Cum problematica ecumenică este la noi puternic polarizată şi controversată, situaţie la care a contribuit masiv cazul Corneanu din 2008 şi poziţia ambiguă a Sinodului, aducerea în discuţie a rezultatelor dialogului recent dintre Ortodoxie şi Catolicism necesită un plus de prudenţă. Or, prudenţa înseamnă aici grija de a explica şi interpreta conţinuturi deosebit de complexe care, pentru a putea fi puse corect în pagină, necesită pur şi simplu ştiinţă de carte, adică familiarizarea cu datele Tradiţiei şi cu evoluţia teologică a ultimului secol la nivel ortodox şi interconfesional. Numai astfel se poate evita amintita polarizare, acest efort de interpretare nedorind să alimenteze nici ecumenismul facil al unora, dar nici antiecumenismul feroce al altora. Calea de mijloc se dovedeşte, pentru a câta oară, cu adevărat împărătească. Evident, calea de mijloc nu trebuie la rândul ei confundată cu proverbiala „imparţialitate” a românului!

Înainte de orice, o întrebare simplă, pentru unii chiar poate prea simplă: la ce bun dialogul ecumenic? Altfel spus, ce speră Ortodoxia să „găsească” prin intermediul dialogului cu Bisericile şi confesiunile heterodoxe? Este prezenţa ortodoxă în dialogul ecumenic o dovadă indirectă că îi „lipseşte” ceva? Dacă nu „dau” şi nu „primesc” nimic, de ce se mai duc reprezentanţii ortodocşi la tot felul de întâlniri, conferinţe şi congrese? Nu este ecumenismul Ortodoxiei în aceste condiţii, pentru a cita zicerea preferată de Ţuţea, o „aflare în treabă”?

Ei bine, cu riscul de a relua un loc comun, însă plin de sens, faptul că vocea Bisericii Ortodoxe, interpreta privilegiată a Revelaţiei scripturistice şi păstrătoarea fidelă a Tradiţiei apostolice de-a lungul secolelor, reprezintă partea esenţială a misiunii sau mărturiei în lume. Cine este atât de intimă cu Adevărul mântuitor precum Ortodoxia, nu poate ţine exclusiv pentru sine accesul către Acesta. Este în fapt şi înţelesul îndemnului repetat al Mântuitorului către ucenici de a merge în mijlocul lumii, de a lumina pe cei pe care îi întâlnesc, de a face lucrători talanţii primiţi sau de a oferi exemplul vieţii lor (cf. Matei 5, 13-16; Matei 16, 15 etc.). Pe scurt, potrivit Evangheliei, ceea ce primeşti în dar trebuie să dai mai departe ca dar (cf. Matei 10, 8).

Contrar caracterului ezoteric, rezervat exclusiv iniţiaţilor, al multor religii precreştine, Biserica lui Hristos se naşte prin darul-jertfă al Mântuitorului şi trăieşte mai departe din acest schimb permanent de daruri. Comuniunea eclesială este expresia viziunii fundamentale a darului şi al dăruitorului, motiv pentru care izolarea, egoismul, încrâncenarea sau refuzul de a da mai departe ceea ce ai primit (gratuit!), reprezintă tot atâtea indicii ale unei maladii spirituale. Ieşind din circuitul darurilor şi pretinzând că este singurul şi chiar ultimul destinatar al acestora (mentalitate tipică „profeţilor apocaliptici” de ieri şi de azi), creştinul cu astfel de simptome devine incapabil să mai cultive duhul comuniunii cu alţi contemporani având altă opinie. Cu atât mai greu, dacă nu imposibil, va fi dialogul cu cei de altă credinţă sau care pur şi simplu nu au niciuna, aşa cum este cazul multora dintre cei de azi.

Revenind la rostul prezenţei Ortodoxiei în dezbaterea ecumenică şi mai cu seamă în dialogul cu Biserica Romano-Catolică, primul şi cel mai important aspect este aşadar cel al mărturiei, al transmiterii darurilor. Să fim însă clari: dăruind, făcând pe alţii părtaşi la propriul său tezaur, Biserica Ortodoxă nu ignoră faptul că între ea şi partenerii de dialog există divergenţe dogmatice imposibil de trecut cu vederea sau relativizat. Or, pentru a cunoaşte care este poziţia neortodocşilor faţă de ortodoxie în sensul credinţei adevărate şi care sunt şansele ca aceasta să fie acceptată după secole de separaţie, dialogul este unica modalitate. Doar prin dialog putem argumenta propria noastră ortodoxie şi tot doar prin dialog o pot cunoaşte cei care nu sunt în unitate deplină cu noi. Cu alte cuvinte, în chestiunea ecumenismului nu dialogul ca atare este problema. Nu putem acuza faptul că dorim să ne facem cunoscuţi. Aceia care se exprimă categoric împotriva oricărei forme de comunicare cu cei de altă credinţă merg chiar până la refuzul contactului uman minim, ceea ce echivalează indirect cu punerea sub semnul întrebării a statutului antropologic al celor care, totuşi, sunt asemeni nouă creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. O astfel de atitudine radicală nu oferă o soluţie reală încât să ne putem depune vizibil mărturia în mijlocul lumii actuale. Concret, cum putem spera în convertirea inimilor şi minţilor neortodocşilor dacă noi ţinem Ortodoxia sub lăcatele interdicţiilor de tot felul? Cum să fie pătruns de duhul liturgic şi de adierea spirituală a vieţii ortodoxe cel care este ţinut în pridvorul bisericii, la distanţă, într-un fel de carantină confesională? Dacă bizantinii ar fi procedat astfel cu musafirii lor, trimişii lui Vladimir din anul 888 nu ar fi ales niciodată Ortodoxia!

