Troparul Cuviosului Antipa de la Calapodesti, glasul al 5-lea:

Peste pamant arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfantul Munte in Athosul de la miazanoapte, Valaam. O, Sfinte Parinte Antipa, mult laudatule, asemenea mult minunatilor batrani ai Moldovei te-ai facut; si acum, locuind in slava cerescului Valaam, roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa ne povatuiasca pe calea ingereasca.

Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roduri duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de el însuşi egumenului Pimen de la mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elizaveta. A învăţat carte la şcoala satului, încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei. Dar pe când avea 20 de ani „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”, cum scria biograful său. Drept aceea, şi-a părăsit familia îndreptânduse spre mănăstirea Neamţ, dar stareţul de aici nu l-a primit. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-1 făcuse în copilăria sa. Stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”.

S-a aşezat la schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări de neam român, locul fiind cunoscut de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti care se ducea aici. în acest schit s-a întărit sufleteşte, prin ascultările la care a fost rânduit, ca şi prin sfaturile pe care le primea cu dragoste şi smerenie de la părinţii cu învăţătură şi viaţă îmbunătăţită. Vreo patru ani a trăit în mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte, mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803 1842). Acum a primit „schima cea mare” a călugăriei — care cere post aspru, rugăciune şi slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot acum a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o. Î n anul 1860, cuviosul schimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova. Tocmai atunci, doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni care trăiau la Athos, Nifon şi Nectarie, începuseră zidirea schitului românesc Prodromu care va fi terminat şi sfinţit în 1863. Antipa a fost rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, pentru terminarea lucrărilor de zidire.

A stat la un metoc din Iaşi alunei mănăstiri din Sfântul Munte. Numele său ajunge să fie cunoscut şi aici, încât era căutat de mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire cu adevărat creştină. Se îndreaptă apoi spre pravoslavnica Rusie, tot în vederea strângerii de ajutoare pentru schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev pentru a se închina moaştelor cuvioşilor părinţi din lavra Pecerska, după care s-a îndreptat spre Moscova şi în cele din urmă spre Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi. Chiar din primul an al venirii sale în Rusia, a vizitat mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care l-a impresionat în chip deosebit. Drept aceea, după ce a trimis ajutoarele la schitul Prodromu, în noiembrie 1865 s-a aşezat pentru totdeauna la mănăstirea Valaam, şi anume într-o chilie de la schitul cu hramul Tuturor Sfinţilor. Aici şi-a continuat nevoinţele duhovniceşti, căutând să fie folositor obştei care îl înfiase. De altfel, în această mănăstire erau cunoscute tradiţiile paisiene, căci unii dintre monahii de pe vremuri fuseseră ucenici ai marelui stareţ de la Neamţ. Datorită vieţii sale alese a ajuns să fie cunoscut în părţile de nord ale Rusiei, încât era căutat de mulţi călugări şi credincioşi, pentru slujbe şi cuvânt de învăţătură. S-au format, sub îndrumarea lui, mai mulţi ucenici care l-au urmat în cele duhovniceşti. După 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, cuviosul Antipa ieroschimonahul şi-a plătit obşteasca datorie, departe de ţara sa, dar mereu cu gândul la ea. A fost înmormântat în gropniţa mănăstirii Valaam.

Pentru că era cunoscut şi cinstit de toţi pentru cinstea sa, unul din ucenicii săi, ieromonahul Pimen, i-a scris viaţa care s-a tipărit în anul următor la Petersburg, în ruseşte, sub titlul: Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa. Cartea s-a răspândit repede, încât în 1893 a apărut din nou, tot la Petersburg. Faima lui de „sfânt” s-a menţinut atât în Rusia, cât şi la muntele Athos, fie prin aceia care l-au cunoscut în timpul vieţii, fie prin cartea pomenită aici. Aşa se face că în 1906, deci la 24 de ani de la mutarea lui către Domnul, monahii ruşi de la mănăstirea Sfântul Pantelimon sau Rusicon, din Sfântul Munte Athos, l-au trecut în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10, care s-a tipărit atunci în limba slavă. Era deci vorba de o trecere în rândul sfinţilor fără un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei. La noi în ţară, numele schimonahului Antipa a fost mai puţin cunoscut, de vreme ce el şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în afara hotarelor ei. Dar este o mândrie pentru noi că el a fost iubit şi preţuit de monahii ruşi, care l-au trecut în sinaxar ca „sfânt cuvios”, fiind singurul călugăr român atonit care s-a învrednicit de o asemenea cinstire. Faptul acesta constituie un temei şi pentru noi de a-l introduce în calendarele noastre în ziua chemării sale la Domnul, adică la 10 ianuarie şi de a-l cinsti ca pe un „vas ales” al lui Hristos şi a-i cere să se roage pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

MIRCEA PĂCURARIU. Sfinţi daco-români şi români, Editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iasi, 1994.

