stăzi, 29 octombrie 2009, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au reunit în şedinţă plenară de lucru la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti.

În cursul dimineţii, Sfântul Sinod a ales – prin vot secret – pe Preasfinţitul Părinte Gurie Gorjeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, în postul de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei cu reşedinţa în municipiul Deva şi jurisdicţia în judeţul Hunedoara.

În continuare, ierarhii Sfântului Sinod au ales – prin vot secret – pe Părintele Arhimandrit Dr. Varlaam Merticariu în postul vacant de episcop vicar patriarhal cu titulatura Ploieşteanul, pe Părintele Arhimandrit Ieronim Creţu în cel de-al doilea post de episcop vicar patriarhal vacant cu titulatura Sinaitul şi pe Părintele Arhimandrit Dr. Emilian Nică în postul vacant de episcop vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titulatura Lovişteanul.

Şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române continuă astăzi, 29 octombrie 2009, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, pe ordinea de zi aflându-se teme de actualitate ale vieţii şi activităţii bisericeşti din ţară şi străinătate.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa: basilica

Toate pornesc de la gand: si cele bune, si cele rele; toate ale omului pornesc de la gandul omului. Daca vrei sa-ti faci randuiala in viata, trebuie sa-ti faci randuiala in minte, iar daca nu-ti faci randuiala in minte, nu-ti poti face randuiala in viata. Asa ca grija noastra cea dintai este sa ne facem randuiala in minte.

In Filocalie se spune ca gandul omului, mintea omului, este ca o moara: asa cum moara macina ce bagi pe moara, tot asa si mintea – macina ce bagi pe minte. Dupa gandurile pe care le porti in minte poti sa-ti dai seama cine esti: daca ai ganduri conforme cu voia lui Dumnezeu – deci daca ai ganduri bune -, esti om bun; daca ai ganduri rele, esti om rau.

Domnul Hristos spune ca “din prisosinta inimii graieste gura” si ca “omul cel bun, din comoara cea buna a inimii sale scoate cele bune, pe cand omul cel rau, din vistieria cea rea a inimii sale scoate cele rele” (Matei 12, 34-35). Tot Domnul Hristos a spus: “Nu se poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune” (Luca 6, 43). Comparandu-l deci pe om cu pomul, si roadele omului cu roadele pomului, Domnul Hristos se refera la ganduri, in sensul ca noi ne cunoastem pe noi insine dupa gandurile pe care le purtam in minte, ganduri care uneori se concretizeaza in cuvinte si fapte, iar alteori raman doar la nivelul gandului. Dar chiar si gandurile care raman la nivel de gand si care nu se traduc in cuvant sau in fapta pot fi cu pondere in viata omului, in asa fel incat gandurile cele rele il intineaza n om, iar gandurile cele bune il imbunatatesc pe om, il fac curat.

Deci, daca vrea cineva sa-si faca randuiala in viata, trebuie neaparat sa-si faca randuiala in minte.

Nu se poate ca cineva sa stea fara sa gandeasca; unii spun: “Eu pot sa stau fara sa gandesc nimic!” Dar nu-i adevarat… Cine zice asa, totusi gandeste ceva: gandeste ca nu gandeste. Asa ca, pana la urma, omul totusi gandeste.

Unde poate gasi omul gandurile cele frumoase si gandurile cele bune? Le poate gasi in Scriptura.

Fiind acum vorba despre “Podoabe de gand”, noi trebuie sa stim ca gandurile cele bune sunt toate o podoaba de gand, insa cele ce s-au scris in Evanghelie nu s-au scris ca sa impodobeasca ganduri, ci ca sa-l foloseasca pe om; adica nu s-a cautat o estetica literara, sa zicem, chiar daca sunt si lucruri foarte placute, foarte frumoase, care oricum impodobesc mintea. Dar cel care a scris n-a scris asa cum ai scrie o carte literara, o carte beletristica, anume ca sa placa si sa folosesti niste figuri de stil, anume ca sa fie frumos -si mai ales ca sa fie intai frumos si dupa aceea sa vina celelalte -, ci totdeauna s-a avut in vedere utilul, practicul.

In legatura cu gandurile din Noul Testament, de pilda, eu am ales in special trei texte, trei locuri din Noul Testament asupra carora ma opresc cel mai mult si mai bine si care imi si plac din punct de vedere al alcatuirii literare. Este vorba despre: “pescuirea minunata” (din Sfanta Evanghelie de la Luca, din capitolul 5), “spalarea picioarelor” (care s-a intamplat la Cina cea de Taina si pe care o descrie Sfantul Evanghelist Ioan, in capitolul 13) si istorisirea despre inaltarea Domnului Hristos (din capitolul 24 de la Luca si din Faptele Apostolilor, capitolul 1).

In ceea ce priveste “pescuirea minunata”, este o istorisire pe care o gasim numai in Sfanta Evanghelie de la Luca, in intelesul acesta de minune facuta la inceputul uceniciei a patru dintre cei doisprezece Sfinti Apostoli, si anume a lui Andrei, a lui Petru, a lui Iacov si a lui Ioan. De fapt, sunt doua pescuiri minunate in Noul Testament: una relatata in capitolul al 5-lea din Sfanta Evanghelie de la Luca si una in capitolul al 21-lea din Sfanta Evanghelie de la Ioan; amandoua sunt minunate, amandoua prezinta niste minuni de pescuire deosebita. Dar eu ma gandesc acum in primul rand la pescuirea minunata descrisa in Sfanta Evanghelie de la Luca.

Se spune ca, fiind Petru si Andrei dupa o noapte in care incercasera sa pescuiasca, isi spalau mrejele si voiau sa plece acasa. Atunci Domnul Hristos l-a rugat pe Petru – pe Simon, fiul lui Iona -, dupa ce a intrat in barca lui de pescar, s-o mane putin de la tarm, ca sa nu-L imbulzeasca multimea de oameni care erau de fata, si, din barca Sfantului Apostol Petru, a spus cuvinte de invatatura; dupa aceea, a zis: “Mana la larg si lasati mrejele in jos, ca sa pescuiti”.

Sfantul Apostol Petru a zis atunci: “Doamne, toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar, pentru cuvantul Tau – pentru ca zici Tu -, arunc mreaja in mare”. Prin aceste cuvinte, el isi arata, pe de o parte, parerea lui de pescar (parere care ar fi fost sa nu mai arunce nicio mreaja, pentru ca daca o noapte intreaga n-au prins nimic, nu se astepta sa mai prinda pesti, sa Pescuiasca dimineata), iar pe de alta parte arata ca, intrucat a zis Domnul Hristos sa mane la larg si sa arunce mreaja in mare, el renunta la gandul sau si primeste invatatura Domnului Hristos; si au prins multime mare de pesti.

