În comunitatea Catalunya, s-a înregistrat, în cursul anului trecut, cea mai mare rată a natalităţii din ultimii 38 de ani. S-au născut 89.024 de copii, cu 6,3% mai mulţi decât în anul anterior.

Adriana Dumitru, proaspătă mămică, mai doreşte un copil

Numărul nou-născuţilor din Catalunya a crescut direct proporţional cu cel al imigranţilor, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Astfel, unul din trei nou-născuţi are cel puţin un părinte de origine străină. La nivel naţional, anul trecut, doar unul din cinci bebeluşi a fost născut de o mamă imigrantă.

Adriana Dumitru (26 de ani), originară din oraşul Târgovişte, a născut o fetiţă şi îşi doreşte încă un copil. Românca spune că multe dintre colegele sale de spital erau românce.

„Chiar în rezerva mea mai erau încă două românce, una foarte tânără, aflată la prima naştere, şi o doamnă originară de prin Moldova, care mai avea doi copii acasă. În plus, pe holul spitalului, am auzit de multe ori vorbindu-se româneşte“, afirmă românca. Adriana îşi aminteşte că erau foarte multe femei din Maroc, majoritatea fiind vizitate de soţi care veneau cu încă doi-trei copii de mână.

Din datele oficiale, rezultă că spanioloaicele au, în medie, 1,38 copii, în timp ce străinele, inclusiv româncele, 2,03. De asemenea, media de vârstă a mamelor spaniole este mai ridicată, de 30,8 ani, în timp ce a imigrantelor este de 28,6 ani. Anul trecut, 8.205 marocane au născut în Catalunya, în timp ce numărul româncelor care au devenit mame a fost de 1.500. În comunitatea Catalunya trăiesc 96.448 de compatrioţi, iar dintre aceştia peste 45.000 sunt femei.

sursa: adevarul.ro

Guvernul ar putea extinde, la nivel naţional, aplicarea legii din Comunitatea Valenciană care încurajează femeile să rămână însărcinate pentru a avea mai multe drepturi. Primul pas a fost făcut de Guvernul Comunităţii Valenciene, care a aprobat recent legea care dă drepturi fătului încă înainte de a se naşte.

Femeile care doresc să încaseze ajutoarele trebuie să aducă adeverinţă de la medic că sunt însărcinate

Embrionii, definiţi drept ovule fecundate, au aceleaşi drepturi ca micuţii deja născuţi, în ceea ce priveşte obţinerea ajutoarelor oferite de stat sau de autorităţile locale, conform Legii Protecţiei Maternităţii. Practic, femeile gravide din Comunitatea Valenciană pot solicita, pentru copiii încă nenăscuţi, diferite subvenţii şi ajutoare sociale. Noua măsură se aplică tuturor femeilor însărcinate din Comunitatea Valenciană, inclusiv imigrantelor.

Conform ultimului recensământ, în regiune s-au născut 54.552 de copii, dintre care 11.825 au mame de origine străină. În comunitate trăiesc 137.196 de români, dintre care 65.000 sunt femei. Compatrioţii consideră binevenită noua lege, fiind mulţumiţi că viitorii părinţi vor primi sprijin din partea statului înainte ca viitorul lor copil să vină pe lume.

Paula Dragnea (30 de ani), stabilită la Castellon, casnică, este însărcinată în luna a patra. „Dacă privesc problema subiectiv, normal că sunt de acord cu această lege. Locuim mai mulţi într-un apartament şi vrem să ne mutăm, eu şi soţul, într-o casă a noastră, să putem aranja totul pentru copil din timp. Avem nevoie de ajutorul de la stat pentru a face această mutare”, spune femeia.

