percepe prin hipnoza. Percepe duhurile, insa nu le deosebeste. Cu bucurie se inchina el tuturor duhuri­lor care i se arata ca fiind fiinte spiri­tuale bune.

I s-a tocit, prin urmare, simtul sau de discernamant si de cunoastere.

Rasaritul nu are perceptia duhuri­lor bune. Apusul nu percepe deose­birea duhurilor bune de cele rele. Ra­saritul se apara de duhurile rele prin jertfe – jertfe neincetate inaintea idoli­lor de piatra ori de lemn. Apusul (spiritist) se daruie tuturor duhurilor ca­re i se arata fie prin medium, fie prin vrajitori. Si tuturora el le da deplina crezare.

Rasaritul este pesimist aproape pe de-a-ntregul. De ce? Pentru ca are cunostinta de duhurile rele, insa n-a cunoscut nimic despre Bunul Dum­nezeu. Cunoaste si simte pe propria piele si cu sufletul sau prezenta si ac­tiunea demonilor celor rai, insa nu simte prezenta Bunului Dumnezeu, Care poate sa-i izgoneasca pe demo­nii cei rai si sa-i apere pe oameni.

Apusul spiritist este optimist in mod superficial. Superficial pe de-a-ntregul si pe de-a-ntregul lipsit de minte. Spiritistii ajung la cunoas­terea de Dumnezeu prin intermediul demonilor; nu prin intermediul Fiului lui Dumnezeu, Hristos Cel intru­pat; cu ajutorul demonilor, care li se arata prin mediumuri, vrajitori si altii asemenea acestora. Prin urmare ate­istii de mai ieri, spiritistii, afla de la diavol ca exista Dumnezeu si suflet. Iar aceasta cunoastere ii surprinde intr-atata, incat ei, rupti de societate, cheama duhurile ca sa le vorbeasca si sa le profeteasca ceva bun. Iata, pe acest nisip alunecos este intemeiata credinta lor.

Spiritistii vad insa in aceasta o “sti­inta” moderna, un fel de “descoperi­re” contemporana. Daca ar fi citit ei Sfanta si Dumnezeiasca Scriptura, ar fi aflat ca Cel Preainalt a atras aten­tia oamenilor inca de pe vremea lui Moise sa se delimiteze de spiritism (Iesire 18,11).

Marele Rasarit se afla sub puterea demonilor; dar si Apusul spiritist este tot sub puterea demonilor. Prin urma­re, demonocratia stapaneste in ambele emisfere ale pamantului, care se ri­dica impreuna impotriva Ortodoxiei si, in particular, impotriva Balcanilor. Ne vine in minte o intrebare: dorim oare sa ne situam intre doua varietati ale demonocratiei? Nu, in niciun caz.

Nu intre, ci mai presus.

Cunoastem ca exista o lume spiri­tuala. Cunoastem ca exista duhuri re­le. Exista insa si duhuri bune. Exista Bunul Dumnezeu, Care este mai pu­ternic decat toate duhurile luate impreuna. Cu numele lui Hristos, al Maicii Domnului si al Sfintei Cruci, noi punem pe fuga duhurile cele re­le, iar prin rugaciune atragem spre noi duhurile cele bune, ingerii lui Dumnezeu, care ne pazesc si ne aju­ta, in acest mod ne ridicam mai pre­sus decat paganii si decat Rasaritul pesimist.

Pe de alta parte, noi nu ne bucuram de orice aparitie a duhurilor de pe lu­mea cealalta, pentru ca stim ca aces­tea s-ar putea sa fie duhuri rele, care ne pot ispiti si indeparta de la calea mantuirii. inca si mai putin chemam duhurile de pe lumea cealalta, cau­tand de la ele sfaturi si prorociri des­pre evenimentele viitoare; caci cel ce face una ca aceasta nu este placut lui Dumnezeu. Noi ne punem nadejdea insa in imparatul ingerilor, in Dom­nul Cel Preainalt, Creatorul nostru si Parintele nostru Cel ceresc si nu avem partasie hoteasca de El prin lumea spirituala. in acest fel noi, balcanicii, ne inaltam mai presus decat Apusul spiritist.

