Prin post intelegem abtinerea de la mancare si bautura (nu simpla inlocuire de alimente), cu intentia de a infrana firea, de a crea senzatia de foame. Si aceasta nu pentru ca anumite alimente ar fi necurate, deoarece nimic din creatie nu poate fi respins ca necurat (I Tim. 4, 4), ci pentru ca abtinerea este un semn al libertatii si al biruintei vointei, al dorintei de a fi flamand si insetat. Postul inseamna inainte de orice consacrarea trupului, aducerea firii ca jertfa, dispozitia de a imparti cu semenul prinosul, ca astfel sa fie dreptate si egalitate pentru toti.

Ca abtinere totala sau partiala de la anumite alimente pe un timp mai lung sau mai scurt, postul este o practica existenta in diferite forme in majoritatea religiilor vechi sau noi ale omenirii. El a fost practicat atat in Vechiul cat si in Noul Testament.

Marii Profeti ai Vechiului Testament au postit si au combatut gresita intelegere a postului doar ca renuntare la anumite mancaruri (facuta adesea doar de ochii oamenilor), aratand in ce consta adevaratul post. „Nu stiti voi postul care imi place? -zice Domnul, Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine“ (Is. 58, 6-7). Prin profeti Dumnezeu arata ca postul nu se face pentru a ne mandri cu el in fata semenilor, cei ce postesc ramanand la fel de rai, sau mai impietriti ca mai inainte, ci tocmai pentru inmuierea acestei invartosari a inimii, si in vederea ajutorarii celor in nevoie, sens subliniat apoi de Hristos, care si El a practicat insistent postul (Mt. 4,2) si a vorbit despre conditiile adevaratului post. “Cand postiti nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns“ (Mt. 6, 16-18). Daca privim intregul capitol sase al Evangheliei dupa Matei, unde ne sunt date indicatii in legatura cu o serie de manifestari ale noastre ca oameni credinciosi, vedem ca Hristos acorda postului, alaturi de rugaciune si milostenie o mare importanta. El spune pur si simplu cum sa ne rugam, cum sa miluim pe cei in lipsa, cum sa postim, prezentand aceste manifestari ca fiind de la sine intelese. Problema de a nu posti, de a nu ne ruga sau de a nu face milostenie nici nu intra in discutie. Tinand seama de acest lucru, Biserica noastra a randuit pentru noi cei credinciosi o serie de zile in care sa insotim celelalte acte de credinta si cu post.

Urmand exemplului Mantuitorului, Care invatase pe Ucenicii Sai ca postul este inseparabil de rugaciune (Mt.4; Mc. 9, 29), si Care El Insusi insotea rugaciunea si cu post, Sfintii Parinti au insistat asupra faptului ca toate zilele si perioadele de post sa fie in acelasi timp rastimpuri in care intensificam rugaciunea si privim mai mult si spre nevoile aproapelui. „Postul inalta rugaciunea la cer facand-o sa urce ca o aripa“ spunea Sfantul Vasile cel Mare. In intelegerea Parintilor abstinenta trupeasca e doar o pregatire necesara ca sa ne putem ruga cu adevarat.

“Sa postim si noi cu inima curata, si sa ne curatim trupul, si tot duhul cu totul lui Dumnezeu sa-l inchinam.“

Postul este desavarsit doar atunci cand abtinerea de la mancarurile de dulce este unita cu efortul spre virtute si progres spiritual, cu incordarea vointei spre purificarea sufletului, spre alungarea gandurilor si dorintelor pacatoase spre infranarea de la tot raul moral (pacat).

“Ziua postului parasire de pacate sa-ti fie, suflete, si catre Dumnezeu plecare si apropiere; ca sa scapi de prapastia rautatii si sa iubesti numai caile care duc la odihna cea de acolo.“

“Sa postim post primit, bineplacut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevarat si bineprimit.“

Este de la sine inteles ca un om care se roaga Dumnezeului iubirii si al milei, trebuie sa devina si el iubitor si milostiv. Astfel postul lui devine o manifestare exterioara a rugaciunii, a starii lui launtrice. Prin frumusetea sa postul deseneaza in trup o icoana a vietii nemuritoare; purtarea pe care el o implica sugereaza starea veacului celui nou si ne invata ce hrana duhovniceasca vom primi la Inviere.

Cel ce isi duce viata in post si rugaciune, pe pamant fiind, traieste asemenea ca in cer, aceasta trebuind sa se vada in urmarile postului si rugaciunii in viata lui cotidiana, in faptul ca el e tot mai plin de iubire de Dumnezeu si de semenii pentru care se roaga, si carora le va arata si el dragoste (sau mila) dupa modelul Dumnezeului iubirii si al milei caruia el se roaga.

Sfantul Vasile cel Mare spunea ca “postul sporeste numarul caselor, e mama a sanatatii, educator al tineretii, podoaba pentru batrani, insotitor bun drumetului, tovaras demn de incredere pentru soti.“

Acestea sunt motivele pentru care si noi in nazuinta de a ne inalta spre Dumnezeu prin fapte bune ne straduim a-L sluji dupa puterile noastre in „post si rugaciuni“.

Episcop-vicar Sofian Brasoveanul

sursa: crestinortodox.ro

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Vrednicilor de iubire dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

Faca Domnul, din indurarea Lui, si astazi sa ni se impartaseasca lumina divina, in bucuria inimilor noastre si plinirea lor, din dumnezeiescul cuvant al Evangheliei randuit de Parintiii Bisericii noastre. Sa fie citit si ascultat astazi.