Pe de altă parte, Paula este conştientă că, în cele nouă luni de sarcină, pot apărea multiple probleme, inclusiv pierderea fătului. „În acest caz, ce se întâmplă? Familia se va trezi aruncată în stradă pentru că nu-şi permite să plătească chiria fără ajutorul dat de stat?”, se întreabă viitoarea mamă. Adoptarea legii la nivel naţional se loveşte însă de mai multe probleme. În condiţiile în care bugetul Spaniei este afectat de criză, aprobarea unei asemenea decizii ar mări numărul ajutoarelor sociale oferite de stat.

Cine are prioritate, fătul sau mama?

Adversarii aprobării acestei legi susţin că, în condiţiile actuale, mamele care au născut deja ar trebui să aibă prioritate la acordarea subvenţiilor. Mădălina Manolache (29 de ani), stabilită la Castellon, originară din Craiova, are un băieţel de un an şi două luni. „Nu am nimic cu celelalte mămici, dar cred că cele care deja ne confruntăm cu mai multe greutăţi, având copii mici, ar trebui să avem prioritate la obţinerea ajutoarelor sociale”, afirmă femeia.

George Radu (29 de ani), rezident la Castellon, crede că toate familiile care au nevoie de ajutoare sociale trebuie să le obţină, indiferent dacă bebeluşul lor s-a născut sau nu. „Mi se pare corect, pentru că un cuplu în care se va naşte un copil trebuie să se pregătească pentru venirea celui mic. Dacă o familie în care există deja un copil nu se zbate să obţină ajutoarele sociale cuvenite, e problema ei. În schimb, cuplul care luptă pentru mai bine, dar în care bebeluşul încă nu s-a născut, are toate drepturile să primească subvenţiile de la stat”, spune George. (A contribuit Adelina Gherman, Castellon)

Dreptul la viaţă

Legea dreptului la viaţă încă din starea embrionară prevede măsuri care au ca scop reducerea numărului avorturilor, ajutând financiar femeile însărcinate. Embrionul va fi considerat un membru al familiei.

Cred că cele care avem deja un copil ar trebui să avem prioritate la obţinerea ajutoarelor.

Mădălina Manolache, menajeră

sursa: adevarul.ro

Icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai. In nici o alta parte, afara de aceasta icoana, nu se intrupeaza mai cu adevarat cuvantul Psalmistului David, care zice: “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat.“ (Psalm 84,11) Icoana aceasta ante-iconoclasta, pastrata in Muntele Sinai, este una dintre cele mai minunate icoane din intreaga Biserica Ortodoxa de Rasarit. Putin mai jos vom si afla cum se regaseseste cuvantul Psalmistului zugravit in aceasta Icoana.

Mantuitorul Pantocrator – icoana din Manastirea Sfanta Ecaterina, Muntele Sinai

Minunata este icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai, care a folosit drept model multora dintre cele urmatoare. Icoana care-L infatiseaza pe Mantuitorul Iisus Hristos in calitate Sa de Pantocrator, pastrata inca si astazi in , Munte Sinai, Egipt, este una dintre foarte putinele icoane pastrate de Biserica Ortodoxa de Rasarit inca de din-nainte de Perioada Iconoclasta, cand majoritatea icoanelor au fost distruse de furia celor orbi la minte.

Icoana Mantuitorului din Sinai este o icoana ante-iconoclasta ce dateaza din secolul al VI-lea, avand 84 de centimetri inaltime si 45.5 centimetri latime. Icoana este lucrata in , adica folosindu-se ceara de albine fierbinte si pigmenti de culoare. Ceara fierbinte, amestecata cu pigmentii de culori diferite, se intindea pe lemnul preparat pentru icoana, fiind mai apoi lucrata cu pensule speciale si cu instrumente metalice, pana sa se raceasca, dupa aceasta ea fiind mai greu de remodelat.

