Iubiti credinciosi,

Daca in prima duminica a Sfantului si Marelui Post, Biserica sarbatoreste biruinta Ortodoxiei prin afirmarea cultului sfintelor icoane, cea de-a doua duminica, numita a Sfantului Grigorie Palama, este marcata cea de-a doua biruinta a Ortodoxiei, prin invatatura despre harul dumnezeiesc necreat si vederea luminii dumnezeiesti.

Aceasta biruinta se leaga de numele Sfantului Grigorie Palama, desi nu el este autorul acestei invataturi. Ea apartine Bisericii lui Dumnezeu si este revelata in Sfanta Scriptura, transmisa de Sfintii Parinti, pastrata vie in dogma si traditia de rugaciune a Bisericii. Sfantul Grigorie Palama este cel care a reafirmat aceasta invatatura atunci cand rationalismul parea sa se transforme intr-o noua erezie.

Pe invatatura despre lumina dumnezeiasca se bazeaza practica rugaciu­nii inimii sau chemarii numelui lui Iisus Hristos, cunoscuta atat monahilor, cat si celorlalti credinciosi ai Bisericii Ortodoxe. In vremea noastra, in spe­cial tinerii Bisericii si-au indreptat atentia spre cunoasterea si aplicarea aces­tei invataturi a Bisericii, prin care cele pamantesti se curatesc si se armo­nizeaza cu cele ceresti.

Randuirea acestor sarbatori la inceputul Sfantului si Marelui Post dez­valuie o legatura profunda care exista intre ele, dar si o anumita semnificatie a postului. Dupa cum stim, temeiul zugravirii icoanelor este intruparea Fiului lui Dumnezeu, prin care Cel Nevazut se face vazut luand chip de rob, iar credinta in vederea luminii dumnezeiesti se intemeiaza pe faptul minunat al schimbarii la fata a Domnului. Fiul lui Dumnezeu S-a smerit luand chipul omului, “chip de rob” cum spune Epistola catre Filipeni (2, 7). Dar El le-a aratat ucenicilor Sai slava Sa dumnezeiasca, pe cat le era lor cu putinta a primi. Pe muntele Schimbarii la Fata ucenicii au contemplat cu ochi trupesti, dar induhovniciti, slava lui Dumnezeu.

Intreaga lucrare dumnezeiasca a venirii si petrecerii lui Iisus Hristos in lume are in vedere apropierea omului de Dumnezeu. El se pogoara intr-atat incat se face asemenea omului, pentru a-l castiga pe om la asemanarea cu El, asa cum spune Acatistul Bunei Vestiri, Condacul 10: “cu asemanarea chemand pe cel asemenea”.

Trebuie sa intelegem, deci, intruparea si Schimbarea la Fata a Domnului Iisus Hristos in perspectiva implinirii acestui plan dumnezeiesc. Sensul comun care se descopera in aceste doua momente este acela ca nu numai sufletul participa la cunoasterea lui Dumnezeu si se impartaseste de El, ci si trupul omului. Prin intruparea lui Hristos, trupul omenesc devine trupul lui Dumnezeu si aceluiasi trup i se dezvaluie slava dumnezeiasca.

De ce sunt aceste sarbatori asezate la inceputul Postului Mare? Am inteles Duminica Ortodoxiei, a sarbatorii sfintelor icoane, ca pe o revarsare de lumina in viata noastra, aratandu-ne ca postul curatitor pentru suflet si trup este calea noastra de transfigurare, pentru a ne imbraca in lumina in­vierii, in vesmant de slava, asemenea sfintilor din icoane. Duminica Sfan­tului Grigorie Palama ne descopera din nou ca postul inseamna iluminare.

In disputele cu umanistii, care nu credeau decat intr-o cunoastere ratio­nala a iui Dumnezeu, Sfantul Grigorie Palama marturiseste ca viata in Dum­nezeu nu este cu putinta daca omul nu se curateste prin implinirea poruncilor si prin asceza. Cunostinta dobandita pe cale rationala nu este curatitoare de patimi, de aceea Sfantul Grigorie Palama a marturisit, urmand invataturii Sfintilor Parinti, ca vederea duhovniceasca incepe prin curatirea vietii. Daca Dumnezeu S-a aratat trupului si sufletului pentru ca acestea, unite, sa-L poata cunoaste, inseamna ca si trupul si sufletul trebuie sa se curateasca impreuna de toate intinaciunile, pentru a-L vedea cu adevarat pe Dumnezeu si nu inchipuiri nascute din patimi si din ratacirea mintii.

Asa cum explica un parinte contemporan, in timpul primelor doua sap­tamani ale Postului Mare viata ascetica apare drept “o adevarata marturisire dogmatica”, pentru ca, postind, marturisim credinta in intruparea si schim­barea la fata a Domnului, prin care Hristos a indumnezeit trupul omenesc si l-a facut partas slavei Sale.

Dupa cum am mai spus, primele doua duminici din Postul cel Mare sunt sarbatorile biruintei Ortodoxiei: prima impotriva iconoclasmului, a doua impotriva umanismului filosofic, iar noi trebuie sa le serbam de fiecare data cu toata bucuria si maretia care se cuvin unor astfel de biruinte. Ele sunt momente de mare triumf, dar nu lasa loc de triumfalism, pentru ca dreapta credinta nu este meritul nostru, ci darul nepretuit al lui Dumnezeu. Cu putearea Lui credinta a rasturnat si a biruit cugetarea lumeasca. Sarbatorile acestei biruinte contin pentru noi o porunca mantuitoare: cugetarea noastra lumeasca trebuie biruita de credinta adevarata si curata in Dumnezeu. Postul este, mai mult decat orice alta perioada, prilejul pentru o astfel de biruinta.

L-am sarbatorit ieri pe Sfantul Cuvios Ioan Scararul sau Sinaitul, cum mai este cunoscut, cel caruia, ca si Sfantului Grigorie Palama si Sfintei Maria Egipteanca, Biserica i-a dedicat si o duminica din Sfantul si Marele Post. Acest parinte a exprimat prin simbolul a treizeci de trepte urcusul spre desavarsire, prin biruirea patimilor si dobandirea virtutilor. Aceasta scara, alcatuita dupa simbolul anilor Mantuitorului, inchipuie cresterea si maturi­zarea duhovniceasca a credinciosului, pregatirea lui pentru imparatia ceru­rilor, pentru intalnirea fata catre fata cu Hristos.

Desavarsirea inseamna pentru orice crestin implinirea credintei lui in Dumnezeu. Hristos ne-a poruncit: “Fiti desavarsiti, precum si Tatal vostru desavarsit este!”. Sa nu ni se para desavarsirea o tinta imposibil de atins, nici sa nu o confundam cu implinirea seaca a unui numar de precepte. Atat Scara Sfantului Cuvios Ioan Sinaitul, cat si invatatura Sfantului Grigorie Palama, ca de altfel intreaga invatatura a Scripturii, a Sfintilor Parinti si vietile sfintilor marturisesc faptul ca desavarsirea este lucrarea lui Hristos in cei care L-au primit prin credinta curata. Hristos este cel Care desavarseste in om chipul dumnezeiesc, in masura in care si omul se deschide lucrarii Mantui­torului, iar credinta sa este “lucratoare prin iubire” (Gal. 5, 6).

