Cei ce traiesc in pacat

Din experienta Bisericii noastre cunoastem ca cei ce fac pacate, mai ales cei ce sunt robiti patimilor trupului, sunt expusi magiei. Cu alte cuvinte, pacatele lor ii dezarmeaza complet, ei dandu-se poftelor diavolului. Dar daca purtati o cruce, daca va inchinati sfintelor moaste sau daca aveti o Evanghelie acasa, cum va poate afecta magia?

Fiindca Iulian Apostatul si-a facut semnul crucii cu mainile curate, dracii care-l atacau la porunca vrajitorului s-au imprastiat ca fumul. Dar dupa ce a macelarit un copilas, dupa ce i se spusese sa faca asa de catre vrajitor si isi spalase mainile in sange, nu mai conta de cate ori isi facea semnul crucii. N-a avut nici un efect, iar dracii l-au infrant. Pacatul lui il facuse nevrednic de paza dumnezeiasca. De aceea, daca savarsiti pacate de moarte, atunci nici moastele, nici crucea, nici Evanghelia nu vor folosi la nimic impotriva magiei.

Participarea neregulata la Biserica si impartasirea rara

Participarea la biserica. La Dumnezeiasca Liturghie, oamenii care sunt demonizati urla: “Ard, ard.” Din ce pricina ard? Este din pricina dumnezeiescului har, care la Liturghie se revarsa ca o apa. Deci Dumnezeiasca Liturghie este foc care-l arde pe diavol (si farmecele lui). Astfel ca oamenii care nu participa regulat la biserica pot fi afectati de farmece. Iata de ce: insusi diavolul, la o adunare a ocultistilor, le-a interzis sa participe la Dumnezeiasca Liturghie. Sfantul Macarie Egipteanul i-a spus unei femei careia i se facuse farmece sa nu lipseasca niciodata de la Biserica.

Impartasirea neregulata. “Vrajile se prind de tine deoarece nu te-ai impartasit de cinci saptamani”, i-a spus Sfantul Macarie acelei femei amintite mai sus. “Deci, daca va impartasiti rar, ii dati diavolului un bat cu care sa va bata.” Rugaciunile inainte de Sfanta Impartasanie spun: “Ca nu cumva indepartandu-ma prea multa vreme de impartasirea de Tine, sa fiu prins de lupul cel intelegator.”

Ce-i de facut ?

Tot cel “vrajit” trebuie: sa se departeze de pacat, sa se duca la biserica, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, sa bea agheasma in fiecare zi, sa se roage si sa tina post regulat, sa i se citeasca rugaciunile de exorcizare (Molitfele Sfantului Vasile, etc.) o data pe saptamana. Numai astfel poate fi biruita vraja si arsa ca paiele.

Arhimandritul Vassilios Bacoiannis

sursa: crestinortodox.ro

Nepasarea este un dusman viclean si infricosator al vietii noastre, care de multe ori m-a indreptatit sa nu incetez s-o consider vrajmasul cel mai neinduplecat al nostru. Grija Batranului sa ne fereasca de ea si adanca lui experienta a vicleniilor si modurilor incalcite prin care ea zapaceste si isi incurca victimele, ne impune sa spunem ceva si despre acest dusman al nostru.

In limbajul Parintilor ea se numeste “acedia”, dar si nepasare si trandavie, care poate inseamna acelasi lucru, moarte sufleteasca. Nu voi da aici definitiile Parintilor privitoare la acest prapad, fara numai voi spune ca ea este inclusa intre cele opt ganduri ale rautatii, ca un rau mult cuprinzator. Vom arata numai extrase folositoare din experienta Batranului, pretioase mai ales pentru generatia noastra.

La intrebarile noastre despre pricina principala a nereusitei omului in scopul lui duhovnicesc, ne raspundea ca este nepasarea.

Odata l-am intrebat:

- Dar cum oare Sfintii Parinti dau ca pricina slava desarta? Si a raspuns:

- “Da, si aceasta unelteste impotriva noastra, dar nu impotriva tutoror, ci numai impotriva acelora pe care-i inseala. Dar acestia sunt putini, pentru ca slava desarta prapadeste visteriile ascunse, in timp ce nepasarea nu lasa nici sa le aduni. Nepasarea seamana cu seceta, din pricina careia nu incolteste nimic. Slava desarta vatama pe cei ce au rod, pe cei ce au sporit, in timp ce nepasarea pagubeste pe toti, pentru ca si pe cei ce vor sa porneasca ii impiedica si pe cei sporiti ii opreste si pe cei nestiutori nu-i lasa sa invete si pe cei inselati ii impiedica sa se intoarca si pe cei cazuti nu-i lasa sa se scoale si, in general, pentru toti cei pe care-i robeste nepasarea, ea este catastrofala.

Sub pretextul nevoilor firesti si a ostenirii in nevointa, aceasta inselatoare se face crezuta si prin iscusitul conducator – trandavia – ne duce si ne preda iubirii de sine, vrajmasul cel mare. Numai sufletul viteaz, ce are ca temelie credinta si nadejdea in Dumnezeu rastoarna acest necaz. De altfel cel nepriceput greu se izbaveste din aceste mreje. Aceasta chinuieste mult pe cei ce stau de unul singur si pe cei ce fug de viata programata, dar nu poate vatama pe ascultatori si pe cei ce slujesc.

Punctul de plecare al nepasarii este deznadejdea si micimea de suflet si retragerea harului pentru o perioada mai lunga de timp. Prima miscare este motivul economiei pentru, chipurile, boala sau neputinta, iar sfarsitul ei, completa necredinta, nerusinare si nemultumire. La cei ce se linistesc de unul singur inceputul se face din parasirea canonului si din felul lor de viata si se mareste daca nu i-au aminte din timp. Iar la cei ce petrec mai multi impreuna inceputul ei sta in flecareala si clevetire”.

Batranul ne recomanda ca tamaduire a nepasarii analiza eshatologica a urcusului si coborarii, a rasplatii si pedepsei, a Imparatiei Cerurilor si a iadului, precum si prin pomenirea folositoare a nevoitorilor.

Mjloacele harului impotriva nepasarii sunt rugaciunea, lacrimile si credinta.

De asemenea pururea pomenitul ne aducea multe pilde din viata nevoitorilor de mai inainte, care au reusit sa iasa din nepasare, uitand de nevointa lor duhovniceasca, pe care au castigat-o cu multa ravna si iubire de osteneala.

Ne spunea Batranul:

“Dupa parerea mea, si celelalte patimi, in care sunt tarati nevoitorii sunt complicatii ale nepasarii, pentru ca ea, provocand tocirea atentiei, deschide intrarea patimilor inrudite si strans legate de ea si impreuna il robesc pe om”.

Ca un desteptator, totdeauna ne striga:

“Nu fiti nepasatori, fiilor, ca sa nu cadeti in mainile talharilor”.

Inca si ocupatia desarta o considera nepasare, pentru ca, credea ca si asta poate pricinui aceeasi robie. Spune si David: “Sa nu dai intru clatire piciorul tau, nici sa dormiteze cel ce te pazeste”, si iarasi: “Ca de nu ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru smerenia mea”.

Gheron Iosif – sau – Batranul Iosif Sihastrul

sursa: crestinortodox.ro

Majoritatea copiilor spanioli se declară fericiţi şi altruişti. Însă copiii imigranţilor se simt singuri şi trişti, conform datelor studiului realizat recent de Unicef-Innocenty pe un eşantion de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.

Elevii din Spania îşi doresc să petreacă mai mult timp cu familia (86%), deşi la capitolul „fericire” au obţinut nota 8,5 din 10. Sentimentul de fericire provine, pentru cei mici, din relaţia pe care o au cu familia şi cu prietenii. Siguranţa, stabilitatea şi acceptarea sunt sentimentele care contribuie la starea de bine a copiilor. Ceea ce le place cel mai mult copiilor din Spania este să se joace (37%), să se uite la televizor alături de părinţii lor (36%) şi să participe la petreceri (90%).

Sunt lăsaţi mult timp singuri

În rândul copiilor străinilor, lucrurile diferă puţin, în sensul că ei se simt trişti adeseori. Situaţia este cauzată de certurile din familie sau de faptul că sunt lăsaţi mult timp singuri în casă, conform răspunsurilor a 40% din copiii străini chestionaţi. Ei se simt abandonaţi, chiar şi atunci când sunt însoţiţi de părinţi, adesea aceştia fiind prea preocupaţi de viaţa de zi cu zi pentru a fi atenţi la nevoile de afectivitate ale celor mici.

Copiii, inclusiv cei ai românilor din Spania, simt că nu stau suficient timp cu părinţii şi îşi doresc prezenţa acestora pentru a se simţi mai protejaţi şi mai liniştiţi.

sursa: adevarul.ro