Daca ne uitam la aceasta icoana, la prima vedere, nu observam catusi de putin faptul ca Mantuitorului ne priveste in doua chipuri diferite, atat cu iubire, cat si cu mania Sa sfanta. Nu observam nici ca mila se invecineaza cu dreptatea si cu rasplata cea intocmai cu fapte.e. Nici cel mai mic detaliu intalnit in pictura bisericeasca nu este lipsit de rost. Totul are o ratiune, totul transmite ceva credinciosului, incepand de la culorile folosite si terminand cu expresia chipului si pozitia corpului celor zugravite in Icoana. Trasand o linie verticala, pe jumatatea icoanei, icoana Mantuitorului Hristos poate fi astfel impartita in doua registre sau parti (dreapta/stanga).

Mila si pacea de pe chipul Mantuitorului

Partea stanga a icoanei Mantuitorului este inchinata milei si pacii ce izvorasc din Dumnezeu, spre care toate tind si in care toate isi gasesc rostul existentei lor. Incepand din susul icoanei, cu partea stanga a chipului Sau luminos, si terminand cu partea de jos a icoanei, unde mana binecuvinteaza neincetat pe “cei saraci cu duhul” si doritori de cele sfinte, aceasta intreaga parte umple de nadejde pe cel incercat de multime de ispite si neputincios in fata neputintelor sale.

Ochiul Sau este luminos, plin de pace si liniste, asteptand ca omul sa-si intoarca privirea spre dragostea Lui. Gura se arata si ea lina, tacuta si linistita, aratand parca faptul ca “tacerea este taina veacului ce va sa vina”. Intregul chip este luminat de o lumina calda, blanda, aproape fara nici o urma de umbra ori ascunzis. Mai jos, mana binecuvinteaza dragostea omului, intareste neputintele celui osarduitor spre Dansul si trimite harul Duhului Sau cel Sfant, spre sfintire si indumnezeire.

Ne vin in minte cuvintele auzite de , chiar din gura Mantuitorului, care zic: “Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui.” Aceste cuvinte parca le rosteste Hristos si in aceasta icoana: “Nu te uita doar la neputintele tale, ci priveste si spre dragostea Mea, vezi ca sunt cu tine si te binecuvintez, nu deznadajdui si ne inceta a ma ravni pe Mine, caci spre tine privesc cu chip luminos.” Hristos este “izvorul de apa vie”, care adapa toata faptura. El este mila si tot El este pacea, singurul izvor al celor sfinte doriri. Lumina de pe chipul Sau ne umple de nadejde si ne da sa ne simtit iubiti si asteptati. Nimic nu ne infricoseaza, nimic nu ne sperie, caci: “Dumnezeu este iubire, iar unde este Iubirea, acolo nu mai incape frica, caci iubirea biruieste frica.”

Acesta este chipul cu care Hristos a intampinat pe femeia canaaneanca, la fantana, tot acesta chipul cu care El a intors la dragostea Tatalui multime de inimi. Cu aceasta lumina a privit el pe cea care i-a spalat picioarele cu Mir, pe talharul de pe Cruce si toti pacatosii intorsi la pocainta. Acesta este chipul ce mangaie pe om in rugaciune, acesta chipul care miluieste pe credinciosi si ridica pe cei cazuti.

Cand va fi , Acest chip al lui Hristos il vor vedea cei care vor si auzi cuvintele Sale, zicand: “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.” (Matei 25,34-36) Fie ca mila Domnului sa ne invredniceasca si pe noi sa vedem acest chip al Sau, macar o singura data, si anume la Judecata de Apoi, pentru vesnicie.

Adevarul si dreptatea de pe chipul Mantuitorului

Partea dreapta a icoanei Mantuitorului din Sinai este inchinata adevarului si dreptatii ce izvorasc din Dumnezeu, Caruia nimic nu ii ramane intru necunostinta, nimic ascuns si nimic nerasplatit. Incepand din susul icoanei, cu partea dreapta a chipulu Sau incruntat si plin de manie sfanta, si terminand in cea de jos, unde Evanghelia nu este trecuta cu vederea, ci este asezata spre a fi verificata in faptele fiecarui om, aceasta intreaga parte aprinde sufletul de ravna dumnezeiasca, trezindu-l din somnul lenei si delasarii.