Parintii spun ca fiecare pacat pe care il savarsim este o lepadare de Dum­nezeu, o nelucrare a credintei, o ucidere a iubirii. Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Ioan Scararul si toti sfintii sunt icoane ale credintei biruitoare impo­triva faptelor, cuvintelor si gandurilor pacatoase. Ei ne sunt daruiti de Dum­nezeu pentru a avea in ei pilde adevarate, caci noi, cei nedesavarsiti suntem, paradoxal, si biruitori, prin credinta noastra, si biruiti, prin micile sau marile lepadari zilnice, care sunt pacatele.

Toti marturisim, fara sa mintim, “Cred Doamne” si cu toate acestea sunt pacate pe care le facem in fiecare zi, de cele mai multe ori fara sa ne dam seama. Nu cadem pentru ca nu avem credinta, ci cadem pentru ca nu ne lucram credinta, pentru ca nu o punem in fiecare gand, in fiecare cuvant si in fiecare fapta. Pentru ca nu ne statornicim credinta in fiecare privire, in fiecare dorinta, in fiecare gand si in fiecare aspiratie. Aceasta inseamna pen­tru noi “lepadare de credinta” atunci cand savarsim pacatele, chiar si cele asa-zis “mici”, obisnuite. Ne lepadam de credinta noastra pentru ca nu o transpunem in fiecare fapta a trupului si a sufletului si o lasam astfel sa impotriva unor astfel de lepadari si pentru biruinte ca acelea ale sfintilor sunt randuite postul si praznicele duminicale care preced Sfintele Pasti. Postul este un prilej de a ne apropia mai mult faptele, cuvintele si gandurile noastre de credinta in Hristos. Postul este prielnic pentru oglindirea credintei in lucrurile care ne definesc viata zilnica: in hrana, in somn, in osteneli, in faptele de milostenie, in cuvintele de rugaciune, in gandurile de pocainta.

Este timpul cel mai mare vrajmas al nostru? Postul este ocazia noastra de a-l birui, umplandu-1 cu intovarasirea noastra cu Hristos. Gresim adesea fata de aproapele prin cuvinte nesocotite, izbucnite din manie sau din alte patimi? Sa traim postul prin mai multa tacere, prin cuvinte bune si folosi­toare si prin repetarea atenta a rugaciunii “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”. Este gandirea noastra ingra­dita de neputinte trupesti si sufletesti? Iata, Postul cel Mare este sansa de a birui prin dreapta credinta orice stramtorare. Sunt sufletul si trupul nostru doi tovarasi dezbinati din cauza tendintelor contrare, care incetinesc avantul dupa Dumnezeu? Postul Pastilor si Duminica Sfantului Grigorie Palama sunt prilej reunirii lor prin credinta ca Dumnezeu S-a intrupat si Si-a aratat oame­nilor slava, pentru a nu lasa moartea sa-i rapeasca iubirii Sale.

Este vremea sa imputinam de buna voie hrana cea trecatoare, care imbuiba si creste in noi patimile, de dragul hranei ceresti, care nutreste vir­tutile, curatia, rugaciunea, dragostea de Dumnezeu si de semeni. Pentru bel­sugul de har pe care Dumnezeu il revarsa peste noi, putem spune ca postul inseamna saturare si desfatare.

In cea de-a treia duminica a Postului Mare, Biserica a randuit inchinarea Cinstitei si de Viata Facatoarei Cruci. Privind spre icoana jertfei lui Hristos, sa luam cu noi o stihira care s-a citit in aceasta saptamana: “Vremea postului este vesela. Pentru aceasta saturandu-se destul de curatia cea luminata, de dragostea cea curata, de rugaciunea cea luminoasa si de alte multe virtuti, sa strigam luminat: Cruce a lui Hristos preasfanta, ceea ce ai odraslit desfatarea vietii, invredniceste-ne pe toti a ne inchina tie cu inima curata, dandu-ne iertare si mare mila”.

Prea Sfintitul Ambrozie

sursa: crestinortodox.ro

Avva Pimen l-a intrebat pe un Avva Nistheroos de unde a dobandit o asemenea virtute, incat orice tulburare s-ar fi intamplat in chinovie el nu deschidea gura, nu se amesteca, nu judeca pe nimeni.

El a raspuns:

- Iarta-ma, avva. Cand am intrat, la inceput, in chinovie, am zis cugetului meu: “Tu si un magar sunteti una. Asa cum magarul lovit nu scoate nici un cuvant, nu ocaraste si nu judeca si nu raspunde nimic, tot asa si tu.” Cum zice psalmul: “Ca un dobitoc m-am facut in fata Ta si tot timpul voi fi cu Tine.”

Printre cei care sunt interesați să cumpere satele se află mai multe agenții imobiliare și particulari, care s-au gândit la un proiect sau la o afacere.

Pe pagina web Pueblosabandonados.es sunt înscrise toate satele abandonate din Spania, însă nu toate acestea sunt și puse în vânzare. Prețul unui sat poate ajunge să coste mai puțin decât un apartament, relatează agenția de știri EFE.

Satul Lacasta, din provincia Zaragoza, este cel mai cunoscut pentru acest tip de tranzacție. Acesta a fost pus în vânzare în urmă cu doi ani, pe suma de 189.000 de euro.

În primul rând trebuie să aflați care sunt satele abandonate și unde se află. Amplasarea geografică, dacă se poate accede din stradă și clima. Odată ce v-ați selecționat câteva sate preferate, următorul pas este acela de a afla care sunt bunurile private din care este compus, dacă se pot cumpăra și cine sunt proprietarii.

Înainte de a lua legătura cu proprietarii, pentru a ști dacă sunt interesați să-și vândă casele și terenurile, este foarte important să luați legătura cu primăria de care aparține terenul și să aflați ce șanse aveți să aduceți în sat apă potabilă și electricitate.

sursa: adevarul.ro

Raúl López a declarat, într-o reuniune pe care a avut-o cu reprezentanții minorităților de imigranți din Coslada, în principal români și latino-americani, că dorește o întărire a relațiilor cu ei în viitoarea sa candidatură. Intenția sa este de a înfrăți Coslada cu orașe din România și America de Sud.

În cadrul reuniunii cu reprezentanții minorităților naționale din comunitatea Madrid, sub conducerea președintelui acesteia, Esperanza Aguirre, au participat diverse personalități din lumea politicii, ca de pildă președinții Partidului Popular din localitățile Arganda del Rey, Coslada, Mejorada del Campo, Rivas, San Fernando de Henares, Torrejón de Ardoz și Velilla de San Antonio, alături de alți membri ai guvernului regional.

În discursul său, Esperanza Aguirre a subliniat în repetate rânduri efortul și curajul de care au dat dovadă acești cetățeni, când au luat hotărârea de a emigra, pentru a-și făuri o viață mai bună într-o altă țară. Președintele comunității Madrid le-a mulțumit imigranților pentru implicarea lor în societatea spaniolă, în general, și în regiunea capitalei spaniole, în special.

Aguirre a criticat totodată, politica Guvernului Zapatero, mai ales în ceea ce privește politica șomajului, care a afectat cel mai mult populația de imigranți din Spania. Aceasta a continuat spunând că ”imigranții au ales Spania, cu câțiva ani în urmă, datorită faptului că era o țară puternică, în care puteau găsi locuri de muncă, pentru a-și întreține familiile”.

În discursul său, Esperanza Aguirre a mai afirmat că imigranții nu pot fi tratați ca niște ”victime sau ca niște minori”, așa cum face guvernul Zapatero în aceste momente, insistând că trebuie promovată o politică bazată pe ”valorile familiei tradiționale, a libertății individului și a patriotismului sănătos”.