A zis Domnul pilda aceasta: “Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati strinse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte voi cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cei ce-si aduna comori siesi si nu se imbogatesc in Dumnezeu” (Luca 12, 16-21).

Iubitilor, cu o inima vie, dornica de adevar si mantuire, sa fim acum, ascultand si talcuind acest dumnezeiesc cuvant al Evangheliei, fiecare vers, gustand si rodind in noi lumina adevarului. E o parabola, un fapt luat din lumea noastra obisnuita, de dupa pacat, rostita de Mantuitorul in multime, atunci. Dar cuvantul lui Dumnezeu este un etern astazi; deci fiecare sa-l primeasca in inima lui acum, ca pentru sine. Iesind in fata Domnului un om din multime, L-a rugat, in felul lui: “Invatatorule, zi fratelui meu sa imparta cu mine mostenirea”. Iar Domnul i-a zis: “Omule, cine M-a pus pe Mine judecator peste voi (de averi)?”. Parca traim acest cuvant astazi. Citim mereu in ziare cum se lupta oamenii pentru mostenire si ajung la ura, dezbinare, chiar si crima. Mantuitorul – ca si cuvantul Lui – “e acelasi si ieri si azi si in veci”. Si cunoscand in el, sarmanul, durerea, dar si legatura lui pana la robie si neintelegere cu fratele lui, ii spune pilda; pentru el si pentru noi. Doamne, lumineaza-ne sa-Ti intelegem pilda pe care ne-o dai astazi, acum si aici. Intai intreg cuprinsul ei, acum cuvant si cuvant:

“Un om bogat (sarmanul, era bogat. E asociere intre sarman si bogat? Cu talc este. Insa nu-l lamurim acum) i-a rodit tarina din belsug”. Uimit, in felul lui, mai degraba cu nesat, care-i altceva decat uimirea sfanta, bogatul cugeta in sine, zicand: “Ce voi face? N-am unde sa adun roadele mele”. Accentul este pe “al meu”. Ca si in parabola din duminica trecuta: “Cine este aproapele meu? Accentul cade tot pe mine. Sinele meu reprezinta un fel de centru. Dar eu nu sunt centru. Unicul Centru stim Cine e. “Doamne, Atotstatatorule Centru”, cum te numeste un medic poet . Neclintitule Centru, de la Tine raspandindu-se miliarde de raze si fiecare calatorind pe o raza, Tu ne aduni la Tine. Si cu cat suntem mai aproape de Tine, suntem mai aproape si de semenii nostri. Cu cat mai departe de Tine, ne departpm si de ei.

Dar, sarmanul, asa gandea: “ale mele”. Era el si cu ele. Si ce sa faca? Ingrijorat: Unde sa le stranga, sa nu se risipeasca de la el, in alta parte si la altii, la semeni? Dar si-a zis: “Da, aceasta voi face: voi strica jitnitele mele cele vechi si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele”. Observati, accentul cade mereu pe “ale mele”. “Si apoi voi zice sufletului meu: Suflete al meu, ai multe bunatati strinse pentrumulti ani. Odineste-te, mananca, bea, veseleste-te”. Nu talcuim intelesul inainte de cuvantul lui Dumnezeu, Care i-a zis: “Nebune, in aceasta noapte voi cere de la tine sufletul tau. Cele ce ai pregatit ale cui vor fi?”

“Nebune”. Greu cuvant, rar rostit in Scriptura (Ps. 13; Ps. 51). Acolo spune: “Zis-a cel nebun in inima lui: Nu este Dumnezeu”. Pentru acest nebun “bunatatile mele” erau dumnezeul lui. Zice Palama: Oare fapturile te vor invata cele despre Dumnezeu? Ele vor spune: Da, Dumnezeu exista, El e cauza noastra, El ne-a zidit. Dar taina lui Dumnezeu nu de la ele vom invata, ci de la Dumnezeu insusi. In Dumnezeu Il vom vedea pe Dumnezeu. Atat de greu cuvant ai spus, sfintitule Psalmist, cu har, cu lumina. Ca e nebun cel care zice ca nu e Dumnezeu. Faci semnul crucii si te lepezi de un asemenea cuvant. Si-ti zici si-i zici: Trezeste-te, tu care ti-ai facut Dumnezeu din lume!. Sarmanul de tine, chiar si numai lumea aceasta, ai cercetat-o tu pana la margini si dincolo de marginile ei? Esti tu vesnic si infinit, ca unul care ai cercetat vesnicia si infinitul? Trezeste-te! Caci nu esti nici infinit, nici vesnic. Si de aceea te lamureste Dumnezeu prin Psalmist ca esti nebun.

La fel, cand fariseii pretuiau mai mult aurul si podoabe de la altar, le zicea Mantuitorul: Nebuni si orbi! Ce-i mai de pret: aurul (si argintul, podoabele) sau altarul care sfinteste aurul? – Jertfa Celui din sanurile Treimii – Tatal, prin Fiul in Duhul Sfant – Care se jertfeste pentru lume, in iubirea Lui, mantuind lumea prin jertfa.

Atat pentru noi, cat si pentru cel care se certa cu fratele lui, ce inseamna nebun? Invata-ne, Doamne, sa intelegem! Bogatul, impresurat de agonisita acelui an, se intreba unde sa adune bogatiile, bunurile. Simplu. Ca un gospodar, strica jitnitele vechi, face altele. Dar ce spune el? Ce face cu ele: “Suflete al meu, ai multe avutii, pentru multi ani. Bea, mananca, veseleste-te, odihneste-te”. Bunurile – sa le numim pe rostul lor si numele lor – materiale, au valoarea lor (graul devine paine, care, adusa pe masa sfantului altar, devine trup dumnezeiesc; bobul de strugure devine vin si sange dumnezeiesc. De aceea numim bunurile de la altar “materia sfintelor taine”). Dar Mantuitorul ii spune: Nebune, nu confunda materia cu ceea ce ti-a daruit Dumnezeu in unicitatea ta, omule. Ti-a dat suflet, constiinta.