Aceasta parte a icoanei este de folos mai mult celor ce se lenevesc in a iubi si a ravni pe Dumnezeu, a celor care cred ca e de ajuns sa fie botezati si sa isi faca o cruce, din cand in cand. Cei ce nu vor face roade vrednice de pocainta se vor intalni cu acest chip, iar inaintea Lui, nici un cuvant de apararea nu vor avea. Toti pacatosii si lenesii sa se infricosese de acest chip, caci Mantuitorul nu este numai bun si milostiv, ci si drept si cu adevarata judecata.

, gandindu-se la dragostea lui Dumnezeu si la mila cu care Acesta judeca pe om, spune: “In fiecare zi, Dumnezeu sta un ceas pe scaunul dreptatii si 23 de ceasuri pe acela al milei.” Aceasta insa s-a zis spre a intelege ca mai cu multa bucurie Dumnezeu da pacea Sa, decat dreptatea, de aceea, nimeni sa nu se leneveasca ori sa se increada prea mult in mila lui Dumnzeu, ramanand astfel in pacate.

Acesta este chipul cu care Hristos a daramat mesele vanzatorilor din Templu, tot acesta chipul cu care a rostit fariseilor cuvintele grele, precum: “Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti Imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca mancati casele vaduvelor si cu fatarnicie va rugati indelung; pentru aceasta mai multa osanda veti lua. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un ucenic, si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei si indoit decat voi.Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si de lacomie. Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca semanati cu mormintele cele varuite, care pe din afara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe din afara va aratati drepti oamenilor, inauntru insa sunteti plini de fatarnicie si de faradelege.” (Matei 23)

Cand va fi , Acest chip al lui Hristos il vor vedea cei care vor si auzi cuvintele Sale, zicand: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat.” (Matei 25, 41-43) Fie mila Domnului sa nu ajungem sa vedem acest chip al Sau infricosator, iar daca e sa-L vedem, fie ca sa-L vedem in aceasta viata, iar nu in vremea Judecatii de Apoi.

Ne raman in minte cuvintele Psalmistului David, care zic: “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat.” (Psalm 84,10-12) Cu adevarat, in icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai, mila si dreptatea “s-au sarutat” pe acelasi chip al Fiului lui Dumnezeu intrupat.

Totul are un rost, o ratiune… culorile, formele, elementele componente.

Nici o icoana ortodoxa nu este zugravita la intamplare, ci numai dupa o anumita randuiala, bine gandita si simtita de catre cei ce au inmultit, in inimile lor, harul. Exista deci un tipic iconografic bine stabilit care arata pictorilor bisericesti si iconarilor cum si in ce fel sa picteze fiecare trasatura a chipurilor sfinte si a celorlalte detalii din icoana. Aceasta randuiala s-a asezat, incetul cu incetul, de-a lungul a multor ani de rugaciuni si simtire a lui Dumnezeu.

Incepand cu secolele VIII-IX, si mai ales dupa (787), prin care s-a restabilit definitiv cultul icoanelor, imaginatia si aportul personal al celor ce se ocupau cu ctitoria/pictarea bisericilor a inceput sa fie pus mai indeaproape sub supravegherea Bisericii. Nimic nu va mai fi in plus, nimic lipsit de inteles, nimic fara rost. Cu toate acestea, libertatea personala a fiecarui zugrav se vede in stilul sau unic, unul mai minunat decat altul. Oricat de diferite ar fi stilurile, icoanele si frescele bisericilor se regasesc aproape deplin unele intr-altele, urmarind aceleasi canoane si randuieli.