Pe scurt, repetând cele spuse deja, nu dialogul, ci rezultatele acestuia pot reprezenta o problemă. Or, marea dificultate pe care o întâmpină dialogul ecumenic, inclusiv cel ortodoxo-catolic, este slaba receptare a documentelor de poziţie la care se ajunge după ani de muncă susţinută din partea teologilor, istoricilor şi, precum în cazul lui filioque, a filologilor. Aceste texte sunt rareori dezbătute public şi rămân de regulă netraduse la nivelul mediu de înţelegere al credincioşilor fără educaţie specială în domeniu dar care, asemeni clerului, sunt trupul lui Hristos, Biserica. Lipsa de interes pentru implicarea în procesul de gândire teologică – consistând în bună parte, să nu uităm, în viaţa de rugăciune – a întregii Biserici duce în cele din urmă la transformarea unor documente care îşi propun refacerea unităţii pierdute în exact contrariul lor. De aici decurge toată inflaţia retorică pe care o cunoaştem atât de bine. Ierarhia este acuzată că „negociază” dreapta-credinţă, că „trădează” jurământul de la Hirotonie, că „vinde” asemeni lui Iuda sufletul dogmatic al Bisericii etc. Dând replica grupurilor care o contestă, aceaşi ierarhie face apel mai curând la argumentul de autoritate, invocând ascultarea, şi mai deloc la funcţia pastoral-învăţătorească. Nu este suficient să acuzi ignoranţa, presupusă sau reală, a unui „apărător” al Ortodoxiei, ci trebuie să ai răbdarea de a înţelege miezul poziţiei sale aşa cum acesta trebuie să aibă răbdare de a asculta opinia altora. Iată cum nu doar între confesiuni, ci şi în interiorul aceleiaşi familii de credinţă dialogul este indispensabil, fără alternativă reală.

Ajungem în cele din urmă la momentul celei de a XI-a Sesiuni plenare a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, găzduită în perioada 16-23 octombrie 2009 de către Biserica Ortodoxă autocefală a Ciprului. Întâlnirea a fost prefaţată în Grecia de o polemică zgomotoasă între adversarii şi susţinătorii dialogului, spiritul oriental fiind în elementul său. În câteva cuvinte, dacă pentru susţinătorii dialogului tematica în discuţie este oportună şi conformă deciziilor panortodoxe luate deja în urmă cu peste două decenii, pentru adversari astfel de întâlniri sunt inoportune şi chiar periculoase. Din păcate, polemica nu a reuşit să intre în substanţa subiectului, singura sa „reuşită” fiind sublinierea încă o dată, de parcă mai era nevoie, a polarizării opiniilor. Cât priveşte documentul discutat la Paphos, acesta vine în continuarea celui discutat la Ravenna şi are drept temă „Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii în timpul primului mileniu”. Dată fiind complexitatea istorică şi canonico-dogmatică a temei, dar şi lipsa de consens din sânul delegaţilor ortodocşi pe marginea conţinutului ideii primaţiale, conflictul dintre Constantinopol şi Moscova izbucnind în câteva reprize, lectura textului a fost lentă şi timpul s-a dovedit insuficient. Este motivul pentru care s-a decis continuarea şi încheierea discuţiilor pe marginea documentului în luna septembrie a anului viitor, la Viena. Urmează aşadar în mai puţin de un an să avem forma definitivă a documentului, ceea ce justifică încă de acum revenirea pe larg asupra temei.

Text publicat în Lumea credinţei (ianuarie 2010), pp. 32-34.

sursa: Radu Preda

Sinceritatea nu este o trasatura necesara si nici o conditie suficienta pentru perpetuarea adevarului in forma sa cea mai simpla si mai comuna. In fapt sinceritatea este un lux, un artificiu…un accesoriu actualmente pe care unii il “folosesc” plini de emfaza iar altii il folosesc si atat.

Notiunea de ipocrizie este una mai confortabila si un model de comportament mult mai permisiv. Ipocrizia nu are reguli si nu tine cont de nici un fel de principiu. Nu poti fi un anumit tip de ipocrit ci ipocrit pur si simplu.

Desi in acelasi registru de cuvinte cu efect jignitor, “idiot”cunoaste un numar urias de forme. De la colegii care ti se pareau inutili inca de cand erai in scoala primara, pana la sefii sau superiorii ale caror ordine vei ajunge sa le dispretuiesti in timp.

O definitie populara, sau mai bine spus personala, a acestui cuvant ar consta in oamenii care traiesc in baza unui orizont de intelegere ingust si ale caror principii de viata, ale caror valori reale le poti numara si cu un singur deget. Idioti mai sunt si cei care se lasa manipulati, care isi irosesc timpul, talentul si energia in scopuri inutile, lipsite de simt practic sau de finalitate concreta.

De ce am ales sa vorbesc despre ipocrizie si idioti?

Pentru ca in ultima vreme acestea sunt doua virusuri ce tind sa-i afecteze pe oamenii care ma inconjoara, din pacate si pe cei la care tin, cei care imi sunt apropiati si in a caror capacitate intelectuala cred cu tarie.

Marea deosebire intre idioti si ipocriti este ca de ipocrizie te vindeci mai usor pe cand o data ajuns in postura de idiot incep neuronii sa leviteze, sa nu se mai realizeze nici o sinapsuta acolo macar asa de impresie si orice informatie va intra in circuitul tau va luneca repede afara ca sa nu pertube procesul de levitare.