Materia, asa cum o cunoastem, are randuiala, calitatile, insusirile, masura ei, zidita in timp si spatiu fiind. E marginita. Dar Dumnezeu a dat sufletului nostru insusiri negraite fata de celelalte bunuri si daruri. De atatea ori marturiseam asa cum ne-au invatat Parintii nostri, dintre care citam pe Patriarhul Calist: Toate fapturile se misca. Dar fiecare intr-un anumit fel, cu o anumita masura, intr-un hotar anumit. Numai mintea omului se misca fara de hotar. Numai ea cuprinde toata lumea asta marginita, tot universul. Cu mintea noastra ne inaltam pana la Dumnezeu. Si cum am fi avut noi minte si cu aceasta miscare, cautare a ei, daca Dumnezeu n-ar fi sadit-o in noi, in Adam cel intai zidit din tarana pamantului, in care a suflat suflare de viata – sufletul viu, si in sufletul viu sa vorbeasca El, ca Suflet al sufletului nostru, pentru a ne inaltam la dumnezeire. De aceea spune Patriarhul Calist: Nu e dupa vrednicia mintii sa se ocupe numai de cele marginite.

Nu natura, nu cele necuvantatoare ne dau noua cuvant. Cuvantul e de la Dumnezeu-Cuvantul. Mintea, ratiunea e de la Dumnezeu-Ratiunea, Logosul. Caci la inceput era Cuvantul. Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.

Iata deci ce ne spune Mantuitorul: Nebune, cum tu-ti hranesti sufletul care te inalta pana la Dumnezeu numai cu mancare si bautura? Ai de toate – toate ti le-a daruit. Dar “ale mele”? Ce-ai strans tu atunci in sufletul tau? Prin niste bunuri, adunate de pe o bucata de pamant (grau, porumb s.a.), considerandu-le “ale mele” te institui in materialism. Dar daca mangai cu ele pe cel lipsit, pe cel flamand, pe cel in nevoie, in strigatul dupa ele, atunci uiti de existenta acestei pacoste a lumii – care a fost si este materialismul – in lumina si iubire divina. Devii altul, e un fel de transfigurare.

Jitnitele cele vechi le strica: “Mai mari le voi zidi”. Doamne, invredniceste-ma sa stric tot ce-i rau in hambarele inimii mele, sa le golesc, sa le curat si sa le fac vrednice de a primi bunatatile Tale! Sa impart materia, banul meu, painea mea, un medicament al meu, cu cel care sufera. Atunci voi cunoaste in inima mea acele bunuri dumnezeiesti, care-mi transfigureaza faptura – darurile virtutilor: credinta, nadejdea, dragostea, bunatatea, pacea, rabdarea, dreptatea, intelepciunea, infranarea de acest afect al meu de a ma imbogati. Asa, Doamne, sa ma imbogatesc, sa-mi umplu jitnita fapturii mele, adica inima mea, iesind astfel din nebunie.

Aici e nebunia: Sufletul, care e chemat sa se inalte, se hraneste doar cu mancare si bautura; mai mult, in loc sa se inalte, coboara. Sa nu uitam – e atat de adanca Evanghelia si luminoasa ca zorile diminetii divine! –: Calea noastra nu este in jos, ci in sus. Toata creatia ne invata. Zilele Creatiei merg de la cea dintai la cea de-a saptea, in care ne aflam noi. Cum ne-au invatat oamenii de stiinta: Incepand cu lumina, cu apele si celelalte zidiri – mineralele, intr-o prima treapta; in a doua treapta – vietuitoarele, iar apoi zidirea omului, care-si inalta mintea spre Dumnezeire. Faptura e zidita de Dumnezeu, si fiecare faptura e ca un vas, deschis spre a primi noi daruri de la Dumnezeu. In fizica cuantica se spune, uimitor, ca nu exista o asa-numita o lege a necesitatii. Au cazut astazi toate determinismele. Sa-si ceara iertare cei care i-au invatat pe elevii nostri in chipul acesta ratacit!. Cum ziceau ei, in chip natural, o lege o formeaza pe alta. Altfel spus, viata s-a nascut din minerale, apoi omul, despre care s-a spus ca e “fiinta sociala” – societatea ma formeaza. Altfel spus, un miliard de orbi il fac pe unul care vede; un miliard de schiopi fac pe unul care poate merge. Viata nu-i ascunsa mai inainte in mineral, dupa cum gandirea, constiinta nu-i ascunsa de mai inainte in viata. Dar mineralul se pregateste, virtual sau potential, sa primeasca un dar, care la vremea potrivita va fi dat de Dumnezeu – viata; dupa cum viata se pregateste pentru a primi noul dar, in om. Scriptura spune: Dumnezeu, luand tarana din pamant, a suflat suflare de viata. Dar tarana pamantului era formata, era pregatita, era – dupa cuvantul Sfantului Grigorie Palama – kioforon: era gravid pamantul, ca sa-l pregateasca pe om, lumina divina. Cum spune Scriptura: “Merge-vor din putere in putere”, caci “din plinatatea Lui noi toti am primit (si primim) har peste har”. Iar Sfantul Dionisie Areopagitul infatiseaza creatia intr-o ierarhie cereasca si pamanteasca, cele de jos tinzand spre cele de sus. Acesta este drumul. Zice el, furmos: “Cele inferioare sunt cu dorul lor in cele superioare mai mult decat in ele insele”. Si “toate, cum spune Psalmistul, cerand de la Tine asteapta” – lumina Ta si mila Ta.

