Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Media, Miklos Haraszti, a condamnat marţi, 12 ianuarie 2010, intrarea în vigoare a unui noi legi anti-blasfemie în Irlanda, şi a cerut la Dublin retragerea imediată a acestei dispoziţii.
“Punerea în aplicare a versiunii moderne a celei ce insemna odata “crima” blasfemiei, este un pas înapoi şi trage un semnal negativ comunităţii internaţionale”, a spus acesta într-o declaraţie emisă la Viena.
“Incriminarea blasfemiei restrânge libertatea de comunicare în sânul societăţii”, a mai spus Haraszti, reamintind că Irlanda, până în prezent, s-a opus unei astfel de abordări în Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU.
Controversata lege, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010, şi care amendează legislaţia din 1961 contra defăimării, face din blasfemie o ofensă pedepsită cu amendă de până la 25.000 de euro.
Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) trage un semnal de alarmă privind degradarea continuă a spaţiului nostru mediatic prin articole de pseudo-anchetă precum cele semnate recent de Mirela Corlăţean în Evenimentul Zilei.
Avându-l drept ţintă pe Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, articolul citat pare că nu lasă nicio stratagemă nefolosită pentru a induce publicului o anumită cheie a lecturii: folosirea pe post de “note informative” a unor “declaraţii”; punerea la un loc a câtorva fragmente de arhivă cu Memoriile celui în cauză; declanşarea unui veritabil proces de intenţie pentru ca în final să avem parte de transformarea unui adevărat luptător anticomunist în banal informator, victima “inocentă” a acestuia fiind răposatul Mitropolit Antonie Plămădeală.
Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (AZEC) îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de cei care, în mass-media fiind, uită că misiunea lor profesională este corecta informare a publicului.
Credem că furibunda campanie electorală sub al cărui nefericit semn a stat România pe toata durata anului 2009 trebuie să se încheie. Este vremea concluziilor, nu doar pentru partidele politice sau pentru sponsorii lor, ci inclusiv pentru actorii media care în ultimele luni au reuşit, la propriu, să ofere un spectacol nu dintre cele mai izbutite ori necesare.
Articole precum cele din Evenimentul Zilei continuă, din păcate, acel mod de a face jurnalism pe care o Românie europeană şi matură nu îl merită.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 15-16 ianuarie 2010, la Centrul social-filantropic “Sf. Mc. Pantelimon” din Lacu Sărat, situat în apropierea municipiului Brăila, se desfăşoară ce-a de-a doua sesiune de lucru a Subcomisiei pentru muzica psaltică şi liniară, afiliată Comisiei teologice, liturgice şi didactice a Sfântului Sinod.
La întrunire participă ierarhii membri ai acestui for: Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos – în calitate de preşedinte al subcomisiei şi gazdă a întrunirii, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, Preasfinţitul Episcop Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Romanului şi Bacăului, precum şi profesori de muzică bisericească, psaltică şi liniară, de la instituţiile de învăţământ teologic universitar, de la seminariile teologice liceale din întreaga ţară, cercetători de la diferite instituţii de profil care au legătură cu domeniul muzicii bisericeşti ortodoxe.
Scopul întrunirii îl reprezintă stabilirea cadrului, tematicii şi metodei de lucru în vederea elaborării Dicţionarului de muzică bisericească, aşa cum s-a aprobat prin hotărârea nr. 7131 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 29 octombrie 2009.
Prin Dicţionarul de muzică bisericească se doreşte a se valorifica tezaurul muzical bizantin şi, mai ales, trăsăturile specifice ale cântării bizantine din Biserica Ortodoxă Română. Vor fi conturate şi evidenţiate principalele etape ale evoluţiei şi dezvoltării muzicii bizantine în întreaga Ortodoxie şi în special în spaţiul ortodox românesc, rolul şcolilor de muzică bisericească de-a lungul timpului în viaţa ortodoxiei româneşti, operele cele mai semnificative în domeniu, precum şi autorii acestora.
Acest volum se va constitui într-un util instrument de lucru pentru specialişti, preoţi, profesori de muzică şi toţi cei care doresc să aprofundeze rolul muzicii bisericeşti în cultul şi viaţa spirituală a Bisericii, dar şi în cultura şi spiritualitatea românească şi universală.
Parohul Bisericii din satul „Satino-Russkoe” din apropierea Moscovei, Prot. Aleksandr Filippov a fost ucis cu o împuşcătură în inimă în seara zilei de marţi, 22 decembrie 2009.