Tot astăzi mai sunt pomeniţi şi Sf Teofan Zăvorâtul şi Sf. Grigorie de Nyssa.

Islamizarea Europei, observata prima oara la nivel oficial. Arhiepiscopul catolic de Praga avertizează

Cardinalul Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Praga şi Primat al Boemiei, a avertizat împotriva islamizarii Europei, un continent care îşi “neagă” rădăcinile sale creştine – într-un interviu publicat marţi pe site-ul său.

“Dacă creştinii nu se vor trezi, s-ar putea să se producă o islamizare a vieţii“, a spus Cardinalul Vlk, în vârstă de 77 de ani. “În cazul în care relaţia Europei cu rădăcinile sale proprii nu se schimbă, Europa se va islamiza”, insistă acesta.

“Cum viaţa europenilor este în mod constant lipsită de conţinut creştin, vidul care se creează va fi umplut de musulmani extrem de rapid” spune arhiepiscopul. Conform acestuia, “Europa a renunţat la rădăcinile sale creştine”, care puteau – apreciază el – să îi confere vechiului continent o forţă “importantă şi curaj în faţa pericolului de a fi cucerit de musulmani”.

În acest interviu, acesta a mai afirmat de asemenea că “Islamul nu a cucerit Europa prin intermediul luptei armate în Evul Mediu târziu şi începutul timpurilor moderne”, dar că “lupta are loc acum prin intermediul armelor spirituale”, pe care “Europa nu le mai deţine”.

Persecutat sub fostul regim comunist dispărut în 1989, Miloslav Vlk a fost numit Arhiepiscop de Praga de către Papa Ioan Paul al II-lea în 1991.

În 2007, acesta a anunţat intenţia sa de pensionare. Conform dreptului canonic, toţi episcopii catolici trebuie să prezinte demisiile lor Papei atunci când ajung la vârsta de 75 de ani. Papa decide dacă să accepte plecarea lor.

Numele succesorului lui Miloslav Vlk va fi anunţat în această săptămână de Vatican, potrivit informaţiilor din presa Pragăi.

sursa: lacasuriortodoxe.ro

Treizeci şi şapte de preoţi, credincioşi şi misionari – aproape dublu faţă de anul precedent, record în ultimii zece ani – au fost ucişi în întreaga lume, a declarat joi pe site-ul său Agenţia de informaţii a Vaticanului, Fides.

Potrivit unui raport întocmit de Fides, 30 preoţi, 2 credincioşi, 2 seminarişti şi 3 voluntari au “murit în mod violent”, în 2009.

În ceea ce priveşte distribuţia geografică a crimelor, raportul Fides intitulat “Lista agenţilor pastorali, a preoţilor, credincioşilor şi laicilor ucişi în cursul anului 2009”, a înregistrat 23 de victime în America Latină şi de Nord, 11 în Africa, 2 în Asia şi 1 în Europa.

În ultimul deceniu, 261 “de agenţi pastorali”, au fost ucişi în întreaga lume, printre care 190 de preoţi şi 4 episcopi.

sursa: lacasuriortodoxe.ro

Ministrul pakistanez pentru minorităţi Shahbaz Bhatti, a declarat că tulburările au început joi, când un grup de extremişti aparţinând unei grupări interzise i-au atacat pe creştini acuzându-i că au pângărit pagini din cartea sfântă a Islamului, Coranul.

El a menţionat că nu sunt adevărate afirmaţiile privind deteriorarea Coranului şi că a cerut personal, vineri, poliţiei din Gojra să-i apere pe creştini.

În ciocniri au fost răniţi şi doi ofiţeri de poliţie. În schimburile de focuri dintre cele două grupuri confesionale au fost rănite alte cel puţin cinci persoane.

Imaginile televizate de la locul faptelor au arătat case arzând şi străzi presărate cu sfărâmături şi mobilă arsă. Media locale au transmis de asemenea că au izbucnit confruntări armate între comunităţile creştine şi musulmane din regiune.

Într-un alt caz raportat, câteva sute de musulmani din mai multe sate s-au adunat sâmbătă dimineaţă şi au mărşăluit către casele creştinilor din satul Azafi Abadi, aflat la 160 de km de capitala Punjabului, Lahore.

sursa: adevarul.ro