In frescele si slujbele Bisericii, totul capata alta valoare, totul primeste alta greutate, alt sens, curat si drept. Lumea creaturala infatisata in pictura iconografica ortodoxa este orientata deplin catre cea de dincolo, catre vesnicie. Natura, omul si lumea animala sunt reprezentate nu atat in existenta lor “naturala”, cat in una “spirituala”, duhovniceasca. De aceea, nu ne miram cand vedem copacii si muntii cu crestele plecate asupra lui Hristos, acoperisurile inclinate si ele spre inchinator, intr-alta directie decat in cea numita de noi “fireasca”.

sursa: crestinortodox.ro

Comuniunea cu duhurile netrupesti in cantarea bisericeasca presupune o anume trezvie pentru deosebirea acestor duhuri, deoarece, dupa cum spune Sfantul Vasile cel Mare, nu orice duh aduce in cantare ”parfumul duhovnicesc”. ”Nu tot cel ce are in gura cuvintele psalmului canta Domnului, ci cel care inalta, din inima curata (s.n.), cantarile de psalmi [...]. Dar cati nu stau aici in biserica venind de la desfranari! Cati nu vin de la hotii! Cati nu ascund in inima lor viclenie si minciuna! Se pare ca au in inima lor cantare de psalmi, dar nu canta cu adevarat psalmi.”

Tot Sfantul Vasile cel Mare aminteste ca ”Domnul le-a luat demonilor puterea de a-l face cunoscut, pentru ca nu este potrivit ca demonii sa vorbeasca de Mantuitorul.” El arata ca ”dupa cum unui picioar stramb nu i se potriveste o incaltaminte dreapta, tot asa nici lauda lui Dumnezeu nu se potriveste inimilor stricate [...]. Asadar, pentru ca lauda lui Dumnezeu este dreapta, este nevoie de o inima dreapta, ca lauda sa-i convina si sa i se potriveasca.”

Iar Sfantul Ambrozie al Milanului aminteste ca ”acela care canta un imn o face cu o inima curata si spiritual; el exclude din inima sa orice fel de pasiuni omenesti [...] [si] starea sufletului sau nu este tulburata in nici un chip”, pentru ca, dupa cum arata Sfantul Grigorie de Nyssa ”celor curatiti se cuvine sa laude pe Domnul.”

In tendinta de a incerca cercetarea aspectelor muzicale din Biserica in functie numai de ”litera” Sfintei Scripturi sau a scrierilor Sfintilor Parinti, se porneste adesea doar de la acele fragmente ale acestora in care se vorbeste ”ad literam” despre muzica sau cantare si despre aspecte in legatura cu acestea (instrumente, termeni muzicali etc.). insa, cel putin in unele cazuri, poate fi la fel de productiva si aducatoare catre scop incadrarea problemelor specific muzicale in contextul mai larg teologic, liturgic, pastoral si desigur istoric al respectivelor scrieri, ceea ce ne aduce uneori mai aproape de spiritul (duhul) lor – desigur pastrand masura rigorii metodei stiintifice, pentru a evita speculatiile neintemeiate.

Astfel, spre exemplu, cuvintele Sf.Apostol Pavel, referitoare la partasia crestinilor la jertfele paganilor (I Cor.8169), pot fi foarte usor si justificat aplicate cantarii crestine, atat celei de la inceputuri, cat si pana astazi, in masura in care si cantarea este ”jertfa de lauda”(Ps.49,24).

In acest caz este vorba despre aceeasi problema a discernamantului spiritual, a ”deosebirii duhurilor”, pentru a putea decide intre ”muzica buna si muzica rea”. Deoarece ”hotarat ca nu orice compozitie muzicala merita calificativul binelui, dupa cum nici orice melodie alcatuita pe un text literar cultic nu poate fi numita liturgica sau bisericeasca”. Fiind vorba, in ultima instanta, despre o problema de spiritualitate, aceasta devine actuala si cere un raspuns mai ales atunci cand, sub presiunea diferitelor feluri de muzica laica (profana, secularizata), se pune intrebarea acceptarii lor in cult si deci este necesara deslusirea, intre atatea ”spiritualitati” ce insotesc aceste muzici, a inspiratiei autentice a Duhului Sfant, singura ce poate avea intrare in Biserica.