La rândul său, președintele Partidului Popular din Coslada, care va candida la funcția de primar al localității, le-a adresat mulțumirile sale imigranților prezenți în sală, majoritatea români și cetățeni originari din America de Sud. El a ținut să le mulțumescă în special românilor, pe care i-a numit ”noi madrileni”, pentru faptul că au ales capitala iberică, în drumul lor spre o viață mai bună.

Lopez a mai subliniat că, dacă, va fi ales ca primar al Cosladei, va întări legăturile cu comunitățile de imigranți și va stabili acorduri de înfrățire ale Cosladei cu diverse localități din România și America Latină, în vederea stabilirii unor acorduri culturale bilaterale, care să favorizeze integrarea și cunoașterea culturii ”noilor madrileni”.

Lopez a precizat că 20% din populația comunității Madrid este reprezentată de imigranți, majoritatea cetățeni de origine română. În afara politicilor de integrare la nivelul comunității, candidatul la primărie a mai spus că este deschis oricăror propuneri și sugestii din partea românilor care locuiesc în zonă.

n timpul reuniunii au intervenit, de asemenea, și reprezentanți ai imigranților. Din partea românilor, a vorbit Ionela Petre, care a menționat importanța moratoriului prin care s-a oferit drept de muncă, pe teritoriul Spaniei, cetățenilor români și bulgari, începând cu 1 ianuarie 2009. Reprezentanta românilor a mai precizat că este în favoarea sprijinirii de către forțele politice spaniole a ”valorilor familiei tradiționale și a religiei ortodoxe”.

Potrivit a2prensa, la sfârșitul actului, reprezentanții imigranților i-au oferit președintei comunității Madrid diverse cadouri din țările lor de origine, arătându-și interesul și sprijinul pentru politica desfășurată de aceasta, pentru facilitarea integrării lor.

sursa: adevarul.es

Parlamentul Spaniei a ratificat miercuri controversata Lege a Avortului, conform căreia minorele care au împlinit vârsta de 16 ani pot opta pentru intervenţia chirurgicală fără a cere consimţământul părinţilor.

Legea va intra în vigoare peste patru luni, după publicarea în Monitorul Oficial. Singura condiţie care s-a stabilit este ca fetele să-şi înştiinţeze părinţii. O altă modificare o constituie dreptul de avort liber până la 14 săptămâni de sarcină.

Nu mai este considerat un delict avortul până în cea de‑a 22-a săptămână de sarcină, dacă viaţa mamei se află în pericol sau fătul prezintă malformaţii. Până acum, avortul se practica doar în clinicile particulare şi se pedepsea, în unele cazuri, chiar cu închisoarea, medicii putând intra sub incidenţa legii.

sursa: adevarul.ro

„Aproape nimeni sau foarte puţini îşi pun problema că adevărata reacţie a vaccinurilor, legată de efectele bune sau rele, este pe termen lung. Ani de zile, zeci de ani de zile sau chiar toată viaţa, un vaccin poate influenţa sistemul imunitar“ . „Vaccinul ar trebui să rămână o armă împotriva unor afecţiuni, a unor îmbolnăviri care au o mortalitate sau o agresivitate foarte mare, de exemplu rabia (turbarea). Acestor tipuri de îmbolnăviri ar trebui să se adreseze vaccinarea, nu împotriva îmbolnăvirilor care nu au un risc foarte mare pentru o persoană“ . „Unul dintre motivele scăderii imunităţii îl reprezintă vaccinările multiple. Orice vaccin, care acţionează asupra sistemului imunitar, provoacă anumite reacţii în organism, care, în timp, pot să ducă la dereglarea sau chiar la slăbirea sistemului imunitar“ . Interviu cu dr. Rareş Simu, imunolog, alergolog, homeopat .

 Domnule doctor, am vrea să vorbim despre fenomenul vaccinării, să-l numesc aşa, care a început să fie foarte intens mediatizat. Ca orice lucru care ajunge în centrul atenţiei, vaccinurile au început să stârnească multe reacţii, nu chiar de adversitate, dar reacţii care exprimă contrarietatea. Este deja un fapt comun acela că am început să ne vaccinăm tot mai des, de la hepatită şi tetanos la gripă. Aş vrea să prezentaţi, la începutul dialogului nostru, cum acţionează un vaccin, în general. Ce nu ştie lumea? Care sunt avantajele şi dezavantajele?

Ceea ce nu se cunoaşte despre vaccinuri, în primul rând, este că ele au o acţiune pe termen lung. Aproape nimeni sau foarte puţini îşi pun problema că adevărata reacţie a vaccinurilor, legată de efectele bune sau rele, este pe termen lung. Efectul bun al unui vaccin se presupune a fi pe termen lung. Ani de zile, zeci de ani de zile sau chiar toată viaţa, un vaccin poate influenţa sistemul imunitar. Şi atunci trebuie să te gândeşti că şi efectele negative care ar putea să apară pot fi tot pe acelaşi termen. Un alt aspect de care nu se ţine seamă este că aceste vaccinuri reprezintă mai degrabă un tratament profilactic, prin care se urmăreşte să se prevină o anumită boală. Şi atunci, ca în orice tratament, ar trebui să se ţină cont de indicaţii şi contraindicaţii. Or, la noi, nu prea se ţine seama în niciun caz de indicaţii, iar de contraindicaţii, în foarte puţine cazuri. Aceasta mai ales pentru că nu se iau în calcul efectele pe termen lung, ci doar cele pe termen scurt sau imediate. Se vorbeşte de reacţii alergice – de exemplu, la vaccinul antigripal, cel clasic sau cel pentru gripa nouă -, că ar fi contraindicat la pacienţii care au alergie la ou, pentru că acest vaccin se prepară pe un mediu de embrion de găină. Or, acest lucru este pe ultimul loc, drept contraindicaţie, pentru că, sigur, poate da reacţii grave în acest caz, dar procentajul persoanelor care ar avea reacţii de acest gen este foarte mic, comparativ cu procentajul persoanelor ce pot avea efecte negative legate de alte contraindicaţii. Ca să revin, ar trebui să se ţină cont, în primul rând, de indicaţii. Adică faci un vaccin la anumite grupe de oameni, care au un risc pentru afecţiunea care se urmăreşte să se combată prin acel vaccin… De exemplu, în cazul gripei, există grupe de risc, în care intră persoanele cu boli cronice cardiace, pulmonare, persoanele care au un sistem imunitar slăbit, cu imunodepresie, adică copiii cu probleme sau bătrânii cu probleme, mai ales dacă se asociază cu altă patologie. În statisticile care ni se prezintă, legate de gripa nouă, nu găsim precizat bine acest aspect, anume, că cei care mor din cauza acestui virus gripal nu mor de fapt din cauza virusului ca atare, ci din cauza complicaţiilor pe care le produce pe un anumit teren.

Care ar fi bolile autoimune pentru care vaccinurile sunt contraindicate?

