Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid)

Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”–Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Archive for octombrie 28th, 2009

Programul activităţilor dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, ocrotitorul parohiei

•  25 octombrie (Duminică):
√orele 830 – Utrenia şi Sfânta Liturghie;
√orele 1200 – Sfinţirea acoperămintelor noi pentru Sf. Altar
√orele 1800 – Taina Sfântului Maslu

• 31 octombrie (Sâmbătă)
√orele 800 – Sfânta Liturghie;
√orele 930 – Pomenirea morţilor;

1 noiembrie  (Duminică):
√orele 830 – Utrenia şi Sfânta Liturghie;
√orele 1800 – Seară duhovnicească:
- Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul;
- Sfinţirea baldachinului şi a raclei în care vor fi aşezate moaştele Sfântului Nectarie
- Prezentarea celor două apariţii editoriale: „Viaţa şi acatistul Sf. Nectarie Taumaturgul” şi „Istoricul parohiei Coslada”, ambele în ediţie bilingvă, româno-spaniolă;
-„Această casă Tatăl o a zidit…” – cateheză despre sfinţirea unei biserici (momentele principale şi semnificaţia lor);

8 noiembrie  (Duminică):
√orele 800 -  Utrenia;
√orele 930 -  Sfinţirea Sfintei Mese şi binecuvântarea lucrărilor noului spaţiu liturgic;
√orele 1000 -  Sfânta Liturghie arhierească prezidată de P.S. Timotei şi hirotonie de preot;
√orele 1230 -  Inaugurarea bibliotecii parohiale şi a noului sediu al Şcolii parohiale;
√orele 1300 -  Agapă.

• 9 noiembrie  (Duminică-Luni):
√orele 2200 – Slujba de priveghere (Vecernie, Litie, Utrenie);
√ora 100 – Paraclisul Sfântului Nectarie Taumaturgul;                                                     √ora 200 – Sfânta Liturghie.

Pelerinaj de Sfantul Dimitrie

Canonul Sfantului Dimitrie din Basarabi

Sfanta Liturghie cu prilejul sarbatoririi Sfantului Dimitrie din Basarabi

“Speranta si vindecare pentru homosexuali” a implinit 5 ani

Proiectul “Speranţă şi vindecare pentru homosexuali” împlineşte cinci ani de la lansare.

“Speranţă şi vindecare pentru homosexuali” (S.V.P.H.) este un proiect al Alianţei Familiilor din România, realizat în parteneriat cu asociaţii de specialitate de peste graniţă şi oferă informaţii de natură genetică, psihologică, socială şi religioasă. Proiectul se adreseaza cu informaţii documentate atât celor ce vor să afle mai multe despre homosexualitate, cât şi celor care vor să învingă aceste atracţii şi deprinderi.

Totul a început în anul 2004, prin lansarea site-lui care, la acea dată, conţinea în principal studii medicale şi mărturii ale unor fosti homosexuali. În timp, site-ul s-a dezvoltat, ajungând după cinci ani la sute de pagini de informaţii. De asemenea, comunicarea şi asistenta online pentru cei ce caută ajutor s-a dezvoltat considerabil.

Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate. Activiştii homosexuali s-au pus în mişcare, recurgând la mesaje vitriolice de ură şi telefoane de ameninţare. Toleranţa pe care o pretind societăţii nu sunt dispuşi s-o manifeste faţă de aceia dintre ei care vor o schimbare. Politicos, li s-a răspuns că site-ul Speranţă şi vindecare pentru homosexuali NU li se adresează lor, ci celor ce vor să se schimbe.

Cine sunt cei ce scriu echipei S.V.P.H.? Băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 14 şi 40 de ani. Unii sunt atraşi de persoane de acelasi sex, unii cred că sunt homosexuali, alţii au întreţinut relaţii homosexuale – dar toţi vor o schimbare pentru că aceste lucruri vin în conflict cu viziunea lor de viaţă.

Primele lor mesaje sunt timide, chinuite şi, totodată, disperate. Sunt oameni care vor să fie ascultati, înţelesi şi ajutaţi.

Unii vor şi se aşteaptă la soluţii instant. Ar dori să primească ceva care să le schimbe viaţa peste noapte. Din păcate, asemenea aşteptări sunt nerealiste iar ei sunt dezamăgiţi.