Mi-e greu sa inteleg cum trebuie sa te simti cand in pofida faptului canu manifesti in realitate nici un respect pentru o persoana sa faci eforturi sustinute sa te faci placut respectivului/ respectivei. Nu inteleg cum e sa renunti la lucrurile in care crezi pentru … bani, confort, protectie de X feluri, iubire aparenta, cariera etc. Nimic din ce ai putea castiga asa nu va fi pe drept al tau ci al persoanei care a putut sa isi niveleze drumul pana la obiectivul propus cu pupaturi in fund sau compromisuri consecutive.

Refuz sa cred ca pentru a reusi pe orice plan trebuie sa renunti la principiile tale, la opiniile tale, la valorile tale…la tine asa cu esti acum.

Daca esti ipocrit/a sau tinzi sa fii uneori vei intelege despre ce vorbesc si poate vei reusi sa schimbi ceva. Daca esti idiot/idioata cu siguranta nu vei aprofunda nimic si vei continua sa iti perinzi existenta facand abstractie de aceste mentiuni, aparent inutile.

*

Cu trupul in biserica si cu gandul la dracu.

*

A umbla cu crucea-n san si cu dracu in inima.

*

Rade dracul de catel dar nu se vede pe el.

*

Daca nu-ti place noroiul nu te ruga pentru ploaie.

*

Inchinandu-ne la sfinti morti, ii persecutam pe cei aflati inca in viata!

*

Oamenii se omoara adesea, acuzandu-se unii pe altii de lipsa de umanitate.

*

In viata este ca si la bal mascat: cand toata lumea isi scoate masca, se duce veselia.

*

Cu lingura iti da dulceata si cu coada iti scoate ochii.

*

Carbune cu cenusa acoperit.

Vicepreşedinta Guvernului Spaniei, Maria Teresa Fernandez de la Vega şi secretara de Stat pe probleme de Cooperare Internaţională, Soraya Rodriguez, se află în Haiti.

Autorităţile spaniole analizează care sunt necesităţile cele mai urgente pe care le are populaţia din Haiti, afectată de cutremurul în care au murit mii de persoane. În acest scop, vicepreşedinta Guvernului Spaniei, Maria Teresa Fernandez de la Vega şi secretara de Stat pe probleme de Cooperare Internaţională, Soraya Rodriguez, s-au deplasat, ieri, în ţara caribenă.

În avionul în care au călătorit, au fost transportate 12 tone de material sanitar, care lipseşte cu dăsăvărşire în Haiti. “Spania a fost întotdeauna alături de Haiti, am muncit împreună pentru dezvoltarea acestei ţări şi am sprijinit-o în momentele dificile.

Atât Spania, cât şi toate ţările Uniunii Europene vom sprijini Haiti şi de această dată”, a declarat Maria Teresa Fernandez de la Vega. Potrivit postului de radio “La Cope”, Spania a acordat suma de 5 milioane de euro pentru ajutorarea populaţiei din Haiti.

sursa: adevarul.es

Primul minor din Spania a fost supus unei operații de schimbare de sex. Legea spune că e necesar ca minorii să aștepte vârsta majoratului sau să solicite o derogare de la judecător.

În luna decembrie a avut loc în Spania prima operație de schimbare de sex, la care a fost supus un minor, născut băiat. Datorită unui ordin judecătoresc și cu sprijinul părinților, pacientul, de doar 16 ani, care se află sub protecția anonimatului, a fost supus în luna decembrie 2009 la o intervenție chirurgicală de schimbare de sex, într-o clinică privată din Barcelona.

Pacientul, născut băiat, începuse tratamentul hormonal cu un an în urmă și, potrivit medicilor care l-au examinat, citați de 20minutos.es, acesta “era deja fată” .

“Mă bucur mult pentru ea. Colegii de clasă râdeau mult pe seama fizicului său, iar profesorii o numeau uneori cu nume de fată, iar alte dăți, cu nume de băiat”, a declarat Gina Serrat, membră a colectivului de Transexuali din Catalunya.

În prezent există 15 solicitări din partea unor minori, pentru operații de schimbare de sex, după cum au precizat surse din partea Unităților de Identitate și Sex din Madrid, Barcelona și Malaga. În Spania există în total șase centre de acest tip, însă acestea trei sunt cele la care se primesc cele mai multe solicitări, întrucât sunt singurele dotate cu săli de operație și aparatură ce permit schimbarea de sex, în totalitatea procesului pe care îl presupune aceasta.

Cel care a realizat intervenția chirurgicală este medicul Iván Mañero, de la Clinica de Disfuncționalități Sexuale din Barcelona.

sursa: adevarul es

Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Daca totul e de la Domnul, si boala dumneavoastra este tot de la El. Daca tot ce este de la Domnul e spre mai bine, inseamna ca si boala dumneavoastra. Vrajmasul va insufla: “Nu vei rezista”. Raspundeti-i: nici nu ma gandesc sa rezist de una singura, ci nadajduiesc ca Milostivul Domn nu ma va lasa singura, ci ma va ajuta sa tin piept cum m-a ajutat si pana acum. Iarasi boala! Sa va dea Domnul rabdare si seninatate, si sa va izbaveasca de cartirea cea pacatoasa! Nu priviti cu mohorare la neputinte. Ele arata mai degraba mila si luarea-aminte a lui Dumnezeu fata de noi decat lipsa Lui de bunavointa. Tot ce este de la Dumnezeu spre bine este.