Si acest om al lui Dumnezeu – doctorul Paulescu – spune, atat de luminos, cum faptura noastra poarta in ea de la inceput, in odraslirea ei, ca intr-un plan de mai inainte stabilit si ca dintr-un tot fondator, intemeitor, radacina de organe care nu functioneaza pentru moment, ci vor functiona la vremea lor. Iata, cea care se pregateste sa devina mamica, deodata, ca niste potire, parca, apar sanii si laptele, de mai inainte, pentru pruncul ce are sa vina, la vremea lui. Predica e ingaduita, ca orice cercetare: mama, le face ea, le organizeaza ea?.

Desi este pregatit, faptul este un eveniment cu totul nou. Ceva cu totul nou a fost viata; cu totul nou a fost mintea omului. Si, cu totul nou, simtim cum crestem. Sa faca experienta fiecare. Ce frumos a grait duminica trecuta Parintele Stefan. Mantuitorul, raspunzand invatatorului de Lege care L-a intrebat ce sa faca sa mosteneasca viata de veci, care a raspuns: Sa iubesti pe Dumnezeu si pe aproapele Tau. Si i-a spus: Fa aceasta si vei fi viu! Fa legatura ta cu Dumnezeu, roaga-te, gandeste, comunica, cununa-te cu harul lui Dumnezeu si vei fi viu. Daca asa au aparut in creatia aceasta minunata a lui Dumnezeu toate fapturile, cu frumusetea lor. Si staulele sunt in chip deosebit numite de Intelept, unde se pregatesc apoi sa alcatuiasca sanul viu al vietuitoarelor. Iar santul viu sa alcatuiasca inima, in care, spune Inteleptul biblic: Ai pus, Doamne, in inima si vesnicia. Si atunci, privirea omului nu e in jos, ci in sus! Aici al doilea inteles: Nebune! Mintea lui era in jos; nu era in chipul firesc al suisului. Iar cu Dumnezeu, in Dumnezeu, in tot mai multa constiinta, in tot mai multa lumina. Acesta este drumul.Firea intreaga ne invata, iubitilor. De aceea, nu pot sa nu-l amintesc pe dumnezeuiscul Maxim Marturisitorul, care, cu ochii inimii lui, rugandu-se, traind ca un sfant, a simtit cum toata faptura se invata. El invatase de la filosofi ca omul e un microcosm; deci toata lumea e in el. Si spune el, adevar dumnezeisc: faptura lui Dumnezeu are trei trepte, dar in suis. Treapta intai – existenta, ca existam; a doua – existenta in bine, in har, lucrand binele. Si a treia – existenta vesnica, in vesnicie. Si pentru fiecare din aceste trepte ne-a dat Dumnezeu darul lui. Existam prin fiinta, ca avem fiinta. A doua – existam in bine, prin vointa. Fiinta au toate, dar omul are si vointa. Iar a treia – existam in har. Si pentru ele lucram. Putere are toata faptura, si vietuitoarele. De aceea cei vechi se rugau la Boul Apis, la Leu, la alte fapturi; putere au toate fapturile. In vointa e si lucrarea; lucreaza. Si, in final, odihna. Ce inseamna odihna, iubitilor?

Odihna, sarmanul de el: bea, mananca, veseleste-te. Cand zicem “Tu esti Invierea, Viata si Odihna…” – nu-i odihna lenii, iubitilor, ci cea despe care Mantuitorul spune: Luati jugul meu. Jugul meu este usor, sarcina mea este usoara. Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi.” Iar Apostolul spune: Cei care lucreaza faptele Domnului vor intra in odihna” si la Apocalipsa: “Odihneasca-se toti de faptele lor”. Deci odihna – dulceata bucuriei. Ea, aceasta odihna, aceasta bucurie, aceasta implinire a ostenelilor, a calatoriei tale.

Atunci, cuvantul ultim al Evangheliei. Am inteles de ce l-a numit nebun. Intai, sufletul – doar mancare si bautura, si nu ce cauta el, si nu numai el, ci faptura mea sa se inalte, si trupul si materia, cum se sfinteste pe altar, devenind trup si sange dumnezeiesc. Caci noi cand ne rugam la altar zicem: “Trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte”, deci nu numai peste paine si vin, ci peste noi. Faptura noastra intreaga se sfinteste atunci. Deci nebun pentru ca el cauta sfintirea in mancare si bautura. Si a doua nebunie: cauta in jos, in loc sa mearga in sus. Or, drumul e in sus, spre tot mai multa lumina, constiinta, spirit. Si aceasta inseamna mersul spre ce incheie Evanghelia: Asa patimesc toti aceia care isi aduna comori ca si cum ele fac sufletul viu si nu se imbogatesc in Dumnezeu.