Sfantul Apostol Petru a fost coplesit de aceasta minune si a cazut fata la pamant, in barca, in fata Domnului Hristos, si a zis: “Du-Te de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos”. Iar Domnul Hristos i-a spus: “Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 1-10).

Aceasta istorisire ne pune in atentie faptul ca noi trebuie sa-I dam dreptate lui Dumnezeu si sa facem ce vrea Dumnezeu, atunci cand am avea noi o alta parere decat ceea ce ne invata Domnul Hristos.

Am sa va spun acum o poezie scrisa de Zorica Latcu si intitulata “Cer nou”, o poezie in care se pomeneste si aceasta atitudine a Sfantului Apostol Petru, care a zis: “Du-te de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos!”

Cer nou

de Zorica Latcu

Grait-am ieri prin lacrimi cu Domnul si i-am spus:

“De noi cum nu ti-e sila, Preascumpul meu Iisus?

Cum nu-ti intorci Tu fata cu sila de la noi

Si cum mai vrei sa suferi faptura de noroi?

Cum vrei sa calce-n lume piciorul Tau curat

Cel care peste aripi de inger a calcat?

Cum poala prea curata, Stapane, n-o feresti,

In tina omeneasca sa nu Ti-o murdaresti?

Cum poti sa suferi, Doamne, miros de putregai,

Cand ai tamaia dulce a crinilor din rai?

Cum suferi bezna noastra, Tu, soare stralucit,

Cum poti sa rabzi ocara, Tu, Domnul prea slavit?

Si cum, fiind caldura iubirilor ceresti,

In inima mea rece Tu vrei sa locuiesti?

Tu, Cel ce stai in ceruri cu mari luminatori,

In iadul meu, Stapane, cum vrei sa Te cobori?

Ca Petru, ani de-a randul Te-am izgonit mereu:

Iesi de la mine, Doamne, ca pacatos sunt eu!

Dar n-ai plecat. Ba inca, cu pasul Tau curat,

Ai coborat tot cerul in iadul meu spurcat.

Cu pasul Tau pe mine de tot m-ai curatit,

Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai stralucit.

Si peste saracia mea goala ai intins

Un colt al hainei Tale si m-ai facut bogat,

Mi-ai dat inel, coroana, porfira de-mparat.

Mi-ai incaput in suflet, Tu, Cel neincaput,

Si sufletul meu, iata, cer nou Tu l-ai facut,

In sufletul meu astazi Tu insuti locuiesti

Cu Maica Preacurata, cu cetele ceresti.

Si pentru toate-acestea, Iisuse preaiubit,

In cerul nou din suflet sa fii in veci slavit.

In ceea ce priveste spalarea picioarelor, este o istorisire deosebita, in Sfanta Evanghelie de la Ioan (13, 4-15) – singurul care istoriseste spalarea picioarelor -, care este graitoare pentru faptul de a-L sti pe Domnul Hristos cinstitor al omului. Omul este cinstitor al Domnului, dar si Domnul Hristos este cinstitor al omului.

Dumnezeu spala picioarele omului! De ce? Pentru ca asa a vrut Domnul Hristos, ca aceasta sa ramana in constiinta ucenicilor Sai si sa ramana in constiinta Bisericii: sa se stie ca Domnul Hristos a spalat picioarele ucenicilor.

Stim, din istorisirea Sfantului Evanghelist Ioan, ca Sfantul Apostol Petru s-a impotrivit; s-a impotrivit din evlavie, din evlavia asa cum o intelegea el. A zis: “Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele?!” Si Domnul Hristos i-a spus: “Ceea ce fac Eu, tu nu intelegi acum, dar mai tarziu vei intelege”. Sfantul Apostol Petru a stat pe pozitia lui initiala si a zis mai departe: “Doamne, niciodata n-o sa-mi speli mie picioarele!” Atunci Domnul Hristos a zis catre el: “Daca nu te voi spala, nu ai parte cu Mine”. Sfantul Apostol Petru si-a dat seama de gravitatea faptului de a sta impotriva Domnului Hristos si a zis: “Doamne, nu numai picioarele, ci si mainile Si capul”. Iar Domnul Hristos a zis ca cel ce s-a imbaiat nu mai trebuie sa se spele decat pe picioare; iar dupa ce Domnul Hristos S-a asezat la masa impreuna cu ceilalti ucenici, a zis: “Voi Ma numiti pe Mine invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt. Deci, daca Eu, invatatorul si Domnul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora. Pilda v-am dat voua, ca si voi sa va spalati picioarele unii altora” (ioan 13, 13-14).

Ceea ce a facut Domnul Hristos la Cina cea de Taina este un lucru pe Care il faceau in general oamenii din vremea aceea si din locurile unde a Propovaduit Domnul Hristos. Stim aceasta tot din Sfanta Evanghelie, de exemplu din Sfanta Evanghelie de la Luca, unde, in legatura cu femeia pacatoasa, e scris ca Domnul Hristos i-a spus fariseului care L-a primit: “Am intrat in casa ta si apa de spalat pe picioare nu Mi-ai dat; ea insa cu lacrimi Mi-a udat picioarele si cu parul capului ei le-a sters. Tu sarutare nu Mi-ai dat; ea insa, de cand am intrat, n-a incetat sa-Mi sarute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea insa cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea iti spun-Iertate sunt pacatele ei cele multe, pentru ca mult a iubit” (Luca 7,44-47).

In legatura cu aceasta, Sfanta noastra Biserica are o alcatuire, impodobitoare de gand, care are urmatorul cuprins: “Lacrimi da-mi mie, Dumnezeule ca oarecand femeii celei pacatoase, si ma invredniceste sa ud preacuratele Tale picioare, care din calea ratacirii pe mine m-au izbavit, si mir de buna mireasma sa-Ti aduc Tie: viata curata, intru pocainta mie agonisita; ca sa aud si eu glasul Tau cel dorit: “Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace!”. Asa a zis Domnul Hristos catre femeia pacatoasa careia i-a iertat pacatele: “Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace”. Vrem si noi sa avem primire la Domnul Hristos si dorim ca aceasta sa se intample dupa ce si noi ii oferim ceva Domnului Hristos, si anume o viata curata, agonisita prin pocainta.

Pocainta inseamna parasirea pacatului, schimbarea de directie sufleteasca si o refacere a sufletului omenesc care trece de la rau la bine. Pocainta se face nu cu fata spre trecut, ci aducandu-ne aminte de negativele din trecut – pe care vrem sa nu le mai avem -, dar cu hotarare pentru viitor, hotarare pe care o luam in prezent.

