Cum poate sa se explice atunci acest straniu fenomen, ca multi inraiti impotriva aproapelui lor, dupa ce se razbuna, nu numai ca nu se rusineaza de acest prizonierat al diavolului, dar chiar se si lauda cu el ?! Aceasta se explica printr-un singur lucru: prin deznadajduita orbire morala a celor inraiti.
“Mare nebunie este – spune sfantul si inteleptitul de Dumnezeu Tihon de Zadonsk – ca sa se laude omul cu aceea de care ar trebui sa se intristeze!” Aceasta arata cat de adanci sunt stricaciunile in constiinta celor care urasc dumnezeiestile concepte morale. Sa te bucuri de ceva la care numai demonii isi freaca palmele cu bucurie, sa te lauzi cu ceva de care ingerii plang, sa tresari pentru acel lucru care a ingropat dragostea de frati, sa te mangai cu aceea ca ai implinit voia satanei – toate acestea nu arata, oare, la tine sataniceasca asezare a sufletului? O, adanc ar trebui sa se caiasca cei ce zac inselati in groapa razvratirilor si vrajbelor, si nu sa se laude cu aceasta!
Zugravind depravarea sufleteasca a celor aflati in vrajba, Sfantul Tihon de Zadonsk spune intristat: “Cei ce aduc paguba aproapelui lor devin calcatori ai sfintei si dumnezeiestii legi, pe Dumnezeu, marele si infricosator Atottiitor, il manie, pe sine in zapisul satanei se trec si vesnicelor munci se fagaduiesc; si cu aceasta faradelege se lauda!”
Aceasta rautate intuneca ochiul sufletesc, incat sarmanul om sa nu vada clar pieirea sa. Si astfel pacatuieste indoit: si face pacatul, si se lauda cu el: “Iata, i-am dat sa inteleaga, sa ma cunoasca mai bine cine sunt eu!” Bine, el te-a cunoscut cine esti, cunoaste si rautatea ta, stie ca tu l-ai vatamat; insa tu te cunosti pe tine, unde esti si in ce stare te afli? Stii tu ca mai mult pe tine decat pe el te-ai vatamat? Lui i-ai vatamat trupul, iar tie sufletul. Din cauza clevetirii tale, de el se scarbeste lumea si-l osandeste, dar pe tine te osandeste insusi Dumnezeu!
Pe el l-ai aruncat in necinstire si umilinta vremelnica, dar pe tine in cea vesnica! Asculta cum canta despre tine Psalmistul: “Pentru ce, puternice, te lauzi cu rautatea ta?” Si insemneaza, adaugand mai apoi: “Pentru aceasta Dumnezeu te va dobora pana in sfarsit, te va smulge si te va muta din locasul tau, si radacina ta din pamantul celor vii! (Psalmi 51, 4). Pentru aceasta Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Cand noi ne inraim si viclenim impotriva altora, atunci impotriva noastra ne ascutim singuri sabia si ne aducem mult mai multa vatamare noua insine decat altora.”
Multi ajung, din pricina inrairii, pana la atata nebunie si orbire, ca prefera sa se pagubeasca pe ei insisi decat sa ramana nerazbunati. “Eu, spune, voi pieri, insa il voi zdrobi!” Ce vorbesti intru mania ta, sarmana si oarba faptura? Chiar tu insuti vrei sa pieri, numai ca sa piara fratele tau, pentru care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit? Ia seama cine si al carui duh lucreaza in tine! Nu duhul aceluia care si pe sine s-a pierdut, si pe protoparintii nostri i-a pierdut, si impreuna cu ei si pe noi? El intotdeauna insufla raul ca sa ne piarda. Hristos vrea sa te mantui si tu, si el (fratele tau); iar tu vrei sa te pierzi si pe tine, si pe acela.
