Archive for august 18th, 2009
By admin_nec in
duhovnicesti
“- Cum se putem birui mai usor razboiul desfranarii si al gandurilor trupesti?
- Pentru biruirea acestui razboi al curviei, in orice stadiu s-ar afla, trebuie mai intai cerut harul bunului Dumnezeu. Nu este o batalie de scurta durata, pentru ca trebuie neaparat ajuns la o biruinta totala. La inceput fiecare se vede neputincios sa se impotriveasca, dar la Dumnezeu totul este cu putinta.
Inceputul acestei lupte este:
a) Sa vrea neaparat sa scape de acest razboi.
b) Sa se roage cu toata inima, la Dumnezeu si la Maica Domnului, sa-l ajute.
c) Sa ocoleasca, atat cat se poate, imprejurarile care ar putea trezi patimile.
d) Sa nu primeasca in minte momelile care vin si care pot parea a fi nevinovate si incep sa se concretizeze cu imagini; toate aceste ganduri sa le alunge, schimbandu-si mintea in rugaciune, dar o rugaciune a lui, nu recomandata de cineva, oricine ar fi acela; o rugaciune cu suspinele proprii, chiar daca n-au cuvinte.
Daca atacul este iute, indulcitor, coplesitor, sa suspine la Maica Domnului si sa nu cedeze atacului. In faze avansate, sa se marturiseasca rupt si curat, fara menajamente si fara invinuirea momentului, imprejurarii, sau a persoanelor. Marturisindu-se mai des, il va ajuta foarte mult.
Duhovnicul il va intelege, il va iubi, il va asigura ca nu e singur, dar nici nu-l va lasa in motivarile lui, “ca ar fi necesar si prea firesc”. Duhovnicul sa aiba ravna si bunatate, sa-l poata dezlipi de patima aceasta ascunsa si cu multe capete. Se recomanda lectura, carti si orice cu subiecte pregatitoare la moarte. Va fi iertat, oricare ar fi greseala, prin pocainta, si aceasta ar fi o mare cucerire, dar sa nu se amageasca cineva sa creada ca fara de pocainta s-ar cunoaste vreo iertare. Pacatul acesta face sa nu puteti vedea nici ce e Raiul, nici ce e iadul cu adevarat, si la aceasta ar trebui gandit si meditat mai mult.
Pentru cei ce au pozitie duhovniceasca si totusi sunt raniti mai mult sau mai putin, si trec prin baia pocaintei, li se considera drept accidente si vor avea motive serioase sa intre cu adevarat intr-o smerita smerenie, si aceasta aduce o mare bucurie lui Dumnezeu fata de cel care are parerea de sine ca nu e cazut.
Nu e un paradox, este si o dreptate si o mare milostenie divina. El, Stapanul si Pastorul cel bun, a lasat stana de oi si a mers sa caute oaia ratacita si a purtat-o pe umeri fericit, ducand-o la staulul imparatiei slavei. Citeam ceea ce va spun acum: “Sunt, frate crestine, crede-ma, doua feluri de bucurii care nu se pot uni: tu nu vei putea a te bucura aici pe pamant cu placeri trecatoare si vinovate, si in cer a imparati cu Iisus Hristos”. Atunci faradelegea isi va astupa gura sa (Ps. 106, 42) “Nebunule, acel timp de care abuzezi iti sapa groapa, si ziua de maine va fi vesnicia!” Spunand acestea, gandesc ca ar putea incuraja pe cei ce lupta cu atacurile din afara si cu firea dinauntru.
Continuarea articolului pe război întru cuvânt
By admin_nec in
atitudine,
provita
DECLARAŢIA CELUI DE-AL CINCILEA CONGRES MONDIAL AL FAMILIILOR, DE LA AMSTERDAM
Reprezentând familii şi organizaţii din peste 60 de naţiuni, noi, delegaţii la cel de Al Cincilea Congres Mondial al Familiilor, reuniţi la Amsterdam, Olanda între 10 şi 12 august 2009,
Afirmăm Articolul 16, par. 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi suntem de acord că „familia este unitatea fundamentală şi naturală a societăţii şi are dreptul de a fi protejată de societate şi stat”.
În solidaritate cu Declaraţiile anterioare ale Congresului, definim că familia naturală se întemeiază pe căsătoria pe viaţă dintre un bărbat şi o femeie, cu scopul de a primi şi a îngriji o nouă viaţă umană, de a asigura dragoste, companie şi suport reciproc, de a zidi un cămin bogat în funcţiuni şi a întări legăturile dintre generaţii.
Ne definim ca „pro-copil”. Afirmăm acele structuri legale, culturale şi sociale care dau rezultatele optime pentru copii, în termeni de sănătate, acumulare de cunoştinte şi, mai tarziu, de angajament civic. Favorizăm relatiile de muncă ce permit părinţilor să petreacă mai mult timp cu copiii lor. Considerăm ca ştiinţele biologice şi sociale trebuie să afirme că, după toate probabilităţile, copiii se dezvoltă mai bine când sunt crescuţi de părinţii lor naturali într-un cămin bazat pe căsătorie.
Afirmăm că viitorul naţiunilor se bazează pe familiile care sunt înrădacinate spiritual. Organizaţiile religioase ar trebui să fie libere să-si susţină în public învăţăturile morale proprii despre căsătorie şi familie.
Afirmăm că familia naturală are prioritate în faţa statului. Politicile publice trebuie să respecte această autonomie a familiei.
