Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid)

Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”–Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Archive for noiembrie 6th, 2009

“Sfinţii închisorilor” la Brăila

afis

La Biblioteca Judeteana “Panait Istrati” din Brăila va avea loc vernisajul expoziţiei foto-documentare Pe drumul învierii, Marţi 10 noiembrie 2009, ora 17.00.

Prima moschee din Turcia, dedicata lui… Iisus Hristos!

In orasul turc Diyarbakir a fost construita prima moschee din lume dedicata lui Iisus Hristos, informeaza agentia de stiri cipriota Romfea, citata de Gardianul.

Asa cum anunta mass-media turca, autoritatile de la Ankara vor prin acest gest sa marcheze un moment de bunavointa fata de reprezentantii altor religii.


“Iisus este egal si onorat ca si un profet atat in Islam, cat si in Crestinism”, a declarat Mustafa Uzun, responsabilul cu ridicarea acestei moschei. “Este o mare placere pentru noi sa-i fie dedicata aceasta moschee”, a mai declarat acesta.

Reactia populatiei fata de decizia autoritatilor locale a fost una controversata, dar muftiul moscheei i-a potolit spunand ca Iisus este mentionat in Coran si, prin urmare, nimic nu poate sta in calea ridicarii lacasului dedicat Acestuia.

Gestul autoritatilor l-a surprins placut pe preotul Bisericii Ortodoxe Siriene din oras, Yusuf Akbulut, care a subliniat ca este pentru prima data in istorie cand se ridica o moschee dedicata lui Iisus. La randul sau, pastorul protestant Ahmet Gyuvener vede in acest gest un act de toleranta fata de crestini.

Diyarbakir este astazi cel mai mare oras din sud-estul Turciei unde traieste o comunitate mare crestin-ortodoxa formata din credinciosi armeni si sirieni. In 1915, aceasta a fost greu incercata in timpul persecutiilor autoritatilor turce, disparand practic in anii urmatori, dupa care a inceput din nou sa fiinteze.

Presedintele Obama l-a primit pe Parintele Spiritual al celor 300 de milioane de crestini ortodocsi, la Casa Alba

Preşedintele Obama a purtat o discuţie privată, în dimineaţa zilei de marţi, 3 noiembrie 2009, cu Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care ocupă această poziţie de peste 18 ani, ca parinte spiritual al celor aproximativ 300 milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume.

Deşi Patriarhul Ecumenic şi Preşedintele SUA au discutat despre mediul înconjurător, problema cea mai complicată rămâne, conform unor menţionări Fox News, lupta – în curs de desfăşurare – pentru căştigarea libertăţilor religioase ale creştin-ortodocşilor din Turcia. Guvernul turc a refuzat să-l recunoască pe Bartolomeu ca fiind liderul mondial al Bisericii, insistând asupra implicării în selectarea viitorilor Patriarhi, şi confiscând mii de proprietăţi aparţinând Bisericii Ortodoxe.

Această întâlnire a fost a doua, prima întâlnire între Preşedintele Obama şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu având loc la Istanbul, în data de 7 aprilie 2009.

După întâlnire, Sactitatea Sa, fiind întrebat despre priorităţile vizitei sale aici în Washington, a amintit despre viitoarele discuţii pe care le va purta cu cei mai înalţi reprezentanţi ai administraţiei Obama – explicând că s-a întâlnit doar cu Preşedintele, urmând însă să aibă o discuţie astăzi, miercuri 4 noiembrie 2009, cu Vice Preşedintele Biden.

Joi, 5 noiembrie 2009, Patriarhul Ecumenic va participa la o cină cu secretarul de stat Hillary Clinton. Astăzi, “Patriarhul Verde” urmează să ii întalneasca pe liderii din Congres.

“Aceasta este o onoare pentru noi, pentru Biserica noastră, şi este un semn concret al respectului specific administraţiei americane, faţă de instituţiile cu o istorie îndelungată şi cu o activitate valoroasa pusa în slujba naturii umane, cum este Patriarhia Ecumenică”, a spus Patriarhul Bartolomeu.

“Patriarhia Ecumenică nu este pur şi simplu un centru religios, este centrul creării civilizaţiei, ea contribuind mult la cultura şi civilizaţia europeană. Ea este acolo. Nu trebuie să uităm asta. Este acolo , în Istanbul, fostul Constantinopol, de 17 secole. Este, deci, uşor de înţeles acest interes al Casei Albe.”

Casatoriile gay in Portugalia: Biserica Catolica cere un referendum

Biserica Catolică Portugheză a susţinut astăzi, miercuri 4 noiembrie 2009, varianta organizarii unui referendum privind legalizarea căsătoriei homosexualilor, o problemă care se află pe ordinea de zi a noului guvern socialist.


“Aşa cum a mai existat, în mod similar, un referendum referitor la întreruperea voluntară de sarcină, ar trebui să aibă loc şi unul pentru căsătoria gay”, a declarat purtătorul de cuvânt al Conferinţei Episcopale Portugheze, Manual de Marujao, apreciind că astfel va avea loc o “dezbatere lămuritoare”.

premierul jose socrates portugalia angajat in realizarea promisiunii electorale de legiferare a casatoriilor homosexuale

“Nu decidem noi pentru popor, fără ca mai înainte să clarificăm acest aspect în public”, a spus rev. Marujao, citat de agenţia Lusa.

Înainte de alegerile din septembrie, de anul trecut, premierul Jose Socrates s-a angajat că va legifera căsătoriile homosexuale, o măsură ce va fi dezbătută în cadrul programului noului său guvern, în Parlament, joi 5 noiembrie 2009 şi vineri.