Insa ia seama impotriva cui te inalti si te inarmezi! El spune: “Cine nu este cu Mine este impotriva Mea!” (Matei 12, 30). Odata cu pieirea ta, tu urmaresti si pieirea aproapelui, si pentru aceasta nu esti cu Hristos, ci impotriva lui Hristos, Care intr-atata doreste, sa te mantui si tu, si aproapele tau, caci pentru aceasta Si-a varsat sangele Sau; si prin aceasta arati ca gandesti asemenea cu acel duh al rautatii, care urmareste sa te duca la pieire si pe tine, si pe aproapele tau, si intreaga lume, prin orice mijloc.
Si, in focul maniei tale, tu strigi: “Voi pieri eu, dar si pe el il voi rapune!” Se intelege, tu poti pe tine insuti sa te pierzi, daca doresti aceasta, insa nu si pe aproapele tau, caci el traieste cu harul si cu ajutorul Celui Preainalt. Si nu-ti vei da tu, oare, seama cum este acea pieire pe care o doresti atat pentru tine, cat si pentru aproapele tau? Intinde mana ta in foc si vei cunoaste in parte ce este chinul. Daca acest foc mic nu poti sa-l rabzi, cum vei rabda in vesnicul foc, care arde dar nu lumineaza, care sta aprins si nu se mistuie, care te munceste insa nu ajungi sa mori? Cu un astfel de foc, inrosit precum fierul pana la incandescenta, vor fi cuprinsi cei rai daca nu se pocaiesc si vor fi dogoriti si munciti atat pe dinafara, cat si pe dinauntru, fara de sfarsit! Insa cel orbit de rautate nu vede aceasta si striga in mania sa: “Voi pieri si eu, dar nici el nu va mai fi!”
“O, rautate, fiica diavolului! Rautate, cum orbesti tu pe cel sarman! Pe sine insusi doreste cel rau sa se piarda, numai ca sa piara si aproapele sau. Nu poate sa fie mai mare nebunie decat aceasta: ca sa cauti, prin pieirea ta, pieirea aproapelui! Multi dintre cei rai se abtin de la peste, lapte, oua, unt – lucruri pe care Dumnezeu nu le-a interzis, ci chiar a ingaduit sa se intrebuinteze cu multumire si rugaciune; si aceeasi oameni rai doresc sa inghita de vie faptura lui Dumnezeu. Multi, in zilele de miercuri si de vineri, nu mananca nimic, insa de rautate nu incearca nici macar un minut sa posteasca, din care pricina Dumnezeu ii va rasplati cu munca cea vesnica. Asa de mare si strasnic rau este dusmania! Atat de dezastruos ia prizoniera inima si orbeste mintea ura! Ea e acel viciu propriu diavolului, prin care el insusi se pierde si pe altii urmareste sa-i traga in acea pieire.” (Sfantul Tihon de Zadonsk)
Odata m-am intalnit cu un cunoscut pe care nu-l mai vazusem demult si a inceput el sa-mi povesteasca tot felul de istorii duhovnicesti, de nelinisti si ispite care il incearca. Mi-a zis ca se duce des pe la parinti duhovnicesti din Romania si ca unul din ei este duhovnicul lui.
Pe urma imi zice ca are niste probleme si m-a intrebat daca nu cunosc vreun staret vazator cu duhul. Zic: “nu stiu daca-i vazator cu duhul, dar te-as sfatui sa mergi la parintele SelafiiI (de la Noul Neamt), pentru ca, chiar daca nu-i vestit, e un duhovnic cu mare intelepciune”.
Pe de alta parte, ma gandesc, imi vorbeste despre lucruri atat de inalte, umbla pe la manastiri si nu a inteles ca nu staretii vazatori cu duhul ne mantuiesc, ci indeplinirea randuielilor crestine. Dar pe urma ma gandesc, de ce sa-l judec pe om, poate, intr-adevar, a ajuns asa de sus, incat are nevoie de sfaturile unui staret iscusit, chiar daca nu-i calugar, ca si mirenii de multe ori ii intrec in lucrare pe calugari. Zic: “hai vina odata la noi la manastire si eu voi vorbi cu batranul sa te primeasca”.
Intr-o seara m-am pomenit ca a venit cu o masina cunoscutul acesta al meu. Zice: “unde-i staretul, ca eu trebuie sa ma intorc tot in seara asta”. Zic: “poate stati pana maine, ca parintele e la slujba si nu stiu cum o sa-i spun sa ne primeasca, ma gandesc ca-i obosit, ca-i batran si bolnav”.
L-am chemat in biserica si i-am zis sa stam pana se termina slujba. Ne-am pus in spatele parintelui, care statea pe scaunelul sau, rugandu-se pe matanii. Zic in gandul meu: “da-te aici mai langa batran si te va vedea el ce ganduri ai si, daca este voia lui Dumnezeu, te va primi, dar daca nu, nu te va primi”.
Cand sa iasa batranul din biserica, m-am dus repede la el si mi-am luat blagoslovenie. Chiar cu o zi inainte eu venisem din Romania si parintele mi-a zis sa intru pe la el, sa-i mai povestesc ce-am vazut si ce-am auzit, asa face cu toti care vin din vreo calatorie, ca sa fie la curent cu toate. Ma apropii de caruciorul batranului si zic:
- Blagosloveste, parinte.
- Cine-i?
- Sunt eu, Savatie. Am aici un frate mirean care are niste nelinisti si vrea sa te intrebe cate ceva.
- N-aud, frate, duceti-va la un preot.
Chileinicul s-a uitat la mine zambind si eu am inteles ca batranul nu vrea sa vorbeasca.
Intr-un fel ma gandeam ca s-a mahnit saracul om, ca a facut atata drum degeaba, dar, pe de alta parte, ma gandeam ca este vreun dedesubt in toata intamplarea asta. Merg alaturi de el spre masina si gandesc: “batranul, pe de o parte, mi-a zis ca nu aude, iar pe de alta, l-a trimis la un preot, cred ca stie el de ce a spus asta, l-o fi citit cand am stat in spatele lui in biserica”.
- Ei, se vede ca asa a fost voia lui Dumnezeu, imi zice el la despartire, cam intristat.
- Tu cand te-ai marturisit ultima data? il intreb.
- Da, nu m-am mai marturisit demult. Ultima data m-am marturisit un an in urma si atunci nu la preot.
Ei, zic eu in gandul meu, ai un an de cand nu te marturisesti si umbli dupa stareti vazatori cu duhul, lata de ce batranul ne-a trimis la un preot, ca sa faci elementarul care se cere de la un crestin si pe urma sa alergi dupa lucruri inalte. Ai vrut stareti vazatori cu duhul, iata ca te-a vazut cu duhul. Dar nu i-am mai spus lui despre asta, ca sa nu-i fac suparare. Dumnezeu singur ii va descoperi toate la vremea potrivita.
Un documentar extrem de interesant care prezinta o serie intreaga de dovezi stiintifice in favoarea tezei unui Pamant tanar. Deasemenea, sunt prezentate dovezi solide care explica o serie intreaga de fenomene geologice plecand de la efectele pe care le-ar fi avut asupra planetei o catastrofa de aploarea marelui potop biblic. Recomandam acest material celor care doresc o alternativa serioasa in contra parerilor pro-evolutioniste prezentate pe diferitele canale media ale BOR.
Patriarhul Ecumenic, liniştind poporul credincios după împotrivirile ridicate de „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” proclamă: NU VOM AJUNGE LA EUHARISTIA COMUNĂ ŞI LA POTIRUL COMUN CU ETERODOCŞII! NU AVEM ÎNVĂŢĂTURĂ DOGMATICĂ ŞI MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ COMUNĂ!
Poziţia de mai sus a Patriarhului Ecumenic este prima „biruinţă” a celor care se opun dialogurilor teologice cu catolicii. Se pare că recenta proclamare a Mărturisirii de Credinţă de către Mitropoliţi, Teologi, Stareţi, Ieromonahi şi Profesori Universitari, în ciuda unor împotriviri ale unor reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice şi ale altora şi mai dinamice din partea anti-unioniştilor, are consecinţe „binefăcătoare” pentru Credinţa şi Biserica Ortodoxă.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care niciodată nu a făcut o declaraţie publică asupra mersului Dialogurilor şi, mai ales, a celui cu catolicii, s-a văzut îndatorat să proclame că: „De vreme ce nu avem învăţătură dogmatică şi mărturisire (de credinţă) comună, nu putem să avem nici Euharistie comună, nici Potir comun cu ei”. Prin această declaraţie care încearcă să ne liniştească pe toţi, răstoarnă teoria reprezentantului Fanarului că aceia care semnează calda Mărturisire de Credinţă, pe care am publicat-o cu săptămâni în urmă în «Ο.Τ.», sunt noi-împotrivitori („νεοενιστάμενοι” sau „noi-opozanţi”; în Grecia „ενιστάμενοι” sunt numiţi vechii calendarişti care sunt schismatici), cu urmarea existenţei unor puternice împotriviri (rezistenţe) din partea clericilor şi teologilor. Patriarhul Ecumenic declară în esenţă că, dacă nu vom ajunge la o învăţătură dogmatică şi la o mărturisire (de credinţă) comună cu eterodocşii, nu vom ajunge niciodată la Euharistia comună şi la Potirul comun. Însă lasă să se înţeleagă în mod clar că dialogurile vor continua cu scopul vindecării dezbinărilor.
În consecinţă, lupta tuturor celor care se opun dialogurilor şi care se exprimă fie prin prezentul ziar săptămânal „O.T.”, fie prin «Θεοδρομία», fie prin intermediul altor publicaţii, a adus primele consecinţe pozitive: Declaraţia Patriarhului Ecumenic că nu vom ajunge la Euharistia comună şi la Potirul comun. Declaraţia Patriarhului Ecumenic a avut loc în timpul predicii sale către comunitatea din Lyon (Franţa) în timpul Dumnezeieştii Liturghii, care s-a săvârşit cu prilejul celei de a 13-a Adunări Generale a Conferinţei Bisericilor Europene în Franţa.
În predica sa, Patriarhul Ecumenic a accentuat printre altele: „Am venit la Lyon din Constantinopol, din Fanar, care este casa noastră părintească, a tuturor! Şi vă aducem iubirea, rugăciunea şi binecuvântarea Bisericii Mame! Am venit să vedem preadoritele voastre feţe, să ne bucurăm de propăşirea voastră” – a spus Patriarhul Ecumenic, adresându-se membrilor comunităţii elin-ortodoxe din oraşul francez, care în trecutul îndepăratat a fost colonie a elinilor din Rodos. „Suntem încredinţaţi şi de faptul că, prin neobosita grijă pastorală a bunului vostru Arhipăstor şi iubitului frate şi co-liturghisitorului nostru, a IPS Emanuel, Mitropolitul Galiei şi a evlavioşilor Dvs. preoţi din toate timpurile, vă străduiţi să păstraţi ca pe lumina ochilor moştenirea părinţilor voştri, care este Credinţa Creştină Ortodoxă pe de o parte, cea pentru care Sfinţii Mucenici din Lyon şi-au vărsat sângele şi, desigur, alţii, milioane, în întreaga lume, din antichitate până în zilele noastre, iar, pe de altă parte, marea tradiţie culturală elenă, limba şi civilizaţia, care, într-un fel sau altul, se află la bazele civilizaţiei Europei contemporane”, a subliniat Patriarhul Ecumenic. În continuare s-a referit la prezenţa altor întâistătători şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe Locale la luminoasa Dumnezeiască Liturghie – festivă şi praznicală. „Prezenţa reprezentanţilor altor Biserici Ortodoxe la Dumnezeiasca Liturghie de astăzi, subliniază exact acest adevăr: Că toţi ortodocşii suntem o casă, un suflet, o inimă, o gură, indiferent de obârşia etnică şi de diferenţele de limbă şi cultură! Din nefericire, acest lucru nu se întâmplă cu toţi aceia care îşi mărturisesc credinţa în Hristos la modul general”.
Întâistătătorul Ortodoxiei s-a referit la rătăcire, la schisme, la diviziuni, care au rănit şi rănesc, precum a spus, trupul Bisericii. „De vreme ce nu avem o învăţătură dogmatică şi o mărturisire (de credinţă) comună, nu putem să avem nici Euharistie comună, nici Potir comun împreună cu ei, şi acest lucru ne întristează profund, dar Îl întristeazăă încă şi mai mult pe Însuşi Hristos, Care doreşte ca toţi să fim Una, precum este El împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh”. În acest cadru, a explicat Patriarhul Ecumenic, se realizează dialogul Bisericii Ortodoxe cu Bisericile şi Confesiunile Eterodoxe în scopul vindecării dezbinărilor. „Ne facem datoria iubirii, dialogând cu respect şi responsabil cu cei din afara sânului Bisericii Ortodoxe, şi-L lăsăm pe Duhul Sfânt să lucreze mai departe, precum ştie El. Avem datoria de a nu ne izola egoist în autosuficienţa noastră, primejduindu-ne să fim osândiţi cu cei care „ţin adevărul întru nedreptate”, deoarece comoara adevărului, pe care am moştenit-o, aparţine tuturor, şi cu cât mai mulţi se împărtăşesc din ea, cu atât mai mult va creşte Trupul lui Hristos şi mai mare va fi plata noastră de la Hristos!” După ce a amintit că prima Biserică a Ortodoxiei participă la Conferinţa Bisericilor Europene, care a fost înfiinţată acum 50 de ani şi că a 13-a Adunare Generală are loc de miercurea trecută în Lyon, Patriarhul Ecumenic a subliniat: „În criza cu multe feţe din zilele noastre – morală, socială, ecologică, economică şi, în principal, spirituală, pentru noi creştinii nu există limita disperării! Hristos, Evanghelia Sa, Biserica Lui, sunt incontestabil singura speranţă! Şi această speranţă trebuie să ne-o însuşim nu numai noi europenii, ci toate popoarele pământului! Rugaţi-vă, fraţilor şi iubiţi fii în Domnul, ca Duhul Sfânt să îndrume spre lumina acestei speranţe pe tot omul!”.
Încheindu-şi predica, a binecuvântat şi a urat încă o dată comunităţii elin-ortodoxe să-şi continue luminosul drum şi în viitor. Patriarhul Ecumenic s-a aflat în Lyon cu scopul de a participa la manifestările care au avut loc în cadrul celei de-a 13-a Conferinţe a Bisericilor Europene şi a împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Consiliului Bisericilor Europene. La aeroport a fost primit de Mitropolitul Emanuel al Franţei şi de Cardinalul Philippe Barbarin, Arhiepiscop de Lyon, care, în 2004, cu binecuvântarea papei Ioan Paul al II-lea, s-a deplasat la Constantinopol cu o misiune deosebită. Într-un gest simbolic, dar plin de semnificaţii, cardinalul Philippe Barbarin, pe 13 aprilie 2004 – în ziua împlinirii a 800 de ani de la prima cădere a Constantinopolului – a cerut Bisericii Ortodoxe, Patriarhei Ecumenice şi Patriarhului Bartolomeu, iertare publică pentru distrugerea, pe care au provocat-o capitalei cruciaţii celei de-a IV-a Cruciade în anul 1204. Ceremonia a avut loc în Sala Tronului Patriarhal din Fanar, imediat după o Sfântă Liturghie specială care s-a săvârşit sub protia Patriarhului Ecumenic, în cinstita şi sfânta Biserică Patriarhală a Sfântului Gheorghe.
(sursa: „Orthodoxos Typos” via blogul O viata frumoasa, nr. 1793 din 24 iulie 2009, pp. 1 şi 5; traducere: Lmh)
Profesorii de religie din şcolile publice din Italia au anunţat că vor face recurs privind o decizie a tribunalului administrativ, prin care acestia sunt exclusi din consiliile de clasă iar religia nu are acelasi statut cu celelalte materii.
Ruscica Orazio, secretar al Uniunii Autonome a Profesorilor de religie (SNAD), a declarat la Radio Vatican că nu acceptă ca elevii, după orele de instruire săptămânală catolică, propuse de şcoală, să nu îşi vadă lucrarea recompensată la sfârşitul anului, cu puncte, asa cum se intampla dealtfel la celelalte materii.
Tribunalul Administrativ din Lazio a răspuns cererii formulate de 24 de asociaţii laice şi confesiuni non-catolice, luand decizia ca religia catolica sa fie predata fără a contribui insa la media generala, astfel profesorii neputând practic să mai participe la consiliile de clasă.
Orele săptămânale de predare a religiei catolice nu sunt obligatorii în Italia, dar sunt prevăzute în mod explicit în înţelegerea din 1929 dintre biserică şi stat.
O mare parte a elevilor participă la orele de instruire religioasă, în special în învăţământul primar şi gimnazial şi trebuie să li se ofere posibilitatea obţinerii de puncte în plus pentru examene, în acelaşi mod în care isi aduc aportul si celelalte materii opţionale.
“Acordarea de puncte nu constituie nici un atentat la libertate, nici la principiul secularismului”, a spus Ruscica: “Este pur şi simplu o recunoaştere a faptului că studentul a investit pe parcursul anului” şi că “are cunostinte”.
Episcopul Diego Coletti, preşedinte al Comisiei Episcopale Italiene pentru Educaţie Catolică a estimat la rândul său, într-un interviu acordat Radio Vatican, că decizia instanţei e “nefondată”.
Francezii se declară a fi catolici, din ce în ce mai puţin (64% în 2009, faţă de 81% în 1952), avand varste inaintate fata de media populaţiei şi fiind mai apropiaţi de UMP, conform unui sondaj Ifop publicat sâmbătă în “Le Monde”.
Acest declin al populaţiei catolice s-a produs mai ales începând cu mijlocul anului 1970, fiind înregistrată o scădere de la 87% în 1972 la 76% în 1978, şi a fost constant în ultimii douăzeci de ani. Studiul s-a bazat pe analize istorice Ifop şi pe acumularea de baze de date, în perioada 2005 – 2009.
Numărul a ceea ce Ifop numeşte “messalisants” (oameni care declară că merg la messă în fiecare duminică) a scăzut chiar mai mult, de la 27% în 1952 la 4,5% în 2009, subliniază Ifop.
Potrivit sondajului, declinul catolicismului a fost demonstrat, în principal, în timpul ultimilor douăzeci de ani, prin creşterea numărului de persoane care se declară fără religie. Aceştia reprezentau 21% din populaţie, în 1987 faţă de 28% în 2009. În aceeaşi perioadă, cota protestanţilor a crescut de la 1% la 3%, iar cea a altor religii, inclusiv a islamului, de la 3% la 5%.
Comparativ cu starea populaţiei, catolicii se disting în primul rând prin vârsta piramidală. Dintre aceştia, doar 23% sunt sub 35 de ani, 50% fiind peste vârsta de 50 de ani. Aceste diferenţe cresc atunci când ne referim la catolicii practicanţi: 16% sub vârsta de 35 de ani şi 65%, peste 50 de ani.
În cele din urmă, conform aceluiaşi studiu, “se observă o strânsă legătură cu partidele de dreapta”, 30,6% dintre aceştia fiind susţinători ai UMP, faţă de 25.1% din populaţia totală a Franţei, legătura cu dreapta fiind mai pronunţată în rândul catolicilor practicanţi (38,9%).
Am luat act de propunerile formulate de către Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării din România, în proiectul de Lege a Învăţământului Preuniversitar, art. 37, alin (1), din 30 aprilie 2009 şi ne exprimăm îngrijorarea cu privire la excluderea disciplinei religie din planurile-cadru ale învăţământului liceal şi la statutul incert al acesteia în învăţământul primar şi gimnazial.
Pentru păstrarea disciplinei religie în planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial şi liceal, ca parte a trunchiului comun, aducem următoarele argumente:
1. Prezenţa orei de religie în învăţământul de stat este conformă Constituţiei României, care prevede în art. 32. alin. (7): „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.” De asemenea, este conformă Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, care prevede în art. 32 alin. (1): „În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.”
2. Disciplina religie se predă în şcolile de stat potrivit Legii Învăţământului nr. 84/1995, republicată, art. 9, alin. (1): „Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea.
(2) La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”.
Prin urmare, prezenţa disciplinei religie în oferta şcolară este obligatorie din punct de vedere legal, cu posibilitatea pentru elevi de a nu frecventa orele de religie, la solicitarea scrisă a părintelui sau a tutorelui legal constituit.
3. Pentru a se asigura, în mod egal, accesul elevilor la educaţia religioasă, potrivit cultului din care fac parte, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor prevede în art. 32 alin. (4): „La cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate asigura profesori de religie aparţinând cultului din care fac parte elevii, aceştia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului căruia îi aparţin.”
4. Prezenţa religiei în sistemul de învăţământ românesc nu este o inovaţie a perioadei post-decembriste. Legea instrucţiunii publice din 1864, care a stat la baza învăţământului românesc peste trei decenii şi care a fost una dintre primele legi din Europa care instituiau obligativitatea şi gratuitatea învăţământului (după Suedia, Norvegia, Prusia şi Italia, dar înaintea Marii Britanii, Elveţiei, Bulgariei, Serbiei, Franţei), aşeza religia la loc de cinste între obiectele de studiu, atât în cadrul învăţământului primar unde se preda catehismul (art. 32), cât şi în cadrul învăţământului secundar, gimnazial şi liceal, unde se preda „religiunea” (art. 116).
5. În majoritatea statelor Uniunii Europene, cu excepţia Franţei, religia este disciplină şcolară, sub diferite denumiri: Educaţie religioasă (Austria, Danemarca, Germania, Grecia şi Irlanda), Educaţie moral-religioasă (Anglia), Morală şi educaţie religioasă (Portugalia), Educaţie religioasă şi morală (Luxemburg), Creştinism, Religie şi Etică (Norvegia), Religie sau etică (Belgia), Mişcări ideologice religioase (Olanda), Religie (Finlanda, Italia şi Spania). Astfel, statele Uniunii Europene promovează un sistem de învăţământ care valorifică potenţialul educativ al religiei pentru modelarea conduitelor sociale si individuale.
6. Pentru menţinerea disciplinei religie în planurile-cadru ale învăţământului liceal, ca parte a trunchiului comun, în cadrul campaniei Patriarhiei Române „Nu vrem liceu fără Dumnezeu!” s-au primit în anul 2008 peste 140.000 de mesaje de susţinere.
7. În ziua de 29.02.2008, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, conducătorii şi reprezentanţii cultelor religioase recunoscute în România şi-au exprimat poziţia comună cu privire la menţinerea disciplinei religie în planurile-cadru ale învăţământului liceal, ca parte a trunchiului comun.
8. Disciplina religie propune, nu impune, valori spirituale şi morale ce stau la baza culturii europene şi naţionale, valori la care elevii trebuie să aibă acces în mod liber şi care au un rol formativ deosebit, demonstrat şi de studiile sociologice în domeniu.
Cum poate sa se explice atunci acest straniu fenomen, ca multi inraiti impotriva aproapelui lor, dupa ce se razbuna, nu numai ca nu se rusineaza de acest prizonierat al diavolului, dar chiar se si lauda cu el ?! Aceasta se explica printr-un singur lucru: prin deznadajduita orbire morala a celor inraiti.
Odata m-am intalnit cu un cunoscut pe care nu-l mai vazusem demult si a inceput el sa-mi povesteasca tot felul de istorii duhovnicesti, de nelinisti si ispite care il incearca. Mi-a zis ca se duce des pe la parinti duhovnicesti din Romania si ca unul din ei este duhovnicul lui.
Ruscica Orazio, secretar al Uniunii Autonome a Profesorilor de religie (SNAD), a declarat la Radio Vatican că nu acceptă ca elevii, după orele de instruire săptămânală catolică, propuse de şcoală, să nu îşi vadă lucrarea recompensată la sfârşitul anului, cu puncte, asa cum se intampla dealtfel la celelalte materii.
Domniei Sale,
Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul - Paraclisul Sfântului Nectarie