Cerem legi şi politici solide care:
- să susţină instituţia naturală a familiei;
- să descurajeze divorţul, mai ales dacă sunt implicaţi copii;
- să încurajeze cuplurile care se dedică educării şi creşterii copiilor;
- să protejeze dreptul primar al părinţilor de a ghida educaţia morală şi practică a copiilor lor;
- să protejeze dezvoltarea fizică, mentală, socială şi spirituală a copiilor;
- şi să protejeze fiinţele umane vulnerabile, în special la începutul şi la sfârşitul ciclului vieţii.
Acest Congres a acordat o atenţie specială statutului familiei naturale în ţările dezvoltate. În această lumină:
- Afirmăm solidaritatea dintre generaţii. Dincolo de cercul imediat al părinţilor şi copiilor, există o bogată paletă de rude. Urbanizarea, industrializarea, migraţia, războaiele, epidemiile şi individualismul egoist au slăbit, toate, legăturile din familiile numeroase. Noi favorizăm acţiuni care ar revigora acest cerc mai larg al familiei, ca loc unde indivizii pot găsi ajutor pe timp de criză, şomaj, la boală, sărăcie şi vârstă înaintată.
- Familia naturală este răspunsul nostru la problema sărăciei. Oamenii care trăiesc într-o sărăcie extremă ar trebui asitaţi într-un context familial, acolo unde este posibil acest lucru. Sprijinim acţiunile care favorizează proprietatea familiei asupra căminului şi micro-întreprinderile, care asigură tinerilor educaţie conformă cu vocaţia lor şi care revigorează economia rurală ca alternativă la migraţia către oraşe. Privim fiecare nou-născut ca pe un bun de preţ pentru lume, o nouă minte şi o nouă pereche de mîini gata de lucru.
- Identificăm în scăderea natalităţii esenţa problemei demografice cu care se confruntă secolul XXI. Favorizăm soluţii care descurajează avortul (inclusiv avortul selectiv pe criterii de sex al fătului), care permit familii mai mari şi mai sănătoase şi care încurajează creşterea economică.
- Răspundem la pandemia HIV/ SIDA cu un program bazat pe abstinenţă, credinţă şi călirea caracterului printr-o educaţie a deprinderilor de viaţă. Credem că această abordare va inspira şi consolida viaţa familiei în societate, va întrerupe ciclul contaminării şi va servi cel mai bine interesele copiilor. De asemenea, recomandăm iniţiative speciale care să îmbunătăţească tratamentul victimelor şi ajutorul acordat orfanilor şi celor care îngrijesc vârstnicii, în refacerea unor cămine viabile.
- Cerem o abordare, centrată pe familie, a sănătăţii: Educaţia sexuală ar trebui să fie ghidată de părinţi şi să concentrată pe deprinderi ca abstinenţa, fidelitatea şi responsabilitatea în alegeri. Accesul la îngrijirea pre- şi post-natală ar trebui extins, incluzând aici consilierea privind alternativele pozitive la avort, inclusiv adopţia. Alăptarea ar trebui promovată ca o strategie de supravieţuire a copilului.
Adoptată astăzi, 12 august 2009, în Amsterdam, Olanda
Înalt Prea Sfinţitul Pavel, Mitropolit de Kirineia (Cipru): NU RUGĂCIUNILOR ÎN COMUN!
Sfinţii Părinţi ai Bisericii, urmând cuvintele Domnului către ucenicii Săi, „nu vă gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde” (Luca 21, 14), vorbeau şi scriau insuflaţi din inima lor sfinţită şi din cugetul lor luminat de harul lui Dumnezeu, atunci când Preasfântul Duh îi mişca, îi insuflat şi îi îndruma. Nu se foloseau niciodată de o înaltă învăţătură teologică pentru o dezbatere academică sau pentru impunerea nedesăvârşitelor scopuri personale şi a punctelor de vedere discutabile pentru a impresiona sau pentru a influenţa pe credincioşi. Grija lor continuă era desăvârşita păzire a Neprihănitei Credinţe cea predată de Domnul şi preluată de Sfinţii Apostoli, iar neobosita lor preocupare era păzirea unităţii Trupului Bisericii şi asigurarea mântuirii credincioşilor ca membri ai preacuratului Trup al lui Hristos.
În exercitarea slujirii lor filantropice şi pastorale nu ezitau pentru a îngrădi trupul Bisericii, să legifereze sfinte canoane cu severitate iubitoare de frate. Printre ele există multe care în mod clar interzic rugăciunea în comun cu ereticii. Nu numai pentru a nu se întina credincioşii şi a-şi diminua sensibilitatea lor ortodoxă, ci şi pentru a cultiva pocăinţa ereticilor, doar-doar se vor întoarce în staulul canonic al lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă. Scopul nostru nu este expunerea mulţimii acestor sfinte canoane, care interzic indubitabil rugăciunile în comun şi nu lasă nici o posibilitate pentru vreo reinterpretare. De altfel, oricine poate apela cu uşurinţă la ele găsindu-le concentrate în două ediţii speciale ce au apărut anul trecut [1].