Si, precum Mantuitorul nostru este mai presus de Rasarit si de Apus, tot astfel si noi sa ne straduim sa nu ne aflam stransi la mijloc intre acestea, ci, cu ajutorul lui Hristos, intotdeauna sa ne inaltam mai presus de ele.

Mai presus de Rasarit si mai pre­sus de Apus!

Sfantul Nicolae Velimirovici

Sursa: crestinortodox

Cu părintele Porfirie despre metanii

Cea mai potrivita metoda de intarire a muschilor abdominali o constituie metaniile. Nu rade, asa este! Cand cineva face metanii folosul este dublu, si pentru sufletul si pentru trupul celui care le face. Sufletul se foloseste pentru ca, prin metanii, cere iertare si mila Domnului, iar trupul, pentru ca, astfel, isi intareste muschii abdominali si se fortifica. Iti recomand sa faci cat mai multe metanii. Incepe cu un numar redus, apoi adauga altele in fiecare zi, pana ajungi in punctul in care sa simti ca poti rezista. Insusi organismul ne instiinteaza limitele rezistentei lui si, atunci, stabilim numarul de metanii in functie de rezistenta.

Apoi, desi nu e obligatoriu, putem mentine constant numarul de metanii in fiecare zi. Aceasta depinde de numerosi factori, ca dispozitia sufleteasca, oboseala, starea de sanatate etc. Important este inceputul, pe de o parte, iar pe de alta parte, e importanta si pocainta care trebuie sa insoteasca metaniile, pocainta pentru multele noastre pacate, pentru care trebuie sa ne cerem iertare de la Domnul cu toata puterea sufletului si a trupului. Daca putem, sa zicem in timp ce facem metaniile: Doamne, Iisuse, miluieste-ma!Asa este cel mai bine. Si Domnul nu numai ca ne va auzi, dar ne va si ierta, intrucat cerem iertarea nu doar cu buzele, ci si cu trupul si din tot sufletul, indiferent daca acesta e aproape de Hristos ori prins in mrejele pacatului. Caci Hristos nu S-a rastignit pentru credinciosi si oameni fara pata, ci pentru ne-credinciosi si pacatosi ca noi.

Prin metanii, si trupul participa la rugaciune, rezultand astfel unitatea sufletului cu trupul, element care este esential in existenta, forma si tamaduirea bolilor.

elder-porohyrios

Nu exista gimnastica mai buna decat metaniile. Dupa ce ne-am facut cruce ingenunchiem, atingem pamantul cu fruntea, apoi ne ridicam, facand aceasta iar si iar, in timp ce sufletul suspina in fata lui Dumnezeu, rostind rugaciunea vamesului: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! Sau orice alta rugaciune pe care ne va lumina Duhul Sfant sa o rostim. Dupa metanii urmeaza bucurie mare, usurare, pace in suflet, iar trupului nu-i va mai ramane nici un singur madular nefolosit si nepus la lucru. Parintele, pentru a accentua importanta metaniilor, spunea ca dupa cum ne-o arata Evanghelistul, Hristos Insusi a facut si El metanii cand Se afla in gradina Ghetsimani, cazand cu fata la pamant si apoi ridicandu-Se. Metaniile fac bine si sufletului si trupului. De aceea ascetii nu patesc cu una cu doua infarcturi ori alte boli de inima etc., intrucat, prin metanii, arterele si vasele de sange se pastreaza excelent, iar sufletul se linisteste, spulberand supararile. Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire dumnezeiasca, si nefericit este omul care nu a aflat taina lor. Cei ce fac metanii noaptea, inainte de a adormi, alunga din minte grijile de zi cu zi, se linistesc si dorm mult mai bine.

Sa faceti la rugaciune cate metanii puteti, chiar daca obositi. Cand rugaciunea e insotita si de jertfa, devine mai eficienta si mai placuta lui Dumnezeu, sfatuia parintele.