Sunt boli a caror vindecare este oprita de Domnul – atunci cand El vede ca boala e mai de trebuinta ca sanatatea pentru mantuire. Nu pot sa spun ca asta nu s-ar intampla si in ceea ce ma priveste. Dumnezeu a trimis boala. Dati multumita Domnului, fiindca tot ce e de la Domnul spre bine este. Daca simtiti si vedeti ca insiva sunteti vinovata, incepeti cu pocainta si parerea de rau inaintea Domnului pentru faptul ca n-ati pazit darul sanatatii cel de la El primit. Iar apoi trebuie sa va ganditi doar ca boala e de la Domnul si ca nimic nu are loc intamplator. Si dupa aceea multumiti din nou Domnului. Boala smereste, inmoaie sufletul si-i usureaza obisnuita povara a grijilor de multe feluri.

*

V-ati imbolnavit! Ce este de facut? Rabdati si multumiti lui Dumnezeu, spunand in sinea dumneavoastra: “Aceasta boala este pentru pacatele mele mari si nenumarate. Domnul imi ia puterile ca prin aceasta sa ma faca mai infranat. El nu mai stie cum sa ma indrepte altfel. A incercat si cu mila, si cu necazurile, si nimic nu a folosit. Iar ceasul mortii se apropie – si, cand va veni, ce va face ticalosia mea? Doamne, Dumnezeul meu! Cruta zidirea Ta cea neputincioasa. Cand omul e bolnav, fie si usor, moartea ii vine in minte ca sufletul sa cunoasca cu lucrul cat de adevarat este cuvantul inteleptului: Adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale. Si in veac nu vei pacatui (Sirah 7, 38).

*

Insufletiti-va! Priviti cu veselie in ochii bolii! Lasati-va insa mai putin in voia inchipuirilor.. Va vor veni in cap multe nimicuri de tot felul.. Va veti certa cu toata lumea.. Toate astea in gand – dupa aceea va trece totul. Fiti senin! Pesemne ca in drum v-ar fi intampinat vreo primejdie – si iata ca Domnul v-a tintuit prin boala acasa.. Dati multumita Domnului. Si, oricum, rugati-va ca sa binevoiasca a va face sanatos. Sa va mantuiasca Domnul! Domnul sa va binecuvanteze!

Gandurile dumneavoastra despre starea deznadajduita in care va aflati, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrajmasul, care va tulbura. Cine poate sa spuna ce va fi? Unul e Dumnezeu – insa vrajmasul paganeste, dandu-se pe sine drept Dumnezeu, tulburand cu prorocia sa vicleana, clatinand credinta si alungand linistea din inima. Nu-l ascultati, ci stati neclintita in credinta ca boala e de la Dumnezeu si spre binele dumneavoastra, iar dupa ce-si va face treaba va pleca.. si veti fi sanatoasa, si veti sluji Domnului intr-o manastire.

Pentru toate multumiti Domnului – si pentru boala multumiti. Mie, din afara, imi e usor sa vorbesc astfel; dumneavoastra poate ca in fapt nu va este usor sa simtiti asa. Oricum, vorbind despre rabdare ma si rog sa va dea Domnul a indura cu seninatate boala, si de asemenea sa trageti oarecare invatatori din ea.

Cine stie pentru ce v-a tintuit la pat Domnul? Neindoielnic este insa ca si lucrul acesta a fost ingaduit de El pentru ajutorarea felului de viata pe care vi l-ati ales si pe care va straduiti sa il pastrati cumva. Din aceasta latura nici nu mai trebuie iscodita boala dumneavoastra. Pentru a rabda cu seninatate in clipa intetirii suferintelor, cautati-va barbatie si in aducerea-aminte de rabdarea tuturor sfintilor, si mai ales a mucenicilor. Cat si cum au rabdat ei? Ne este greu si sa ne inchipuim. De altfel, tuturor “prin multe necazuri li se cuvine a intra intru Imparatia Cerurilor” (Fapte 14,22). Si ceea ce a fost fagaduit de Domnul se numeste cununa. De ce? Fiindca nu ne putem inalta la ea fara patimiri. Calea intr-acolo este crucea luata de buna voie sau trimisa de Dumnezeu.

*

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! V-ati imbolnavit? Dar slava lui Dumnezeu ca va inzdraveniti sau v-ati inzdravenit deja. Slava lui Dumnezeu si pentru ca ati indurat nu fara folos boala. Invataturile pe care le-ati primit din cele intamplate cu dumneavoastra sunt foarte insemnate si in viata lumeasca, cu atat mai mult in cea duhovniceasca.

Nu este nimic de asteptat din partea oamenilor si toata grija trebuie aruncata la Domnul; pe langa asta, trebuie sa asteptam mereu moartea in credinta ca Domnul ne mai lasa sa mai traim ca sa ne curatim de pacate, lucru spre care trebuie sa ne intoarcem toata grija. Aceste puncte sunt “parghiile” si “directiile” vietii duhovnicesti.

Din punctul de vedere al refacerii puterilor, felul mancarii este un lucru secundar… Lucrul de capetenie il constituie mancarea proaspata, aerul curat… si mai presus de toate linistea duhului. Nelinistea duhului si patimile strica sangele si lovesc chiar in inima sanatatii. Postul si indeobste viata ascetica sunt cel mai bun mijloc de a pastra sanatatea si de a o face sa infloreasca.