Ar fi bine sa stim ca adevaratul timp al nostru este timpul prezent; timpul trecut este prezentul de altadata, iar viitorul nu-1 vom trai decat tot ca prezent. Noi ne gandim la viitor ca la ceva care va fi, insa in realitate viitorul se traieste ca si prezentul, ca si trecutul. Deci timpul nostru adevarat este prezentul: in prezent ne rezolvam toate lucrurile, si cele in legatura cu trecutul, si cele in legatura cu viitorul; prezentul este timpul nostru real, din care nu ne putem detasa nici in trecut, nici in viitor, ci prin amintire ne gandim la trecut, iar in prezent ne lucram viitorul, care va fi prezentul de maine, trecutul fiind prezentul de odinioara. Dar noi, cum am zis, nu ne putem detasa de prezent: prezentul e timpul nostru adevarat.

Asa ca, daca vrem sa ne pocaim, trebuie sa parasim pacatul, sa numai facem. Iar daca nu mai facem pacatul, facem in locul lui binele, realizam virtutile; iar prin virtutile pe care le facem ne realizam si deveni prin ele. De ce? Cum devine omul prin ceea ce face? Devine fiindca tot ce face: ceea ce gandeste, ceea ce vorbeste, ceea ce infaptuieste, ceea acumuleaza, ceea ce vede, toate se strang in existenta umana, asa incat o nu mai poate fi altceva decat ceea ce a gandit, decat ceea ce a vorbit, oe ceea ce a facut, decat ceea ce a acumulat, bine sau rau. De aceea oamenii sunt diferiti cu viata, pentru ca sunt diferiti cu gandirea si sunt diferiti cu trairea. Ceea ce putem noi face pentru noi insine este sa traim o viata asa cum ii place lui Dumnezeu, si atunci ne impodobim mintea, ne impodobim viata, ne impodobim fiinta noastra. Asadar, cerem de la Domnul nostru Iisus Hristos sa ne dea lacrimi – cerem sa ne dea El, fiindca noi n-avem -, cerem sa ne dea pocainta, care sa fie viata curata si sa fie mirul nostru. Tot ca o podoaba de gand putem considera si o alta zicere din slujbele oastre, si anume din slujba de la Pasti, cantarea a 5-a: “Sa pornim de dimineata (sa manecam) si, in loc de mir, cantare sa-I aducem Stapanului; si sa-L vedem pe Hristos, Soarele dreptatii, tuturor viata rasarind”.

Pentru ca a venit vorba de randuiala de slujba de la Pasti, as vrea sa pun in atentie si alte ziceri de la aceasta slujba. Spunem, in ziua de Pasti si in toata Saptamana Luminata, si apoi in duminicile urmatoare si in sarbatorile care vin, pana la injumatatirea praznicului, cuvinte ca acestea:

“Ziua invierii, popoare, sa ne luminam! Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cantam cantare de biruinta”;

“Sa ne curatim simtirile si sa-L vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a invierii. Si, cantandu-I cantare de biruinta, luminat sa-L auzim zicand: Bucurati-va!”;

“Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure. Si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta, ca Hristos a inviat, Veselia cea vesnica”;

“Pogoratu-Te-ai intru cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care-i tineau pe cei legati, Hristoase; iar a treia zi, precum Iona din chit, ai inviat din mormant”; “Pe Soarele cel mai inainte de soare, Care a apus oarecand in mormant, intampinatu-L-au mai inainte de catre ziua, – fiti atenti ce frumos! -cautandu-L ca pe o zi, mironositele femei. Si una catre alta strigau: O, Prietenelor, veniti sa ungem cu miresme trupul cel de viata datator si mgropat, trupul care l-a inviat pe Adam cel cazut, si care acum zace in Mormant. Sa mergem, sa ne sarguim ca si magii si sa ne inchinam si sa-I aducem miruri, in loc de daruri, Celui ce nu in scutece, ci in giulgiu este infasurat; si sa plangem si sa strigam: O, Stapane, scoala-Te, Cel ce dai celor cazuti sculare!”

E extraordinar, stimati ascultatori! Intr-adevar sunt podoabe de gand! Ganditi-va ce frumos: “Pe Soarele cel mai inainte de soare, Care a apus oarecand in mormant” – e vorba de Domnul Hristos, Soarele Dreptatii, pe care-L pomenim la Nasterea Domnului Iisus Hristos, cand zicem: “Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Ti Soarelui Dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus. Doamne’ marire Tie!” (Troparul Praznicului).

Si zicem, mai departe: “Mers-au mai inainte de catre ziua, cautandu-L ca pe o zi, mironositele fecioare”. Ca si cand e un intuneric lung si nu se mai face ziua si vrei sa vina ziua si cauti ziua, care nu vine.

“Si una catre alta strigau: O, prietenelor, veniti sa ungem cu miresme trupul cel de viata datator si ingropat, trupul care l-a inviat pe Adam cel cazut, si care acum – credeau ele – zace in mormant! Sa mergem, sa ne sarguim ca si magii si sa ne inchinam si sa-I aducem miruri, in loc de daruri.” Magii au adus daruri: aur, tamaie si smirna; noi aducem miruri -femeile au pregatit miruri si au vrut sa-L unga cu miruri pe Domnul Hristos, desi stiau ca L-au uns si cei care L-au inmormantat, dar voiau sa dea si ele miruri, din partea lor.

“Sa-I aducem miruri, in loc de daruri, Celui ce nu in scutece, ci in giulgiu este infasurat”. Vedeti cum face Biserica legatura intre scutece si giulgiuri! Este o legatura intre scutece si giulgiuri: la Nasterea Domnului Hristos, a fost vorba de scutece; la inmormantarea Domnului Hristos, a fost vorba de giulgiu, cu care a fost infasurat trupul Domnului Hristos. “Sa-I aducem miruri, in loc de daruri, Celui ce nu in scutece, ci in giulgiu este infasurat; si sa plangem si sa strigam: O, Stapane, scoala-Te, cela ce dai celor cazuti sculare!”

Sfanta noastra Biserica ne prezinta astfel de alcatuiri, care sunt si literare si care, de fapt, cum este aceasta, s-a realizat in mintea celui care a alcatuit aceasta zicere.

Astfel de alcatuiri sunt multe si au rostul mai mult sa ne impodobeasca decat sa ne invete. Partea de invatatura din aceasta alcatuire este doar aceasta, ca femeile au mers la mormant cu miresme, sa unga trupul Domnului Hristos.

Dialogul acesta sau cuvintele acestea de atentionare, pana la urma sunt cuvinte care alcatuiesc o literatura. In realitate, noi n-avem de unde sa stim ca asa au zis femeile mironosite… si sigur nici n-au zis asa, dar au avut ganduri de felul acesta.

