„În România înotăm în sânge, nu până la glezne, nu până la gât, nu pana la brau, ci până peste cap!, pentru că populaţia existentă în România este de 18 milioane, restul se află la muncă în străinătate sau la studii. În 20 de ani, de la moartea lui Ceauşescu încoace, s-au omorât 18 milioane de copii.
Aceasta este cifra oficială, pentru că există una neoficială care arată această stare de fapt şi anume că cifra ar putea fi dublă. Faţă de această situaţie, noi, cei de aici, cu luare aminte să fim, pentru că problemele sunt înăuntru şi mai puţin în afară. Adică, înăuntru nostru şi mai puţin în afara noastră. De aceea cuvântul „dragoste” este primul cuvânt aşezat aici şi apoi cuvântul „toleranţă”. Eu am fost o vreme în preajma unui mare poet, Ioan Alexandru, care zicea: „Asiaticii atacă, sectanţii atacă, ateii atacă, toţi ne atacă şi numai noi ne certăm între noi şi pe fondul acesta ei vor birui”.
Trebuie să mărturisim credinţa azi, acum şi în felul în care trăim acum, pentru că dacă vrem să mărturisim credinţa cum au mărturisit înaintaşii noştri de 2 mii de ani încoace, lucrul acesta va fi şi mai greu. Încă nu ni se cere sânge, ni se cere mărturisire. Scrie „să nu te arăţi că posteşti”. Da, aşa este, ca să nu te mândreşti. Dar într-o lume în care nu se mai posteşte, trebuie să arătăm, fără mândrie, că postim. Şi dacă ne întreabă cineva: „Dar de ce posteşti?”, răspunsul să fie: „Pentru că Eminescu a postit, Iorga a postit, Ştefan a postit, Mihai Viteazu a postit şi pentru că ei au postit, postesc şi eu pentru că, de fapt, respect o chemare a Mântuitorului Hristos pe care ei au respectat-o. La judecată nu ne vom prezenta singuri. Ne vom prezenta cu copiii noştri, cu soţia noastră, cu soţul nostru, cu părinţii noştri, cu vecinii noştri, cu prieteni şi acolo ne vom da seama de ceea ce am făcut pentru noi, dar mai ales pentru ei. De aceea este importantă lucrarea în Biserica Ortodoxă, nelepădarea de credinţă, dar în acelaşi timp, aplicarea în practică a credinţei.
Se fac avorturi. Suntem vinovaţi cu toţii, pentru că nu luăm nici o atitudine Dacă se fac avorturi, nu se fac vinovaţi doar cei care fac avorturi: mamele, taţii, asistentele, medicii. Suntem vinovaţi cu toţii, pentru că nu luăm nici o atitudine. Avortul nu este o crimă simplă, este o crimă complexă. Pentru că omori un corp, moare copilul nebotezat, pentru că nu ştim unde merge sufletul lui. Că în iad nu poate să meargă pentru că nu a făcut rău, în rai nu poate să meargă pentru că nu a fost botezat.
În anul 2050 România va avea doar şase milioane de locuitori După noul statut al Bisericii Ortodoxe Române, la parohii s-au organizat centre sociale. Avem şi noi unul, se numeşte „Pro-Vita pentru cei născuţi şi nenăscuţi”. Adică, viaţă pentru cei ce se nască şi pentru cei ce nu se nasc. Avem acolo 318 copii, ceea ce nu înseamnă mult faţă de cele 18 milioane, dar înseamnă ceva. Anume aceşti copii demonstrează prin prezenţa lor că este cazul să ne preocupăm de esenţă. Asta nu înseamnă că neglijăm postul sau metania, asta nu înseamnă că nu mai citim acatiste, dar va trebui să lucrăm, pentru că naţia noastră este în pieire. Anul 2050 va prinde România cu şase milioane de locuitori, situaţie care nu se poate repara curând. […] Familia nu mai este familie. Tocmeala dintre părinţii fetei şi părinţii băiatului se sfârşeşte sau uneori chiar începe cu problema „cum să facem ca să nu nască în curând copii”. Problema care este pusă negativ este problema care dărâmă familia. Dar aceasta se continuă: „De ce să mă mai căsătoresc şi civili, şi chiar religios pentru că o să am probleme cu soacra, cu ambianţa? Fac o căsătorie de probă”. Acest lucru este groaznic, pentru că această căsătorie de probă este desfrânare.