Sa te imbogatesti in Dumnezeu – acesta e cuvantul ultim al Evangheliei. Bogatia omului e constiinta lui dupa chipul lui Dumnezeu si darurile, virtutile dumnezeiesti: credinta, nadejde, bunatate, dreptate, pace, indelunga rabdare, intelepciune, infranarea poftelor, stapanire de sine, curajul, barbatia; si toate acestea, auziti, iarasi, pentru ca se potriveste aici, repet cuvantul dumnezeiescului Maxim: Virtutile sunt insusiri ale Dumnezeirii pe care le-a rasadit Dumnezeu in noi sub forma noastra umana. Ale ratiunii noastre, ale gandirii noastre. Sunt insusiri dumnezeiesti, deci El e intai de toate credincios in tot ce a zidit si ne-a fagaduit, este nadejdea in noi, este dragostea in noi, este bunatatea in noi, prin care stim sa impartasim din bunurile pe care ni lea- daruit. Insusiri divine sunt in noi virtutile. Si atunci, ne imbogatim in El. In ele e Dumnezeu prezent in noi. E ochiul luminii, harului, prin care ne impartasim de lumina divina. Si din iubirea divina e iubire in noi si ne indumnezeim in iubire. Sa o tinem mereu. Ea creste si lumineaza in noi si devenim, prin har, ne indumnezeim. Acesta e viitorul lumii, aceasta e mantuirea lumii. Cum adica: Iubitilor, cand avem lumina divina, iubire divina in noi, toti oamenii, atunci “intru lumina Ta vom vedea lumina”; si Te vom vedea pe Tine. Si in lumina Ta il vad si pe semenul meu. Il vad in adancul inimii lui. Iisus citea in gandurile fariseilor: “De ce cugetati cele rele in inimile voastre?” Cand Iuda pregatise vanzarea Lui, Iisus priveste in ochii lui si in inima lui si-i spune: Ce ai de gand sa faci fa mai curand. Ii citeste gandurile. Ma intreb, si ar trebui sa se strige de la un cap la altul al lumii: Daca cei din 11 septembrie ar fi citit in gandurile lor ce au de gand sa faca, cei care pregateau cele doua avioane, daca ar fi citit, potrivit acestui dar al lui Dumnezeu de a ne inalta, de a vedea in lumina divina… Nu de a cobori. Aceasta e salvarea lumii: sa ajungem luminati, sa citim in fetele si in inimile lor. Cand eu il vad pe fratele meu, vad fata lui si el vede fata mea; vad inima lui si vede inima mea; vad gandurile lui si el vede gandurile mele. Atunci eu nu mai am teama de fratele meu, pentru ca nu va mai indrazni sa-mi faca nimic. Tehnica e buna, ne da confort, dar nu da lumina sufletului, care se inalta. Ea ucide mai degraba. Si nu va rezolva… Am simtit in clipa aceea: Noi traim de acum intr-un nou eon. Nu vor mai fi razboaie pe pamant si lumea va fi salvata cand voi citi in inima semenului meu gandurile lui si el gandurile mele. Atunci l-am dezarmat cu lumina mea, cu iubirea mea, si el intra atunci in lumina si se va salva. Asa au facut sfintii.

Inchei cu aceasta marturie a unui sfant – Pavel cel Prost, care inseamna “cel iertat” (din limba slava). Avea el acest dar, ca vedea in sufletele oamenilor. A mers odata la biserica si el statea la usa, smerit. Il ghionteau… El lua seama la toti cei care intrau in biserica, sa vada cu ce fel de suflet intra la slujba. Avea si acest dar, sa vada pe fiecare cum este la sufletul lui, precum vedem noi obrazele altora. Cei mai multi aveau fata luminata, cu obrazul vesel si vedea pe ingerul fiecaruia bucurandu-se. Pe unul, insa, l-a vazut negru si intunecat la tot trupul si dracii tinandu-l de amandoua partile si tragandu-l spre sine, cu capastrul in nasul lui si pe ingerul lui departe, mergand posomorat si trist. Pavel, lacrimand si batandu-si pieptul, sedea inaintea bisericii plangand foarte pe cel ce i s-a aratat lui asa. Iar cei ce au vazut lucrul acela si de mirare alaturi de Pavel, parca plangeau si ei”. Erau multi dracusori, adica ganduri multe, inchipuind parca pe cei care au pregatit tragedia aceea, cum isi faceau planurile – pentru fiecare plan cate un drac. Din fiecare colt si cotitura. Dar, iubitilor, deodata, altceva, mai minunat: Iata, la iesirea din biserica Pavel Prostul tot la usa ramanand, in smerenia lui, vede pe acel om care intrase intunecat, iesind din biserica luminat la fata, alb la trup si dracii departe alungati, posomorati ca au fost lepadati, iar ingerul lui bucuros. Pavel sarea de bucurie si striga, laudand pe Dumnezeu: O, nespusa iubire de oameni! O, Dumnezeule cu indurarile Tale cele peste masura. Si, suindu-se pe o piatra inalta, zicea: Veniti, fratilor, si vedeti lucruile lui Dumnezeu cat sunt de infricosate, de toata inspaimantarea vrednice. Veniti si vedeti pe Cel ce voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Sa ne inchinam si sa cadem la El si sa zicem: Tu singur, Doamne poti sa ridici pacatele. Tu singur luminezi lumea, Doamne. Fa-ne vrednici, Doamne, sa auda toti cuvantul Tau si, daca a zis acel sarman bogat: suflete al meu, suflete, scoala, tgrezeste-te, ia aminte la chemarea lui Dumnezeu, traieste-ti clipa intalnirii cu Dumnezeu. Osteneste pentru cat ti s-a dat sa lucrezi pe acest pamant, mult sau putin. Dar in fiecare clipa fii gata sa te intalnesti din lumina Lui, ca o arvuna a celei mari, a dulcetii, bucuriei, luminii, odihnei, implinirii tale, salvatoare, nu doar pentru tine, ci pentru lume.