Una din principalele contraindicaţii ale vaccinării o reprezintă prezenţa unei boli autoimune, printre care amintesc lupusul eritematos, sclerodermia, dermatomiozita, poliartrita reumatoidă, tiroidita autoimună, hepatitele autoimune, diabetul zaharat de tip I, care au o evoluţie gravă şi sunt întotdeauna agravate de vaccinare. Dacă pacientul ştie că are o boală autoimună, lucrurile sunt simple. Medicul care face vaccinarea, dacă respectă protocolul şi-l întreabă pe pacient de eventuale boli cronice, poate opri administrarea vaccinului. Există însă şi cazuri când medicul nu a depistat boala autoimună şi, deci, pacientul nu ştie că o are. Vă dau câteva exemple din cazuistica personală. În ultimii ani, se prezintă la cabinet tot mai multe paciente cu anumite probleme: erupţii, dureri de cap, palpitaţii, stări depresive sau probleme ginecologice, inclusiv sterilitate. Aceste probleme sunt tratate separat – la dermatolog, la psihiatru, la ginecolog. În cel mai bun caz, pacienta ajunge la endocrinolog şi el stabileşte că este o dereglare tiroidiană. Dincolo de acest diagnostic, sunt puţini cei care caută şi cauza autoimună a dereglării tiroidiene, care este din ce în ce mai frecventă. Cel puţin una din trei femei cu astfel de dereglări are, de fapt, o afecţiune tiroidiană autoimună. Atunci, la aceste paciente, orice vaccin (chiar şi cel antigripal) este contraindicat, căci poate avea efecte grave. În asemenea cazuri vaccinarea este strict interzisă, şi totuşi ea se face.

 Ar trebui analizat mai bine raportul riscuri-beneficii la un vaccin

 Să discutăm, totuşi, lucrurile în general, ca să înţelegem problema vaccinurilor şi a efectelor lor benefice. Ce se întâmplă în realitate, apar noi viruşi, din ce în ce mai agresivi, sau se constată că oamenii devin mai slabi? Sau este omul, cumva, mai preocupat să aibă o comoditate sau un confort mai mare, ca să nu mai sufere atât de mult?

Viruşii nu devin neapărat mai agresivi. Problema este că a apărut o abordare greşită a modalităţii de control al acestor îmbolnăviri. Se urmăreşte o profilaxie strict individualizată, una specifică. Se face un vaccin care acţionează doar împotriva unui anumit virus. Şi atunci, evident, omul nu mai este protejat şi pentru alţi viruşi şi ajunge să-şi facă foarte multe vaccinuri pentru diverşi viruşi. Astfel apar din ce în ce mai multe vaccinuri. Problema este să aflăm cât slăbesc aceste vaccinuri sistemul imunitar sau cât îl dereglează. Nu ar fi posibil să se găsească o altă modalitate de a se preveni aceste îmbolnăviri? Şi atunci trebuie să ne gândim şi la modalităţile de stimulare nespecifică a sistemului imunitar, când acesta ar putea lupta eficient nu doar împotriva unui singur virus, ci, în general, împotriva viruşilor. După părerea mea, vaccinul ar trebui să rămână o armă împotriva unor afecţiuni, a unor îmbolnăviri care au o mortalitate sau o agresivitate foarte mare, de exemplu rabia (turbarea). Sigur, cea mai eficientă armă împotriva turbării este vaccinul. Acestor tipuri de îmbolnăviri ar trebui să se adreseze vaccinarea, nu împotriva îmbolnăvirilor care nu au un risc foarte mare pentru o persoană. Chiar dacă omul, să zicem, face boala respectivă. Ar trebui analizat mai bine raportul riscuri-beneficii ale unui vaccin. Ce beneficii aduce şi ce riscuri comportă un anume vaccin? Dacă acest raport este în favoarea beneficiilor, vaccinarea ar avea indicaţii. Dacă măreşte prea mult riscurile, trebuie foarte bine analizată situaţia, înainte de a-l face. La urma urmei, şi vaccinarea, ca orice manevră terapeutică sau ca orice act medical, presupune o opţiune individuală. Problema este ca omul, într-un anume fel, să aibă acces la informaţii, să ştie, legat de ceea ce spuneam, riscurile şi beneficiile unui vaccin. Şi, în cunoştinţă de cauză, să ia singur hotărârea respectivă.

În ce măsură aceste informaţii bune, despre care vorbiţi, circulă în presă?

Nu prea circulă multe informaţii. Nu circulă nici punctul de vedere al celor pentru vaccinuri, nici al celor care sunt împotriva vaccinurilor. Şi dintr-o parte, şi din alta vin mai multe reacţii emoţionale. Unii vorbesc, de exemplu, dacă nu faci vaccinul o să mori. Cum s-a spus despre vaccinul anti-HPV. Cei care susţineau vaccinul încercau să creeze o reacţie emoţională a părinţilor fetelor, susţinând că, dacă fetiţa nu-şi face vaccinul, o să facă un cancer de col uterin şi o să moară. Ceea ce este total deplasat şi foarte departe de adevăr. Nu s-a prezentat informaţia la rece. Vaccinul a fost prezentat total inadecvat, ca unul împotriva cancerului de col uterin, ceea ce este total fals.

Ce ne puteţi spune despre unele vaccinuri la copii?

În cazul vaccinului împotriva hepatitei B ar trebui să se ţină seama de indicaţii şi contraindicaţii. La un copil care nu are o problemă de sănătate şi nu necesită medicamente parenterale, adică injectabile, sau operaţii repetate, transfuzii de sânge, riscul să facă acest tip de hepatită este aproape zero. Ar putea să se infecteze dacă-şi face gaură în ureche sau la stomatolog. Dar şi acolo, dacă alegi bine stomatologul, riscul este aproape zero, pentru că hepatitele virale de tip B şi C, cele care presupun riscuri de cronicizare, nu se transmit decât prin contactul direct cu sânge, materii infectate sau prin contact sexual. La un copil care nu are probleme de sănătate – şi sunt copii care nu fac nicio injecţie până la 20 de ani – riscul de a se infecta cu virusul hepatitic B este nul. Pentru hepatită C nu există un vaccin. Şi atunci indicaţia de a face acel vaccin este: de ce să-l faci, dacă nu faci boala respectivă? În schimb, sunt oameni cu riscuri mai mari, cei care necesită tratamente repetate, operaţii repetate, pentru diverse afecţiuni, şi atunci, desigur, pui problema utilităţii vaccinului.

 În primii ani de viaţă, se bombardează sistemul imunitar, care nu este pe deplin maturizat

 Care ar fi alternativele la vaccin şi de ce vaccinul scade imunitatea?