Încercarea recentă a unui profesor universitar laic pensionar de a convinge că ar fi permisibile chipurile rugăciunile în comun cu ereticii este din punct de vedere dogmatic destructivă, iar din punct de vedere teologic nefondată…
Oricât s-ar strădui în încercarea de a o prezenta ca întemeiată şi ştiinţifică ea nu poate să rămână în picioare, pentru că vine în contradicţie cu lucrarea Preasfântului Duh - Unitatea Credinţei şi Împărtăşirea Acestuia credincioşilor – şi se întoarce împotriva duhului pastoral al Sfintelor Canoane. Pe deasupra, ne aminteşte de opiniile „competente” ce au apărut ocazional, opinii aparţinând anumitor experţi, care, în încercarea lor de a-şi impune poziţiile şi punctele lor de vedere, prezintă ca aparent ştiinţifică nejustificata lor argumentaţie. Nu pot însă să se sprijine pe învăţătura dogmatică ortodoxă şi nici în duhul canonic al Bisericii al cărui scop este să mântuiască şi nu să piardă, să unească şi nu să dezbine.
Sfinţii Părinţi, ai căror paşi trebuie întotdeauna să-i urmăm, prin sufletele lor curăţite, luminate şi sfinţite de harul necreat al lui Dumnezeu, vorbeau şi scriau din spaţiul ascezei şi al rugăciunii lor trăitoare, insuflaţi de Preasfântul Duh. Iar scopul Părinţilor purtători de Dumnezeu nu era de a-şi satiface o oarecare oportunitate. „Cuvântul şi propovăduirea lor nu erau întru cuvinte îndemnătoare ale înţelepciunii omeneşti, ci întru arătarea Duhului şi a puterii” (I Cor. 2, 4).
Sfinţenia vieţii şi răspunderea pastorală a Sfinţilor Părinţi este ceea ce îi deosebea de simpli scriitori bisericeşti. Această răspundere pastorală a Părinţilor arată exact iubirea lor adevărată şi fără vicleşug, care se manifestă nu doar spre credincioşi, pentru ca aceştia să fie păziţi în dreapta credinţă, ci se extinde şi spre eretici, chiar dacă se exprimă cu severitate prin interzicerea rugăciunilor în comun, pentru a conştientiza că se află în afara Bisericii, să se apropie în pocăinţă spre tot ceea ce învaţă Biserica Veche şi să se mântuiască.
Răstălmăcirea duhului Sfintelor Canoane arată cât de mult duhul face viu şi cât de mult litera ucide. Încercarea grijulie de acoperire organizată a nereuşitei reinterpretări a Sfintelor Canoane, prin absenţa celui în discuţie, adică a impunerii rugăciunilor în comun, nu poate fi ascunsă. Atât litera, cât şi duhul Sfintelor Canoane interzic clar rugăciunile în comun.
Prin urmare propunerile unui astfel de profesor ca cel de mai sus sunt evidente: încurajarea ortodocşilor pentru a se ruga în comun cu ereticii şi întâmpinarea oricăror împotriviri prompte din partea credincioşilor. Mai departe, urmăreşte să preîntâmpine luarea de hotărâri, produs al dezbaterii libere în Duhul Sfânt, şi încearcă în continuare să impună puncte de vedere şi păreri personale. În această încercare Sfinţii Părinţi sunt dispreţuiţi. Astfel, Sfântul Nicodim Aghioritul, recunoscut interpret al Sfintelor Canoane este subapreciat [2]. În plus este judecat că îi urăşte chipurile pe eretici, pentru a subaprecia obiectivitatea sa şi pentru a desfiinţa autoritatea cuvintelor sale. Cuvântul Sfântului Nicodim este clar:
„Dacă deci, tuturor catehumenilor, nu le este iertat să stea atunci când se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie, cu cât mai mult ereticilor?” [3].
Un alt important canonist, Balsamon, este pus la îndoială pentru că interpretarea sa nu conglăsuieşte cu teoriile profesorului amintit.
„Sfintele Canoane nu constituie expresia vreunui spirit legalist, care tinde să legifereze toate şi să mărginească viaţa spiritului în tipuri legiste, ci expresia grijii pastorale a Bisericii pentru mântuirea membrilor ei [4].”
Dumnezeiasca Euharistie este capul dogmelor ortodoxe, recapitularea întregii iconomii dumnezeieşti, inima Bisericii, centrul cultului ortodox, izvorul spiritualităţii ortodoxe şi pecetea întregii vieţi a Ortodoxiei. Este Taina Tainelor, faţă de care rânduiala şi predania canonică a Bisericii îi ţine departe pe cei neiniţiaţi şi vrea ca doar cei credincioşi să participe (să se împărtăşească) şi să se apropie, „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”. Gura de aur a Bisericii a prevestit:
„Nimeni să nu se împărtăşească dintre cei care nu sunt ucenici… Mai degrabă mă voi despărţi de sufletul meu decât să dau sângele cel stăpânesc fără vrednicie“ [5].
Aici se poate distinge responsabilitatea pastorală a ierarhului, pentru a se observa în continuare cu câtă superficialitate şi lipsă de sensibilitate teologică anumiţi laici fac propagandă, dar şi clerici ortodocşi contemporani care „teologhisind” încurajează rugăciunile în comun cu eterodocşii fără indispensabila şi anterior-discutata unitate în Credinţă şi în Împărtăşirea Sfântului Duh.
Poporul credincios îşi păstrează ortodoxă sensibilitatea Credinţei, iar criteriul Ortodoxiei cultivat şi sensibil. Niciodată nu va accepta şi cu atât mai mult nu va răbda interpretări noi (inovatoare) în temele Dogmei şi ale Moralei, pe care corect le consideră ca fiind legate şi neschimbabile.