Stim asta dintr-o alta alcatuire, tot impodobitoare, care zice: “Femeile cele ganditoare de Dumnezeu, in urma Ta cu miruri au alergat; si pe Tine cu lacrimi cautandu-Te, ca pe un mort, bucurandu-se, s-au inchinat Dumnezeului celui viu, si Pastile cele de taina, ucenicilor Tai, Hristoase, bine le-au vestit”. De ce ne putem imagina ganduri de felul acesta? Pentru ca credem ca gandurile femeilor mironosite erau ganduri dumnezeiesti, ganduri ale lui Dumnezeu in mintea lor; noi de aceea zicem “femeile cele ganditoare de Dumnezeu” (si asta o spunem si despre alti oameni ai lui Dumnezeu), fiindca au avut ganduri ale lui Dumnezeu in mintea lor. Si noi putem sa avem gandurile lui Dumnezeu, daca ne adunam gandurile lui Dumnezeu in mintea noastra.

Deci: “Femeile cele ganditoare de Dumnezeu, cu miruri, in urma Ta au alergat – vorbim cu Domnul Hristos – si pe Tine cu lacrimi cautandu-Te, ca pe un mort, bucurandu-se, s-au inchinat Tie – pentru ca s-au intalnit cu Domnul Hristos – si Pastile cele de taina, ucenicilor Tai, Hristoase, bine le-au vestit”.

Tot in legatura cu aceasta putem sa aducem aminte si de urmatoarea alcatuire: “De Te-ai si pogorat in mormant, Cela ce esti fara de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit si ai inviat ca un Biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicand femeilor mironosite “Bucurati-va!” si Apostolilor Tai pace daruindu-le, Cela ce dai celor cazuti sculare”.

Asa face Biserica noastra sa se creeze o atmosfera de gand!

Plecand de la aceasta alcatuire, in care femeile mironosite au vorbit unele cu altele, ne putem gandi la ceva in legatura cu Sfantul Apostol Petru, la o alcatuire care se spune in duminica glasului al 5-lea.

Fac aici o paranteza, pentru a explica aceasta impartire a duminicilor. Anul bisericesc se imparte in trei vremuri: vremea Triodului, vremea Penticostarului si vremea Octoihului.

Vremea Triodului este vremea de pregatire pentru Pasti.

Vremea Penticostarului este vremea de la Pasti pana la Pogorarea Duhului Sfant (“Pentecoste”, in limba greaca, inseamna “Cincizecime” si desemneaza Rusaliile, Pogorarea Duhului Sfant). In a cincizecea zi dupa invierea Domnului nostru Iisus Hristos este o duminica in care se pomeneste Pogorarea Duhului Sfant peste Sfintii Apostoli; noi ii zicem acestei sarbatori “Rusalii”, acest termen provenind din cuvantul “Rosalii”, care insemna “sarbatoarea trandafirilor” (lat. rosa = trandafir). Asta pentru ca Rusaliile continua o sarbatoare a precrestinilor, pe care au randuit-o crestinii cu alt continut; deci n-au parasit sarbatoarea precrestinilor, ci au luat-o si au induhovnicit-o. in limba noastra nu se intrebuinteaza cuvantul “Pentecoste”, dar cartea care e conducatoare pentru slujbele bisericesti de la Pasti si pana la duminica de dupa Rusalii se numeste “Penticostar”; de aici, perioada respectiva se numeste vremea Penticostarului.

Vremea Triodului este vremea care urmeaza dupa perioada Penticostarului. Aceasta vreme se imparte in saptamani, dupa cele opt glasuri ale Bisericii: duminica si saptamana glasului 1, duminica si saptamana glasului al 2-lea, pana la glasul al 8-lea, iar dupa aceea iarasi se incepe cu duminica glasului 1, glasului al 2-lea s.a.m.d. Si de cate ori se cuprind glasuril in vremea Triodului, avem duminici pentru fiecare glas.

In duminica glasului al 5-lea se spune, in legatura cu Sfantul Apostol Petru: “Doamne, dupa invierea Ta cea de a treia zi si dupa inchinarea Apostolilor, Petru a strigat catre Tine (vorbim cu Domnul Hristos si spunem ce ar fi zis Sfantul Apostol Petru, ca si cand ar fi vorbit cu Domnul Hristos)-”Femeile au luat indrazneala, iar eu m-am temut (femeile mironosite, care s-au dus la mormantul Domnului Hristos); talharul, Dumnezeu Te-a cuvantat iar eu m-am lepadat de Tine”.

E vorba de talharul cel credincios de pe cruce. Stiti ca Domnul Hristos a fost rastignit intre doi talhari, unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Unul dintre talhari a fost credincios: I-a cerut Mantuitorului sa-1 pomeneasca intru imparatia Sa si si-a recunoscut vina; iar Domnul Hristos i-a spus: “Astazi vei fi cu Mine in rai” (Luca 23, 43). Inseamna ca, dintre cei doi talhari, unul n-a ramas talhar, ci a fost mostenitor al raiului.

E un lucru extraordinar, stimati ascultatori, sa stim ca cel dintai mostenitor al raiului, dupa Jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, a fost un talhar mantuit. Asta ne da nadejde; noi si zicem la o rugaciune, atunci cand ne impartasim cu Sfintele Taine: “Ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta!” Noi zicem “ca talharul”, dar de fapt nu suntem talhari; eu cred ca niciunul dintre cati suntem aici nu-i talhar. Dar stim de talharul cel pocait, si-atunci ne asemanam cumva cu el, cu felul in care a intervenit el, pentru binele lui, la Mantuitorul, cand a zis: “Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta!” E mare nadejde pentru noi faptul ca cel dintai mostenitor al raiului a fost un talhar.

Iarasi o mare bucurie pentru noi este precizarea pe care o face Sfantul Evanghelist Marcu, in Evanghelia sa, ca cea dintai care L-a vazut pe Domnul Hristos inviat a fost o femeie pacatoasa: Maria Magdalena, din care, candva, Domnul Hristos a scos sapte draci (adica sapte patimi de capetenie, cele sapte ganduri ale rautatilor sau opt ganduri ale rautatilor). Asta e mare bucurie pentru noi, care stim lucrurile acestea.

Deci “talharul – ar fi zis Sfantul Apostol Petru, potrivit autorului care a alcatuit aceasta zicere – Dumnezeu Te-a cuvantat (deci Te-a recunoscut Dumnezeu si Te-a cuvantat Dumnezeu), iar eu m-am lepadat de Tine . Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de trei ori de Domnul Hristos; stim lucrul acesta din Sfanta Evanghelie, din toate Evangheliile: toti cei patru Evanghelisti, care istorisesc Patimile Domnului Hristos, istorisesc si faptul ca Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de Domnul Hristos de trei ori, chiar cu juramant, ca nu-L cunoaste pe Domnul Hristos.