Alţii însă, care au citit mărturiile de pe site, au înţeles că schimbare nu vine peste noapte şi că nu vine din exterior. Cei din echipa SVPH îi ajută cu sfaturi şi recomandări, însă psihicul omului nu este un calculator pe care să-l poţi formata din exterior. Schimbarea începe cu o decizie personală şi cu o rezervă zdravănă de răbdare. Astfel, după comunicări de luni de zile, după intrarea în aspecte profunde ale minţii umane şi aducerea la lumină a unor lucruri iniţial neînţelese, cei ce au pornit pregătiţi pe acest drum le multumesc celor de la SVPH pentru răbdare şi recomandări şi, cu o înţelegere nouă asupra propriei persoane, pornesc pe un alt drum.

Amănunte la www.homosexualitate.ro

Apel internaţional „În apărarea vieţii, a femeii şi a maternităţii”

Peste 20 de organizaţii pro-viaţă şi familie româneşti au răspuns la chemarea colegilor din Spania, în susţinerea unui apel internaţional pentru viaţă şi împotriva avortului.

Documentul, intitulat „În apărarea vieţii, a femeii şi a maternităţii” a fost semnat de 250 de organizaţii din 45 de ţări ale lumii şi a fost remis Guvernului şi Parlamentului spaniol, care vor dezbate, în aceste săptămâni, un proiect de lege destinat să liberalizeze avortul în Spania.

Apelul este inclus în campania “Madrid, capitala vieţii” care va continua în următoarele săptămâni cu importante manifestări civice.

“În apărarea vieţii, a femeii şi a maternităţii” subliniază importanţa acordării unui sprijin real femeilor însărcinate, recunoaşterii drepturilor persoanei nenăscute dar şi a rolului maternităţii în societatea spaniolă modernă.

Noua lege, iniţiată de guvernul socialist, ar face complet vulnerabile victimele avortului – copilul nenăscut, care va fi privat de orice protecţie, şi mama, căreia nu i se oferă nici o alternativă la avort. Legea caută totodată să impună “ideologia de gen” şi concepţia specifică acesteia asupra sexualităţii, sănătăţii şi educaţiei.

“În faţa acestei noi legi, care contrazice demnitatea fiinţei umane şi conştienţi că trebuie să sprijinim politici publice care să prevină teribila dramă a avortului, cerem Guvernului şi fiecărui partid politic din Spania ca această lege să fie retrasă”, se arată în textul scrisorii adresate politicienilor spanioli.

“Cerem totodată să fie stabilită o reţea de sprijin pentru femeile însărcinate, pentru ca nici o femeie să nu fie condamnată la avort din cauza lipsei de informare şi de alternative viabile, ca politicile de sănătate publică să fie dedicate unor soluţii progresiste şi umanitare la problema avortului. Aceasta înseamnă ca politicile să protejeze viaţa nenăscută ca pe oricare altă viaţă şi să ofere femeilor suficientă protecţie pentru a nu fi silite să recurga la avort.

Mai solicităm să fie promovată o campanie în favoarea vieţii, care să recunoască şi să valorifice demnitatea fiinţei umane din momentul concepţiei până la acela al morţii naturale şi care să plaseze sexualitatea în contextul dragostei, respectului, responsabilităţii şi deschiderii pentru viaţă; şi care, ca urmare, să informeze femeile asupra consecinţelor reale ale avortului.”

Din România s-au alăturat apelului Federaţia Organizaţiilor Pro-vita din România, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Provita Media, Asociaţia Darul Vieţii, Asociaţia Familiilor Catolice şi Asociaţia Familia şi Viaţa.

Puteţi citi acest document în limba engleză aici.

În cadrul aceleiaşi campanii “Madrid, capitala vieţii”, la Madrid a avut loc sâmbătă 17 octombrie o mare manifestaţie populară sub sloganul “Fiecare viaţă contează”. Între 1 şi 2 milioane de persoane au protestat împotriva proiectului de lege privind liberalizarea avortului şi au cerut Parlamentului respingerea lui. Vezi amănunte despre această manifestaţie aici.

Pentru amănunte suplimentare o puteţi contacta pe Lourdes del Fresno y Torrecillas, Foro de la Familia-Internacional, Madrid, la email foromundial at forofamilia.org sau telefon + 34 91 4132957, www.forofamilia.org

sursa: altermedia