 Fragment extras din Parintele PorfirieAntologie de sfaturi si indrumari, Editura Bunavestire, Bacau.

sursa: Calin Dragan

Pericolul unei crize alimentare este lângă noi

Într-un timp în care se fac descoperiri extraordinare în domeniul ştiinţelor de orice fel, există ţări în care oamenii mor de foame la propriu. Este cazul Coreei de Nord şi a unor state africane şi asiatice. Problema unei crize alimentare de mari proporţii care ar putea apărea în viitor este una care preocupă pe toată lumea. Capital.ro a stat de vorbă cu unul dintre cei mai avizaţi oameni în problema crizei alimentare: Abdolreza Abbassian, secretar al Grupului Interguvernamental pentru Alimente şi Cereale, organism ce face parte din Food and Agriculture Organization (FAO) din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Capital.ro: Există analişti care spun că actuala criză economică va fi urmată de o criză alimentară. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?

0-33351-abbassian.jpgAbdolreza Abbassian: Este posibil, dar lucrurile nu sunt întotdeauna corelate în mod automat. Este adevărat că nu au mai fost crize severe ca aceasta, însă crizele economice anterioare nu au fost urmate în mod necesar de crite alimentare. Diferenţa, de data aceasta, este că, înainte să înceapă criza economică, încercam să evităm o criză alimentară de proporţii, însă odată apărută criza economică, problemele legate de alimente au trebuit cumva amânate, pentru că prioritatea, acum, era aceea de a rezolva chestiunile economice. Aşadar,  pericolul unei crize alimentare nu a dispărut şi se poate amplifica oricând.

Capital.ro: Aşadar, consideraţi că actuala criză economică poate determina o eventuală criză alimentară sau aceasta din urmă poate apărea oricum?

A.A.: Sunt multe lucruri pe care cele două crize le au în comun, însă este foarte important să distingem între criză la nivel global şi criză la nivel de ţară. În multe ţări există o criză alimentară, preţurile alimentelor sunt foarte ridicate, iar numărul oamenilor înfometaţi este din ce în ce mai mare. În general, în aceste state, criza alimentară are cauze economice. Deci, în ţările sărace, probleme apărute în urma crizei economice au dus la apariţia unei crize alimentare. La nivel global, însă, dacă ne uităm la cerere şi ofertă, relaţia dintre cele două crize devine mai puţin importantă.

Preţul petrolului nu poate fi prezis!

Capital.ro: Consideraţi că finalul crizei financiare va aduce cu sine şi un preţ mai mare al petrolului, dat fiind faptul că cererea va începe să crească? În consecinţă, cu un preţ mai mare al petrolului ar putea creşte şi preţul alimentelor…

A.A.: Nu putem prezice preţul petrolului, aşa cum nu putem prezice nici preţul alimentelor. Putem spune doar că, într-adevăr, cotaţiile petrolului influenţează piaţa alimentelor. Este adevărat că odată cu criza cererea s-a diminuat, în special în ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), însă nimeni nu poate să demonstreze că preţul petrolului de aproximativ 150 de dolari pe baril din vara anului trecut reflecta realitatea cererii sau era bazat alţi factori, inclusiv speculaţii. Aşadar, pentru că nu ştim cum anume se reflectă cererea în preţul petrolului, nu putem spune dacă preţul actual, de aproximativ 60 de dolari, este prea mare sau prea mic. Şi pentru că nu ştim acest lucru, este dificil de spus dacă peste un an sau doi, când economia îşi va reveni, petrolului va fi 70 de dolari sau, dimpotrivă, de 30 de dolari. Logica şi situaţiile precedente ne spun, însă, că odată ce PIB-ul statelor dezvoltate va începe să crească, preţul petrolului va începe şi el să urce.

Eşti expus crizei alimentare dacă produci mai puţin decât consumi

0-33349-008.jpgCapital.ro: Care sunt ţările cele mai expuse unei crize alimentare?

A.A.: Statele cele mai expuse crizei alimentare sunt acelea care produc mai puţină mâncare decât consumă. În majoritatea lor, acestea se află în Africa, excluzând Africa de Sud. Acestea sunt dependente de producţia externă, iar problema este amplificată de faptul că nu dispun întotdeauna de capacitatea de a cumpăra de pe pieţele externe. Această situaţie o avem şi în America Latină şi în Asia.