Fa-ne vrednici, Doamne, sa Te cunoastem, sa Te vedem si sa-i vedem pe toti, nu cazuti, ci ridicati si luminati. Asa simtim cu adevarat, ca adevar este ca lumea se va mantui prin Tine. Si asa se pregateste cu adevarat un cer nou si un pamant nou.

Cu Tatal, Fiul si Duhul Sfant, cu Maica Domnului si cu toti sfintii. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

sursa: crestinortodox.ro

Intrarea Maicii Domnului este sarbatorita in fiecare an, pe 21 noiembrie. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care, Sfintii Ioachim si Ana au adus-o pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu. Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde va ramane pana la varsta de 15 ani. Desi sunt persoane care afirma ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: “Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune”. Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in “Evanghelia dupa Iacov” sau “Protoevanghelia”, o scriere apocrifa din secolul al II-lea. Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai “Bunavestire” are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelate sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).

Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. “La 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria “cea noua”. Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu”.

In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.

Pentru ca bucuria sarbatorii sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste. Nu este intamplator ca incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei se canta Catavasiile: “Hristos Se naste, slaviti-L!…” Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa se nasca tainic in noi. Unde primeste Fecioara Maria vestea ca-L va naste pe Hristos? In Biserica. Unde are loc prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele lui Hristos? In Biserica. Deci, nu in afara ei va reusi omul sa faca din chipul sau, un chip al lui Hristos. Fiecare din noi trebuie sa stie si sa inteleaga totul, atat ceea ce se vede si se aude, cat si ceea ce nu se vede si nu se aude in biserica. Nu e suficient sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Aceasta este, simplu, istorie. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos se va naste, muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica. In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute la lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Astăzi se împlinesc 3 ani de la trecerea în Biserica biruitoare a părintelui Gheorghe Calciu.

“Patriarhia Romană consideră nedreaptă recenta hotărare a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care statul italian este obligat să elimine crucifixele din şcolile publice deoarece constituie un atentat la adresa identităţii religios-spirituale a poporului italian şi, implicit, a majorităţii cetăţenilor europeni”, anunţă intr-un comunicat biroul de presă al Patriarhiei Romane. Sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor unei minorităţi agresive şi intolerante faţă de valorile impărtăşite public de către o majoritate creatoare de cultură şi civilizaţie pe continentul european, asistăm din nou la o incercare de minimalizare a rolului şi contribuţiei creştinismului la cultura şi civilizaţia Europei. Această intenţie a fost evidentă cu prilejul redactării Proiectului Constituţiei Europei Unite (2003), atunci cand au existat ample dezbateri pentru introducerea unei menţiuni speciale referitoare la rădăcinile creştine ale Europei. Această menţiune nu a mai fost inclusă in textul final al Constituţiei din cauza faptului că un curent antireligios şi autosuficient, sub pretextul principiului neutralităţii, a dorit cu orice preţ să impună o viziune specifică despre ceea ce inseamnă laicitatea puterii de stat. Din păcate, atunci, au fost ignorate total principiile Tratatului de la Amsterdam (1997) care au stabilit in mod expres faptul că “Uniunea Europeană respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază in baza dreptului naţional Bisericile, asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre”. Prin astfel de hotărari, inclusiv ca cea a CEDO impotriva statului italian, se remarcă o tendinţă de uniformizare sub pretextul protejării pluralismului şi de exilare a religiei in spaţiul privat, aşa cum se intampla in timpul regimului comunist din Europa răsăriteană, cand o minoritate ideologică persecuta credinţa, tradiţia şi cultura majorităţii.

Fundamentul creştin al Europei nu reprezintă doar o simplă rădăcină, ci o matrice valorică ce conferă o identitate specifică culturii şi civilizaţiei europene, care contribuie la educaţia şi formarea personalităţii omului cu o atitudine pozitivă şi responsabilă faţă de sine şi faţă de societate, deschisă şi tolerantă faţă de alte religii şi alte valori. “Apreciem că o societate nu poate exista fără simboluri, iar dacă simbolurile creştine religioase devenite simboluri naţionale culturale laice vor fi excluse din spaţiul public, alte simboluri (comercial-consumiste, pragmatiste, nihiliste şi globalizante) le vor lua locul, aducand cu sine confuzie in loc de convergenţă şi revoltă in loc de respect reciproc”, precizează, in incheiere, Patriarhia Romană. Reactii de protest in Italia si la Vatican in urma deciziei CEDO de condamnare a expunerii crucifixelor in scolile publice Decizia CEDO privind condamnarea statului italian pentru ca incalca dreptul la libertate religioasa prin expunerea crucifixelor pe peretii claselor din scolile publice a starnit reactii de protest in Italia si la Vatican, acest subiect fiind prezentat in deschiderea primelor pagini ale jurnalelor italiene la inceputul lunii noiembrie. Potrivit Agerpres, La Repubblica mentioneaza ca aceasta decizie a CEDO, exprimata in urma recursului unei cetatene italiene cu origini finlandeze si argumentata prin caracterul laic al constitutiei Republicii Italiene, a fost receptata negativ atat de fortele coalitiei majoritare de centru-dreapta, cat si de cele ale opozitiei de centru-stanga, satisfactie fiind exprimata doar de micul partid de extrema stanga Rifondazione Comunista. Ministerul Educatiei a subliniat din nou pozitia sa oficiala, aratand ca prezenta crucifixului in salile de clasa nu reprezinta adeziunea la catolicism, ci este un simbol al traditiei italiene. Pe de alta parte, guvernul de la Roma a anuntat ca a inaintat recurs fata de decizia CEDO. “Traditia antica a crucifixului nu poate fi ofensatoare pentru nimeni. Cred ca in legatura cu probleme delicate cum este aceasta se ajunge ca bunul-simt sa fie victima a dreptului”, a declarat secretarul general al formatiunii de opozitie PD, Pier Luigi Bersani, fost militant al partidului comunist italian.Reactii critice fata de decizia Curtii de la Strasbourg au venit, firesc, si din partea Conferintei Episcopilor Italieni si a Sfantului Scaun. “Crucifixul a fost intotdeauna un semn de iubire de Dumnezeu, de unitate si de primire pentru intreaga umanitate. Este deplasat sa fie considerat un semn de diviziune, excludere sau de limitare a libertatii”, a declarat parintele Federico Lombardi, purtatorul de cuvant al Vaticanului, adaugand si faptul ca decizia CEDO a fost primita cu “stupoare si amaraciune”, fiind “o eroare si o miopie”.

