Spania nu mai este asaltată de strâini. Asta arată nivelul imigraţiei de anul trecut, cel mai scăzut din ultimii 18 ani. Numărul străinilor care trăiesc în Spania nu a crescut decât cu 7 % în 2009, a anunţat secretarul spaniol de stat pentru Imigraţie, Consuelo Rumi, citat de AFP. Oficialul spaniol explică această tendinţă de scădere a numărului de imigranţi prin intensificarea controalelor împotriva imigraţiei clandestine şi prin puternica recesiune din Spania. Cu toate acestea, Consuelo Rumi susţine că Spania necesită muncitori străini din cauza îmbătrânirii populaţiei. “Imigraţia este, totuşi, necesară în Spania, din cauza deficitului de forţă de muncă specializată”, a declarat aceasta. În anul 2009, aproximativ 300.000 de străini s-au stabilit în Spania. O treime din aceştia au provenit din Uniunea Europeană. Numărul actual al rezidenţilor din Spania este de 5,5 milioane, ceea ce reprezintă 12% din populaţia statului spaniol.

sursa: observator.info

”Banii”. Tema aceasta a început să devină obsedantă în unele comentarii de pe blog, dar și în discuțiile cu prietenii. Inițial nu i-am dat prea mare importanță, dar repetitivitatea ei din ultimul timp a început să mă pună pe gânduri. Și, într-o noapte albă, prin minte mi-a trecut o întrebare paranoică: ”Dacă actualul scop al crizei mondiale este de a crea o și mai mare dependență față de bani?”.

Am mai scris și cu alte ocazii despre falsele recompense pe care le oferă sistemul corporatist. Iluzia că îți oferă un loc de muncă, concedii, salarii din ce în ce mai mari, cu care îți procuri bunuri și servicii din ce în ce mai multe și mai scumpe. Cu cât avansezi în carieră și cu cât îți cresc mai mult veniturile, cu atât pretențiile și recompensele sunt mai mari.

Câteva exemple despre caracterul iluzoriu al acestor recompense. Ce face, să zicem, diferența dintre un hotel de 4 stele și unul de 5 stele? De foarte multe ori faptul că au sau nu au niște săli de conferințe și restaurante în plus. Ca și client al unui hotel de 5 stele, aflat în tranzit ori turist, acea sală de conferințe în plus nu-ți aduce niciun beneficiu. Dar statutul de CEO (să zicem) nu-ți permite să stai la un hotel de 4 stele, ci, obligatoriu la unul de 5 stele. Chiar dacă plătești dublu , beneficiezi, de fapt, de aceleași servicii. În același timp, funcția de CEO e super-marketizată – e un ideal către care tinde oricine vrea carieră. Pentru că funcția de CEO îl oferă un statut profesional, o recunoaștere din partea specialiștilor în domeniu? Într-o mică măsură. Mai degrabă pentru că îi oferă un salariu care îi permite să-și procure niște bunuri și produse la un preț dublu sau triplu față de cel real…

Turism în Dubai, sau turism în Caraibe ori în Alpi? Și despre asta am mai scris. Dacă vrei să ai un statut social ridicat trebuie să-ți faci măcar un concediu în Dubai. Asta chiar dacă plătești dublu sau triplu pentru aceleași servicii pe care le-ai obține în Caraibe sau în Alpi.

Celebrele genți ”Louis Vuitton”. Prețul lor ajunge și la 1.000 de euro, uneori și mai mult. Unele dintre ele se fabrică în România și, la prima strigare (mână de lucru, material, transport) se produc cu 20-30 de euro. I se aplică ștampila ”de firmă” și costul lor se înzecește sau chiar se însutește. Ar mai exista nebunia poșetelor ”Vuitton” dacă s-ar vinde cu 50 de euro? Mă îndoiesc. Un alt caz în care recompensa oferită prin salariu este falsă.

Case. Apartamente. Un apartament cu două camere în Cluj, de 50-60 de metri pătrați, ajunsese înainte de criză să fie vândut cu 70.000 de euro. Am calculat cu niște prieteni din construcții și economiști care sunt costurile reale de producție (mână de lucru, tehnologie, materiale): undeva în jur de 20.000 de euro. Cum s-a ajuns la o sumă de mai bine de trei ori mai mare? Asta doar inginerii financiari pot explica. Dar de ce a fost dispus cineva să plătească acel preț? Pentru că dacă ar fi spus prietenilor că și-a luat un apartament de 30.000 de euro (incluzând aici și taxele notariale, profitul decent al constructorului și antreprenorului) ar fi fost privit cel puțin ciudat. ”Păi asta e valoarea ta?” ar fi fost întrebat. Și atunci nu protestai, te împrumutai de la bancă și stăteai ”ghiocel” în fața șefului de teama de a nu-ți pierde locul de muncă, salariul din care să-ți plătești ratele și, evident, statutul social.