Neamtul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vietii, unde ridica in slavi si viata ascetica. Cei ce ridica in slavi stiinta trebuie sa asculte de el, iar noi avem alti dascali, mai de seama decat acest neamt. Rugaciunea inalta duhul pe taramul lui Dumnezeu, in care este radacina vietii – iar prin duh si trupul se impartaseste din aceasta viata.. Duhul umilit, simtamintele si lacrimile de pocainta nu rapesc, ci dau putere omului, fiindca aseaza sufletul intr-o stare de bucurie. Bine ati facut ca nu v-ati supus indemnurilor lumesti.

*

Hristos a inviat! Puterile dumneavoastra, desi nu s-au refacut deplin, se arata indestulatoare totusi pentru ingrijirea unui bolnav care nu merita o asemenea ingrijire; insa Domnul Cel milostiv nu Se va uita la nevrednicia bolnavului si va tine in socoteala ingrijirea ca si cum I-ar fi fost data chiar Lui – iar dupa aceea va trimite in schimb mangaiere, sau deplina insanatosire, sau va pune deoparte rasplata cuvenita pentru veacul cel viitor.

*

Sunt foarte bucuros ca v-ati pus in cele din urma pe picioare. Omul care s-a insanatosit se simte indeobste innoit. Cred ca aveti acelasi simtamant. Trebuie sa faceti in asa fel ca innoirea trupeasca sa fie insotita de o innoire duhovniceasca. Dumnezeu v-a dat-o sau v-a aratat-o in scurta rugaciune pe care ati facut-o atunci. Mi-a si venit in minte sa va indemn: apucati-va de o rugaciune scurta si face-ti-o mereu.. si la lucru si cand nu lucrati, si cand mergeti si cand sedeti, fara incetare.

La inceput va veti sili sa faceti aceasta mica rugaciune, iar dupa aceea se va spune de la sine.. Doar apucati-va de ea si dati-va osteneala fara incetare… E rugaciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa.” Iar cand faceti aceasta rugaciune sa va tineti luarea-aminte nu in cap, si nu in cer, ci in inima, acolo inauntru, sub sanul stang. Dupa ce o veti deprinde, veti alunga prin ea toata tulburarea si veti aduce pace in sufletul dumneavoastra.

*

Totul e de la Dumnezeu: si bolile, si sanatatea. Si de la Dumnezeu totul ni se da spre mantuirea noastra. Asa sa iti primesti si tu boala si sa dai multumita pentru ea lui Dumnezeu, Care Se ingrijeste de mantuirea ta. Cum anume slujeste spre mantuire boala trimisa tie de Dumnezeu poti sa nici nu incerci sa afli, fiindca se prea poate sa nici nu reusesti.

Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsa, ca pe un canon, alteori spre invatare de minte, ca omul sa isi vina in fire, alteori ca sa il izbaveasca de un necaz ce ar cadea asupra lui de ar fi sanatos, alteori ca omul sa vadeasca rabdare si prin aceasta mai mare rasplata sa merite, iar alteori ca sa se curateasca de vreo patima, ca si din multe alte pricini.

*

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Va tot vaitati, dar va vaitati in chip mantuitor, pentru lucrarea mantuirii. Sa binecuvanteze Domnul grijile dumneavoastra in aceasta privinta. Sunteti bolnava cu trupul, iar lucrarea mantuirii cere osteneli si lipsuri. Ce sa faceti? Rabdati cu seninatate sanatatea dumneavoastra subreda si multumiti pentru ea lui Dumnezeu – fiindca de n-ar fi ea poate ca ati umbla cu picioarele in sus, in vreme ce acum sedeti si umblati cum trebuie.

Alt folos este si acela ca daca ati fi fost sanatoasa ati fi fost nevoita, daca v-ati fi hotarat sa va dati osteneala pentru mantuirea dumneavoastra, sa tineti posturi aspre, sa faceti privegheri, rugaciuni lungi, sa stati la slujbele bisericesti de obste si inca alte lucruri anevoioase sa intreprindeti. Acum insa, in loc de toate acestea vi se socoteste rabdarea sanatatii subrede.

Rabdati deci, si de nimic nu va tulburati. Atata doar: sa tineti sufletul in starea cuviincioasa. Partea duhovniceasca va e intreaga. Ca atare, cu ea trebuie sa slujiti lui Dumnezeu intru toata deplinatatea: sa va trezviti si sa privegheati sa aveti duh infrant si smerit, sa petreceti in rugaciune (a mintii si a inimii, in a-L avea pe Domnul pururea inainte), sa alungati gandurile, sa hraniti smerenia, sa nu osanditi, sa va bucurati cu cei ce se bucura, sa va necajiti cu cei necajiti, sa va aduceti aminte de Dumnezeu si de ceasul mortii, si toate cele de acest fel.. Iata-va mantuirea! Iar cat priveste cele ce mi-ati scris despre mancare si bautura, cu ele nu e nici o impiedicare daca totul este intrebuintat cu masura. Mantuiti-va!

*

Sanatatea dumneavoastra s-a subrezit. Sanatatea subrezita poate sa subrezeasca si mantuirea atunci cand din gura bolnavului se aud cuvinte de cartire si strigate de nemultumire. Sa va ajute Dumnezeu a va izbavi si de un necaz si de celalalt! Vedeti unde vreau sa ajung? La dumneavoastra se strecoara anumite cuvinte; cuvintele vin, fireste, din simtaminte si ganduri pe potriva, iar acestea din urma sunt de asa un fel, ca lucrarea mantuirii nu se poate implini cu ele. Binevoiti a lua aminte la aceasta si a va indrepta.