Concluziile Preotului muzician Gheorghe Soima in aceasta problema raman valabile, peste ani, pana astazi: ”Fireste, o opera rezultata dintr-o [...] inspiratie luciferica poate oferi uneori aparentele unui succes artistic; ea poate genera emotii pseudo-estetice, castigand aprobarea si admiratia celor pervertiti sau superficiali, dar crestinul duhovnicesc o poate demasca fara prea mare greutate sau intarziere.

Muzica buna – ca si orice opera de arta buna – se deosebeste de muzica rea mai ales prin roade; la fel putem zice si despre muzica bisericeasca si cea pretinsa bisericeasca. [...] intr-adevar, dintre toate criteriile dupa care putem judeca valoarea religioasa a unei compozitii liturgice, cel mai sigur este acela al roadelor pe care le culege ea in sufletele ascultatorilor fiind cantata si ascultata in conditii bune. E drept ca aplicarea acestui criteriu necesita vreme ceva mai indelungata, dar, in schimb, si concluziile la care ajungem pe aceasta cale, sunt tot pe atat de drepte. Astfel, o compozitie muzicala bisericeasca vom numi-o buna, daca, intr-adevar, prin ea ne simtim pregatiti si indemnati la rugaciune, daca prin intermediul ei ne putem chiar ruga, intrebuintand-o ca vehicul al sentimentelor noastre indreptate catre Dumnezeu, si daca, cu un cuvant, ea indeplineste in noi toate acele functiuni cultice, pe care le-am vazut analizand rostul muzicii bisericesti in cultul divin.

Parintele Vasile Grajdian

sursa: crestinortodox.ro

Atunci cand o persoana invidioasa vede ceva bun la alta, ea va suferi. In cazul diavolului se intampla acelasi lucru. Diavolul si invidiosii ii pizmuiesc pe ceilalti, care fac binele. Aceasta este caracteristica lor comuna. Diavolul o exploateaza din plin. Se foloseste de ea pentru a-si extinde rautatea si la altii. Cu alte cuvinte, o privire perspectiva pizmasa devine un comportament sau o calauza prin care se raspanseste otrava diavolului. “Deochiul – zice Sfantul Vasile cel Mare – este o actiune a diavolului savarsita de oamenii pizmasi.” Intr-o rugaciune a Sfantului Vasile se cere: “Risipeste orice lucrare a diavolului, orice atac dracesc.”

Aceasta inseamna ca ochiul pizmas nu este, de exemplu, o banala durere se cap, o ameteala obisnuita sau altceva. Hotarat, este ceva teribil, ceva ingrozitor, ceva de nesuferit, ceva dracesc. Martori oculari relateaza ca un satean avea un cal frumos. O persoana invidioasa, uitandu-se la el, a zis: “Ce cal frumos!”, iar animalul a cazut mort chiar atunci. Este cu siguranta o actiune a diavolului.

Povestea de mai sus scoate in evidenta faptul ca numai cei plini se rautate au acest deochi in ei: “Risipiti orice otrava a oamenilor stricati si pizmareti” (din Rugaciunea impotriva pizmei).

Pe cine vatama deochiul ?

Evident, fiindca deochiul este o actiune a diavolului, el poate vatama pe oricine care este lipsit de aparare, care nu este inzestrat cu armele necesare infruntarii diavolului si a mestesugirilor sale: rugaciunea, postul, spovedania si Dumnezeiasca Impartasanie.

Iata se ce:

- Sfintii nu sunt vatamati.

- Preotii, de asemenea, nu sunt vatamati (din pricina Preotiei).

- Nu sunt vatamati nici credinciosii care iau parte la viata liturgica a Bisericii.

Izgonirea deochiului

Rugaciunea este una dintre cele mai bune metode de ferire de deochi. Dat fiind faptul ca deochiul este o actiune a diavolului, este trebuinta de o rugaciune speciala pentru a-l exorciza. Biserica Ortodoxa a stabilit o rugaciune deosebita impotriva deochiului, prin care diavolul este alungat.