Unul dintre motivele scăderii imunităţii îl reprezintă vaccinările multiple. Orice vaccin, care acţionează asupra sistemului imunitar, provoacă anumite reacţii în organism, care, în timp, pot să ducă la dereglarea sau chiar la slăbirea sistemului imunitar. Mecanismul prin care acţio-nează vaccinul este aproape identic cu mecanismul prin care acţionează un virus sau un microb asupra sistemului imunitar, producându-i o reacţie de apărare. Cu cât faci mai multe vaccinuri, mecanismul respectiv, funcţionând din nou şi din nou, se poate deregla. În primul an de viaţă se fac, de exemplu, o grămadă de vacci-nuri plus rapeluri. Practic, copilul la fiecare două luni primeşte câte un vaccin, care nu conţine o singură tulpină virală (şi asta este o altă problemă), ci cinci-şase-şapte tulpini virale sau microbiene în componenţa lui. Efectul asupra sistemului imunitar este total dezechilibrant. Dacă sunt mai multe microorganisme, e ca şi cum te-ai îmbolnăvi de mai multe boli odată. Plus că, pe lângă vaccinul ce conţine şase-şapte tulpini, peste o lună-două, se mai face altceva. Din primii ani de viaţă, se bombardează sistemul imunitar, care nu este pe deplin maturizat, cu aceşti stimuli foarte puternici. Aici este un alt subiect de discutat. Vaccinurile moderne conţin nişte substanţe care au rolul să amplifice răspunsul imun al organismului respectiv, deoarece vaccinul nu conţine în totalitate microbul respectiv împotriva căruia trebuie să lupte. Conţine sau microbul respectiv, dar care este mort sau inactivat, sau doar o replică, produsă prin inginerie genetică, a unei caracteristici a microbului respectiv, a unui determinant antigenic. Niciun vaccin de astăzi nu conţine microorganismul, microbul în totalitatea lui. Şi, evident, nu poate să provoace aceeaşi reacţie în răspunsul imunitar şi aceeaşi capacitate a organismului de a se apăra, după aceea, împotriva unei noi infecţii, de obicei infecţia microbiană naturală. Adică, dacă te infectezi o dată cu un virus, organismul dobândeşte, ulterior, imunitate. Asta urmăresc şi vaccinurile. Dar, repet, pentru că, în vaccin, microbul nu este în stare naturală, răspunsul nu este la fel de bun. Şi atunci, s-ar putea ca răspunsul imun să nu fie suficient. Aceşti adjuvanţi din vaccinurile moderne reprezintă diverse substanţe, prin care se încearcă să se obţină un răspuns imunitar mai puternic decât infecţia naturală. Aceste substanţe pot provoca o reacţie atât de puternică, încât să fie prea mult pentru sistemul imunitar. Fiecare vaccin produce anticorpi şi se spune că organismul poate produce o cantitate mare de anticorpi, că nu i se întâmplă nimic. Însă, ca organismul să producă aceşti anticorpi, mecanismul care se pune în funcţiune este acelaşi, indifierent de tipul de virus. Aceşti anticorpi sunt diferiţi, dar placa turnantă a întregului sistem imunitar rămâne aceeaşi. Este evident că, dacă o stimulezi de mai multe ori şi mai intens, rişti ca ea să crape, să se deregleze, să nu mai funcţioneze.

Dar care ar fi, totuşi, alternativele la vaccin?

Există şi aşa-numitele vaccinuri nespecifice, care stimulează nespecific imunitatea. Şi aici sunt ultracunoscute Bronhovaxom, Urovaxom, Luivac sau altele. Sunt alternative. Medicina alternativă oferă suficiente alternative de a întări sistemul imunitar, în aşa fel încât să facă faţă la infecţii. Am avut copii care erau trataţi pentru alte probleme legate de sistemul imunitar şi li s-a întărit foarte mult sistemul imunitar. Au ajuns ca, de exemplu, mama să se îmbolnăvească de varicelă, care are o contagiozitate de aproape sută la sută, şi copilul să nu facă această boală, nefiind anterior infectat cu acest virus şi nici nefiind vaccinat.

 Vaccinul pentru gripa nouă n-a fost suficient studiat

 Ce credeţi că există mari trusturi medicale care au interesul să forţeze acest tip de medicină modernă? S-au făcut atâtea scenarii, până acum…

Nu ştiu… nu mă pot pronunţa. Eu pot vorbi doar despre partea medicală, ştiinţifică. Nu pot vorbi despre interese.

Ce părere aveţi despre statisticile de la noi referitor la îmbolnăviri cu anumiţi viruşi?

Aici nu putem vorbi la general. Există instituţii specializate, care anume asta urmăresc. Orice caz al unei anumite boli trebuie raportat. Se face o anumită centralizare. Există un întreg sistem…

Dar se urmăreşte, de exemplu, utilitatea unui vaccin care s-a făcut la noi sau într-o anume zonă?

Acest lucru se face înainte de a se introduce vaccinul pe piaţă, prin studii. Asta este problema cu vaccinul pentru gripa nouă – n-a fost suficient studiat. Orice vaccin presupune două etape de studiu. Una este aceea când se urmăreşte capacitatea de a produce răspunsul imun. Dacă este suficient de puternic încât să producă un răspuns imun şi pe ce termen… Şi aici se studiază simplu, prin determinarea nivelului anticorpilor din sângele celui care a primit vaccinul, dacă apare un răspuns, trebuie să apară aceşti anticorpi. Şi a doua etapă este perioada în care se menţin aceşti anticorpi. Acestea sunt studii care se pot face, care s-au făcut şi pentru vacinul împotriva gripei noi, nu mă îndoiesc. Sunt studii relativ simplu de făcut. Dar există al doilea aspect aici: nu întotdeauna aceşti anticorpi sunt protectori. Nu întotdeauna protejează împotriva afecţiunii respective. Aici trebuie să-şi facă treaba studiile pe termen lung şi acestea sunt studiile clinice. Cum se face un studiu clinic? Se urmăreşte o cohortă, un segment de populaţie, în care se are în vedere gradul de îmbolnăvire, ea fiind expusă în acelaşi condiţii cu un lot-martor. Şi se urmăreşte care este diferenţa dintre cele două loturi, cel vaccinat şi cel nevaccinat. Dar acest studiu nu-l poţi face în timp de două săptămâni. Aceasta este marea problemă a unui vaccin: trebuie studiată capacitatea lui pe termen lung, nu doar capacitatea de imunizare.

Credeţi că din cauza vaccinurilor s-a mărit şi numărul de alergii?

Există anumite teorii, chiar şi printre alergologi, că terenul alergic, care este în continuă creştere, ar putea să aibă o legătură cu aceste vaccinări în exces, care se fac în perioada copilăriei. Dacă stai şi te gândeşti logic, terenul alergic este legat direct de o dereglare a sistemului imunitar. Un vaccin se adresează sistemului imunitar, produce nişte modificări acolo, bune sau rele. Şi trebuie să-ţi pui problema că el poate acţiona la dereglarea sistemului imunitar în aşa fel încât să se dezvolte terenul alergic. Dar este limpede că, în ultimii 20 de ani, aproximativ, numărul de persoane alergice a crescut exponenţial. După unele studii, cam 50% din populaţia globului are un teren alergic, care se manifestă sau nu printr-o boală alergică.

 Vaccinul BCG este un vaccin inutil

 Există un minim de cultură medicală, referitor la viruşii care circulă şi la vaccinuri?

Nu, nu prea există, pentru că nu există informaţii… Lipsa informaţiei nu e legată doar de vaccinuri sau de viruşi, în general. Este legată de informaţia de tip general din domeniul medical, care se propagă. Şi, de cele mai multe ori, se propagă în mod fals, şi la televizor, şi în ziare, şi văd asta şi la pacienţii care vin la mine, cu care discut…

În ce măsură alimentaţia şi modul de viaţă în general al omului contribuie la scăderea imunităţii, la accelerarea îmbolnăvirilor?