Sanatatea si boala sunt in mainile purtarii de grija a lui Dumnezeu mijloace pentru mantuire atunci cand atat una, cat si cealalta sunt folosite in duhul credintei.. Dar ele duc la pierzanie atunci cand omul se poarta in privinta lor dupa toanele sale. Lucrul de care aveti deosebita nevoie este rabdarea senina si supusa lui Dumnezeu. Indata ce se va arata in sufletul dumneavoastra o asemenea asezare veti intra fara intarziere pe calea mantuirii, care duce la rai. Si – luati aminte! – sa prindeti suflet atunci.

*

Inca o durere pentru dumneavoastra – boala fiicei. Iata ce va voi spune: de vreme ce ati incercat deja toate mijloacele omenesti, nu mai ramane decat sa va impacati cu aceasta amaraciune si s-o purtati cu supunere fata de Dumnezeu, avand credinta ca aceasta boala e de neaparata trebuinta pentru mantuirea dumneavoastra si a fiicei dumneavoastra, precum si a sotului ei.

Dupa aceasta impacare, sa va pastrati linistea si tot cu liniste ajutati-va si fiica. Aduceti-va aminte ca cei ce rabda supusi lui Dumnezeu amaraciunile si durerile sunt in ceata mucenicilor. Aduceti-va aminte de mucenici, care uneori erau lasati in temnita, fiind chinuiti mereu, cativa ani – 5, 10, 20; insa rabdau cu supunere si seninatate, avand raiul inaintea ochilor.. pentru rabdare. Sa va binecuvanteze Domnul! Mantuiti-va!

*

Pentru faptul ca nu v-ati insanatosit inca imi pare rau. Sa va daruiasca Domnul insanatosire deplina… Totusi boala ne invata sa fim smeriti si supusi voii lui Dumnezeu. Fiti senina si pentru toate multumiti lui Dumnezeu cu incredintarea ca totul merge spre cel mai bun deznodamant, chiar daca asta nu se vede acum. Veti vedea dupa. In boala deprindeti smerenia, rabdarea, seninatatea si recunostinta fata de Dumnezeu.

In ce priveste faptul ca navaleste asupra-va nerabdarea, este omeneste sa fie asa. Daca vine, trebuie sa o alungati. Simtamantul de apasare pricinuit de boala este tocmai ca sa aveti ce rabda. Unde nu se simte apasare, acolo nu-i nici o rabdare; insa cand vine simtamantul de apasare impreuna cu dorinta de a o inlatura, nu e nici un pacat in asta. Este un simtamant firesc. Pacatul incepe cand in urma acestui simtamant sufletul se lasa prada nerabdarii si incepe sa se incline spre cartire.

*

Sanatate sa va daruiasca Dumnezeu; iar daca aceasta nu va este de folos acum, sa va dea rabdare plina de recunostinta. In ce priveste faptul ca intoarcerea launtrica spre Dumnezeu nu mai este aceeasi in boala, sa stiti ca este o urmare a slabiciunii. Cine isi simte netrebnicia inaintea lui Dumnezeu nu-si va ingadui simtaminte necuvenite nici in vremea bolii, inteleptiti-va! Sufletul neincercat prin ispite nu este, bun de nimic.

Impliniti pravila facand rugaciunea lui Iisus in tacere. Totodata, daca puteti face matanii, faceti cate puteti; de nu, stati in picioare. Daca nu puteti sta in picioare, sedeti; daca nu puteti sedea, stati intinsa. Atata doar: nu incetati a fi cu mintea impreuna cu Domnul. V-ati imbolnavit atat de greu, incat va pregatiti de moarte. Intotdeauna trebuie sa ne pregatim de moarte, cu atat mai mult in vreme de boala. Dar daca veti muri sau inca vi se vor mai da zile de trait, lucrul acesta tine de voia lui Dumnezeu. Veti mai trai si va veti mai osteni. De-abia ati inceput.

*

Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca acelora este Imparatia Cerurilor. Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri. Daca lumea va va uri, sa stiti ca pe Mine mai inainte M-a urat. Daca ati fi fost din lume, lumea ar fi iubit ce este al sau; dar fiindca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta va uraste pe voi lumea. Aduceti-va aminte de cuvantul pe care l-am grait voua: nu este sluga mai mare ca stapanul sau. Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni (Ioan 15,18 si urmatoarele). In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, ca Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33).

Iubitilor nu va mirati de aprinderea care este intru voi, care se face voua spre ispita, ca si cum s-ar intampla voua ceva strain; ci intrucat va faceti partasi patimilor lui Hristos, bucurati-va, ca si intru aratarea slavei Lui sa va bucurati, veselindu-va (I Petru 4,12-13). Pe cine iubeste Domnul cearta si bate pe tot fiul pe care il primeste. De veti suferi certarea, ca unor fii se va afla voua Dumnezeu (Evrei 12, 6).

Adaugati alte asemenea locuri din Scriptura, si sa le tot cititi.. Ele vor curata ochiul inimii dumneavoastra si va vor invata cum sa priviti necazurile, stramtorarile, ocarile. Intariti-va intru incredintarea ca totul este de la Dumnezeu, chiar si cele mai mici lucruri care ni se intampla, si primiti tot ce se abate asupra dumneavoastra ca si cum ar veni chiar de la El.

