Gripa porcina schimba ritualurile bisericesti!
Gripa porcina are efecte nebanuite asupra ritualurilor credinciosilor din Marea Britanie si Portugalia. Daca un episcop anglican recomanda bisericilor sa nu mai folosesca apa sfintita de la intrarea in lacasuri, Biserica Catolica din Portugalia a decis sa dea azima in mana, si nu in gura, asa cum cere ritualul.
Incercand să limiteze răspandirea pandemiei de gripă porcină, un episcop britanic a recomandat bisericilor să nu mai folosească apa sfinţită, informează AFP, preluata de Antena 3. Saptesprezece persoane infectate cu AH1N1 au murit in Marea Britanie.
„O parte din biserici au la intrare un vas cu apă sfinţită, iar oamenii işi inmoaie un deget in el şi işi fac cruce”, a precizat reverendul John Gladwin, episcop de Chelmsford.
„Această apă ar putea să ajungă uşor sursă de contaminare şi de răspandire a acestui virus. Practica va trebui suspendată”, a declarat reverendul. După dispariţia pandemiei vasele vor fi puse in funcţiune din nou şi „numai preotul va bea vinul din potir”, a recomandat Gladwin.
Acesta le-a mai sugerat preoţilor să le recomande credincioşilor ce au simptome de gripă să rămană in casă.
Totuşi „activitatea continuă” in cadrul bisericii anglicane” şi „intenţia noastră nu este de a provoca panică sau de a exagera gravitatea situaţiei in acest stadiu”, a mai spus episcopul anglican.
Portughezii recomanda preotilor sa nu mai dea azima in gura credinciosilor
Biserica Catolică portugheză a hotărat să schimbe cateva ritualuri pentru a evita răspandirea virusului A(H1N1), recomandandu-le preoţilor, printre altele, să dea azima credincioşilor in mană, nu in gură, aşa cum se face de obicei, transmite AFP, preluata de NewsIn.
„Azima va fi dată in mană, iar preoţii vor fi nevoiţi să se cureţe pe maini”, a declarat preotul Vitor Feytor Pinto, responsabil de problemele de sănătate in Biserica portugheză.
Ritualul „imbrăţişarea păcii va fi inlocuit de un simplu salut din cap, iar vasele cu aghiasmă vor fi golite”, a adăugat Pinto, precizand că „săptămana viitoare, toţi preoţii portughezi vor fi informaţi in timpul conferinţei episcopale cu privire la aceste indrumări”, stabilite in coordonare cu autorităţile sanitare portugheze.
Un episcop britanic a sfătuit deja bisericiile să nu mai pună apă sfinţită in vase, in incercarea de a limita răspandirea pandemiei de gripă porcină in Marea Britanie, unde 29 persoane contaminate cu virusul A(H1N1) au murit.
De la inceputul lunii mai, autorităţile portugheze au diagnosticat 107 persoane infectate cu gripă porcină, dintre care 104 şi-au „reluat viaţa normală”, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii dat publicităţii joi.
Virusul, care conţine tulpini de gripă umană, porcină şi aviară, a contaminat oficial peste 100.000 de persoane şi a provocat moartea a peste 429, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a declarat pandemie la 11 iunie.
Guvernul portughez a autorizat joi cumpărarea a şase milioane de doze de vaccin impotriva gripei porcine, care vor fi disponibile cel tarziu in luna ianuarie şi vor costa 45 de milioane de euro. Aceste şase milioane de doze vor permite vaccinarea a trei milioane de persoane, adică aproape o treime din populaţia portugheză.
Sursa: Ziua