Într-o măsură foarte mare, fie îl face mai puternic – asta însemnând nişte condiţii de viaţă, de muncă şi de alimentaţie bune -, fie îl slăbeşte. Şi aici aş putea da exemplul tuberculozei, care este o boală a celor cu condiţii socioeconomice proaste. Adică condiţii de locuit proaste, mâncare proastă, muncă grea. În aceste condiţii, sistemul imunitar este deprimat şi nu poate face faţă acestei infecţii. Frecvenţa tuberculozei este foarte mare în ţările în curs de dezvoltare. Oricum, a avut o recrudescenţă chiar şi la noi în ţară. Aici e şi problema vaccinului BCG, care se face automat la naştere şi care nu are nicio eficienţă împotriva tuberculozei. În Statele Unite, de exemplu, nu se face acest vaccin. Se face la noi, dar nu are nicio eficienţă. Apărarea împotriva tuberculozei nu se face prin anticorpi, ci mediată celular, alt compartiment imunitar. Sigur, cei care susţin în continuare acest vaccin sunt de părere că, făcându-l, dacă faci tuberculoză, totuşi, nu faci o formă foarte gravă, ci una mai uşoară. Dar este un exemplu tipic de vaccin inutil. Majoritatea medicilor cunosc acest aspect, totuşi, el se face automat, la naştere, apoi se fac acele rapeluri. Exact la fel ca şi cel pentru hepatită B. Medicii îl fac, fără să întrebe părintele dacă este de acord sau nu cu acest vaccin.

Larisa şi Constantin Iftime

sursa: Lumina

Din viata marelui filosof grec Socrate se povesteste, pana astazi, aceasta intamplare. Intr-o zi oarecare, Socrate s-a intalnit, in calea sa, cu un cunoscut. Acela, vazandu-l, l-a oprit si i-a zis:

- Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre studentii tai?

Auzind aceasta, Socrate zise:

- Stai o clipa. Mai inainte de a-mi spune tu cele ce ai aflat, as vrea sa treci printr-un mic test, numit “Testul celor trei.”

- Trei ?

- Da, trei. Inainte de a-mi vorbi despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?

- Nu. De fapt doar am auzit despre el.

- E-n regula. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum, sa incercam testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?

- Nu, dimpotriva…

- Deci, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?

Omul din fata lui Socrate a dat din umeri, putin stanjenit de situatia in care se baga de unul singur.

Socrate a continuat.

- Totusi, mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba, a folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?

- Nu, nu chiar…

In cele din urma, Socrate incheie discutia, cu o intrebare retorica:

- Ei bine, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu stii daca este adevarat, nici de bine, nici macar de folos, atunci de ce sa-mi mai spui ?!

Într-o declaraţie politică pe care a făcut-o azi în Parlament, deputata Carmen Axenie a propus două măsuri revoluţionare pentru învăţămîntul românesc.

Prima se referă la o evaluare diferită a studenţilor care urmează a doua facultate, care să ducă la o evoluţie pe linie academică, nu la o stagnare.

A doua vizează dorinţa unei părţi a românilor de a-şi educa acasă copiii. În alte ţări europene (Cehia, Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Elveţia, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda) această formă de învăţământ există deja, purtând numele de Homeschooling (şcolire acasă). Argumentele sînt: a) de natură pedagogică: 1. scăderea nivelului de aprofundare a informaţiilor şi competenţelor în sistemul de stat, fapt demonstrat şi de rapoartele oficiale europene cu privire la România; 2. deţinerea unor reale posibilităţi familiale (pedagogige şi financiare) pentru educaţia copiilor; b) de natură etică: în principal, nemulţumirea părinţilor vis-à-vis de atmosfera şcolară uneori viciată în care se dezvoltă copiii lor.

Ştire preluată de la Claudiu Târziu

Spania nu mai este asaltată de strâini. Asta arată nivelul imigraţiei de anul trecut, cel mai scăzut din ultimii 18 ani. Numărul străinilor care trăiesc în Spania nu a crescut decât cu 7 % în 2009, a anunţat secretarul spaniol de stat pentru Imigraţie, Consuelo Rumi, citat de AFP. Oficialul spaniol explică această tendinţă de scădere a numărului de imigranţi prin intensificarea controalelor împotriva imigraţiei clandestine şi prin puternica recesiune din Spania. Cu toate acestea, Consuelo Rumi susţine că Spania necesită muncitori străini din cauza îmbătrânirii populaţiei. “Imigraţia este, totuşi, necesară în Spania, din cauza deficitului de forţă de muncă specializată”, a declarat aceasta. În anul 2009, aproximativ 300.000 de străini s-au stabilit în Spania. O treime din aceştia au provenit din Uniunea Europeană. Numărul actual al rezidenţilor din Spania este de 5,5 milioane, ceea ce reprezintă 12% din populaţia statului spaniol.

sursa: observator.info

”Banii”. Tema aceasta a început să devină obsedantă în unele comentarii de pe blog, dar și în discuțiile cu prietenii. Inițial nu i-am dat prea mare importanță, dar repetitivitatea ei din ultimul timp a început să mă pună pe gânduri. Și, într-o noapte albă, prin minte mi-a trecut o întrebare paranoică: ”Dacă actualul scop al crizei mondiale este de a crea o și mai mare dependență față de bani?”.

Am mai scris și cu alte ocazii despre falsele recompense pe care le oferă sistemul corporatist. Iluzia că îți oferă un loc de muncă, concedii, salarii din ce în ce mai mari, cu care îți procuri bunuri și servicii din ce în ce mai multe și mai scumpe. Cu cât avansezi în carieră și cu cât îți cresc mai mult veniturile, cu atât pretențiile și recompensele sunt mai mari.

Câteva exemple despre caracterul iluzoriu al acestor recompense. Ce face, să zicem, diferența dintre un hotel de 4 stele și unul de 5 stele? De foarte multe ori faptul că au sau nu au niște săli de conferințe și restaurante în plus. Ca și client al unui hotel de 5 stele, aflat în tranzit ori turist, acea sală de conferințe în plus nu-ți aduce niciun beneficiu. Dar statutul de CEO (să zicem) nu-ți permite să stai la un hotel de 4 stele, ci, obligatoriu la unul de 5 stele. Chiar dacă plătești dublu , beneficiezi, de fapt, de aceleași servicii. În același timp, funcția de CEO e super-marketizată – e un ideal către care tinde oricine vrea carieră. Pentru că funcția de CEO îl oferă un statut profesional, o recunoaștere din partea specialiștilor în domeniu? Într-o mică măsură. Mai degrabă pentru că îi oferă un salariu care îi permite să-și procure niște bunuri și produse la un preț dublu sau triplu față de cel real…

Turism în Dubai, sau turism în Caraibe ori în Alpi? Și despre asta am mai scris. Dacă vrei să ai un statut social ridicat trebuie să-ți faci măcar un concediu în Dubai. Asta chiar dacă plătești dublu sau triplu pentru aceleași servicii pe care le-ai obține în Caraibe sau în Alpi.

Celebrele genți ”Louis Vuitton”. Prețul lor ajunge și la 1.000 de euro, uneori și mai mult. Unele dintre ele se fabrică în România și, la prima strigare (mână de lucru, material, transport) se produc cu 20-30 de euro. I se aplică ștampila ”de firmă” și costul lor se înzecește sau chiar se însutește. Ar mai exista nebunia poșetelor ”Vuitton” dacă s-ar vinde cu 50 de euro? Mă îndoiesc. Un alt caz în care recompensa oferită prin salariu este falsă.

Case. Apartamente. Un apartament cu două camere în Cluj, de 50-60 de metri pătrați, ajunsese înainte de criză să fie vândut cu 70.000 de euro. Am calculat cu niște prieteni din construcții și economiști care sunt costurile reale de producție (mână de lucru, tehnologie, materiale): undeva în jur de 20.000 de euro. Cum s-a ajuns la o sumă de mai bine de trei ori mai mare? Asta doar inginerii financiari pot explica. Dar de ce a fost dispus cineva să plătească acel preț? Pentru că dacă ar fi spus prietenilor că și-a luat un apartament de 30.000 de euro (incluzând aici și taxele notariale, profitul decent al constructorului și antreprenorului) ar fi fost privit cel puțin ciudat. ”Păi asta e valoarea ta?” ar fi fost întrebat. Și atunci nu protestai, te împrumutai de la bancă și stăteai ”ghiocel” în fața șefului de teama de a nu-ți pierde locul de muncă, salariul din care să-ți plătești ratele și, evident, statutul social.