(Preluat după http://thriskeftika.blogspot.com/2009/07/blog-post_31.html şi tradus din greceşte de monahul Leontie)
Note:
[1.] a) P. Anast. K. Goţopulos, Apropiindu-ne de practica canonică a Bisericii, „Nu trebuie să ne rugăm împreună cu ereticii şi schismaticii”, Patra, 2008.
b) Arhimandrit Kir. Kostopulos, Necanonicitatea rugăciunii în comun cu ereticii, Patra, 2008.
[2] O tratare de acest gen a Sf. Nicodim Aghioritul si a Pidalionului gasim si la noi in tara, in cartea ‘Canonul Ortodoxiei‘ elaborata de diac. Ioan I. Ica Jr. Atitudinea parintelui Ica este cu atat mai surprinzatoare cu cat, in trecut, se implicase in demontarea acuzelor si defaimarilor aduse Sf. Nicodim Aghioritul… Ceea ce surprinde la ‘Canonul Ortodoxiei‘ este faptul ca referintele normative – atat pentru metodologie cat si pentru judecatile de valoare afirmate – sunt aproape exclusiv de sorginte heterodoxa. Lipseste, practic, o bibliografie solida ortodoxa pe subiectul… canoanelor Bisericii Ortodoxe!
Revenind la modul in care este descris Pidalionul si mostenirea Sf. Nicodim Aghioritul, parintele Ica jr. este de parere ca acesta reprezinta ‘juridizarea traditiei canonice in ortodoxia moderna’ (vezi pp. 124-126), proces prin care canoanele sunt ‘divinizate si dogmatizate in litera lor ca expresie a unei “legi divine”, a unui “drept divin”.’ Practic, se considera faptul ca acestor ‘canoane li se acorda statut de revelatie divina’. Pe baza unei abordari epistemologice dubioase in care se considera ca prin Pidalion se realizeaza o ‘ “epistemizare” si “juridizare” a traditiei canonice’, diac. Ioan I. Ica jr. ataca pozitiiile ‘pidalionistilor, adepti instransigenti ai unui “fundamentalism canonic” ortodox de inspiratie si sustinere monahala’ (p. 129).
In schimb, sunt citate, ca o contrapondere a punctului de vedere ‘pidalionist’, punctele de vedere ale reformatorilor Bisericii Ortodoxe, conform carora, ’spre deosebire de dogmele de credinta care sunt neschimbabile, canoanele sunt date pentru situatii istorice precise si ca atare trebuie sa corespunda evolutiei vietii exterioare a Bisericilor’. Mai mult, este citat in aceasta problema insusi S.S. Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de astazi, pe atunci arhimandrit implicat inca de pe atunci – anii ‘60-’70 ai sec. trecut – in pregatirile Marelui Sinod Pan-Ortodox, cu o teza de doctorat dedicata problemei codificarii canoanelor si in care se preconiza, printre altele, ‘radierea canoanelor inutilizabile din ratiuni istorice si practice, modificarea unor canoane potrivit viziunii ecleziologice actuale, armonizarea dreptului canonic cu prevederile religioase ale dreptului civil’ (p. 130).
Practic, diac. Ioan I. Ica jr. opereaza o distinctie intre dogme si canoane, ultimele neavand decat un statut strict istoric. Prin acest lucru se ignora (deliberat?) realitatea si insemnatatea Predaniei, a Traditiei ca izvor si criteriu al Adevarului.
[3] Pidalion, p. 670.
[4] Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, Slujirea pastorală după Sfintele Canoane, Pireu, 1976, p. 59.
[5] La Matei 8, 82, PGB 12, 220.
Sursa: Război întru cuvânt
Uniunea Europeană va recomanda joi analizarea situaţiei fiecărei şcoli în parte pentru a decide eventuala închidere a instituţiilor de învăţământ, obiectivul fiind de a evita propagarea virusului gripei porcine la reluarea cursurilor, a anunţat miercuri o sursă apropiată dosarului citată de AFP.
Ministrul francez al educaţiei, Luc Chatel, a declarat miercuri într-un interviu acordat Le Figaro că este “dispus să închidă toate şcolile” din Franţa în cazul unei pandemii de gripă porcină. “Problema a fost discutată săptămâna aceasta, dar nu este rolul Comisiei să se substituie statelor”, a declarat unul dintre purtătorii săi de cuvânt, întrebat despre poziţia franceză.
Experţii din cele 27 de ţări membre UE discută această problemă de mai multe săptămâni şi urmează să finalizeze miercuri o serie de recomandări privind începerea şcolii în toamnă. “Ei urmează în special să precizeze ce are sens şi ce nu are”, potrivit sursei.
Marea Britanie a sugerat amânarea începerii şcolii până la sfârşitul lunii septembrie, pentru a încetini propagarea pandemiei. “Copiii nu sunt imunizaţi, sunt consideraţi unui dintre grupurile cu cel mai mare grad de risc în faţa noii pandemii şi sunt, în primul rând, unul dintre vectorii propagării sale”, au subliniat experţii britanici într-o notă.
Dar închiderea şcolilor ridică numeroase probleme, în special pentru activitatea economică, recunosc ei.
Recomandarea la nivel european ar urma să se alinieze iniţiativei Franţei şi nu propunerii britanice de a amâna începerea cursurilor, a declarat sursa comunitară.
“Niciun prag nu a fost fixat pentru închiderea unei şcoli. Ne vom adapta la fiecare caz în parte”, a explicat Luc Chatel. Ministrul a respins şi vaccinarea generalizată a copiilor.
Pentru a compensa închiderea unor şcoli, Franţa “a pregătit un plan de continuitate pedagogică”, a adăugat el. “Este vorba de programe educative destinate elevilor” ale căror cursuri au fost suspendate, a adăugat el.