Si continua alcatuirea: “Oare ma vei mai chema ucenic? Sau iarasi ma vei arata vanator adancurilor (iarasi voi deveni pescar)? Ci ma primeste pe mine, cel ce ma pocaiesc, Mantuitorule, si ma mantuieste!”

Sunt ganduri impodobitoare sau podoabe de gand!

In legatura cu inaltarea Domnului Hristos, pe care am pomenit-o, stim ca ea este prezentata in Evanghelia de la Luca; este prezentata si in Evanghelia de la Marcu, intr-un singur verset, unde se spune ca “Domnul Iisus, dupa ce a vorbit cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui” (Marcu 16, 19). Acolo L-a vazut Sfantul Apostol si Arhidiacon Stefan cand a fost lapidat, cand a fost lovit cu pietre; L-a vazut pe Domnul Hristos inaltat la cer si a zis: “Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 7, 56).

Sfantul Evanghelist Luca scrie in Evanghelia sa, tot pe scurt, ca Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Sai si i-a dus catre Betania si acolo – fiti atenti! – “Si-a ridicat mainile si i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer” (Luca 24, 50-52). E de mare insemnatate lucrul acesta pentru noi, fiindca din aceasta informare pe care o da Sfantul Evanghelist Luca, stim ca ultimul gest pe care l-a facut Domnul Hristos aici, pe pamant, a fost binecuvantarea pe care le-a dat-o celor ce erau de fata cand El S-a inaltat la cer.

Asa-L stim noi pe Domnul Hristos: binecuvantand lumea aceasta. Se intelege ca, pentru a fi binecuvantati, trebuie sa avem o viata care sa ne faca vrednici de binecuvantare.

Deci “Domnul Hristos Si-a ridicat mainile si i-a binecuvantat”; si nu s-a multumit Sfantul Evanghelist sa spuna doar atat, ci a adaugat: “Si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer”.

Apoi, ucenicii, sub binecuvantarea Domnului Hristos fiind, “S-au intors in Ierusalim cu bucurie mare”. Deci cum s-au intors la Ierusalim? Cu bucurie mare. “Si erau totdeauna in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu” (Luca 24, 52-53).

Stimati ascultatori, e ceva extraordinar! Ce intelegem de aici? Intelegem ca binecuvantarea Domnului aduce inchinarea omului fata de Domnul Hristos; iar inchinarea sub binecuvantarea Domnului aduce pentru om bucurie mare.

Poate ca unii v-ati gandit, chiar acuma, ca de bucurie mare se vorbeste si in legatura cu Nasterea Domnului Hristos. Tot Sfantul Evanghelist Luca scrie ca atunci cand Domnul Hristos S-a nascut aici, pe pamant, un inger binevestitor le-a vestit unor ciobani din preajma staulului unde S-a nascut Domnul Hristos: “Iata, va binevestesc voua – fiti atenti ce fain! – bucurie , ca vi S-a nascut Mantuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11).

Deci, la Nasterea Domnului Hristos, bucurie mare, si la inaltarea Domnului Hristos, bucurie mare.

E ceva incurajator pentru noi, mai ales ca ceea ce trebuie sa aiba omul in suflet este bucuria, bucuria mare.

Bucuria aceasta i-a facut pe ucenici sa inalte rugaciune, sa-I aduca lauda si binecuvantare lui Dumnezeu. Cum facem si noi, de exemplu la Sfanta Liturghie, cand zicem: “Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru”.

Sfantul Isaac Sirul spune, in cuvintele sale de invatatura – m-as bucura sa retineti lucrul acesta -, ca “inca nu L-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minuneaza de Dumnezeu”. In fata lui Dumnezeu trebuie sa stai totdeauna cu uimire; daca nu stai cu uimire, sa stii ca nu L-ai cunoscut pe Dumnezeu; esti informat despre Dumnezeu, stii despre Dumnezeu, ti-a spus cineva despre Dumnezeu, ai auzit despre Dumnezeu, dar n-ai ajuns sa cunosti ceva din maretiile lui Dumnezeu si sa te simti indemnat sa te minunezi de Dumnezeu si sa aduci cantare de biruinta, “cantand, strigand, glas inaltand si graind” – cum zicem noi la Sfanta Liturghie, unde continuam cu cuvintele: “Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Lui. Osana intru cei de sus! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!” E o revarsare de gand, prin grai, pentru preamarirea lui Dumnezeu.

Unul dintre ganditorii cei mai adanci ai Bisericii noastre, Sfantul Simeon Noul Teolog, are o alcatuire (de fapt, el are multe alcatuiri, imne de preamarire a lui Dumnezeu), versificata de poeta Zorica Latcu, in care Sfantul Simeon Noul Teolog isi arata minunarea de prezenta Domnului Hristos; este un imn adresat Mantuitorului:

Cum de foc esti ce tasneste si esti val racoritor?

Cum de arzi si-alini indata, cum ma faci nemuritor?

Cum de faci din vamesi ingeri si-ntunericul lumina?

Cum de scoti din iad si cum de-i curatesti pe cei din tina?

Cum tragi bezna in lumina, cum de noaptea o cuprinzi?

Cum de ma prefaci cu totul, inima cum o aprinzi?

Cum Te impreuni cu robii, fii ai Tatalui de-i faci?

Cum de-i arzi de dor ranindu-i, cum de iarasi ii impaci?

Cum de rabzi si suferi, Doamne? Cum nu rasplatesti indata?

Cum de vezi cele ce-n taina numai Tie Ti se-arata?

Cum, fiind asa departe, vezi ce facem fiecare?

Doamne, robilor Tai da-le indelunga Ta rabdare.

Sunt niste ganduri intr-adevar impodobitoare! Sunt niste podoabe o gand, cu adevarat!

Sfantul Isaac Sirul spune ca rugaciunea este o bucurie care inalta multumire.

Avand in vedere istorisirea Sfantului Evanghelist Luca despre inaltarea Domnului, putem sa spunem ca binecuvantarea Domnului aduce inchinarea omului si ca inchinarea omului aduce bucurie mare, iar din bucuria aceasta izvoraste inaltare de lauda catre Dumnezeu.

Deci momentele ar fi acestea: binecuvantarea Domnului; inchinarea omului; bucurie mare; revarsarea de multumire, laudandu-L si binecuvantandu-L pe Dumnezeu.

Stimati ascultatori, ganduri de felul acesta le avem in Scriptura, in Sfanta Evanghelie, si le avem in slujbele noastre. Am pomenit cateva ganduri din slujbele noastre; iata, mai pomenesc unul, care zic eu ca este tunetul pamantului.

Exista un tunet al cerului, dar exista si un tunet al pamantului, care este cuprins in cuvintele acestea: “Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si niciun cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale” (Molitfelnic, Slujba Sfantului Botez).