Exemplele ar putea continua la nesfârșit. Despre ele, cum spuneam, am mai scris. De ce mi-au revenit în minte? Ei bine, totul a pornit de la câteva comentarii la niște articole anterioare, legate de greva și salariilor profesorilor. Să fim bine înțeleși, profesorii competenți merită salarii de două-trei ori mai mari decât până acum, cei incopetenți ar trebui să fie dați afară. Ceea ce mi-a atras atenția a fost argumentul care revenea mereu în discuție: ”profesorii nu sunt motivați FINANCIAR pentru a face performanță”. Așadar nu educația pe care o oferă propriilor elevi, nu performanțele lor, nu faptul că aceștia vor ajunge să facă ceva în viață îi motivează pe profesori, ci… banii. Mai exact bunurile și serviciile supraevaluate care pot fi achiziționate cu ajutorul banilor.

Desigur, exemplul profesorilor e cel mai nefericit, pentru că cei care își fac profesia cu dedicație sunt chiar slab plătiți. Situația nu diferă însă în alte domenii. De ce trage de dimineața până seara un IT-ist bun, un economist, un finanțist? Pentru a produce un program, un proiect o ideea genială care să-i aducă recunoașterea breslei? În foarte puține cazuri. Nu programul, proiectul, ideea în sine, implicit recunoașterea profesională, sunt scopul muncii lui, ci accederea într-o funcție din ce în ce mai mare, care să-i aducă venituri din ce în ce mai mari, care să-i permită să-și procure servicii și bunuri din ce în ce mai scumpe (și, se înțelege, din ce în ce mai supraevaluate).

Așadar, ce avem până acum? Dispariția motivației reale, a motivației profesionale, înlocuită cu motivația recompensei, a unui statut social dat nu de performanțele din domeniul tău de activitate, ci de banii cu care poți să-ți achiziționezi tot mai multe bunuri și servicii. Iar statutul social ridicat nu e dat de valoarea reală a serviciilor și bunurilor în discuție, ci de supraevaluarea lor. Cu cât supraevaluarea bunurilor și serviciilor în dicuție e mai mare, cu atât statutul tău social (implicit stima de sine) e mai mare!

… deja începe să sune draconic.

Să mergem mai departe. România. Anul de grație 2008 (nu mă refer la alte țări, pentru că nu cunosc situația, deși nu cred că e mult diferită). Tot mai multă lume se simțea tot mai bine. Avea casă (apartament), mașină, electro-casnice și își planifica vacanțe spre destinații din ce în ce mai exotice. Datoriile și ratele la bănci nu contau. Pentru că nu erau vizibile. Prietenii vedeau doar ceea ce era de văzut: casa, mașina și fotografiile din concediu.

Ce era rău în toată această poveste? Faptul că oamenii au început să trăiască iluzia independenței. Că nu sunt niște sclavi ai sistemului, ci niște beneficiari ai acestuia. O persoană independentă este, însă, o persoană greu controlabilă. Exista, din ce în ce mai mare, riscul ca oamenii să conștientizeze iluzia recompenselor supraevaluate. Pentru că după ce ai casă, mașină, excursii, copii fericiți, ce te-ar mai putea motiva să continui să produci? Să stai cuminte în banca ta, cea pe care ți-a rezervat-o sistemul? Ei bine, cine putea garanta că oamenii nu s-ar fi întors la motivația reală: cea legată de profesie?

Soluția pentru sistem? Extrem de simplă: îi pui pe oameni în imposibilitatea de a-și plăti datoriile. CRIZA. Disperarea că rămâi fără loc de muncă, fără bunurile și serviciile de care ai beneficiat, fără… BANI. Șurubul dependenței se strânge la loc.

Nu sunt expert în economie. La singurul curs pe care l-am avut la Drept în acest domeniu am fost învățați un lucru – că aceste crize economice sunt ciclice. Că sunt ”naturale”, ”firești”, că nu poate exista o ”creștere continuă”. Iar lumea actuală privește această paradigmă ca o axiomă. Care nu poate fi și nici nu trebuie demonstrată.

Știu, vă puneți problema de ce nu țin toate aceste întrebări paranoice pentru mine? De ce nu caut singur răspunsul – confirmarea sau infirmarea celor de mai sus? E simplu: pentru că sunt egoist și nu vrea să mă doară doar pe mine capul. Nu trebuie să fiți de acord cu mine, dar gândiți-vă: dacă această teorie este adevărată?