Tentative pacatoase se exorcizare

Sa presupunem ca a ati fost afectati se deochi si, in loc sa va duceti la un preot, va duceti la o femeie “specializata” in astfel se cazuri. Daca faceti aceasta, atat voi cat si femeia savarsiti un pacat. Pacatuiti prin aceea ca dispretuiti pe slujitorul numit de Dumnezeu (preotul), mergand si batand la usa unui strain, iar femeia aceea submineaza pozitia preotului.

Pentru a fi mai clar: laicii, ca unii care nu sunt hirotoniti, nu au dreptul sa faca semnul crucii asupra altor oameni intr-un mod sacramental. De ce nu-ti faci singur semnul crucii? De unde aceasta sfintenie in mainile acestor oameni?

Deoarece nu sunt preoti, este evident ca nu pot savarsi nici o Taina, precum, sa zicem, Taina Mirungerii. Cu toate acestea, unele femei indraznesc sa faca aceasta. Isi “sfintesc” singure putin ulei si-si fac semnul crucii cu el! V-ati intrebat vreodata de ce nu folosesc ulei dintr-o candela?

In ritualurile lor, acestea amesteca cuvinte bisericesti cu altele, din alta parte (adica de la diavolul). Oare rugaciunile Bisericii au nevoie de o intarire venita se la cele ale diavolului? In final, care cuvinte vor da roade? Cele ale Bisericii sau cele ale diavolului? Oare Domnul va da vreo atentie rugaciunilor spurcate?

Si sa nu spui: “Dar, de indata ce femeia m-a exorcizat, m-am simtit din nou bine.” Poate fi pe fond psihologic. Poate sa fi fost diavolul acela care te-a facut bine.

Un prilej de luare aminte

Pe 2 martie 1998, un oarecare domn din Patras, Grecia, mi-a spus despre ceea ce i s-a intamplat cu cincisprezece ani in urma. Pe scurt. De la varsta se 14 ani, familia lui il ducea periodic pentru a fi exorcizat. Dar acesta era doar un pretext de care diavolul voia sa se foloseasca. El a inceput sa aiba puterea deochiului. Celor pe care-i admira li se intampla cate ceva rau. Putea, de exemplu, sa se uite la o femeie care merge pe strada, iar aceasta sa se impiedice sau sa-si scranteasca piciorul.

In Joia Mare din anul 1983, el a participat la Denia Patimilor din seara respectiva la Biserica Sfantul Spiridon, in Aigaleo. Deosata, in momentul cel mai important al slujbei, s-a simtit rau. Mintea i s-a incetosat cu totul. Comunitatea a inceput sa se clatine in fata ochilor lui. In acelasi timp, l-a cuprins o transpiratie rece. Nemaiputand sta in picioare, a iesit afara. O femeie – cea care adesea il “exorciza” – s-a luat dupa el. Apropiindu-se de el, l-a intrebat ce s-a intamplat. A inceput apoi sa-l “exorcizeze” din nou, zicand niste “rugaciuni” ciudate, care nu erau decat invocatii catre draci.

In clipa aceea, acest somn a observat ceva care l-a socat profund. Fata femeii se schimbase. Infatisarea-i devenise atat se oribila, incat nici nu te puteai uita la ea. In acelasi timp, pe fata ei aparuse o strambatura ciudata. Gura ii semana mai mult cu un bot de fiara salbatica. Din poalele rochiei a scos un farmec pentru noroc. “Ia asta – ii spune acestuia. Poarta-l si nimic nu te va vatama.”

El “si-a revenit” cu ajutorul invocatiilor ei satanice (adica cu ajutorul diavolului). Dupa aceasta experienta de neuitat, omul n-a mai pierdut mult timp si s-a dus direct la Spovedanie. Si-a recapatat pacea sufletului si, ceea ce-i mai important, a incetat sa-i mai deoache pe oameni.

Arhimandritul Vassilios Bacoiannis

sursa: crestinortodox.ro