Dar acesta nu trebuie sa fie numai un cuvant pe care il spui pentru ca l-ai citit de undeva, ci trebuie sa fie o realitate, o zicere in care se revarsa sufletul celui care se minuneaza de Dumnezeu, care e sub binecuvantarea lui Dumnezeu, care ii aduce inchinare lui Dumnezeu, care are bucurie din binecuvantare si din inchinare, si anume bucurie mare; si care se revarsa, cu bucuria si cu inchinarea, prin cuvinte de lauda ca acestea.

Parintele Teofil Paraian

sursa: crestinortodox.ro

Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice în această noaptela ora 1.45 (joi 29 octombrie 2009) la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.

Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, Părintele Teofil şi-a întemeiat viaţă pe credinţă şi cultură.

Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale.

A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primii în Împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Prin mutarea la cele veşnice, Părintele Teofil ne lasă aici o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cărţile, în înregistrările cu predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată ţara.

Înmormântarea părintelui Teofil Părăian va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, la mănăstirea Sâmbăta de Sus, la orele 12 după oficierea Sfintei Liturghii – după cum a declarat în cadrul emisiunii ‘Viaţa cetăţii’ de la Radio Trinitas Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Veşnica lui pomenire!

Câteva repere biografice ale Părintelui Teofil Părăian:

Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan şi fiind primul dintre cei patru fraţi. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează tot la Timişoara cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism. Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţilor din ţară şi participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.

Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om care şi-a propus să înmulţească bucuria şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al părintelui Teofil de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.

sursa: basilica

Un grup de ONG-uri care activează în domeniul protejării vieţii şi drepturilor cetăţeneşti solicită ministrului interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, să îl demită pe secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel, pentru afirmaţiile acestuia referitoare la obligativitatea vaccinării împotriva virusului HPV. Mai multe amănunte despre dorinţele d-lui Adrian Streinu-Cercel pe Război întru cuvânt.

______________________________________________________________

Către

Ministerul Sănătăţii

D-lui Adriean Videanu, ministru interimar

SOLICITARE DE DEMITERE A SECRETARULUI DE STAT, ADRIAN STREINU-CERCEL

Stimate D-le Ministru,

Am aflat cu surprindere despre o declaraţie recentă a dlui. secretar de stat, Adrian Streinu-Cercel, referitoare la vaccinarea împotriva infectării cu virusul papiloma uman (HPV). Conform presei, dl. secretar de stat a anunţat, marţi 27 octombrie, că vaccinarea se va face de acum înainte fără acordul părinţilor şi că va fi obligatorie.

Vă transmitem pe această cale protestul nostru faţă de măsura anunţată şi vă solicităm să îl demiteţi pe dl. Adrian Streinu-Cercel, pentru următoarele motive:

- Măsura anunţată de dl. secretar de stat este nelegală. Nici un tratament medical nu poate fi administrat fără ştirea şi acordul persoanei sau al aparţinătorilor legali ai acesteia. Constituţia şi legile României, dar şi tratatele internaţionale de drepturile omului afirmă inviolabilitatea corpului uman şi dreptul suveran al persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile altuia. Condiţiile şi limitele în care acest drept poate fi restrâns sunt clare şi nu sunt în nici un caz întrunite în situaţia dată.

- În al doilea rând, declaraţia este iresponsabilă şi induce voit o stare de panică şi de necesitate, absolut nejustificate. Întrucât prima campanie de vaccinare anti-HPV a eşuat tocmai datorită opoziţiei marii majorităţi a părinţilor, dl. Streinu-Cercel are nevoie de această stare de necesitate pentru a uzurpa autoritatea părintească, pretinzând că oficialii sanitari ar şti mai bine care este interesul copilului decât familia, deşi acesteia îi revine în primul rând responsabilitatea creşterii şi educării copiilor.

Chiar dacă vaccinul anti-HPV ar fi cel mai sigur şi eficient din lume şi tot o astfel de atitudine ar fi de neacceptat.

Dl. secretar de stat nu este la prima astfel de ieşire necontrolată. În urmă cu câteva zile a confundat România cu un regim de dictatură militară, apreciind că deciziile unei autorităţi publice (cea de Sănătate) “trebuie executate, nu comentate”. Ne întrebăm: chiar şi atunci când sunt neconstituţionale?

Totodată, vaccinarea obligatorie anti-HPV contravine, surprinzător, chiar celor anunţate în urmă cu o lună de fostul ministru al Sănătăţii, dl. Ion Bazac. Acesta precizase că vaccinarea va fi făcută, aşa cum este firesc, doar cu acordul părinţilor. Vă întrebăm: ce anume a determinat schimbarea radicală a poziţiei ministerului, într-un timp atât de scurt?

Fie dl. Streinu-Cercel nu a înţeles nimic din eşecul primei campanii de vaccinare, fie este sub presiunea unor persoane care au interese directe în cumpărarea de către statul român a acestor doze de vaccin de la companiile internaţionale.

În oricare dintre situaţii, considerăm că declaraţiile şi măsurile anunţate de dl. secretar de stat nu fac decât să amplifice starea de tensiune în această perioadă de frământări sociale şi politice, ceea ce nu poate fi în interesul guvernului şi al autorităţilor publice în general.

Pentru tentativa de suprimare a libertăţilor cetăţeneşti, pentru inducerea unei stări nejustificate de tensiune, dar şi pentru limbajul grosolan şi agresiv pe care îl foloseşte, ori de câte ori are ocazia, la adresa celor care îndrăznesc să exprime păreri contrare, vă solicităm ferm să îl demiteţi de urgenţă pe dl. Adrian Streinu-Cercel din funcţia de demnitate publică pe care o ocupă.

Vă informăm totodată că orice ordin administrativ care va impune, în dispreţul legii şi al Constituţiei, obligativitatea vaccinării minorelor împotriva virusului HPV, contrar voinţei familiilor acestora, va fi contestat în instanţă.

În aşteptarea răspunsului ministerului la solicitarea noastră, vă asigurăm, d-le ministru, de întreaga noastră consideraţie.

29 octombrie 2009

Federaţia Organizaţiilor Pro-vita Ortodoxe din România

sursa:  provitabucuresti.ro

Majoritatea francezilor (82 la suta) nu vor sa se vaccineze impotriva gripei A H1N1, pe fondul scaderii ingrijorarii fata de acest virus, potrivit unui sondaj de opinie citat de Le Figaro, in editia electronica, transmite Mediafax.

Numai 7 la suta dintre persoanele chestionate au declarat ca intentioneaza “cu siguranta” sa se vaccineze, in timp ce 10 la suta au afirmat ca “probabil” se vor vaccina, potrivit unui sondaj realizat de Ifop pentru Dimanche Ouest

France, in perioada

22-23 octombrie, pe un esantion format din 965 de persoane contactate prin telefon. In urma cu o luna, 55 la suta dintre francezi declarau ca intentioneaza sa se vaccineze.