Tu eşti liber să fii homosexual. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine Iubirea nu exclude toleranţa. Adică, „te iubesc şi te tolerez”. Până unde te tolerez? Până când libertatea pe care tu ţi-ai luat-o, intră şi atacă libertatea mea. Tu eşti liber să fii homosexual. Din păcate, eşti liber, aşa sunt legile. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine. Eu sunt liber să apăr ochii copilului meu de manifestările tale. Asta nu înseamnă că nu sunt tolerant, asta înseamnă cu nu sunt prost, pentru că tu vrei să fiu tolerant până la prostie. Octavian RACU – Flux.md
Gianna Jessen a rămas cu o paralizie cerebrală după ce s-a născut la 7 luni în urma unei tentative de avort salin. Procedura presupune administrarea unor chimicale, iar copilul moare şi este expulzat în câteva ore. Norocul Giannei a fost că medicul avorţionist nu era în spital în momentul în care s-a declanşat expulzarea, întrucât în astfel de cazuri, copilul care se naşte totuşi viu este ucis de medic sau lăsat să moară de foame – ca expresie supremă a “progresului umanităţii”.
Deşi doctorii au spus că ea nu va putea niciodată merge, Gianna aleargă astăzi maraton pentru a strânge fonduri dedicate altor supravieţuitori ai avortului.
Gianna şi-a dedicat viaţa muzicii şi educării publicului asupra acestui flagel înspăimântător, avortul, care a făcut doar în SUA aproape 50 de milioane de victime.
Urâtă, ameninţată cu moartea de feministe, Gianna obişnuieşte să spună: “Dacă avortul este dreptul femeii, unde sunt drepturile mele?”
Gianna Jessen (SUA), supravieţuitoare a unui avort nereuşit, vorbeşte la Queen’s Hall, Parliament House, statul australian Victoria, în timpul dezbaterilor privind legalizarea avortului, în 2008.
Duminică, 14 februarie 2010:
830 – Utrenia;
1000– Sf. Liturghie;
1800 – Vecernia iertării, rugăciunea pentru începutul Postului mare;
Luni (15 februarie), Marţi (16 februarie), Miercuri (17 februarie), Joi (18 februarie):
1900– Canonul Sfântului Andrei Criteanul;
Vineri, 19 februarie a.c.:
1900– Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite;
Sâmbătă, 20 februarie a.c.:
830– Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor;
Duminica întâi a Postului, 21 februarie a.c., a Ortodoxiei:
830– Utrenia;
1000– Sf. Liturghie;
Vineri, 26 februarie a.c.:
1900– Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite;
Sâmbătă, 27 februarie a.c.:
830– Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor;
Duminica a doua a Postului, 28 februarie a.c., a Sf. Grigorie Palama:
830– Utrenia;
1000– Sf. Liturghie;
1800– Vecernie, cateheză şi vizionarea unui film duhovnicesc.
Vineri, 5 martie a.c.:
1900– Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite;
Sâmbătă, 6 martie a.c.:
830– Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor;
Duminica a treia a Postului, 7 martie a.c., a Sfintei Cruci:
830– Utrenia;
1000 – Sf. Liturghie;
1800– Taina Sfântului Maslu.
Vineri, 12 martie a.c.:
1900– Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite;
Sâmbătă, 13 martie a.c.:
830– Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor;
Duminica a patra a Postului, 14 martie a.c., a Sfântului Ioan Scărarul:
830– Utrenia;
1000– Sf. Liturghie;
1800– Vecernie, cateheză şi vizionarea unui film duhovnicesc.
Vineri, 19 martie a.c.:
1900– Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite;
Sâmbătă, 20 martie a.c.:
830– Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor;
Duminica a cincea a Postului, 21 martie a.c., a Sfintei Maria Egipteanca:
830– Utrenia;
1000– Sf. Liturghie;
1800– Vecernie, cateheză şi vizionarea unui film duhovnicesc.