Recomandările aşteptate din partea Bruxelles-ului se referă şi la campania de vaccinare şi la reacţia autorităţilor aeroportuare faţă de călătorii care prezintă simptome de gripă porcină.
Sursa: Realitatea
Anul viitor pare sortit să „găzduiească” o sumedenie de războaie şi conflicte de nişă, sau de revolte sociale provocate de ruperea echilibrului social de către criza economică internaţională. BI Group, companie din industria păcii specializată în analize de risc şi mediu ostil, utilizînd informaţii deschise şi interviuri telefonice şi directe, preconizează reizbucnirea violenţelor majore, anul viitor, în Orientul Mijlociu, în Liban şi Teritoriile Palestiniene, dar şi în Iraq. Surprinzător, aceste conflicte par să salveze România de la o înlocuire violentă a clasei politice, cu sprijin al unor structuri militare!
Organizaţia sud-libaneză Hezbollah prevede pentru anul 2010 un nou război cu Israelul, care se va extinde pînă la Sidon, capitala Libanului de sud, relatează joi cotidianul libanez al-Ray, preluat de Agenţia Tuaregmedia, citînd surse din interiorul Hezbollah. Potrivit acestora, ofensiva israeliană în Liban va avea un marcat caracter terestru. Din analiza rezultatelor războiului cu Hezbollah din iulie-august 2006 comandanţii israelieni au ajuns la concluzia că numai ofensiva aeriană nu este suficientă pentru a garanta victoria. Cotidianul libanez citează o declaraţie a ministrului israelian al apărării, Ehud Barak, potrivit căruia ar urma să angajeze în lupta împotriva Hezbollah cinci brigăzi ale forţelor terestre, al căror obiectiv ar fi distrugerea infrastructurii Hezbollah din sudul Libanului şi eliminarea prezenţei în regiune a organizaţiei militante şiite. În prealabil, Hezbollah şi-a exprimat convingerea că un război cu Israelul nu va avea loc în cursul primului mandat al preşedintelui SUA Barack Obama şi a subliniat că toate atacurile israeliene împotriva Libanului au fost lansate la instigarea sau cu acordul diverselor administraţii americane.
După retragerea armatei americane din oraşele iraqiene situaţia tinde să se înrăutăţească pe zi ce trece. Misiunile militarilor americani sînt înlocuite de cele efectuate de noua armată şi poliţie iraqiană, insuficient pregătită şi antrenată, fără cunoştinţe de luptă urbană. Doar luptătorii kurzi peshmerga au beneficiat de instructori israelieni specializaţi în gherilă urbană! Paza şi protecţia obiectivelor, demnitarilor şi oamenilor de afaceri este preluată de firmele de protecţie şi pază din Iraq. În acest moment, aceste companii sînt încadrate cu personal din Africa, Asia şi America de Sud, slab remunerat, comparativ cu luptătorii albi sau sud-africani din perioada războiului din Iraq. Aceste trupe nu dispun de numărul de efective suficient pentru „perierea” marilor oraşe şi eliminarea celulelor combatante, care se vor înarma în continuare şi atingînd nivelul critic, la începutul anului viitor, vor declanşa lupta pentru recucerirea teritorială. Aceste grupări sînt sprijinite, o parte, de grupările wahabite din Arabia-Saudită, dar şi de elemente şiite hezbollah, infiltrate peste frontiera cu Siria. De asemenea, diminuarea debitului de apă de pe Eufrat şi Tigru, creşte migraţia pescarilor şi agricultorilor săraci spre oraşe. Aceste persoane vulnerabile sînt uşor de racolat de către gherilele urbane. În acelaşi timp, cei rămaşi în zonele rurale sărăcite de secetă, sînt dispuşi, mult mai uşor, ca în schimbul unor sume mici de bani, care să asigure subzistenţa familiilor în zonele de-a lungul fluviilor şi canalelor de irigaţii, să sprijine gherilele cu plasarea de IED şi check-point-uri în vederea controlării şi taxării rutelor comerciale. Toate aceste elemente pot favoriza declanşarea, în 2010 a unui război intern. Pe de altă parte, profitînd de exacerbarea violenţelor, locuitorii din zona kurdă, de nord, pot pune bazele independenţei statului Kurd.