sursa: ziua.net

Deși Ministerul Sănătăţii vrea să introducă lecţii de sexualitate din prima zi de şcoală, majoritatea părinților români din Spania dezaprobă iniţiativa autorităţilor, considerând-o o exagerare.

Pe lângă reforma Legii Avortului, Legea Sănătăţii Sexuale şi Reproductive, pe care Ministerul Sănătăţii din Spania o pregăteşte pentru sfârşitul acestui an, va include şi un plan de educaţie sexuală care se va desfăşura în şcoli, încă din clasa întâi. Autorităţile spaniole sunt îngrijorate de numărul mare de avorturi în rândul minorelor.

Prin introducerea noului proiect, se urmăreşte pregătirea copiilor pentru o educaţie sexuală sănătoasă, încercându-se astfel reducerea numărului de sarcini nedorite şi a bolilor cu transmitere sexuală din rândul tinerilor.

Propunerea de implementare a noului program va fi prezentată de guvern, urmând a fi discutată în Plenul Congresului, cel mai probabil la şedinţa din 26 noiembrie.  Dacă planul va fi aprobat, cursurile de educaţie sexuală ar urma să fie predate de personal specializat, format din asistente medicale şi farmacişti.

„O mare tâmpenie“

Proiectul este privit cu multă reticenţă de către părinţilor elevilor din şcolile primare, care consideră că aceste cursuri ar trebui predate tinerilor de peste 15 ani. Este şi cazul româncei Ionela Cărbuneanu (35 de ani), originară din Bucureşti, mămică a două fete, de 12, respectiv, 8 ani.

„Este o mare tâmpenie! Cum să-i spui unui copil de clasa întâi sau a doua, chestiuni legate de sex, când el abia învaţă să scrie?“, ne întreabă tânăra mămică stabilită la Madrid de cinci ani. Ionela crede că acest plan de educaţie sexuală este benefic adolescenţilor. „S-a făcut prea mult tam-tam în Spania cu legea avortului şi, cu siguranţă, se vor lua măsuri de acest gen“.

„Mi se pare exagerat!“

Liliana Iotu (36 de ani), din Castellon, are un băieţel în clasa întâi. „Mi se pare exagerat ceea ce vor ei să facă, eu nu sunt de acord cu introducerea acestor cursuri atât de devreme. Poate pe la 10-11 ani. Acum n-ar mai lipsi decât să înveţe şi despre sex şi să se joace apoi de-a sexul cu ceilalţi copii“, spune indignată Liliana.

Stabilită de trei ani la Tarragona, familia Ilaş are o fată de 10 ani, Ioana. „Nu sunt convinsă că ce vor face ei va fi un lucru bun. Dacă s-ar organiza bine aceste cursuri, astfel încât să răspundă la nevoile copiilor de vârsta Ioanei, aş fi de acord. La vârste mai fragede, mi se pare deja că se forţează lucrurile. Să lăsăm copiii să înveţe mai întâi să se joace şi să descopere lumea“, conchide mama fetei, Angelica Ilaş (37 de ani).

sursa: adevarul.es

sursa: spc.rs

Peste jumătate de milion de oameni au participat astăzi, 19 noiembrie, la înmormântarea Patriarhului Pavle al Serbiei, informează Radio TRINITAS.

Arhiepiscop de Peci, Mitropolit al Belgradului şi Karlovaci, Patriarhul Pavle al Bisericii Ortodoxe Sârbe, in vârstă de 95 de ani, a trecut la Domnul duminică, 15 noiembrie, în Spitalul Militar Universitar din Belgrad.

În această dimineaţă, în Catedrala Patriarhală Sf. Mihail din Belgrad s-a oficiat Slujba Sfintei Liturghii, după care convoiul funerar a mers pe străzile din Belgrad la Catedrala Sf. Sava pe esplanada căreia a fost oficiată slujba înmormântării Patriarhului Pavle al Serbiei. După oficierea slujbei au luat cuvântul Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Înaltpreasfintitul Mitropolit Amfilohie de Muntenegru, locțiitor de Patriarh al Serbiei şi președintele Serbiei Boris Tadić

Convoiul funerar a plecat de la Catedrala Sf. Sava, a traversat în procesiune străzile Belgradului până la Mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail din Rakovița, unde a avut loc, în această după-amiază, înhumarea Patriarhului Pavle. Școlile și companiile din Belgrad și-au închis porțile pentru ca credincioșii să poată participa la înmormântare.