Potrivit noului sondaj, barbatii sunt mai dispusi sa se vaccineze decat femeile, raportul fiind de 20 la suta fata de 14 la suta.

Nivelul de ingrijorare in randul francezilor fata de gripa A H1N1 a scazut in raport cu precedentul sondaj, realizat de Ifop la 17 si 18 septembrie, acesta ajungand de la 32 la suta, la 16 la suta.

sursa: Romania Libera

•  25 octombrie (Duminică):
√orele 8³⁰ – Utrenia şi Sfânta Liturghie;
√orele 12⁰⁰ – Sfinţirea acoperămintelor noi pentru Sf. Altar
√orele 18⁰⁰ – Taina Sfântului Maslu

• 31 octombrie (Sâmbătă)
√orele 8⁰⁰ – Sfânta Liturghie;
√orele 9³⁰ – Pomenirea morţilor;

• 1 noiembrie  (Duminică):
√orele 8³⁰ – Utrenia şi Sfânta Liturghie;
√orele 18⁰⁰ – Seară duhovnicească:
- Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul;
- Sfinţirea baldachinului şi a raclei în care vor fi aşezate moaştele Sfântului Nectarie
- Prezentarea celor două apariţii editoriale: „Viaţa şi acatistul Sf. Nectarie Taumaturgul” şi „Istoricul parohiei Coslada”, ambele în ediţie bilingvă, româno-spaniolă;
-„Această casă Tatăl o a zidit…” – cateheză despre sfinţirea unei biserici (momentele principale şi semnificaţia lor);

• 8 noiembrie  (Duminică):
√orele 8⁰⁰ -  Utrenia;
√orele 9³⁰ -  Sfinţirea Sfintei Mese şi binecuvântarea lucrărilor noului spaţiu liturgic;
√orele 10⁰⁰ -  Sfânta Liturghie arhierească prezidată de P.S. Timotei şi hirotonie de preot;
√orele 12³⁰ -  Inaugurarea bibliotecii parohiale şi a noului sediu al Şcolii parohiale;
√orele 13⁰⁰ -  Agapă.

• 9 noiembrie  (Duminică-Luni):
√orele 22⁰⁰ – Slujba de priveghere (Vecernie, Litie, Utrenie);
√ora 1⁰⁰ – Paraclisul Sfântului Nectarie Taumaturgul;                                                     √ora 2⁰⁰ – Sfânta Liturghie.

Peste 20 de organizaţii pro-viaţă şi familie româneşti au răspuns la chemarea colegilor din Spania, în susţinerea unui apel internaţional pentru viaţă şi împotriva avortului.

Documentul, intitulat „În apărarea vieţii, a femeii şi a maternităţii” a fost semnat de 250 de organizaţii din 45 de ţări ale lumii şi a fost remis Guvernului şi Parlamentului spaniol, care vor dezbate, în aceste săptămâni, un proiect de lege destinat să liberalizeze avortul în Spania.

Apelul este inclus în campania “Madrid, capitala vieţii” care va continua în următoarele săptămâni cu importante manifestări civice.

“În apărarea vieţii, a femeii şi a maternităţii” subliniază importanţa acordării unui sprijin real femeilor însărcinate, recunoaşterii drepturilor persoanei nenăscute dar şi a rolului maternităţii în societatea spaniolă modernă.

Noua lege, iniţiată de guvernul socialist, ar face complet vulnerabile victimele avortului – copilul nenăscut, care va fi privat de orice protecţie, şi mama, căreia nu i se oferă nici o alternativă la avort. Legea caută totodată să impună “ideologia de gen” şi concepţia specifică acesteia asupra sexualităţii, sănătăţii şi educaţiei.

“În faţa acestei noi legi, care contrazice demnitatea fiinţei umane şi conştienţi că trebuie să sprijinim politici publice care să prevină teribila dramă a avortului, cerem Guvernului şi fiecărui partid politic din Spania ca această lege să fie retrasă”, se arată în textul scrisorii adresate politicienilor spanioli.

“Cerem totodată să fie stabilită o reţea de sprijin pentru femeile însărcinate, pentru ca nici o femeie să nu fie condamnată la avort din cauza lipsei de informare şi de alternative viabile, ca politicile de sănătate publică să fie dedicate unor soluţii progresiste şi umanitare la problema avortului. Aceasta înseamnă ca politicile să protejeze viaţa nenăscută ca pe oricare altă viaţă şi să ofere femeilor suficientă protecţie pentru a nu fi silite să recurga la avort.

Mai solicităm să fie promovată o campanie în favoarea vieţii, care să recunoască şi să valorifice demnitatea fiinţei umane din momentul concepţiei până la acela al morţii naturale şi care să plaseze sexualitatea în contextul dragostei, respectului, responsabilităţii şi deschiderii pentru viaţă; şi care, ca urmare, să informeze femeile asupra consecinţelor reale ale avortului.”

Din România s-au alăturat apelului Federaţia Organizaţiilor Pro-vita din România, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Provita Media, Asociaţia Darul Vieţii, Asociaţia Familiilor Catolice şi Asociaţia Familia şi Viaţa.

Puteţi citi acest document în limba engleză aici.

În cadrul aceleiaşi campanii “Madrid, capitala vieţii”, la Madrid a avut loc sâmbătă 17 octombrie o mare manifestaţie populară sub sloganul “Fiecare viaţă contează”. Între 1 şi 2 milioane de persoane au protestat împotriva proiectului de lege privind liberalizarea avortului şi au cerut Parlamentului respingerea lui. Vezi amănunte despre această manifestaţie aici.

Pentru amănunte suplimentare o puteţi contacta pe Lourdes del Fresno y Torrecillas, Foro de la Familia-Internacional, Madrid, la email foromundial at forofamilia.org sau telefon + 34 91 4132957, www.forofamilia.org

sursa: altermedia

Minorele care intenţionează să avorteze ar trebui să fie însoţite de un adult. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Guvernului în urma manifestaţiilor care au avut loc în Spania, în ultima săptămână.

Proiectul de modificare a Legii Avortului va fi schimbat, din nou, în Spania. Cea mai controversată prevedere a proiectului este faptul că minorele ar putea face întrerupere de sarcină fără să le aducă măcar la cunoştinţă părinţilor faptul că sunt însărcinate.

Mii de persoane nemulţumite de această normativă au participat la manifestaţii în mai multe oraşe ale Spaniei. Ca urmare a protestelor, membrii Executivului au decis să modifice aceste paragraf. Potrivit vicepreşedintei Guvernului Spaniei, Maria Teresa Fernandez de la Vega, majoritatea adolescenţilor au relaţii dificile cu părinţii. În cazul familiilor dezorganizate, situaţia este şi mai delicată, deoarece relaţiile dintre părinţi şi copii sunt tensionate sau inexistente.