Potrivit informaţiilor, aproximativ 700 de militari români care au activat în teatrele de operatiuni din Iraq, Afganistan şi Bosnia aleg să lucreze în Iraq, ca agenţi de securitate, în schimbul unor salarii de 3.500 de dolari (circa 7.900 lei), au declarat surse apropiate Companiei, de la Baghdad. Motivaţia acestor angajări, atît în Iraq, dar şi în Nordul Africii, unde activează un grup de aproximativ 20 de foşti militari şi jandarmi!, o reprezintă cîştigurile financiare bune, dezacordul faţă de Legea MAC-ului, cîştigurile salariale mici din România, lipsa speranţei şi dezamăgirea faţă de clasa politică românească, considerată principala vinovată de situaţia dezastruoasă în care se află ţara! „Noi avem acum o criză economică ce se suprapune peste o criză morală şi de lideri care durează de 20 de ani în România. Crede-mă, că ştiu ce înseamnă o criză de lideri”! „Noi nu avem conducători, avem nişte papiţoi. Este ca aici, în Iraq! Şi occidentalii ăştia care conduc acum România au nevoie de nişte slugi în ţară”! „Singura soluţie, nu ştiu dacă acum mai e viabilă că şi în MapN au venit oameni de paie, este ca armata să preia conducerea ţării şi să pună ordine în sistem. Trebuie schimbaţi oameni, dar şi sistemul”! Sînt cîteva afirmaţii ale unor foşti ofiţeri români ce activează acum, în Iraq, în cadrul a două companii de securitate, intervievaţi telefonic. Potrivit acestora, zilnic PSCAI primeşte cereri de angajare din partea unor români. Cea mai uşoară cale prin care se poate ajunge în Iraq pentru a presta astfel de servicii este fie apelarea la o agenţie de plasare a forţei de muncă, cu legături solide în statul din Golf, fie aplicarea directă la companii din cadrul PSCAI. „Mai mult de jumătate dintre cei care vor să lucreze ca agent de pază în Iraq sînt foşti jandarmi sau sergenţi cu experienţă care au făcut parte din trupele românesti din Iraq şi Afganistan, dar şi ofiţeri şi militari angajaţi prin contract, care după opt ani au fost trimişi acasă din sistem fără compensaţii sau alte sporuri. Ei au calificări în domeniul securităţii, sînt fie foşti cercetaşi, fie lunetişti sau pistolari”, a precizat un fost ofiţer român. O mare parte a celor care lucrează în Iraq coordonează acţiunile gărzilor locale de securitate. Aceştia păzesc diferite instituţii din Bagdad, precum Ministerul de Interne sau Ministerul Transporturilor. Cei mai experimentaţi ajung sa fie angajaţi de americani pentru paza demnitarilor iar beneficiile materiale cresc corespunzător. Ca să fie selectaţi pentru un astfel de post, doritorii trebuie să aibă, obligatoriu, minimum patru ani de experienţă în domeniu şi vîrste cuprinse între 25 şi 50 de ani. Contractul se semnează pe o durată de un an şi poate fi reziliat abia după cel puţin şase luni. Pe lîngă salariile de cel puţin 3.500 de dolari, foştilor militari români li se mai oferă cazare şi masă, precum şi alte sporuri, prime şi beneficii. Totuşi, potrivit unui fost mercenar moldovean în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, românii nu sînt preferaţi ca gardă de corp pentru că nu sînt suficient de „duri, de violenţi”.
Potrivit discuţiilor purtate de reprezentantul Companiei de analiză, cu reprezentanţi ai românilor angajaţi în companiile de pază şi protecţie din Iraq, în 2010 mulţi foşti militari români nemulţumiţi de situaţia din România vor fi ocupaţi cu acţiunile de menţinere a păcii şi stabilităţii în ţări din Orientul Mijlociu, unde cîştigă, încă, foarte bine. Aceştia deţin mijloacele financiare şi logistice, antrenamentul şi determinarea de a acţiona ca masă critică, în contextul unor tulburări sociale, cu tendinţe violente, în România anului 2010. Situaţia socială şi de securitate din România s-a înrăutăţit în România, din ianuarie 2009, odată cu declanşarea crizei economice mondiale, dar şi cu lipsa măsurilor anti-criză a Guvernului Emil Boc. Şomajul, concedierile în masă şi desfiinţarea a peste 200.000 de firme amplifică starea de nervozitate şi derută de la nivelul societăţii româneşti. În ultimele şase luni se observă o deplasare de populaţie relativ tînără, 35-45 de ani, de la oraş spre satele şi comunele apropiate, mulţi dintre aceştia apelînd la agricultura de subzistenţă. Declinul economic, însoţit de existenţa unor discrepanţe majore între categorii sociale sau între regiuni reprezintă un alt motiv al eşecului şi tensiunilor sociale. Corupţia endemică şi masivă, în beneficiul elitelor conducătoare, rezistenţa conducătorilor la transparenţă şi la controlul public, legătura elitelor politice cu crima organizată. Conform Barometrului Global al Corupţiei, ediţia 2009, realizat de Transparency International şi dat publicităţii, partidele politice şi Parlamentul sînt văzute de cetăţeni pe primele poziţii în topul instituţiilor corupte. Locul al treilea este ocupat, de justiţie. Potrivit unui sondaj INSOMAR realizat în lunile martie şi aprilie, 70% din cetăţeni consideră că preşedintele şi guvernul poartă responsabilitatea pentru greutăţile cu care se confruntă ţara şi mai puţin de
25% dau vina pe factorii externi. Companiile multinaţionale blochează legi şi regulamente ale agenţiilor statului, în favoarea consumatorilor români. Este de notorietate scandalul provocat de protocolul de bune practici cu supermarketurile. Aceste informaţii, esenţiale, scapă, de obicei atenţiei publicului. Mai importante sînt informaţiile referitoare la calitatea hranei şi excesul de substanţe toxice în alimentaţia zilnică (aditivi alimentari, E-uri, fluor, iod etc), colapsul din sistemul naţional de sănătate şi educaţie, care favorizează apariţia unei generaţii expusă îmbolnăvirilor şi slab pregătită intelectual, cu puţine şanse de reuşită pe piaţa comună europeană. Aceste „atacuri la siguranţa naţională” sînt identificate de către societate cu corupţia. Cu cît corupţia se extinde, cu atît participarea oamenilor la viaţa publică se restrînge. Bineînţeles, şi vocea organizaţiilor civice şi a sindicatelor se face mai slab auzită. Prezenţa la vot a scăzut dramatic. Sub 25 la sută, la europarlamentarele din iulie. Nemulţumiţi de corupţia elitelor politice şi de ineficienţa statului (tradusă prin starea proastă a infrastucturii, situaţia catastrofală din educaţie şi sănătate şi, mai nou, incapacitatea statului de a achita salariile şi pensiile în ciuda îndatorării excesive a ţării faţă de organismele internaţionale, fără a se lua în calcul modelul sud-american din anii 70!)), românii se arată mai curînd dispuşi să repete experienţa din timpul comunismului, a rezistenţei individuale şi a interacţiunii cu structurile oficiale redusă la minimum.