Biserica s-a pronunţat deja împotriva căsătoriei homosexualilor şi “în favoarea căsătoriei reale”, dar episcopul de Porto a relansat dezbaterea, în seara de marţi 3 noiembrie 2009, susţinând că referendumul este o posibilă soluţie, si “în întregime admisibilă”.

Partidul Socialist (PS) a răspuns imediat, prin vocea şefului grupului său parlamentar, afirmând că un referendum nu ar avea “niciun sens”. “Acest Parlament are întreaga legitimitate în abordarea acestei probleme şi va face acest lucru în curând”, a declarat deputatul Francisco Assis.

Numai că, chiar şi în cadrul PS, subiectul nu va ajunge la o unanimitate, grupul militanţilor socialişti catolici cerând primului-ministru să-şi demonstreze curajul “personal şi politic, pentru a organiza un referendum naţional pe această temă”.

După cum a anunţat Socrates, PS apără legalizarea căsătoriei homosexualilor în Parlament, în care nu dispune insa de o majoritate relativă, dar nu apără şi adopţia în sânul cuplurilor de acelaşi sex.

Portugalia, ţară în care religia catolică este de departe majoritară, a dezincriminat avortul, încă din 2007, tot în urma unui referendum.

sursa: lacasuriortodoxe.ro

Berlusconi:”Europa nu mai are bun simt!”

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, de condamnare a prezenţei crucifixului în şcolile italiene este “inacceptabilă”, a declarat astăzi, miercuri 4 noiembrie 2009, primul ministru italian Silvio Berlusconi.

“Această decizie este inacceptabilă pentru noi italienii”, fiind “una dintre acele decizii care ne fac să ne îndoim de bunul simţ al Europei”, a declarat acesta în cursul unei emisiuni televizate de RAI, în Aquila – oraşul afectat în aprilie de cutremur.

“Suntem o ţară în care nu putem să nu ne numim creştini”, a spus Berlusconi, citând exemplul celor “351 de biserici afectate de cutremur” în Aquila, acolo unde “este îndeajuns să parcurgi doar 200 de metri, pentru a întâlni un semn al creştinătăţii”.

Curtea de la Strasbourg a decis, marţi, că prezenţa crucifixului în şcoală, se opune dreptului părinţilor de a-şi educa propriii copii, conform convingerilor lor şi dreptului copiilor la libertatea religiei.

Curtea Europena a Drepturilor Omului a hotarat excluderea crucifixelor din scolile italiene

Ministrul italian al Educaţiei s-a revoltat împotriva deciziei “ideologice” luată marţi, 3 noiembrie 2009, de Curtea Europenă a Drepturilor Omului, prin care este condamnată prezenţa crucifixelor în sălile de clasă italiene, iar guvernul a şi anunţat recursul.

“Prezenţa crucifixelor în sălile de clasă nu înseamnă aderarea la catolicism, ci este un simbol al tradiţiei noastre”, a declarat Mariastella Gelmini, citată de agenţia Ansa.

“Istoria Italiei a cunoscut, de asemenea, aceste simboluri; prin eliminarea lor se înlătură o parte din noi înşine. În ţara noastră, nimeni nu vrea să fie impusă religia catolică”, a mai spus ea.

“Nimeni, şi cu atât mai mult un tribunal european ideologic, nu a reuşit să şteargă identitatea noastră. Constituţia noastră, de asemenea, recunoaşte pe bună dreptate valoarea deosebită a religiei catolice”, a adăugat aceasta.

Curtea de la Strasbourg a considerat că prezenţa crucifixului s-ar opune atât dreptului părinţilor de a-şi educa copiii conform propriilor convingeri cât şi dreptului copiilor la libertatea religiei.

Judecătorii au hotărât că aceste crufixe ar putea fi uşor de interpretat de către elevii de toate vârstele, ca un simbol religios, un semn care îi poate deranja pe studenţii de alte religii sau atei.

Curtea a constatat în unanimitate o încălcare a articolului 2 din Protocolul 1 (dreptul la educaţie), coroborat cu articolul 9 din Convenţia Drepturilor Omului (libertatea de gândire, conştiinţă şi religie).

“Guvernul, desigur, va face recurs”, a declarat, pentru AFP, Ministerul italian al Afacerilor Externe.

“Decizia Curtii de la Strasbourg urmăreşte anularea rădăcinilor noastre creştine (…) Suntem pe calea creării unei Europe fără identitate sau tradiţii. Prin urmare, devine urgentă inserarea rădăcinilor creştine în Constituţia italiană”, a răspuns la rândul său Alessandra Mussolini, nepoata dictatorului italian.

Acest “verdict calcă în picioare drepturile noastre, cultura noastră, istoria noastră, tradiţiile noastre şi valorile noastre”, a precizat ministrul pe probleme administrative, Roberto Calderoli, membru al mişcării populiste a Ligii Nordului.

“În orice caz, crucifixele rămân pe zidurile şcolilor noastre, aşa cum au fost întotdeauna, tot aşa cum vom continua să avem sărbătorile noastre de Crăciun, pentru că suntem mândri de simbolurile noastre şi de sensul acestora”, a adăugat el.

Conferinţa Episcopilor Italieni “a vorbit despre amărăciunea iscată de această decizie a Curţii Europene, denunţând o viziune” parţială şi ideologică”, pentu că un crucifix “nu este doar un simbol religios, ci reprezinta şi semnul apartenenţei la o cultură”.

Comuniştii PDCI au salutat însă această decizie luată la Strasbourg, pe motiv că astfel se “reafirmă valoarea secularismului în şcoală, ca o garanţie de bază a egalităţii în drepturi”.