Si fiti senina, si multumiti: fiindca totul e spre binele dumneavoastra, fie in chip vazut, fie in chip nevazut. Stiti cum se calesc lucrurile din fier? Dupa ce s-a incheiat faurirea lor, sunt incinse pana la alb si apoi varate in apa rece. Tocmai asta se savarseste acum cu dumneavoastra.. Toate aceste lucruri nu sunt noi pentru dumneavoastra si deja le infaptuiti.. Dar locurile acestea din Scriptura este bine sa le cititi.. Din ele vine lumina si se risipeste intunericul.

Stramtorarile sunt de la Dumnezeu.. Sa le rabdam si sa multumim.. Dar daca sunt la indemana mijloace de a le indeparta, si asta-i de la Dumnezeu, si nu-i nici un pacat sa ne folosim de ele ca sa ne slobozim din stramtorari. Aveti asemenea mijloace? Aveti..

*

Va simtiti foarte slabita si credeti ca va apropiati de iesirea sufletului din trup. Boala aminteste de moarte, insa nu proroceste ceasul ei. Totusi, de vreme ce ati primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit sa va pregatiti de ea. Dat fiindca sunteti mereu bolnava, nu va este greu sa va insusiti gandul la iesirea din trup, dupa pilda Cuviosului Nicanor – si aceasta iesire nu va va lua pe neasteptate. Fericita este pomenirea mortii; ea, impreuna cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei randuieli crestinesti a duhului.

Va plangeti de dumneavoastra insiva ca va rugati prost si nu va tineti de nevointe. In aceasta privinta va lamureste Sfintul Tihon de Zadonsk, care a zis: “Ce rugaciune ii trebuie bolnavului? Multumire si suspinare.” Acestea inlocuiesc orice nevointa. Deci, fiti senina!

Nu puteti merge la biserica din pricina bolii, asa incat ati ramas la pravila de chilie. Impliniti-o dupa putere. Sa stiti ca pravila este de trebuinta din pricina neputintei noastre, nu pentru rugaciunea in sine, care se poate face si fara pravila. Stati cu gandul la Liturghie – nu ca un savarsitor, ci ca unul ce e de fata (prin mutarea cu gandul) la Liturghia savarsita de altul.

Nu aveti ganduri prea vesele in ce va priveste? Era in Egipt un batran duhovnicesc:- Apollo, mi se pare.. Acesta le spunea cu tarie tuturor fratilor, si strainilor, de asemenea: “Noua, crestinilor, nu ni se cuvine sa ne mahnim.. Sa se mahneasca paganii si jidovii. Iar noi, cei mantuiti de Domnul, al nostru este raiul, a noastra este Imparatia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfantului Duh, Maica lui Dumnezeu, ostirile ceresti si sfintii toti.”

Aceste ganduri si cele asemanatoare lor sa le tineti in minte, iar pe cele de mahnire lepadati-le.. Ce mare lucru ca trebuie sa stati in chilie, ca nu mergeti la biserica (nu din lenevie, ci din boala)? Cand va rugati, va faceti de fiecare data biserica lui Dumnezeu (II Cor. 6,16), fiindca Dumnezeu este pretutindeni. Cititi mai des Tatal nostru si Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te. Dumnezeu este Tatal nostru, iar Nascatoarea de Dumnezeu este Maica noastra… Sfintele Taine sunt sanii prin care ea ne da laptele harului.

Asa sa va umpleti mintea.. Sa mai aveti inaintea ochilor, deschise, Evanghelia, si Apostolul. Cititi cate un verset si straduiti-va sa cugetati la fiecare cuvant. Daca Dumnezeu va va da vreun gand ziditor, insemnati-l in scris. Sa aveti intotdeauna o foaie de hartie pe masa… Si celelalte ganduri bune sa vi le insemnati in scris. Sa binecuvanteze Domnul si va doresc toata mangaierea.

*

A va ruga pentru insanatosire nu este un pacat. Trebuie sa adaugati insa “daca este voia Ta, Doamne!”. Deplina supunere fata de Domnul, cu primirea supusa a bolii trimise ca pe un lucru bun de la Domnul Cel bun da pace sufletului si il pleaca spre milostivire pe Domnul… Si El fie ca insanatoseste, fie ca umple de mangaiere, in ciuda stramtorarii pricinuite de boala.

Pe sufletul dumneavoastra apasa mai mult decat orice boala fiicei. Indurerati-va pentru ea si cu durere strigati catre Domnul, si pe fiica dumneavoastra indemnati-o sa faca acelasi lucru, si pe toti casnicii dumneavoastra. Atunci toate rugaciunile pentru ea se vor impreuna si vor alcatui un glas de trambita, in stare sa atraga luarea-aminte a Domnului… S-o izbaveasca Domnul de neputinta ei!

*

Sa va ajute Dumnezeu! Bolile tin loc de canon. Rabdati cu seninatate: ele sunt pentru Dumnezeu ca sapunul pentru spalatorese. La biserica, fiind bolnava, nu sunteti indatorata sa mergeti. Strigati acasa mai des catre Dumnezeu! Daca nu faceti ceea ce nu va sta in putere, asta nu inseamna ca sunteti pentru Dumnezeu ca un copil vitreg.

*

Cereti ajutorul doctorului, dar totodata mai vartos rugati pe Domnul si pe sfintii Lui sa-i dea intelepciune doctorului. Si cereti mijlocirea oamenilor bineplacuti lui Dumnezeu si faceti tot ce fac oamenii evlaviosi in atare imprejurari (numai la vrajitoare sa nu mergeti).