În clasamentul statelor eşuate, publicat de Forbes Romania, sîntem pe locul 129 din 177 de state luate în calcul, cu precizarea că pe ultimele locuri se află statele cele mai stabile (Norvegia este pe locul 177, Somalia – pe prima poziţie). Putem spune că ne aflăm în treimea bună. Autorii studiului plasează însă România în grupul ţărilor aflate „la limită“, şi nu în cel al statelor „stabile“, acolo unde se găsesc aproape toţi membrii Uniunii Europene.
Luînd în considerare situaţia din ultimele lunii şi creşterea unei oarecare tensiuni la nivelul unor grupuri din societate, BI Group consideră că România este un stat eşuat, care şi-a abandonat propriii cetăţeni, lăsîndu-i pradă subdezvoltării, molimelor, revoltelor civile, ori grupărilor de crimă organizată. La rîndul lor, cetăţenii au abandonat statul, cel puţin deocamdată. Creşterea tensiunilor din societate, în 2010 şi nemulţumirea crescîndă din rîndul ministerelor de forţă din România, armată şi interne, pot declanşa proteste de masă şi revolte civile la începutul anului viitor.
By admin_nec in
duhovnicesti
“Vino, buna si iubita mea sora, vino si iarasi vom mangaia necazurile tale. Vino, si vom binecuvanta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gura si care rasuna in minte. Spunand: “Binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu numele cel sfant al Lui”.
Vezi cat de mult ne iubeste Domnul? Vezi cat suntem de fericiti noi, nevrednicii, pentru toate cate ne daruieste bunatatea Lui in fiecare zi? Dar inca ne asteapta ceasul acela al secerisului adevarat, al clipei aceieia fericite cand vom lasa cele de aici si vom pleca in cealalta patrie a noastra, cea intru totul adevarata, viata cea fericita, bucuria cea sigura, pentru a primi fiecare partea pe care ne-o daruieste Preadulcele Iisus Cel preadarnic.
O, bucurie! O, multumire! O, iubire a Parintelui ceresc! Sa ne curateasca de toate necuratiile, sa ne cinsteasca, sa ne imbogateasca, daruindu-ne bogatiile sale!
Acolo, sora mea preabuna, nu mai exista cel ce nedreptateste, cel preaviclean; a disparut ravnirea si invidia. Acolo nu mai sunt patimi. Cei cu patimi au ramas la poarta. Prapastie mare este de o parte si de alta.
Dar, o, iubire preadulce a lui Hristos, ce lucru bun ai vazut la noi si ne-ai condus pe calea Ta cea dumnezeiasca! Bucura-te deci si veseleste-te, iubita mea sora, multumeste si da slava lui Dumnezeu, caci iata, se apropie ceasul. A sosit clipa ca peste putin sa auzim glasul acela binecuvantat: “Veniti la Mine”. Numai ce se vor inchide ochii acestia simtitori, se vor deschide ochii tainici ai sufletului; si ca din somn ne vom trezi in viata cealalta. Atunci vei vedea parinti, frati, rude. Atunci vei vedea ingeri, sfinti si pe Maica cea preafericita a tuturor, pe Preacurata Fecioara si Maica a lui Dumnezeu, pe care toti o strigam in fiecare clipa si careia, dupa Dumnezeu, ii datoram toate.
Cu cine sa vorbim mai intai, cine ne va imbratisa, pe cine vom saruta mai intai – toate preacurate, toate preafrumoase, toate sfinte! Cine, deci, asteptand toate acestea, nu va rabda orice necaz al vietii de aici?
Asadar, sora mea buna si iubita, priveste in urma viata ta, cerceteaza cu amanuntul cum ai petrecut-o. Adu-ti aminte de binefacerile nemarginite ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si ale Preadulcei Sale Maici. Indura cu rabdare ispitele ce au sa mai vina.
Totdeauna Dumnezeu ajuta, totdeauna ajtinge la timp, dar vrea de la noi rabdare. El aude de indata ce noi strigam, dar nu dupa cum crezi tu.
Tu crezi ca glasul tau nu a ajuns numaidecat la sfinti, la Maica Domnului, la Hristos. Dar, inainte chiar de a striga tu, sfintii s-au si repezit sa-ti ajute, cunoscand ca ii vei chema in ajutor si vei cere apararea lor cea de la Dumnezeu. Tu insa, nevazand dincolo de cele ce se vad si necunoscand ca Dumnezeu conduce lumea, vrei ca cererea ta sa se implineasca de indata, ca fulgerul. Nu este asa. Domnul cere de la tine rabdare. Vrea ca tu sa arati credinta ta. Nu este suficienta rugaciunea pe care o spune cineva ca un papagal. Trebuie ca iubirea sa fie impreuna lucratoare la cele pe care le contine rugaciunea, si apoi trebuie sa inveti sa astepti. Iata ca s-a implinit deja ceea ce ieri si alaltaieri ai dorit. Dar tu ai fost pagubita, pentru ca nu ai avut rabdare sa astepti. Ai fi castigat si pe unele si pe celelalte, si pe cele trecatoare si pe cele ceresti.
Acum te manii, te mahnesti si te necajesti, gandind ca Tatal ceresc intarzie sa-ti raspunda. Eu iti spun ca aceasta se va implini asa cum doresti – se va implini neaparat – dar este nevoie de rugaciune din tot sufletul si de asteptare. Si cand tu vei inceta sa-ti mai amintesti de ceea ce ai cerut, atunci iti va veni ca dar al rabdarii si al asteptarii tale.
Cand, rugandu-te si cerand de la Dumnezeu ceva, ajungi la deznadejde, atunci este aproape de tine implinirea cererii. Hristos vrea sa vindece vreo patima ascunsa din tine, de aceea amana implinirea cererii. Daca primesti mai repede decat te astepti tu, patima ta ramane nevindecata. Daca astepti, primesti si ceea ce ai cerut si vindecarea patimii. Si atunci te vei bucura cu bucurie mare si vei multumi cu caldura lui Dumnezeu, care pe toate le zideste cu intelepciune si le face spre folosul nostru. Nu ai nici un folos, deci, daca te mahnesti, daca te superi, daca spui cuvinte grele. Trebuie sa-ti inchizi gura.Prin asteptare si indelunga-rabdare vei arde pe diavol. Nimeni sa nu inleleaga ce ai tu. Sa iasa abur pe ochi, nu pe nas. Sa nu oftezi, pentru a te usura, zice-se, ci sa te linistesti.
Eu – martor imi este Domnul, Cel ce pierde pe toti cei care rostesc minciuni – mult m-am folosit din ceea ce iti spun acum. Atat de mari si grele erau ispitele incat credeam ca de durere o sa-mi iasa sufletul precum fumul pe horn. Si totusi, dupa ce trece incercarea, vine atata mangaiere, ca si cand ai fi in rai, fara trup. Te iubeste Hristos, te iubeste Maica Domnului, te lauda Sfintii, Ingerii se minuneaza de tine.
Vezi cate bunatati aduc ispitele si necazurile? Daca vrei sa vezi, sa gusti si tu iubirea lui Hristos, indura ceea ce vine asupra ta. Nu in ceea ce-ti place tie, ci in ceea ce vrea Domnul sa te incerce. Nimic din ceea ce facem noi de buna voie nu este atat de folositor cat este ceea ce ne trimite Domnul fara incuviintarea noastra. Dumnezeu vrea ca vrajmasul diavol sa lupte pe om lupta crancena, os peste os, sange peste sange. Atat incat sa se topeasca precum ceara la fata focului.
Atunci cand incercarea va trece, te vei umple de bucurie. Vei fi coplesita de jur imprejur de lumina stralucitoare si vei vedea taine pe care limba nu este cu putinta a le grai. Atunci vei dori cu sete sa vina iarasi ispitele, pentru ca ai cunoscut cat folos aduc.
Aceasta este calea adevarata, sora mea, si cel care iti scrie da marturie de adevar din propria lui experienta.
Indrazneste, deci, si intareste-te in Hristos Domnul, indurand tot ceea ce vine asupra ta, primind, impreuna cu durerea, pacea si harul lui Dumnezeu.
Pastreaza-ti sufletelul cu tarie, gandind ca schiopii si leprosii nu patrund la aceste bunuri. De aceea ne lasa ispitele Domnul, ca sa ne curatim de toate prejudecatile. Acestea sunt sapunul si lespedea pe care lovindu-ne intruna, ne albeste. Si hainele care sunt tari rezista si sunt de folos Mirelui. Cele care nu rezista loviturilor pe lespede se sfasie si sunt aruncate la cele nefolositoare.
De aceea este nevoie sa ne silim putin aici, pentru ca se apropie ceasul. Sa pastrezi scrisorile pe care ti le trimit, sa le ai atunci cand esti incercata de necazuri. Ma tem ca te voi lasa curand. Cu cat trece timpul, cu atat ma simt mai ingreuiat. Sunt ca un slabanog.
Nu am timp sa-ti scriu despre minunea pe care a facut-o cu mine Domnul pentru a indrepta o greseala de a mea din nestiinta. Vezi, deci, bunatatea cea multa a Domnului nostru? Vezi ca lucreaza si cu minuni, atunci cand grija Sa dumnezeiasca socoteste de cuviinta?
Omul se insala de multe ori din nestiinta sau pentru ca este atras de altii. Dar daca are sufletul deschis si bunavointa, nu-l lasa Domnul, ci in multe feluri il poate aduce la lumina. Acest lucru ma face sa devin tarana, cenusa, vierme al pamantului.
Mare cu adevarat este mila Domnului. Are dreptate Psalmistul cand spune: “Nu dupa faradelegile noastre ne-ai facut, Doamne, nici dupa pacatele noastre ne-ai rasplatit noua”.
De ce sa nu multumesti lui Dumnezeu? De ce sa cartesti? Daca eu iti scriu despre ispitele pe care le indur eu nu este posibil sa le rezisti. Si totusi, harul Domnului Hristos si al Preasfintei noastre Maici toate le topeste. Ai rabdare. Imparateasa si Maica lui Dumnezeu si Stapana tuturor nu ne lasa. Ea se roaga pentru noi“.
(Gheron Iosif, Marturii din viata monahala, Editura Bizantina)
Sursa: Război întru cuvânt
Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul - Paraclisul Sfântului Nectarie