Mihai Goţiu

sursa: voxpublica

Numărul deceselor cauzate de gripa AH1N1 în România se ridică la şapte şi nu la 122, aşa cum arăta ultimul bilanţ al Ministerului Sănătăţii. La solicitarea Organizaţiei de Investigaţii Jurnalistice, Ministerul a anunţat că autopsiile nu au confirmat că gripa nouă a cauzat decesele.

A fost confirmată prezenţa virusului în organism şi de aceea decesele survenite ulterior au fost pe seama infecţiei. Totuşi din cele 121 persoane decedate de gripă AH1N1, doar 86 au fost supuse autopsiei şi doar în şapte cazuri a fost confirmat decesul, cel mai probabil, din cauza gripei noi. Sunt datele remise de Ministerul Sănătăţii printr-un comunicat.

În plus oficialii Ministerului au spus că toate persoanele bolnave de gripă AH1N1 care au decedat ulterior au fost declarate automat ca fiind decedate de gripă. Din răspuns nu reiese că acest diagnostic a fost verificat în vreun fel.

Gripa nouă a ucis doar 7 români

La fel ca în cazul lui Toni Tecuceanu (declarat, în mod public, mort de gripă AH1N1, deşi acest diagnostic nu apare în certificatul de deces), peste 100 de români au fost declaraţi decedaţi de gripă porcină, fără ca acest diagnostic să fie verificat.

Cazul Tecuceanu

Actorul Toni Tecuceanu a încetat din viaţă la începutul acestui an, pe 5 ianuarie. Potrivit informaţiilor oficiale, actorul ar fi fost ucis de gripa AH1N1.

La jumătatea lunii ianuarie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel, a fost unul dintre cei care a confirmat cu tărie faptul că decesul actorului Toni Tecuceanu a fost cauzat de gripa nouă.

“Categoric a fost un sindrom indus de gripa porcină, de virusul gripal de tip nou”, a declarat atunci Streinu-Cercel.

Streinu-Cercel dă asigurări că Tecuceanu a murit din cauza gripei noi

Precizările secretarului de stat au venit după ce fratele lui Toni Tecuceanu împreună cu una dintre colegele actorului, Oana Ioniţă, au pus la îndoială cauzele anunţate oficial în privinţa decesului.

Paul Tecuceanu declara atunci că actorului i s-au făcut trei teste pentru depistarea virusului. Primele două au fost negative, şi abia al treilea rezultat ar fi confirmat suspiciunile medicilor.

Paul Tecuceanu, după moartea fratelui său

Ulterior însă, familia lui Toni Tecuceanu a intrat în posesia dosarului medical care dezvăluia cauzele morţii acestuia. Potrivit fratelui actorului, acesta ar fi murit după ce a contractat o bacterie în spital.

Declaraţii făcute de Paul Tecuceanu, în exclusivitate la Antena 3

Informaţia privind adevăratul bilanţ al victimelor gripei porcine vine la numai două zile după ce reprezentanţii Institutului Cantacuzino, singurul care produce vaccinuri în România, au anunţat că nu mai au licenţă de punere pe piaţă a produselor injectabile. Agenţia Naţională a Medicamentului a suspendat licenţa institutului pe 8 februarie, întrucât i-a expirat standardul de bune practici de fabricaţie.

“Este vorba de încadrarea în noi tipuri de normative (…). E vorba de o serie întreagă de echipamnente noi care trebuie completate, modernizate”, a declarat atunci Radu Iordăchel, directorul Instittutului.

Radu Iordăchel anunţă că Institutului Cantacuzino i-a fost retrasă licenţa pentru vaccinuri

Din momentul în care ANM a decis retragerea licenţei, Institutul nu mai poate produce niciun fel de vaccin, inclusiv cel împotriva gripei porcine. În aceste condiţii, reprezentanţii Institutului cer o derogare de la Guvern, pentru a funcţiona în aceiaşi parametrii până la finalul anului. Este vorba despre o cerere ca Ministerul Sănătăţii să permită Institutului Cantacuzino să producă în continuare vaccinuri până la finalizarea retehnologizării liniei de fabricaţie. Acest eveniment este prognozat pentru finele anului 2010.

Până atunci, Ministerul Sănătăţii dă asigurări că “există un stoc suficient de vaccin gripal pandemic pentru continuarea imunizărilor”.

“Imunizările din cadrul programului naţional de vaccinare cu produsele realizate de către Institutul Cantacuzino vor fi reluate după obţinerea reautorizaţiei de fabricaţie, scadentă în această perioadă. Restul campaniilor de vaccinare din cadrul calendarului naţional de vaccinare nu vor fi afectate, fiind utilizate vaccinuri care nu sunt realizate de producătorul român”, a precizat Ministerul Sănătăţii la o zi după anunţul privind suspendarea licenţei la Cantacuzino.

Antena3.ro