Capital.ro: Ce şanse sunt să apară o criză alimentară în Europa sau în Europa de Est?

A.A.:  Situaţia Europei este un pic relativă. Dacă punem Europa în context global, putem spune că situaţia din zonă este bună. Dacă o comparăm cu ea însăşi, Europa a început să aibă probleme în urmă cu 2 ani şi a fost nevoită să importe produse agricole. Cu toate acestea, Europa este alimentată corespunzător cererii, motiv pentru care nu există niciun motiv de îngrijorare.

Nu putem spune că vreo ţară din Europa ar putea intra în criză alimentară pentru că s-ar afla în situaţia în care oamenii să ajungă la foamete din cauza incapacităţii de a-şi procura hrana, deşi există probleme legate de preţul ridicat al produselor alimentare. Este adevărat, de asemenea, că sunt situaţii în care producţia agricolă a scăzut din cauza vremii, dar acest tip de probleme nu pot fi considerate drept criză.

Cu ochii pe agricultură

Capital.ro: În ce măsură sunt guvernele lumii interesate să prevină o criză alimentară de proporţii? Câţi bani se duc în această direcţie şi câţi ar fi trebuit să se ducă?

A.A.:  Anul trecut, FAO a organizat un summit la Roma, ca răspuns la creşterea rapidă a preţurilor la alimente. Liderii lumii au pledat pentru creşterea producţiei alimentare. Problema este că din octombrie-noiembrie lumea a început să vorbească mai mult de criza economică şi mai puţin de criza alimentară. Este un pic prea devreme să spunem, aşadar, câţi bani s-au investit în prevenirea acestei crize şi câţi ar fi trebuit să se cheltuiască. Se pare însă că agricultura devine, din ce în ce mai mult, o prioritate pentru guvernele lumii, ceea ce este un semn pozitiv. În special în Africa, statele investesc fonduri pentru creşterea producţiei alimentare. Deci, semne există. E adevărat că, repet, toată lumea este atentă mai mult la provocările aduse de criza economică. 

0-33352-007.jpgCapital.ro: Există ţări mari precum China sau Japonia care au cumpărat terenuri agricole foarte mari în ţări sărace precum Indonezia sau Sudan. Vorbim despre milioane de hectare de teren arabil. Nu credeţi că la un moment dat acest lucru va duce la un monopol care va avea ca efect o creştere nejustificată a preţurilor alimentelor?

A.A.: Explicaţia este una cât se poate de simplă: când criza economică a început să se extindă cu repeziciune, ţări foarte mari precum China au început să caute alte căi de a-şi asigura necesarul de hrană, China fiind un stat care are o populaţie foarte mare de hrănit. Astfel, că această operaţiune a fost, oarecum, ceva natural, pentru a-ţi asigura hrana.

Realitatea este însă că acest tip de operaţiune nu este ceva cu totul şi cu totul nou. Este adevărat că nu s-a întâmplat niciodată la acest nivel, însă acest tip de achiziţii a mai avut loc şi în perioada anterioară. Ideea e că nu s-au cumpărat terenuri arabile doar în ţările sărace. China, de exemplu, are foarte mult pământ arabil în Brazilia, care nu este o ţară deloc săracă. Până la urmă, vorbim de ţări care nu doresc decât să investească în Africa, în Asia, sau chiar în statele membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI). Important este că odată cu achiziţionarea unor terenuri arabile de aşa mari dimensiuni, o ţară bogată aduce în respectiva ţară săracă tehnologie, metode inovatoare de a face agricultură, ceea ce este un lucru pozitiv şi benefic pentru acel stat care, altfel, nu ar fi avut mijloacele necesare să exploateze la modul optim acele terenuri.

Capital.ro: Aşadar, consideraţi că acest lucru nu ar putea aduce în niciun fel vreun prejudiciu unor stat precum Sudan?

A.A.: Cred că dacă toate operaţiunile sunt făcute bine, în concordanţă cu legislaţia naţională şi normele internaţionale, pot fi aduse numai beneficii. Dacă, însă, totul se face cu uşile închise, într-o totală lipsă de transparenţă şi cu încălcarea normelor, atunci avem toate motivele să fim îngrijoraţi.