Vineri, 26 martie a.c.:
1900– Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite;
Sâmbătă, 27 martie a.c.:
830– Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor;
Duminica a şasea a Postului, 28 martie a.c., a Floriilor:
830– Utrenia;
1000– Sf. Liturghie;
1800 – Începutul Deniilor.
N.B. Pe perioada Postului mare, în fiecare zi de miercuri, vineri (de la orele 18.00) şi sâmbătă (de la orele 16.00) se săvârşeşte Sfânta Taină a Spovedaniei.
La începutul anului 2010, proclamat de Sfântul Sinod ca Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti în Patriarhia Română, în contextul aniversării a 125 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală şi a 85 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie, ierarhii Sfântului Sinod adresează un Apel de suflet către toţi clericii şi mirenii ortodocşi români din afara graniţelor ţării, aflaţi – fără binecuvântare – în alte Biserici Ortodoxe surori sau în structuri bisericeşti necanonice, de a reveni în comuniune directă cu Biserica Mamă, adică în jurisdicţia canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Realizarea acestui deziderat reprezintă împlinirea prevederilor din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care menţionează faptul că Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc şi îi cuprinde pe creştinii ortodocşi din ţară şi pe creştinii ortodocşi români din afara graniţelor ţării (art. 5), iar organizarea canonică şi pastorală a credincioşilor ortodocşi români din afara graniţelor României se asigură de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (art. 8). Acest principiu este în deplină concordanţă cu hotărârea Conferinţei Presinodale Panortodoxe de la Chambésy-Elveţia (6-13 iunie 2009), care precizează că fiecare Biserică autocefală are dreptul de a păstori propria sa diasporă.
Prevederile statutare menţionate exprimă datoria Bisericii Ortodoxe Române şi se bazează pe canonul 16 de la Sinodul I Ecumenic (325), care afirmă principiul că nu este îngăduit unei eparhii să primească în jurisdicţia sa clerici şi credincioşi ortodocşi, fără binecuvântarea Bisericii (eparhiei) căreia aceştia aparţin.
În acest sens, amintim şi faptul că procesul de revenire a clerului şi credincioşilor ortodocşi de diferite naţionalităţi la Bisericile Mame (de exemplu în Patriarhia Rusă şi în Patriarhia Sârbă) a început deja în urmă cu mai mult timp şi a arătat că, prin coresponsabilitate şi solidaritate etnică ortodoxă, se pot depăşi dezbinări istorice conjuncturale, motivate în trecut pe criterii politice.
Acum, la 20 de ani de la căderea regimului comunist în Europa Răsăriteană, când România este membră a Uniunii Europene şi a NATO şi în condiţiile în care Biserica Ortodoxă Română dezvoltă o activitate fără precedent în afara graniţelor ţării prin reorganizarea şi înfiinţarea de numeroase eparhii în întreaga lume, apreciem că nu mai sunt motive întemeiate de a respinge chemarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la unitate şi comuniune ortodoxă românească.
Suntem încredinţaţi că această atitudine de reînviere şi reconciliere ortodoxă românească va consolida şi va intensifica lucrarea pastoral-misionară, social-filantropică şi cultural-educaţională a Bisericii Ortodoxe Române de pretutindeni, întărind în acelaşi timp demnitatea ortodoxă românească, prin eliberarea unora dintre românii ortodocşi de complexul de a fi „căutători de umbrele canonice” la străini.
Regretăm că din motive multiple, unii dintre fraţii noştri ortodocşi români s-au îndreptat spre alte jurisdicţii ortodoxe, în timpul comunismului, însă ceea ce a fost scuzabil în trecut a devenit nejustificabil şi chiar regretabil în prezent, adică înstrăinarea românilor unii de alţii, până la dezbinarea lor bisericească.
Încredinţaţi fiind că apelul nostru la unitate şi demnitate ortodoxă românească va fi receptat cu bucurie şi responsabilitate, ca dorinţă de comuniune şi cooperare frăţească, vă împărtăşim tuturor aleasă preţuire şi părintească binecuvântare.