Nu stiti dumneavoastra unde este ascuns ajutorul lui Dumnezeu pentru sora dumneavoastra. Poate ca Dumnezeu a gasit de cuviinta ca ea sa fie bolnava fiindca acest lucru e pentru ea mantuitor. Si atunci ea va ramane bolnava toata viata sa, ca sa se mantuiasca. Sau Dumnezeu i-a trimis aceasta boala pentru o vreme, ca sa puna la incercare credinta ei si a parintilor ei. Numai Dumnezeu stie cum stau de fapt lucrurile. Boala nu este un semn al lepadarii de catre Dumnezeu. Dimpotriva, este un semn al milei lui Dumnezeu.

De la Dumnezeu totul este mila si boala, si saracia, si necazul. Sora dumneavoastra sa se roage mai cu osardie lui Dumnezeu, dar rugandu-se sa nu spuna “Da-mi sanatate”, ci “Fie voia Ta, Doamne! Slava Tie, Doamne! Daca asa este placut inaintea Ta, fie voia Ta! Cred ca si boala este buna, dupa cum este buna sanatatea, Iti multumesc, Milostivule Ziditor!” Deprinde-o sa citeasca, si sa scrie, si sa faca lucru de mana, si asa sa se mantuiasca. Binecuvantarea lui Dumnezeu fie asupra ta!

*

E bine ca ati randuit sa se faca rugaciune pentru fiica dumneavoastra. Doua molifte pe saptamana si pomenire la proscomidie. S-ar parea ca este destul. Dar cine se roaga cu durere pentru bolnava? Dumnezeu ia aminte la rugaciune atunci cand pentru bolnav se roaga cineva cu sufletul. Daca nimeni nu suspina din suflet, slujba va fi o poliloghie, iar rugaciune adevarata pentru bolnava nu va fi.

La fel cu proscomidia, la fel si cu liturghia. Dumneavoastra mergeti la slujbele pe care le-ati comandat? Daca nu, credinta dumneavoastra este fara putere… Slujbele le-ati comandat – insa, dand bani ca sa se roage altii, dumneavoastra v-ati lepadat de pe umeri orice grija… Nu este nimeni care sa se indurereze pentru bolnava. Celor care savarsesc slujba nici prin minte nu le trece sa se indurereze cu sufletul inaintea Domnului pentru cei pe care ii pomenesc la slujbe… Si de unde sa se indurereze ei pentru toti?

Altceva este daca sunteti de fata la slujba atunci cand este pomenita.. Atunci durerea dumneavoastra este purtata de rugaciunea Bisericii si inaltata mai grabnic la Scaunul lui Dumnezeu… Si face indurerata insasi rugaciunea Bisericii, chiar daca cei care slujesc nu sunt indurerati. Vedeti deci unde sta puterea! Mergeti la slujbe dumneavoastra insiva si indurerati-va cu sufletul pentru bolnava… Si treaba va iesi bine.

In biserica, la Liturghie, frangeti-va sufletul in vremea proscomidiei si mai ales cand dupa “Pe Tine Te laudam” se canta cantarea Nascatoarei de Dumnezeu: “Cuvine-se cu adevarat”. Atunci sunt pomeniti din nou viii si mortii… Pomenirea la liturghie este mai puternica decat numai cea de la proscomidie, fiindca ea arata o mai puternica impreuna-patimire a dumneavoastra cu bolnava si totodata credinta si nadejdea cat se poate de tare ca Domnul nu va va lipsi de ajutorul Sau.

Unde sa dati Liturghii? Unde va trage sufletul, acolo sa dati.. Lucrul cel mai insemnat este insa durerea sufletului dumneavoastra pentru bolnava. Si ajutati mai mult saracilor. Nu numai celor care umbla pe strada, ci dati usurare unei familii apasate de saracie. Rugaciunea ei va va usura povara de pe inima.. Sa va binecuvanteze Dumnezeu pe voi, pe toti!

*

Ca nu este pacat sa te tratezi, in aceasta privinta nici nu incape vorba. Multi insa nu s-au folosit de acest mijloc, dupa credinta si rabdarea lor: nici acest lucru nu e lipsit de pret. In atare caz totusi este nevoie de rabdare senina pentru a nu cadea in cartire. Cartirea e deja pacat. Cine nu se simte plin de barbatie – asa cum suntem noi toti, pacatosii – mai bine sa ceara ajutorul doctorilor, asteptand insa ajutorul de la Dumnezeu: fiindca El da doctorilor pricepere.

Mila Lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Sunteti tot bolnava… imi pare foarte rau. Sa va ajute Domnul fie sa va insanatositi, fie sa indurati cu seninatate boala. Sa fie nu precum voim noi, ci precum Dumnezeu vrea. Impotrivirea dumneavoastra la indicatiile doctorilor nu prea e vrednica de lauda… Dumnezeu a facut si doctorii si doctoriile – nu ca sa existe degeaba, ci ca de ei sa se foloseasca bolnavii. Totul e de la El; El ingaduie ca omul sa boleasca si tot El ne-a inconjurat cu mijloace de vindecare.

Daca a pazi darul dumnezeiesc al vietii este o datorie, tot datorie este si a te trata atunci cand esti bolnav. Poti sa nu te tratezi asteptand vindecarea de la Dumnezeu, dar asta presupune o mare indrazneala. Poti sa nu te tratezi, ca sa-ti calesti rabdarea, incredintandu-te voii lui Dumnezeu, dar acesta este un lucru foarte inalt, si atunci fiecare “off” i se socoate drept vina omului; aici are loc doar bucuria plina de recunostinta… Domnul sa va indrepteze ca sa aveti cea mai buna asezare sufleteasca!

Sfantul Teofan Zavoratul

sursa: crestinortodox.ro