Pictorul de icoane Valeriu Purdea (31 de ani) din Argeş a decis, în urmă cu şase ani, că poate face mai mult pentru profesia lui în Spania şi a ales să se stabilească definitiv la Zaragoza. Artistul a părăsit România dezamăgit de oameni, politică, sărăcie, iar de când a plecat din ţară nu a fost tentat să se întoarcă, nici măcar în vacanţă.
„Am avut de multe ori dovada că acasă contează mai puţin talentul şi mai mult să fii relaţia sau pila cuiva”, spune Valeriu Purdea. Românul a încercat să deschidă mai multe expoziţii în România, dar a fost refuzat fără menajamente şi a rămas ferm convins că nu lucrările unui pictor, ci pe cine cunoaşte acesta are importanţă, în primul rând, pentru a putea expune.
Valeriu îşi prezintă filosofia de viaţă într-o scurtă povestire, plină de tâlc: „Se spune că un om foarte bogat a avut o ultimă dorinţă la moarte: să aibă un sicriu din care mâinile să rămână afară, ca să vadă toţi că nu luăm nimic cu noi după ce părăsim acest pământ”, povesteşte pictorul. „Am lucrat icoane pentru foarte multe biserici din aproape toate oraşele mari ale Spaniei: Madrid, Valencia, Murcia şi Zaragoza. Ultimul este oraşul în care, după mulţi ani, am reuşit să-mi găsesc prieteni dezinteresaţi, să mă căsătoresc şi să am linişte”, spune Valeriu.
Efort şi migală
Lucrările pictorului de icoane înseamnă efort şi migală. Alegerea lemnului, care trebuie să fie neapărat de tei, şi a culorilor, care sunt Tempera speciale, cu pigmenţi naturali, costă foarte mulţi bani. „Am lucrat o lună şi două zile la o icoană pentru o biserică din Madrid şi am câştigat 10.000 de euro, dar am preferat să cumpăr materiale pentru alte lucrări, în loc să-mi iau maşină, cum ar fi făcut tot românul.
Vreau să-mi împlinesc visul de a fi cunoscut în lume, pentru că de la bogăţie şi avere mi-am luat gândul de mult. Călugării şi preoţii spanioli m-au văzut la muncă şi m-au răsplătit pe măsură. Dacă aş fi fost mai puţin boem, acum aş fi putut fi milionar în euro”, povesteşte Valeriu.
A învăţat pictura la mănăstire
Sunt foarte puţine persoane care contează cu adevărat în viaţa lui Valeriu şi despre care acesta vorbeşte cu multă căldură şi respect. În ultimii ani petrecuţi în ţară, înainte de a pleca în Spania, pictorul român a locuit mai mult la mănăstirile din judeţul Argeş. În liniştea de acolo, el a pictat şi a avut privilegiul să cunoască, printre călugări, alţi artişti şi pictori valoroşi, de la care a învăţat tainele meseriei.
Mentorul său, părintele Ilie (Dantes Bobăianu) de la Mănăstirea Slănic-Argeş, este una dintre persoanele de la care a învăţat tot ce ştie în meseria de pictor de icoane, iar Valeriu îi este profund recunoscător.
„La Mănăstirea Frăsinei se ajunge cu luntrea, iar dincolo de poarta mănăstirii niciodată nu a călcat picior de femeie. M-am simţit onorat şi printre cei aleşi de destin să pot învăţa şi lucra în incinta lăcaşului de cult. Acolo l-am întâlnit şi pe actorul Dragoş Pâslaru, de care m-a legat o sinceră prietenie”, povesteşte artistul.
În stil macedonean
Valeriu Purdea este unul dintre puţinii pictori de icoane care lucrează în stil macedonean şi după modele sârbeşti. O pictură în acest stil redă cu fidelitate fiecare amănunt din imagine, iar munca e istovitoare, spune Valeriu.
sursa: adevarul.ro