„Părintele Aleksandr a fost omorât pentru că a făcut observaţie unor indivizi ce folseau scara blocului drept toaleta” – a spus preoteasa Elena, soţia acestuia.
Parohul Bisericii din satul „Satino-Russkoe” din apropierea Moscovei, Prot. Aleksandr Filippov a fost ucis cu o împuşcătură în inimă în seara zilei de marţi, 22 decembrie 2009.
„Părintele Aleksandr a fost omorât pentru că a făcut observaţie unor indivizi ce folseau scara blocului drept toaleta” – a spus preoteasa Elena, soţia acestuia.
Alte doua biserici din Malaysia au fost tinte ale unor atacuri ca urmare a unei decizii judecatoresti care le permite non-musulmanilor sa utilizeze cuvantul “Allah” pentru a-l desemna pe Dumnezeu, scrie CNN preluat de Hotnews. Iata ca in pofida blocajului mediatic si placiditatii opiniei publice occidentale, o tema izbucneste regulat in prim-planul dezbaterii publice. Exista in acest moment in lume sute de milioane de oameni asupra carora planeaza continuu abuzul sau violenta, pentru simplul fapt ca au o anumita credinta religioasa: mai precis, pentru ca sunt crestini.
Altfel spus, crestinii reprezinta grupul cel mai persecutat din lume. Supusi discriminarii legalizate, violentei, inchisorii, deportarii si convertirii fortate, soarta acestor oameni ramane un secret bine ferit de atentia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagina niciodata. Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritatile par insa altele. In ultimele sase luni s-a scris mai mult despre soarta ursilor polari decat despre soarta acestor semeni.
La varful piramidei, in marile trusturi media occidentale, unde se da tonul si acolo unde se afla principala sursa a acestui blocaj informational, tema este considerata ca prea incorecta politic si prea subversiva pentru noua ideologie a stangii liberale promovata de aceste institutii.
In lumina acestei ideologii, tot mai influenta in redactiile si studiourile de pe toate meridianele, crestinii sunt, alaturi de evrei, agresorii si exploatatorii acestei lumi. Prin definitie, nu pot fi victime. Iar daca realitatea contrazice dogma, cu atat mai rau pentru realitate!
La baza piramidei, jurnalistii din organizatiile nationale si locale defileaza mesmerizati dupa ritmul impus la varf. Superficialitatea, lipsa oricaror principii in afara asimilarii instinctive a unor vagi ecouri ale stangismului liberal, la care se adauga pura si simpla lipsa de profesionalism, conduc toate in aceeasi directie.
Si totusi, evidenta pare sa fie covarsitoare: traim o epoca de mari persecutii anticrestine. Iar acestea se intampla, paradoxal, cu tacerea complice a mass-media occidentale si sub ochii popoarelor crestine, abulice in fata agresivitatii purtatorilor altor credinte si resemnate in fata edictelor liberalismului corect politic.
Faptele brute si stupefiante
Situatia este atat de frapanta, incat, pentru a nu parea de domeniul fabulatiei, orice discutie trebuie sa inceapa lasand pur si simplu faptele sa vorbeasca, urmandu-l pe Anthony Browne, unul dintre putinii jurnalisti din marile trusturi de presa interesat de chestiunea persecutiilor crestine si care, mai mult, ateist declarat fiind, nu poate fi acuzat de partinire. Preoti crestini decapitati in India. Politia egipteana aresteaza si tortureaza in Cairo convertitii de la islamism. Atacuri asupra bisericilor in Pakistan. In Coreea de Nord, preotii risca in orice clipa condamnarea la moarte. Si acestea sunt doar o mostra.
Cei preocupati de eradicarea discriminarii, scrie Browne, pot usor gasi in Malaysia singura politica de actiune afirmativa in care o majoritate este privilegiata in fata unei minoritati. Este vorba de majoritatea mahomedana, ce are asigurat accesul privilegiat la slujbe, case si la educatie. In Pakistan, peste 5 milioane de crestini traiesc ca paria, aspirand la cariere cum ar fi curatatul toaletelor. Tot acolo, potrivit legislatiei, un mahomedan poate sa depuna marturie in justitie impotriva unui crestin; invers, nu.
In Indonezia, peste 10 mii de crestini au fost omorati in ultimii ani de catre musulmani in campanii de islamizare. In Egipt, coptilor le este interzis prin lege accesul la functia de sef al statului, accesul la universitatea de elita a tarii si sunt impiedicati in mod legal sa patrunda in randurile politiei si armatei. De facto, le este interzisa orice functie politica sau economica mai inalta.
Pentru a-si repara o biserica, coptii trebuie sa ceara aprobare de la presedintele tarii. Televiziunea publica promoveaza deschis propaganda anticopta, fara a da drept la replica acestora. Convertirea la crestinism este interzisa prin lege, iar tinerele crestine si chiar sotiile de preoti sunt rapite si convertite cu forta la Islam. In Nigeria, 12 regiuni au introdus sharia, obligandu-i pe crestini sa se conformeze ei. In aceeasi tara, mii de crestini au fost asasinati in ultimii ani si numarul violentelor anticrestine este in crestere.
Persecutia crestinilor nu este insa un monopol al campionilor musulmani. In Sri Lanka buddhista bisericile vandalizate si inchise in ultimii ani se numara cu sutele. In India, nationalistii hindu au incitat sute de atacuri impotriva comunitatii crestine care, trebuie amintit, se afla acolo inca de la anul 100 d.H. Statul indian are programe de actiune afirmativa pentru castele inferioare si saracii hindu si buddhisti, dar nu si pentru cei crestini. In China, sute de case de rugaciune au fost inchise de autoritati si zeci, poate sute de preoti au fost trimisi in inchisori. In Coreea de Nord, crestinii nu numai ca sunt inchisi, dar sunt folositi drept cobai in experimentele cu arme biologice.
Dublul standard Occidental
Situatia crestinilor nu este dificila numai in China, Nigeria sau Egipt. Chiar si in asa-zisul Occident crestin, crestinismul este in defensiva, fiind continuu obiectul ridiculizarilor, “demitizarilor” si subminarii institutionalizate prin mass-media si in cultura populara promovata de aceasta. Dublul standard si ipocrizia troneaza. Nenumaratii occidentali afluenti ce-si gasesc o identitate si un sens vietii dedicandu-se unor cauze precum “apararea drepturilor omului” sau “salvarea mediului” par sa accepte in mod senin ideea ca discriminarea, lipsa de respect si violenta verbala sunt acceptabile, atat timp cat este vorba despre crestini si credintele lor.
Imaginile sfinte ale crestinilor pot fi batjocorite – aceasta se numeste “arta” si “libertate de expresie”. Ale musulmanilor, nu – aceasta se numeste “respect multicultural” si “acceptarea diversitatii”. Discriminarea este rea. Exceptand atunci cand cei discriminati sunt albi crestini. Atunci se numeste “actiune afirmativa” si este laudabila. Daca lucrurile suna caricatural, este pentru ca probabil asa si sunt, inainte de a depasi pragul in care devin tragice.
Fetele ipocriziei
Elocventa faptelor brute este incontestabila. In lume sunt, conform estimarilor Centrului pentru Libertate Religioasa, “peste 200 de milioane de crestini aflati sub amenintarea violentei din cauza credintei lor” si “aproximativ 350 de milioane care sunt discriminati in mod legal in ceea ce priveste accesul la locuri de munca, locuinte si conditii de viata”. Dupa cum concluzioneaza Alianta Evanghelica Mondiala intr-un raport inaintat mai demult Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: “crestinii sunt cel mai mare grup din lume caruia ii sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credintei”.
Problema nu este absenta datelor privind aceste incalcari ale unor drepturi elementare, ci ca dramatica realitate reflectata de ele nu are un ecou semnificativ nici macar in tarile crestine. Si aici, de obicei discutiile pe aceasta tema revin la problema ipocriziei, implicite in toata aceasta ciudata situatie.
Occidentalii sunt partasii unui consens tacit: toata lumea stie ca, daca undeva in lume crestinii s-ar deda unor acte de agresiune sau discriminare mult mai putin grave decat cele indreptate impotriva lor, toate canalele de stiri ar vui. CNN, BBC si celelalte avanposturi ale propagandei stangii liberale ar recircula stirea non-stop, iar New York Times si The Guardian ar editorializa frenetic. Toata lumea pare sa stie aceasta si cu totii par sa o accepte ca un dat. Unii neutru, altii resemnat.
In ultima instanta, pana si cei ce inteleg si sunt revoltati de situatie par sa spuna: ce altceva am putea face? Pana la urma este o lume in care BBC, organizatie creata si finantata de o tara crestina, cultiva ridiculizarea Bibliei si interzice orice referire ireverentioasa la Coran. O lume in care istoria recenta este rescrisa sub ochii nostri ca o “mare naratiune” a exploatarii imperialiste, avandu-i in rolurile principale negative pe evrei (“neconservatorii”) si crestini (“fundamentalistii”). O lume in care obsesia elitelor de stanga occidentale sunt inchisorile CIA din Romania, si nu faptul ca soldatii romani le apara in Irak si Afganistan libertatea si confortul de care se bucura in mod parazitar.
Responsabilitati si intrebari
A incerca un raspuns la intrebarea “cum s-a ajuns aici?” cere o discutie separata. Cert este ca influenta masiva pe care stanga liberala o are in mass-media joaca un rol decisiv. A arunca insa toata responsabilitatea in bratele marilor trusturi media occidentale si a elitelor academice si politice de stanga este usor. Dar, in acelasi timp, si incorect. O parte la fel de mare de responsabilitate se datoreaza crestinilor insisi.
Modul in care accepta actuala situatie, felul in care gasesc pretexte pentru a se uita in alta parte, elocventele sterile si afundarea in varii forme de escapisme si “chemari sociale” ecumenice, lasandu-si coreligionarii singuri in fata persecutiilor si martiriului sunt prea vizibile ca sa scape neobservate. Si toate sunt cu atat mai stupefiante, cu cat nici macar scuza neputintei nu poate fi invocata. Datorita inteligentei, credintei si fortei inaintasilor lor, popoarele civilizatiei iudeo-crestine occidentale sunt mostenitoarele unor resurse care fac din ele azi superputerile militare, politice si economice ale veacului.
Iata de ce, pentru cei ce, desi au o relatie indeobste neutra cu religia instituita, nu pot ramane indiferenti la nedreptatile si agresiunile anticrestine, atitudinea crestinilor practicanti din Occident ramane un mister: Cum poate fi explicata pasivitatea lor? Cat din aceasta se datoreaza unui masochism intrinsec crestinismului? Este crestinismul socialmente predestinat persecutiei? Este dorinta crestinilor de a se identifica cu patimile lui Hristos un motiv al atitudinii relaxate fata de actele de martiriu? Dar aceasta poate explica in cel mai bun caz motivatiile martirilor, dar nu si resemnarea si indolenta potentialilor martori.
Sunt crestinii aflati la adapost in SUA si Europa impacati cu soarta coreligionarilor lor din China, Egipt sau Nigeria? Nu le pasa? Ce le spune credinta lor? Ce se petrece in mintile lor? Ce gandesc publicistii autodeclarati crestini care, altfel, peste tot in lume, insista sa fie o prezenta atat de vocala in dezbaterile privind teme culturale si politice de interes secular si secundar? Sunt intrebari al caror raspuns nu-l pot da cei care, oarecum excentrici acestei comunitati de har si credinta, asista intrigati la o situatie a carei complexitate paradoxala o face greu de inteles si a carei nedreptate profunda o face imposibil de acceptat.
Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil de pandemia gripală, fără consimţământul explicit al părinţilor. “Se va face o informare, prin avizier: «Mâine se va face vaccinarea. Părinţii care nu sunt de acord cu vaccinarea sunt rugaţi să-şi exprime dezacordul». Dacă nu va exista acest dezacord, vaccinarea se va face automat”, a declarat, pentru Gândul, profesorul Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Campania de vaccinare a celor aproximativ 200.000 de copii cu vârste între 6 şi 15 ani (inclusiv) va începe la sfârşitul lunii, când autorităţile spun că se vor finaliza testele necesare. 200 de copii au fost folosiţi drept “cobai”, cu acordul părinţilor, pentru a se determina eficacitatea vaccinului şi efectele secundare. Vaccinul produs de Institutul Cantacuzino este testat de o firmă specializată, a cărei identitate nu este dezvăluită de autorităţi, deşi a fost stabilită în urma unei licitaţii publice şi este plătită din bani publici. Firma respectivă s-a ocupat de găsirea copiilor pentru teste, aceasta fiind şi principala problemă cu care s-au confruntat cei de la Institutul Cantacuzino în procesul de acreditare a vaccinului şi motivul pentru care campania de vaccinare la copii a fost amânată, deşi aceştia sunt încadraţi în prima categorie de risc.
Medicii de familie care nu participă la campania de imunizare vor fi sancţionaţi
Campania de vaccinare la adulţii din România a început la sfârşitul lunii noiembrie, pe fondul creşterii corului de critici internaţionale împotriva campaniilor de vaccinare naţionale. În Canada, campania de vaccinare chiar s-a suspendat din cauza efectelor adverse puternice (care au provocat chiar decese) ale vaccinului Pandemrix, produs de consorţiul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline, de la care a intenţionat şi Guvernul României să achiziţioneze 500.000 de doze de vaccin, pentru imunizarea minorilor.
Astfel, deşi s-au distribuit rapid peste 1,3 milioane de doze de vaccin românesc, alte aproape 9 milioane fiind programate să fie fabricate şi distribuite în primul trimestru al acestui an, numărul celor care s-au vaccinat a fost foarte redus, în cursul lunii decembrie. Chiar şi o bună parte dintre cadrele medicale din spitale au refuzat să se vaccineze. Mai mult, unii medici de familie au refuzat să participe la campania de vaccinare sau le-au cerut pacienţilor semnarea de acorduri de vaccinare, prin care aceştia îşi asumă eventualele efecte secundare ale vaccinării. Ministerul Sănătăţii ameninţă acum cu sancţionarea medicilor care îşi vor menţine poziţia ostilă faţă de vaccinare, fără a preciza despre ce sancţiuni poate fi vorba.
Una peste alta, până la începutul lunii ianuarie se vaccinaseră cu Cantgrip circa 210.000 de români, dar autorităţile au anunţat că cererea de vaccin a crescut, brusc, de cel puţin 10 ori, multe direcţii sanitare rămânând fără rezerve de vaccin. Apogeul vaccinării s-a consumat imediat după anunţul decesului actorului Toni Tecuceanu (Prima TV), nu mai puţin de 13.189 de persoane fiind vaccinate, doar în Capitală, în zilele de 9 şi 10 ianuarie.
Asociaţia “Rost” organizează, în parteneriat cu Muzeul Mixt Tecuci, expoziţia foto-documentară Pe drumul Învierii, referitoare la martiriul pentru Hristos în temniţele comuniste a şase personalităţi exemplare ale Bisericii Ortodoxe Române: părintele Arsenie Boca, părintele Arsenie Papacioc, părintele Daniil – Sandu Tudor, părintele Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu. Expoziţia conţine documente in arhivele Securitatii, dar şi din arhivele familiilor celor evocaţi şi fotografii inedite.
Deschiderea expoziţiei va avea loc miercuri, 13 ianuarie a.c., ora 12.00, la Galeriile de Artă “Gheorghe Petraşcu” din Tecuci, unde va putea fi vizitată timp de două săptămîni.
Tsar (Tarul), un film de exceptie regizat de Pavel Lungin, autorul “Ostrovului”, despre viata Sfantul Mitropolitul Filip, canonizat de către Biserica Ortodoxa Rusa, singurul care a avut curajul sa se ridice împotriva nelegiuirilor făcute de tarul Ivan cel Groaznic, o figura bizara si terifianta a istoriei. Pentru aceasta a platit cu ani grei de inchisoare si in final moare ca martir.
O recenzie interesanta semnata Calin Dragan gasiti aici si viata Sfântului Mitropolit Filip o puteti citi pe Fântâna.
Dupa ce secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel declara, in preajma Craciunului, ca “turbeaza” din cauza esecului campaniei de vaccinare impotriva gripei porcine, moartea pusa pe seama gripei porcine a unui actor cunoscut (fara a se arata ca de fapt nu gripa – sezoniera sau “noua”, nu vom sti niciodata -, ci problemele grave pulmonare si de obezitate au condus la acest deznodamant nefericit) a fost exploatata – previzibil – pentru a declansa un nou val de psihoza mediatica care, practic, a relansat in forta campania de vaccinare, aflata in situatie de esec cvasitotal pana in acel moment. Trebuia neaparat inventat un mort celebru de “gripa porcina”, fiindca altfel lumea nu era deloc speriata… Probabil vom afla numai la Judecata de Apoi de ce a murit, IN REALITATE, Toni Tecuceanu (Domnul sa il pomeneasca si sa il ierte!). Desi acum media face caz de moartea “tanarului sanatos”, insusi Streinu-Cercel recunostea faptul ca Toni Tecuceanu suferise o complicatie grava (”boala plamanului alb”) si avea obezitate. Este jalnic cum domnii in gulere albe speculeaza orice tragedie pentru a isi bifa cota de vaccinuri administrate populatiei.
Ceea ce socheaza in luarile de pozitie si in actiunile lui Adrian Streinu-Cercel este agresivitatea “turbata” (pentru a il cita chiar pe el) cu care se arunca, dovedind certe apucaturi dictatoriale, sa santajeze si sa pedepseasca pe cei care refuza vaccinul, oameni de rand sau, mai nou, medici. In ceea ce ii priveste pe medicii de familie, sercetarul de stat nu se sfieste chiar sa ii ameninte cu pierderea contractului cu CAS (un lucru foarte grav, practic medicul e exclus din sistem astfel) in cazul in care refuza vaccinarea. O intrebare simpla se impune: cat de legale sunt aceste declaratii si actiuni ale lui Streinu-Cercel? Cat de legal este sa penalizezi cetatenii pentru refuzul de a se vaccina si cat de legal este sa fortezi medicii, sub amenintarea excluderii din sistemul de asigurari, sa se vaccineze?!
Iar cosmarul abia pare ca incepe. Isteria mediatica a repornit cu toate motoarele turate la maxim, lipsind doar (si nu e inca timpul pierdut) linsajul declansat asupra celor care refuza vaccinul sau asupra celor care contesta “pandemia” gripei porcine si eficacitatea vaccinurilor experimentale. De altfel, daca ar fi dupa Streinu-Cercel (o spune direct!), presa ar trebui sa cenzureze toate stirile negative legate de vaccinul anti-gripal!
campfema_deesAceasta agresivitatea dezlantuita si incapatanarea cu care se urmareste impunerea vaccinarii populatiei romanesti este extrem de dubioasa. In conditiile in care, OFICIAL, mortalitatea gripei porcine este mai scazuta decat cea a gripei normale, isteria mediatica, presiunile santajiste exercitate asupra oamenilor si medicilor, capata aspecte dintre cele mai sinistre. De ce? De ce cand oamenii au murit de gripa obisnuita nimeni nu a fost amenintat ca isi va plati singur tratamentul de gripa daca nu se vaccineaza, asa cum se intampla acum, cu gripa porcina? De ce niciun medic nu a fost amenintat ca e exclus din sistem daca refuza vaccinul antigripal obisnuit, asa cum se intampla acum? De ce mortalitatea gripei sezoniere nu deranjeaza, dar cea a gripei porcine, mai mica, scoate din minti?
Ca de obicei, presa (excluzand exceptiile!) este orbita de vocea autoritatii sau, pur si simplu, asa cum dezvaluia mai de mult Vania Tudorei, platita. Iar pe criza asta in care in mass-media s-a declansat o adevarata avalansa de concedieri si in contextul maximei presiuni puse pe jurnalisti din toat directiile, nici nu trebuie sa ne asteptam la altceva. Iar de acum inainte, strategia de a “infometa” si a arata “biciul” pentru a subjuga este si va fi prima optiune in orice domeniu, acolo unde managementul se traduce prin cinism maxim, dus pana la cea mai dezumaniza(n)ta si satanica lipsa de scrupule.
Nimeni nu pune la indoiala dixit-urile secretarului de stat, desi exista atatea voci autorizate (numai ultima dintre ele care a strapuns cu greu blocada mediatica fiind cea a dr. Petru Calistru) si atatea semnale de alarma cu privire la faptul ca “pandemia” gripei porcine este o afacere a “laboratoarelor” industriilor farmaceutice. Cel mai recent dintre aceste semnale de alarma este tras tocmai la nivelul Consiliului Europei – un parlamentar epidemiolog acuza interesele “big pharma” si cere ancheta asupra legaturilor dintre OMS si aceste grupuri, banuite ca au planuit declararea “pandemiei” porcine…
Troparul Cuviosului Antipa de la Calapodesti, glasul al 5-lea:
Peste pamant arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfantul Munte in Athosul de la miazanoapte, Valaam. O, Sfinte Parinte Antipa, mult laudatule, asemenea mult minunatilor batrani ai Moldovei te-ai facut; si acum, locuind in slava cerescului Valaam, roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa ne povatuiasca pe calea ingereasca.
Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roduri duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de el însuşi egumenului Pimen de la mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.
S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elizaveta. A învăţat carte la şcoala satului, încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei. Dar pe când avea 20 de ani „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”, cum scria biograful său. Drept aceea, şi-a părăsit familia îndreptânduse spre mănăstirea Neamţ, dar stareţul de aici nu l-a primit. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-1 făcuse în copilăria sa. Stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”.
S-a aşezat la schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări de neam român, locul fiind cunoscut de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti care se ducea aici. în acest schit s-a întărit sufleteşte, prin ascultările la care a fost rânduit, ca şi prin sfaturile pe care le primea cu dragoste şi smerenie de la părinţii cu învăţătură şi viaţă îmbunătăţită. Vreo patru ani a trăit în mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte, mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803 1842). Acum a primit „schima cea mare” a călugăriei — care cere post aspru, rugăciune şi slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot acum a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o. Î n anul 1860, cuviosul schimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova. Tocmai atunci, doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni care trăiau la Athos, Nifon şi Nectarie, începuseră zidirea schitului românesc Prodromu care va fi terminat şi sfinţit în 1863. Antipa a fost rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, pentru terminarea lucrărilor de zidire.
A stat la un metoc din Iaşi alunei mănăstiri din Sfântul Munte. Numele său ajunge să fie cunoscut şi aici, încât era căutat de mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire cu adevărat creştină. Se îndreaptă apoi spre pravoslavnica Rusie, tot în vederea strângerii de ajutoare pentru schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev pentru a se închina moaştelor cuvioşilor părinţi din lavra Pecerska, după care s-a îndreptat spre Moscova şi în cele din urmă spre Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi. Chiar din primul an al venirii sale în Rusia, a vizitat mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care l-a impresionat în chip deosebit. Drept aceea, după ce a trimis ajutoarele la schitul Prodromu, în noiembrie 1865 s-a aşezat pentru totdeauna la mănăstirea Valaam, şi anume într-o chilie de la schitul cu hramul Tuturor Sfinţilor. Aici şi-a continuat nevoinţele duhovniceşti, căutând să fie folositor obştei care îl înfiase. De altfel, în această mănăstire erau cunoscute tradiţiile paisiene, căci unii dintre monahii de pe vremuri fuseseră ucenici ai marelui stareţ de la Neamţ. Datorită vieţii sale alese a ajuns să fie cunoscut în părţile de nord ale Rusiei, încât era căutat de mulţi călugări şi credincioşi, pentru slujbe şi cuvânt de învăţătură. S-au format, sub îndrumarea lui, mai mulţi ucenici care l-au urmat în cele duhovniceşti. După 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, cuviosul Antipa ieroschimonahul şi-a plătit obşteasca datorie, departe de ţara sa, dar mereu cu gândul la ea. A fost înmormântat în gropniţa mănăstirii Valaam.
Pentru că era cunoscut şi cinstit de toţi pentru cinstea sa, unul din ucenicii săi, ieromonahul Pimen, i-a scris viaţa care s-a tipărit în anul următor la Petersburg, în ruseşte, sub titlul: Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa. Cartea s-a răspândit repede, încât în 1893 a apărut din nou, tot la Petersburg. Faima lui de „sfânt” s-a menţinut atât în Rusia, cât şi la muntele Athos, fie prin aceia care l-au cunoscut în timpul vieţii, fie prin cartea pomenită aici. Aşa se face că în 1906, deci la 24 de ani de la mutarea lui către Domnul, monahii ruşi de la mănăstirea Sfântul Pantelimon sau Rusicon, din Sfântul Munte Athos, l-au trecut în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10, care s-a tipărit atunci în limba slavă. Era deci vorba de o trecere în rândul sfinţilor fără un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei. La noi în ţară, numele schimonahului Antipa a fost mai puţin cunoscut, de vreme ce el şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în afara hotarelor ei. Dar este o mândrie pentru noi că el a fost iubit şi preţuit de monahii ruşi, care l-au trecut în sinaxar ca „sfânt cuvios”, fiind singurul călugăr român atonit care s-a învrednicit de o asemenea cinstire. Faptul acesta constituie un temei şi pentru noi de a-l introduce în calendarele noastre în ziua chemării sale la Domnul, adică la 10 ianuarie şi de a-l cinsti ca pe un „vas ales” al lui Hristos şi a-i cere să se roage pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
MIRCEA PĂCURARIU. Sfinţi daco-români şi români, Editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iasi, 1994.
Islamizarea Europei, observata prima oara la nivel oficial. Arhiepiscopul catolic de Praga avertizează
Cardinalul Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Praga şi Primat al Boemiei, a avertizat împotriva islamizarii Europei, un continent care îşi “neagă” rădăcinile sale creştine – într-un interviu publicat marţi pe site-ul său.
“Dacă creştinii nu se vor trezi, s-ar putea să se producă o islamizare a vieţii“, a spus Cardinalul Vlk, în vârstă de 77 de ani. “În cazul în care relaţia Europei cu rădăcinile sale proprii nu se schimbă, Europa se va islamiza”, insistă acesta.
“Cum viaţa europenilor este în mod constant lipsită de conţinut creştin, vidul care se creează va fi umplut de musulmani extrem de rapid” spune arhiepiscopul. Conform acestuia, “Europa a renunţat la rădăcinile sale creştine”, care puteau – apreciază el – să îi confere vechiului continent o forţă “importantă şi curaj în faţa pericolului de a fi cucerit de musulmani”.