“Nu vrem să generăm şi mai multă suferinţă adolescentelor care provin din familii dezorganizate, obligându-le să le comunice părinţilor faptul că sunt însărcinate. De aceea credem că cel mai indicat ar fi ca, în momentul în care fac întrerupere de sarcină, ele să fie însoţite de un adult, nu neapărat de mama sau tatăl lor”, a declarat de la Vega.

Membrii Executivului vor analiza posibilitatea de a aduce această modificare proiectului şi modalitatea în care poate fi pusă în aplicare. Guvernul Spaniei a luat ca model Legea Avortului din Franţa, potrivit căreia minorele care avortează trebuie să fie însoţite de un membru al familiei.

sursa: adevarul.es

Biserica Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, sfant cunoscut si sub denumirea de “Izvoratorul de Mir“, este o biserica ortodoxa din Tesalonic, Grecia. Biserica inchinata sfantului ocrotitor al orasului, dateaza inca din perioada in care Tesalonicul era cel de-al doilea mare oras din Imperiul Bizantin.

Orasul Tesalonic, cel de-al doilea oras ca marime din Grecia si principalul oras din regiunea veche a Macedoniei, a fost capitala unuia dintre cele patru districte romane ale Macedoniei. Numele locului vine de la sotia lui Cassander si sora lui Alexandru cel Mare, cel din urma fiind si cel care a fondat orasul. Copila Tesalonica a primit acest nume dintr-un motiv interesant: vestea nasterii fetitei l-a gasit pe tatal ei imediat dupa cucerirea Tesaliei (“nike“, care inseamna “cucerire“ + “tesalia“).

Comunitatea crestina din Tesalonic a fost infiintata de catre Sfantul Apostol Pavel, in timpul celei de-a doua calatorie misionara, cand acesta a predicat in sinagoga evreilor din acest oras.

Viata de zi cu zi a membrilor acestei comunitati, asa cum este prezentata de Sfantul Apostol Pavel in cele doua epistole catre Tesaloniceni, poate fi considerata un adevarat model, deoarece viata si slujirea celor din Tesalonic a determinat pe Sfantul Apostol Pavel sa aduca todeauna multumiri lui Dumnezeu pentru ei. “Multumim todeauna lui Dumnezeu pentru voi toti, pe care va pomenim necurmat in rugaciunile noastre.“ (I Tesaloniceni 1, 2)

Biserica Sfantului Dimitrie este unul dintre principalele puncte de atractie ale orasului Tesalonic, multime de pelerini venind aici sa se inchina moastelor sale izvoratoare de mir. Biserica face parte din sit-ul paleocrestin si al monumentelor bizantine din Tesalonic, fiind trecuta in lista Patrimoniului Mondial UNESCO inca din anul 1988.

Biserica Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir – scurt istoric

Prima biserica zidita pe acest loc a fost construita la inceputul secolului al IV-lea, la scurt timp dupa anul 313, aceasta inlocuind o baie romana existenta in acea zona. Un secol mai tarziu, un prefect numit Leontios – Leontie, avea sa inlocuiasca mica bisericuta cu una mult mai mare, rezultatul fiind o basilica cu trei abside.

Biserica lui Leontie avea sa cada prada mai multor incendii pana in anul 629, cand un nou proiect avea sa ia nastere. Intre anii 629 si 634, biserica cu trei abside avea sa fie reconstruita, rezultatul fiind o basilica cu cinci abside, probabil chiar mai mare decat catedrala orasului. Aceasta biserica, aproape identica cu cea pe care o vedem astazi, avea sa devina rapid cel mai important locas de cult din oras.

Biserica lui Dimitrie din Tesalonic prezinta o particularitate interesanta, si anume modul si locul in care sunt pastrate sfintele moaste. Intr-o laterala a navei, pe partea stanga, o structura interesanta pastreaza sfintele moaste: numita “ciborium“, structura hexagonala este acoperita cu un acoperis de argint, are o usa si un pat de piatra pe care este asezata sfanta lacra. Structura este un fel de “biserica in miniatura“. Initial, trupul sfantului nu era gasit, deci locul a fost construit mai mult in chip simbolic.

Basilica Sfantului Mare Mucenic Dimitrie este renumita si in lumea artei bizantine, in aceasta pastrandu-se sase panouri cu mozaic, pastrate de undeva din perioada dintre ultima reconstruire a bisericii si inaugurarea politicii iconoclaste, in anul 730.

Aceste mozaicuri murale, infatisandu-l pe Sfantul Dimitrie, alaturi de cei responsabili cu restaurarea bisericii – ctitorii, reprezinta un exemplu rar de acest fel din perioada de trista amintire ce a urmat mortii imparatului bizantin Iustinian. Una dintre inscriptiile gasite sub aceste mozaicuri da slava lui Dumnezeu pentru izbavirea orasului Tesalonic din calea unui atac al slavilor pagani, din anul 612.

Restul de mozaicuri ce impodobeau interiorul bisericii au disparut, fie in vremea celor patru secole in care cladirea a functionat ca moschee (1493-1912), fie in urma marelui incendiu din anul 1917, care, alaturi de acoperisul si partea superioara a peretilor, a distrus si o mare parte din oras. Exista o serie de fotografii alb-negru ce indica valoarea nepretuitului monument bizantin ce a pierit in urma marelui incendiu.

Pentru a restaura si a repara daunele cauzate de marele incendiu din anul 1917 a fost nevoie de mai bine de cateva decenii. Excavatiile, efectuate intre anii 1930-1940, au scos la lumina mai multe broderii in piatra si obiecte vechi, expuse astazi in muzeul din cripta subterana a bisericii.

Restaurarea completa a bisericii s-a incheiat abia in anul 1949. In coltul sud-estic al bisericii se afla Capela Sfantului Eftimie – Euthymios. Biserica cu cinci abside si un pronaos pastreaza o cripta subterana, unde, conform traditiei, a avut loc martiriul marelui mucenic.

Excavatiile au scos la lumina si ruinele baii romane, unde se crede ca Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a fost tinut prizonier si, mai apoi, executat de catre soldati. Tot aici a mai fost gasita si o fantana antica; se crede ca aceasta este fantana in care soldatii au aruncat trupul martirului Dimitrie.

Cripta Sfantului Dimitrie este considerata drept sit arheologic inca din anul 1918, cand a fost descoperita. Intre anii 1985-1988, o serie de excavatii au avut loc in partea nordica a acesteia, restaurandu-se astfel inca o latura a criptei.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir este praznuit la 26 octombrie.

sursa: crestinortodox.ro