La funerarii a participat și o delegație a Bisericii Ortodoxe Române în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

sursa: basilica

Semne, 14.11.2009, TVR 1, ora 7.55

Reportajul documentar readuce în atenţie faptele de vitejie ale unor eroi români din cel de-al doilea război mondial. Faptele lor de arme, necunoscute publicului larg, sunt pilduitoare pentru o generaţie care a sacrificat totul pentru păstrarea demnităţii armatei române, pentru credinţă şi pentru ţară.

Participă: Radu Mărculescu, autorul cărţii “Patimi şi iluminări din captivitatea sovietică”, Gabriel Constantinescu, director al revistei “Puncte Cardinale” din Sibiu, Maria Constantinescu, fost deţinut politic, general de aviaţie Ion Di Cezare, , general de aviaţie Dan Stoian, Costion Nicolescu, cercetător la Muzeul Ţăranului Român, dr. Florin Mătrescu, autorul cărţii “Holocaustul Roşu”.

Patria “recunoscătoare”

Realizator Rafael Udrişte

Imaginea: Ion Cristodulo

Producător: Dan Micu

sursa: Rafael Udrişte

Ministerul Sănătăţii şi Politicii Sociale a anunţat că în maxim trei zile vor fi distribuite în centrele sanitare 400.000 de doze de vaccin împotriva gripei A, pentru femeile însărcinate.

În Spania a început, astăzi, imunizarea persoanelor care prezintă cele mai multe riscuri de a contacta virusul gripei AH1N1, cu excepţia femeilor însărcinate. “Viitoarele mame vor fi vaccinate numai cu “Panenza”, un antidot special, care nu are efecte negative”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii şi Politicii Sociale, citat de ziarul “ABC”.

Vaccinul este produs de compania Sanofi Pasteur şi a fost aprobat abia sâmbătă de Agenţia Spaniolă de Medicamente. Reprezentanţii agenţiei au evaluat studiile şi testele realizate de compania care produce vaccinul şi au considerat că antidotul nu pune în pericol sănătatea mamei şi copilului. Centrele sanitare din Spania vor primi 400.000 de doze de vaccin “Panenza”.

“Sperăm că în două-trei zile, vaccinurile pentru femeile însărcinate vor ajunge în Spania. Până la sfârşitul săptămânii, viitoarele mame vor putea fi imunizate împotriva gripei A”, a anunţat ministrul spaniol al Sănătăţii, Trinidad Jimenez. Vaccinul produs de compania Sanofi Pasteur va fi folosit şi pentru vaccinarea femeilor însărcinate din Franţa, Germania, Italia, Belgia şi Luxemburg.

sursa: adevarul.es

Mai multe informaţii despre efectele vaccinurilor pe Nu vaccinurilor

Grigore Vieru

O biserică ortodoxă armenească din Turcia, datând din secolul XII, considerată a fi fost prima din Anatolia, a fost redeschisă ieri, duminică, 8 noiembrie 2009, după un an de renovări, a informat presa locala.

O slujbă specială şi Sfântă Liturghie au avut loc cu această ocazie în Biserica Sfântul Grigorie Luminătorul

din Kayseri, în centrul Turciei, officiate de către Arhiepiscopul Aram Ateshian din Patriarhia armeană a Turciei, situată în Istanbul (Nord Vest), a declarat agenţiei de ştiri Anatolia.

Conform unui purtător de cuvânt al Patriarhiei, Biserica a fost închisă pentru aproape un an de lucrări. Ultimele lucrări de întreţinere în constructii, datand din anii 1990, a spus Luiz Bakar într-o declaraţie către AFP.

Presa turcă a văzut în aceasta, o reînnoire a relaţiilor de apropiere istorice dintre Turcia şi Armenia, care au semnat unele acorduri de reconciliere, pe 10 octombrie.

Relaţiile dintre turci şi armeni sunt bântuite, timp de aproape un secol, de amintirea masacrelor şi deportările de armeni în ultimii ani ai Imperiului Otoman 1915 – 1917 (mai mult de un million şi jumătate de morţi, conform Armeniei, 300.000-500.000 conform Turciei, care respinge termenul de genocid).

sursa: lacasuriortodoxe.ro

În Italia, aproximativ 84% din populaţie s-a declarat în favoarea prezenţei crucifixului în şcoli, conform unui sondaj de opinie, ale cărui rezultate au fost publicate duminică, 8 noiembrie 2009, incheiat la cinci zile după decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care se interziceau crucifixele în şcolile din peninsulă.

La întrebarea: “crucifixul ar trebui să fie expus în clasă?”, 84% dintre respondenţi au răspuns cu “da”, 14% au spus “nu” şi 2% s-au declarat a fi indecişi, conform sondajului de opinie publicat de cotidianul Corriere della Sera.

Dintre cei care nu au mers niciodată la messă, 68% spun că îşi doresc prezenţa crucifixelor, acest procent urcând la 86% pentru cei care merg “de mai multe ori pe an” la messă, şi la 93% în rândul celor care sunt prezenţi “cel puţin o dată pe săptămână” la biserică.

Potrivit analistului politic Renato Mannheimer, cea mai mare parte a italienilor consideră crucifixul, “în primul rand, ca fiind un simbol ce reaminteşte de tradiţiile culturale şi sociale” ale ţării, fără a nega însă şi “semnificaţia religioasă a crucii”.

Sondajul a fost realizat de Institutul ISPO, pe un eşantion de 801 persoane, cu o marjă de eroare de 3,5%.

Cu 5 zile în urmă, Curtea de la Strasbourg a decis că prezenţa crucifixului se opune atât dreptului părinţilor de a-şi educa propriii copii conform convingerilor lor cât şi dreptului copiilor la libertatea de religie.

sursa: lacasuriortodoxe.ro