 Iranianul Abdolreza Abbassian lucrează pentru FAO din 1990 şi este responsabil cu monitorizarea situaţiilor legate de cerere şi furnizare de alimente.

De asemenea, analizează politicile naţionale şi internaţionale legate de programe de ajutor alimentar. Înainte să lucreze pentru FAO, a lucrat timp de 3 ani la FMI şi 2 ani la OECD.

Sursa: Capital

Un vaccin împotriva gripei porcine ar putea fi testat până în august în SUA

Un vaccin împotriva gripei porcine ar putea fi testat până luna viitoare, urmând să fie distribuit în octombrie în Statele Unite, au anunţat reprezentanţi ai serviciilor americane de sănătate joi, într-o întâlnire care a vizat stabilirea unei strategii de luptă împotriva virusului.

“Sperăm să testăm un vaccin la începutul lui august”, a anunţat Anthony Fauci, directorul Institutului naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, într-o întâlnire la care au participat reprezentanţi sanitari, medicali şi ai comunităţii publice, lângă Washington.

Secretarul american al Sănătăţii, Kathleen Sebelius, a declarat că acest vaccin împotriva virusului A H1N1 ar putea fi distribuit la scară largă până la mijlocul lunii octombrie.

Aceasta a adăugat că vaccinul va fi comandat de Guvernul federal şi ditribuit fiecăruia dintre cele 50 de state americane pentru a fi inoculat persoanelor celor mai vulnerabile şi mai ales tinerilor, afectaţi cel mai puternic de virusul gripei porcine.

În lume, mai multe laboratoare farmaceutice lucrează la realizarea unui vaccin împotriva gripei A H1N1.

În Franţa, negocierile dintre mai multe laboratoare şi stat ar trebui să se încheie în zilele următoare, pentru a se trece la achiziţia vaccinului. Acestea vor fi finanţate cu jumătate din sumă de Casa de Asigurare de sănătate.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 100.000 de persoane au fost infectate de virusul A H1N1 în 137 de ţări, iar 440 au murit de la începutul pandemiei.

Printre ţările cele mai afectate se află Statele Unite, cu 170 de decese, şi Mexicul, unde 121 de persoane au murit din cauza virusului.

Sursa: Mediafax

Marea Britanie: Intreaga populatie va fi vaccinata impotriva gripei porcine

Autoritatile din Marea Britanie se pregatesc sa vaccineze intreaga populatie impotriva virusului gripal A/H1N1, dupa ce, vineri, s-a constatat primul deces provocat de aceasta boala, la un pacient fara antecedente medicale, informeaza The Telegraph in editia online. Pana la 20 de milioane de persoane vor fi vaccinate in acest an, iar restul populatiei, anul viitor.

Decizia Serviciului National britanic de Sanatate (NHS) vine dupa ce, in urma cu doua zile, un barbat din Essex, care nu prezenta probleme de sanatate anterioare, a murit in urma infectarii cu A/H1N1, fiind primul caz de deces din insula in care este vorba exclusiv despre efectele virusului gripei porcine.

Un nou vaccin ar putea fi produs in numai cinci zile, iar oficialii din sanatate preconizeaza ca pana la 20 de milioane de persoane ar putea fi vaccinate pana la sfarsitul acestui an. Alte 90 de milioane de doze de vaccin, care sunt asteptate sa soseasca in Marea Britanie in urmatoarele saptamani, sunt asigurate pentru restul populatiei, care va fi vaccinata, cel mai probabil, anul viitor.

Guvernul britanic a comandat doze de vaccin pentru intreaga populatie, iar medicii au fost anuntati sa se pregateasca pentru una dintre cele mai mari campanii nationale de vaccinare din ultimii 50 de ani. “Daca virusul sufera mutatii, poate deveni mult mai periculos, si trebuie sa le oferi oamenilor imunitate”, a explicat Peter Holden, un oficial din domeniul sanatatii.

Sursa: Hotnews