Exemplele ar putea continua la nesfârșit. Despre ele, cum spuneam, am mai scris. De ce mi-au revenit în minte? Ei bine, totul a pornit de la câteva comentarii la niște articole anterioare, legate de greva și salariilor profesorilor. Să fim bine înțeleși, profesorii competenți merită salarii de două-trei ori mai mari decât până acum, cei incopetenți ar trebui să fie dați afară. Ceea ce mi-a atras atenția a fost argumentul care revenea mereu în discuție: ”profesorii nu sunt motivați FINANCIAR pentru a face performanță”. Așadar nu educația pe care o oferă propriilor elevi, nu performanțele lor, nu faptul că aceștia vor ajunge să facă ceva în viață îi motivează pe profesori, ci… banii. Mai exact bunurile și serviciile supraevaluate care pot fi achiziționate cu ajutorul banilor.

Desigur, exemplul profesorilor e cel mai nefericit, pentru că cei care își fac profesia cu dedicație sunt chiar slab plătiți. Situația nu diferă însă în alte domenii. De ce trage de dimineața până seara un IT-ist bun, un economist, un finanțist? Pentru a produce un program, un proiect o ideea genială care să-i aducă recunoașterea breslei? În foarte puține cazuri. Nu programul, proiectul, ideea în sine, implicit recunoașterea profesională, sunt scopul muncii lui, ci accederea într-o funcție din ce în ce mai mare, care să-i aducă venituri din ce în ce mai mari, care să-i permită să-și procure servicii și bunuri din ce în ce mai scumpe (și, se înțelege, din ce în ce mai supraevaluate).

Așadar, ce avem până acum? Dispariția motivației reale, a motivației profesionale, înlocuită cu motivația recompensei, a unui statut social dat nu de performanțele din domeniul tău de activitate, ci de banii cu care poți să-ți achiziționezi tot mai multe bunuri și servicii. Iar statutul social ridicat nu e dat de valoarea reală a serviciilor și bunurilor în discuție, ci de supraevaluarea lor. Cu cât supraevaluarea bunurilor și serviciilor în dicuție e mai mare, cu atât statutul tău social (implicit stima de sine) e mai mare!

… deja începe să sune draconic.

Să mergem mai departe. România. Anul de grație 2008 (nu mă refer la alte țări, pentru că nu cunosc situația, deși nu cred că e mult diferită). Tot mai multă lume se simțea tot mai bine. Avea casă (apartament), mașină, electro-casnice și își planifica vacanțe spre destinații din ce în ce mai exotice. Datoriile și ratele la bănci nu contau. Pentru că nu erau vizibile. Prietenii vedeau doar ceea ce era de văzut: casa, mașina și fotografiile din concediu.

Ce era rău în toată această poveste? Faptul că oamenii au început să trăiască iluzia independenței. Că nu sunt niște sclavi ai sistemului, ci niște beneficiari ai acestuia. O persoană independentă este, însă, o persoană greu controlabilă. Exista, din ce în ce mai mare, riscul ca oamenii să conștientizeze iluzia recompenselor supraevaluate. Pentru că după ce ai casă, mașină, excursii, copii fericiți, ce te-ar mai putea motiva să continui să produci? Să stai cuminte în banca ta, cea pe care ți-a rezervat-o sistemul? Ei bine, cine putea garanta că oamenii nu s-ar fi întors la motivația reală: cea legată de profesie?

Soluția pentru sistem? Extrem de simplă: îi pui pe oameni în imposibilitatea de a-și plăti datoriile. CRIZA. Disperarea că rămâi fără loc de muncă, fără bunurile și serviciile de care ai beneficiat, fără… BANI. Șurubul dependenței se strânge la loc.

Nu sunt expert în economie. La singurul curs pe care l-am avut la Drept în acest domeniu am fost învățați un lucru – că aceste crize economice sunt ciclice. Că sunt ”naturale”, ”firești”, că nu poate exista o ”creștere continuă”. Iar lumea actuală privește această paradigmă ca o axiomă. Care nu poate fi și nici nu trebuie demonstrată.

Știu, vă puneți problema de ce nu țin toate aceste întrebări paranoice pentru mine? De ce nu caut singur răspunsul – confirmarea sau infirmarea celor de mai sus? E simplu: pentru că sunt egoist și nu vrea să mă doară doar pe mine capul. Nu trebuie să fiți de acord cu mine, dar gândiți-vă: dacă această teorie este adevărată?

Mihai Goţiu

sursa: voxpublica

Numărul deceselor cauzate de gripa AH1N1 în România se ridică la şapte şi nu la 122, aşa cum arăta ultimul bilanţ al Ministerului Sănătăţii. La solicitarea Organizaţiei de Investigaţii Jurnalistice, Ministerul a anunţat că autopsiile nu au confirmat că gripa nouă a cauzat decesele.

A fost confirmată prezenţa virusului în organism şi de aceea decesele survenite ulterior au fost pe seama infecţiei. Totuşi din cele 121 persoane decedate de gripă AH1N1, doar 86 au fost supuse autopsiei şi doar în şapte cazuri a fost confirmat decesul, cel mai probabil, din cauza gripei noi. Sunt datele remise de Ministerul Sănătăţii printr-un comunicat.

În plus oficialii Ministerului au spus că toate persoanele bolnave de gripă AH1N1 care au decedat ulterior au fost declarate automat ca fiind decedate de gripă. Din răspuns nu reiese că acest diagnostic a fost verificat în vreun fel.

Gripa nouă a ucis doar 7 români

La fel ca în cazul lui Toni Tecuceanu (declarat, în mod public, mort de gripă AH1N1, deşi acest diagnostic nu apare în certificatul de deces), peste 100 de români au fost declaraţi decedaţi de gripă porcină, fără ca acest diagnostic să fie verificat.

Cazul Tecuceanu

Actorul Toni Tecuceanu a încetat din viaţă la începutul acestui an, pe 5 ianuarie. Potrivit informaţiilor oficiale, actorul ar fi fost ucis de gripa AH1N1.

La jumătatea lunii ianuarie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel, a fost unul dintre cei care a confirmat cu tărie faptul că decesul actorului Toni Tecuceanu a fost cauzat de gripa nouă.

“Categoric a fost un sindrom indus de gripa porcină, de virusul gripal de tip nou”, a declarat atunci Streinu-Cercel.

Streinu-Cercel dă asigurări că Tecuceanu a murit din cauza gripei noi

Precizările secretarului de stat au venit după ce fratele lui Toni Tecuceanu împreună cu una dintre colegele actorului, Oana Ioniţă, au pus la îndoială cauzele anunţate oficial în privinţa decesului.

Paul Tecuceanu declara atunci că actorului i s-au făcut trei teste pentru depistarea virusului. Primele două au fost negative, şi abia al treilea rezultat ar fi confirmat suspiciunile medicilor.

Paul Tecuceanu, după moartea fratelui său

Ulterior însă, familia lui Toni Tecuceanu a intrat în posesia dosarului medical care dezvăluia cauzele morţii acestuia. Potrivit fratelui actorului, acesta ar fi murit după ce a contractat o bacterie în spital.