În acest interviu, acesta a mai afirmat de asemenea că “Islamul nu a cucerit Europa prin intermediul luptei armate în Evul Mediu târziu şi începutul timpurilor moderne”, dar că “lupta are loc acum prin intermediul armelor spirituale”, pe care “Europa nu le mai deţine”.
Persecutat sub fostul regim comunist dispărut în 1989, Miloslav Vlk a fost numit Arhiepiscop de Praga de către Papa Ioan Paul al II-lea în 1991.
În 2007, acesta a anunţat intenţia sa de pensionare. Conform dreptului canonic, toţi episcopii catolici trebuie să prezinte demisiile lor Papei atunci când ajung la vârsta de 75 de ani. Papa decide dacă să accepte plecarea lor.
Numele succesorului lui Miloslav Vlk va fi anunţat în această săptămână de Vatican, potrivit informaţiilor din presa Pragăi.
Treizeci şi şapte de preoţi, credincioşi şi misionari – aproape dublu faţă de anul precedent, record în ultimii zece ani – au fost ucişi în întreaga lume, a declarat joi pe site-ul său Agenţia de informaţii a Vaticanului, Fides.
Potrivit unui raport întocmit de Fides, 30 preoţi, 2 credincioşi, 2 seminarişti şi 3 voluntari au “murit în mod violent”, în 2009.
În ceea ce priveşte distribuţia geografică a crimelor, raportul Fides intitulat “Lista agenţilor pastorali, a preoţilor, credincioşilor şi laicilor ucişi în cursul anului 2009”, a înregistrat 23 de victime în America Latină şi de Nord, 11 în Africa, 2 în Asia şi 1 în Europa.
În ultimul deceniu, 261 “de agenţi pastorali”, au fost ucişi în întreaga lume, printre care 190 de preoţi şi 4 episcopi.
Ministrul pakistanez pentru minorităţi Shahbaz Bhatti, a declarat că tulburările au început joi, când un grup de extremişti aparţinând unei grupări interzise i-au atacat pe creştini acuzându-i că au pângărit pagini din cartea sfântă a Islamului, Coranul.
El a menţionat că nu sunt adevărate afirmaţiile privind deteriorarea Coranului şi că a cerut personal, vineri, poliţiei din Gojra să-i apere pe creştini.
În ciocniri au fost răniţi şi doi ofiţeri de poliţie. În schimburile de focuri dintre cele două grupuri confesionale au fost rănite alte cel puţin cinci persoane.
Imaginile televizate de la locul faptelor au arătat case arzând şi străzi presărate cu sfărâmături şi mobilă arsă. Media locale au transmis de asemenea că au izbucnit confruntări armate între comunităţile creştine şi musulmane din regiune.
Într-un alt caz raportat, câteva sute de musulmani din mai multe sate s-au adunat sâmbătă dimineaţă şi au mărşăluit către casele creştinilor din satul Azafi Abadi, aflat la 160 de km de capitala Punjabului, Lahore.
Parohul Bisericii din satul „Satino-Russkoe” din apropierea Moscovei, Prot. Aleksandr Filippov a fost ucis cu o împuşcătură în inimă în seara zilei de marţi, 22 decembrie 2009.
Campania de vaccinare la adulţii din România a început la sfârşitul lunii noiembrie, pe fondul creşterii corului de critici internaţionale împotriva campaniilor de vaccinare naţionale. În Canada, campania de vaccinare chiar s-a suspendat din cauza efectelor adverse puternice (care au provocat chiar decese) ale vaccinului Pandemrix, produs de consorţiul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline, de la care a intenţionat şi Guvernul României să achiziţioneze 500.000 de doze de vaccin, pentru imunizarea minorilor.
Asociaţia “Rost” organizează, în parteneriat cu Muzeul Mixt Tecuci, expoziţia foto-documentară Pe drumul Învierii, referitoare la martiriul pentru Hristos în temniţele comuniste a şase personalităţi exemplare ale Bisericii Ortodoxe Române: părintele Arsenie Boca, părintele Arsenie Papacioc, părintele Daniil – Sandu Tudor, părintele Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu. Expoziţia conţine documente in arhivele Securitatii, dar şi din arhivele familiilor celor evocaţi şi fotografii inedite.
S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elizaveta. A învăţat carte la şcoala satului, încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei. Dar pe când avea 20 de ani „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”, cum scria biograful său. Drept aceea, şi-a părăsit familia îndreptânduse spre mănăstirea Neamţ, dar stareţul de aici nu l-a primit. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-1 făcuse în copilăria sa. Stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”.
Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul - Paraclisul Sfântului Nectarie