Declaraţii făcute de Paul Tecuceanu, în exclusivitate la Antena 3

Informaţia privind adevăratul bilanţ al victimelor gripei porcine vine la numai două zile după ce reprezentanţii Institutului Cantacuzino, singurul care produce vaccinuri în România, au anunţat că nu mai au licenţă de punere pe piaţă a produselor injectabile. Agenţia Naţională a Medicamentului a suspendat licenţa institutului pe 8 februarie, întrucât i-a expirat standardul de bune practici de fabricaţie.

“Este vorba de încadrarea în noi tipuri de normative (…). E vorba de o serie întreagă de echipamnente noi care trebuie completate, modernizate”, a declarat atunci Radu Iordăchel, directorul Instittutului.

Radu Iordăchel anunţă că Institutului Cantacuzino i-a fost retrasă licenţa pentru vaccinuri

Din momentul în care ANM a decis retragerea licenţei, Institutul nu mai poate produce niciun fel de vaccin, inclusiv cel împotriva gripei porcine. În aceste condiţii, reprezentanţii Institutului cer o derogare de la Guvern, pentru a funcţiona în aceiaşi parametrii până la finalul anului. Este vorba despre o cerere ca Ministerul Sănătăţii să permită Institutului Cantacuzino să producă în continuare vaccinuri până la finalizarea retehnologizării liniei de fabricaţie. Acest eveniment este prognozat pentru finele anului 2010.

Până atunci, Ministerul Sănătăţii dă asigurări că “există un stoc suficient de vaccin gripal pandemic pentru continuarea imunizărilor”.

“Imunizările din cadrul programului naţional de vaccinare cu produsele realizate de către Institutul Cantacuzino vor fi reluate după obţinerea reautorizaţiei de fabricaţie, scadentă în această perioadă. Restul campaniilor de vaccinare din cadrul calendarului naţional de vaccinare nu vor fi afectate, fiind utilizate vaccinuri care nu sunt realizate de producătorul român”, a precizat Ministerul Sănătăţii la o zi după anunţul privind suspendarea licenţei la Cantacuzino.

Antena3.ro

Invidia se manifesta prin bucuria de raul altuia si prin intristarea de binele aceluia. Firesc ar fi “sa te bucuri cu cel ce se bucura si sa plangi cu cel ce plange “(Romani 12, 15). Invidia este actiunea indreptata impotriva posesiei altora si, cu cat aproapele poseda mai mult, cu atat aceasta patima creste si da nastere la ura, manie si crima.

Invidia isi are originea in mandrie. Ea il face pe om sa dezvolte afirmarea personala fara a tine seama de propria valoare. Cand esti cuprins de invidie, nu exista dorinta de a te asemana cu aproapele sau de a-l depasi. Cel care este stapanit de aceasta patima, asteapta caderea celui pe care il invidiaza. Astfel, am putea spune ca invidia sfarseste in momentul in care il vezi pe cel fericit, nefericit. Numai dupa ce moare persoana invidiata, purcede in a o lauda. Asadar, invidiosul este dusman al celor prezente, dar prieten al celor pierdute.

Sfantul Tihon din Zadonsk spune “ca cel mandru, voind sa se inalte deasupra celorlalti, nu poate rabda sa fie cineva la aceeasi masura cu sine sau chiar mai sporit si, ca atare, este nemultumit de inaltarea aceluia; iar cel smerit nu poate pizmui, fiindca isi vede si isi recunoaste neputinta, iar pe ceilalti ii socoteste mai vrednici decat el insusi . Drept aceea nici nu este nemultumit pentru darurile lor”. Cel smerit are mintea purificata si apreciaza nu numai meritele sale, ci le recunoaste si pe cele ale aproapelui.

O alta cale recomandata de Sfantul Tihon, este aceea de a considera bunurile din aceasta lume ca fiind vremelnice: “Sa credem, fara a ne indoi de fel, ca in lumea aceasta nu este nici un lucru mare si vrednic de minunare si nu este adevarata fericirea afara de cea vesnica si cereasca. Iar de vom cugeta asa, invidia va slabi si va ramane nelucratoare”.

Trebuie sa vedem toate cate are semenul nostru ca pe niste daruri ale lui Dumnezeu.

Sfantul Grigorie Teologul marturiseste ca invidia este cel mai nedrept si cel mai drept pacat. Este nedrept pentru ca ataca pe cei nevinovati si drept pentru ca ataca si pe cei care o poseda.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Dumnezeu nu a creat suferinta. Tinand seama de acest adevar, putem afirma ca suferinta este rea. Ea nu a fost prezenta in Rai si nu-si va gasi loc nici in Imparatia Cerurilor, de vreme ce este descrisa ca salas de fericire. Insa, tinand seama de caderea omului in pacat si de faptul ca nu a fost creat sa sufere, ci sa se bucure, Dumnezeu preface suferinta intr-un mijloc de a dobandi bunatatile duhovnicesti.

Pentru cei pacatosi, suferintele sunt urmari ale pacatelor lor. A te indrepta spre ceea ce are mai putina fiinta, a te indeparta de Dumnezeu, echivaleaza cu a incepe sa suferi. Cel ce ramane in pacat, ramane in suferinta, iar aceasta suferinta nu mantuieste.

In momentul in care omul doreste sa nu mai aiba insotire cu pacatul, vrea sa se uneasca cu Hristos, primeste puterea de a infrunta suferinta duhovniceste. De aceea el nu se razvrateste impotriva lui Dumnezeu si nu se leapada de El. Dimpotriva, daca ramane in pacat, va vedea prin suferinta un Dumnezeu care si-a propus sa-l chinuie, si asa ajunge sa-L creada pe Dumnezeu ca fiind nedrept. Insa, El fiind iubire il cheama pe om la Sine neincetat, indiferent de starea in care acesta se afla. In aceste situatii, oamenii sunt chemati prin suferinta, pentru ca le respecta libertatea.

Pentru cei drepti, prezenta suferintei este semnul progresului duhovnicesc. Adevaratii crestini nu fug de suferinta. A fugi de ea, echivaleaza cu a pierde virtutile pe care le-ar fi putut dobandi la capatul lor.

Pentru cei drepti, nimic nu este intamplator in aceasta viata. Ei stiu ca suferinta este data de Dumnezeu ca mijloc de intarire in dragoste. Numai asa putem intelege de ce Iov nu-L blestema pe Dumnezeu, ci I se inchina si-L binecuvanteaza (Iov 1,21). Nu intamplator s-a spus ca Iov il prefigureaza pe Hristos, caci el nu va mai privi suferinta ca o urmare a pacatului, ci ca pe o unealta a mantuirii sale. Asta nu inseamna ca Iov este asemeni lui Hristos, caci prin rabdarea suferintei, Iov nu se mantuieste decat pe sine, in timp ce Hristos este pentru intreg neamul omenesc izvor de mantuire.

Pentru ca am amintit de Iov, trebuie sa retinem ca el nu a cautat suferinta. Cel ce cauta suferinta, cu gandul ca ii poate aduce un folos duhovnicesc, trebuie sa stie ca se afla intr-o cautare nefireasca. Asadar, nici aceasta suferinta nu mantuieste.

In concluzie, trebuie sa retinem ca suferinta trebuie primita si indurata doar atunci cand nu poate fi inlaturata, numai atunci ea devine mantuitoare.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro