Fenomenul de alienare mentala, generat de punerea in practica a diverselor tehnici de manipulare, da nastere la o serie de semne semiologice, pe care specialistii le-au grupat in doua categorii: individuale si de grup.

A. Patologii individuale.

La orice fel de practici s-ar recurge (fizice sau psihice), manipularea genereaza sau uneori semnaleaza o serie de boli psihice, care intra in sfera de activitate a psihiatriei, necesitand, de cele mai multe ori, un tratament de lunga durata.

Aceste patologii sunt de trei tipuri:

1. Fenomene depresive.

Depresia este o boala nervoasa morbida caracterizata printr-o modificare profunda a trairilor afective, a umorului in sensul tristetii, o stare de tristete morala si incetineala psiho-motorie, intretinand la subiect o dureroasa impresie de neputinta globala de fatalitate disperata.

Fenomenele depresive pot avea o dubla origine: pe de o parte sunt generate de capacitatea adeptului de a se supune constrangerilor sectei si de imposibilitatea de a satisface dubla legatura, reprezentata de integrarea sociala si de apartenenta la secta; pe de alta parte, aceste fenomene sunt generate la ex-adept de rezultatul carentelor afective induse de ruptura cu secta si de absenta oricarui sistem de referinta, odata ce renuntase, ca urmare a manipularii la sistemul axiologic comun (al societatii) si, pe deasupra, acum abandoneaza si inlocuitorul, ideologia sectei.

Manifestarile anxio-depresive pot imbraca forme variate mergand de la banala depresie psihica si melancolie pana la accese de panica si tentative de sinucidere.

a. Anxietatea sau nelinistea generalizata.

Anxietatea este o stare afectiva grava de neliniste, caracterizata prin insecuritate, tulburare difuza psihica si fizica, de asteptare a unui pericol iminent si indeterminat in fata caruia esti neputincios, care uneori este insotita de dureri fizice.

Cand paraseste secta, ex-adeptul nu reuseste, pentru un timp sa-si revina din starea de tensiune generala. El este permanent in asteptarea pedepsei pentru “tradarea” sa, care nu este lipsita de fundament, si se gaseste intr-un dezechilibru ametitor, intre vechea si noua situatie. Astfel, el constata cu neliniste, ca perioada petrecuta in mijlocul sectei s-a soldat cu extrema deteriorare a legaturilor familiale si sociale si chiar cu consecinte in propriul sau psihic, de care se simte responsabil, intoarcerea la realitate este insotita de o problematizare a tuturor “adevarurilor” in care a fost initiat de-a lungul anilor petrecuti in sanul sectei.

Ex-adeptul se loveste de o dubla incapacitate: de a admite ca procesul sectar i-a daunat si ca lucrurile de folos invatate, puteau fi dobandite si fara a suporta suferintele impuse de secta. El este intr-o teribila asteptare a unei noi suferinte si vigilenta il indeamna sa se indoiasca de oricare alternativa ii este propusa si de orice tentativa de a-i castiga increderea, in timp ce el insusi se indoieste de capacitatea de a se reintegra in realitate.

b. Accesele de panica.

Panica este o criza acuta de angoasa, generata de evenimente care afecteaza grav existenta, confortul si starile afective si care uneori poate atinge grade extreme de gravitate, astfel ca cel lovit de panica traieste, efectiv, in imaginarul creat de secta.

Amintirea situatiilor traite in secta si izbirea brutala cu realitatea, pot provoca veritabile accese de panica, in care ex-adeptul este convins de neputinta de a lupta contra sechelelor exixtentei sale. Persoana in cauza ajunge sa se teama ca va innebuni, ca va fi agresat sau ca nu va putea reintra in contact cu realitatea. Aceste senzatii sunt deseori insotite de tulburari somatice: transpiratie, palpitatii etc.

c. Starea permanenta de stres.

Stresul este o stare a organismului de suferinta, uzura, zgomot, permanent, temperaturi excesive, infectii, provocata de conditiile neprielnice, nocive, agresive, carora individul trebuie sa le faca fata. Aceasta stare este direct legata, la adeptul sectar, de agresiunile provocate de secta (inainte sau dupa parasirea ei), care au lasat o puternica amprenta asupra subiectului si este declansata de diversele situatii agresive ale cotidianului, invadand complet individul (in special prin vise repetate-cosmare).

Toate acestea determina o reducere a interesului pentru lumea exterioara si pentru alte persoane, altfel spus o repliere in sine, si o severa restrictionare a sentimentelor, persoana intampinand grave dificultati in a face fata unor situatii din cele mai banale. Acest tip de patologie se intalneste si la adeptii activi, fiind generata de obligativitatea de a ingera sisteme diferite: al sectei si al societatii, antagonism agravat de conflictele familiale, profesionale si sociale, situatii care supun la o extrema incordare nervii individului.

Secta nu face nimic pentru a ajuta adeptul sa depaseasca aceste stari ba, din contra, o favorizeaza pentru a accentua ruptura cu mediul de viata anterior, ceea ce potenteaza manipularea.

2. Conduitele nevrotice.

Pe masura ce adeptul progreseaza in insusirea ideologiei sectei si mai ales in punerea ei in practica, printr-o revalorizare generala, el dezvolta adevarate tulburari mentale de al caror caracter nefast adeptul isi da seama, dar pe care nu le poate stapani, tulburari numite in psihologie nevroze. Este vorba de ritualuri (ticuri) obsesive si comportamente fobice, izvorate din preceptele sectei, care se rasfrang asupra intregii sfere de activitati a adeptului.

In functie de gravitatea lor, ex-adeptul poate dezvolta veritabile handicapuri, care impieteaza asupra reinsertiei sociale, adeptul fiind constrans sa excluda din existenta sa anumite comportamente care “franeaza progresul”. Aceste fobii sunt temeri obsesive si nejustificate, ce nu pot fi controlate si anulate, chiar daca persoana in cauza stie ca sunt nefondate si nerationale.

Ideologia sectara se bazeaza pe dihotomia interior-exterior si pe maniheismul bine-rau, intretinand la adept o frica continua de lume, discursul sectei alimentand si etaland contradictiile sociale. Confruntarea brusca cu realitatea poate provoca accese anxioase, care pot avea o mare anvergura, insotindu-se si de manifestari somatice. Astfel, medicii care au tratat copii care au supravietuit dramei de la Waco au constatat la acestia tulburari somatice masive, in special cardiace si intestinale, a caror evolutie a condus la ipoteza ca aveau cauze psihice. Manifestari asemanatoare s-au mai intalnit la persoane crescute exclusiv in mediul sectar, insa intr-un grad mai redus de gravitate.

Fobiile sunt indreptate intr-o diversitate de directii: persoane (in special reprezentanti ai institutiilor statului, psihiatri, clerici), institutii (armata, Biserica), manifestari culturale, practici medicale, diverse alimente, obiecte (in special noile produse ale tehnicii moderne, produse vestimentare). Aceste fobii se pot indrepta si impotriva unor etnii, rase, natiuni, insa acele grupuri care adopta asemenea atitudini se autoizoleaza si nu au prea mare importanta din punctul de vedere al impactului social.

Persistenta inconstienta(-zata) a celor mentionate mai sus plaseaza subiectul intr-un spatiu extrem de restrans, intre prescriptiile sectare si imperativele sociale si pentru a diminua disonanta cognitiva care apare, este nevoit sa adere la una din ele. Odata dobandite aceste stereotipii, renuntarea la ele devine extrem de dificila. Ex-adeptul, chiar daca este deplin constient de caracterul lor aberant are mari dificultati in a le depasi si domina, si se lasa antrenat intr-o multitudine de comportamente, pe care le condamna rational, dar de la care nu se poate sustrage decat in urma unor eforturi indelungate si dureroase.

Aceste tulburari pot atinge stadii mai grave: adeptul sau ex-adeptul, penduland permanent intre cele doua lumi (a realitatii si a irealitatii, a societatii si a sectei), poate pierde contactul cu realitatea (lucru care se poate intampla inainte si dupa parasirea sectei), se percepe pe sine drept produsul unei mutatii existentiale, are experiente pseudo-mistice (dialogand cu fortele cosmice, divinul, extraterestrii, etc), ajunge sa traiasca permanent in oniric. Totusi situatii de acest tip sunt rare in opinia specialistilor, in marea parte a cazurilor rezultatul final al fobiilor in plan psihic, fiind amnezii lacunare, precum reactiile de respingere a contradictiilor flagrante dintre imaginatie si realitate , insotite de dureri care nu au totusi nici un suport psihic.

3. Tullburarile psihotice.

Acest tip de afectiuni au gravitatea cea mai ridicata, caci marcheaza momentul in care adeptul pierde complet contactul cu realitatea, necesitand tratament specializat. Psihoza este o boala psihica, care atinge grav personalitatea subiectului, manifestandu-se in special prin tulburari ale sferei cognitive (perceptie, judecata, ratiune) si afective (umor, emotii) si necesita neaparat internarea. Totusi, aceasta grava disfunctionalitate psihica se altoieste pe o structura psihica anterioara fragila si cu inclinatii psihopatologice.

Tulburarile psihotice, determinate de aplicarea unor tehnici de manipulare in sanul unei secte, se desfasoara conform unei progresii in etape, pe care specialistii au schematizat-o astfel:

Stadiul I – repliere moderata asupra sinelui; pierderea contactului cu societatea; inclinatii spre superstitie; pretentii de detinere a unor capacitati paranormale (clarviziune, telepatie, al saselea simt, s.a.); izolare sociala; iluzii recurente (senzatii de prezenta a unei actiuni sau persoane absente sau decedate).

Stadiul II – debut de gandire deliranta (delirul determina o grava alterare a raportului subiectului cu realitatea); iruptii ale iluziilor suprarealiste sectare in realitatea individului; idei delirante bizare (nihiliste, religioase, etc); incoerenta.

Stadiul III – accentuarea trairilor delirante; adeziune completa la irealitatea ideologica sectara; aparitia unei trairi “mistice”, totusi cu mentinerea contactului cu societatea ambianta; deteriorarea capacitatilor profesionale, a relatiilor sociale, a igienei personale s.a.m.d.

Stadiul IV – derealizare completa a gandirii (tulburare morbida care da celui atins de ea o impresie de irealitate a persoanelor si lucrurilor prezente precum si imposibilitatea evocarii situatiilor si persoanelor absente), scufundare in irealitatea sectara, fara nici o capacitate critica, tulburari paranoice insotite de sentimente de persecutie; handicap profesional, social; halucinatii (de persecutie sau exaltare).

Stadiul V – destructuralizare totala (confuzie intre intreg si o parte a intregului, care apare de exemplu la copii intre 2 si 4 ani cand acestia nu sunt capabili sa claseze diversele figuri ale unui joc pe categorii); trairi paranoice sistematizate; halucinatii senzoriale si kinestezice; parafrenie (delir, care in ciuda caracterului adesea extravagant ramane compatibil cu insertia sociala, compus din mecanisme halucinatorii si imaginative, cu teme fantastice care isi pastreaza coerenta; bolnavul traieste pe rand in doua lumi: universul particular sectar si lumea reala).

Stadiul VI – heboidofrenie (forma clinica a schizofreniei caracterizata prin deficienta intelectuala, disparitia sentimentului socio-familial si dezvoltarea unei tendinte antisociale); destructuralizare completa, stupoare catonica (sindrom intalnit de obicei in dementa precoce, caracterizata prin negativism, sugestibi-litate, stereotipii, pierderea spontaneitatii si initiativei motrice, raspuns aproape inexistent la stimulii externi); negativism; pozitie catatonica (fetala); rigiditate catatonica.

Cele expuse mai sus au descris consecintele in plan individual ale aplicarii unor tehnici psihice, nu de putine ori scapate de sub control; aceste urmari se pot generaliza si raspandi asupra colectivitatii, ceea ce vom descrie in cele ce urmeaza.

B. Patologiile grupului.

Patologiile individuale, prezentate mai sus, au drept cauze, pe langa cele legate de aplicarea tehnicilor de manipulare, si anumite latente ale psihicului uman care potenteaza aceste boli si expun individul la acestea. Exista, dimpotriva, anumite tipuri de afectiuni, cauzate de secta, care contamineaza comunitati intregi. Acestea sunt manifestari semiologice ale fenomenului de alienare mentala si sunt semnalul periodic al activarii sectelor in mijlocul unei colectivitati.

1. Catarsisul grupului.

Catarsisul este o metoda terapeutica destul de noua, de eliberare de tensiuni si angoase, prin crearea unei situatii de criza emotionala care determina rezolvarea problemei. Fundamentele acestui procedeu se pot regasi in conceptia lui Aristotel despre tragedie care ar avea capacitatea de a purifica pasiunile rele, prin punerea lor in joc cu ocazia reprezentarilor de acte virtuoase si desavarsite si el este des folosit astazi in practica terapeutica psihanalitica.

Sectele procedeaza asemanator alcatuind adevarate scenarii, cu scopul de a convinge grupul de nocivitatea unui anumit comportament sau convingeri, dand nastere la o comunitate de sentimente, la o coeziune interna, care poate imbraca forma unei eliberari de energie colectiva. In acest mod, pe nesimtite o intreaga colectivitate este transformata in sensul dorit de lideri si, chiar daca la suprafata totul pare normal, sechele psihice nu sunt deloc neglijabile, ele sedimentandu-se si putand invada realul oricand. Aceasta transformare nu are doar aspecte negative, ci poate constitui liantul care solidifica un anumit grup.

2. Isteria colectiva.

Isteria este boala mentala caracterizata prin pierderea, mai mult sau mai putin grava, a functiilor nervoase, prin pierderea capacitatii de aparare a eului, pierderea controlului asupra comportamentului.

Isteria este o boala foarte cunoscuta, care a fost multa vreme privita ca o consecinta a unei disfunctii si frustrari sexuale, tinand cont de manifestarile specifice ale celor atinsi de ea. in secta, indiferent de cauzele aparitiei, manifestarile isteriei sunt similare celor intalnite in alte cazuri: hiperemotovitate, irascibilitate, cresterea tensiunii arteriale, s.a.

Isteria ia nastere la un anumit individ si se transmite la intregul grup, putand fi interpretata drept semn al manifestarii supranaturalului. In sanul sectei contagiunea este foarte accentuata, astfel ca comportamentele si izbucnirile unui membru se pot transmite colectivitatii.

3. Transa colectiva.

Transa colectiva se aseamana cu isteria si difera de ea doar prin mai pronuntata exteriorizare, aproape fara nici o frana, si prin faptul ca este mai organizata. Astfel, ea poate imbraca forma unor rituri samanice bucurandu-se de un prestigiu la care isteria nu poate ajunge.

Extaz penticostal si manifestare fundamentalista islamica.

De cele mai multe ori transa se grefeaza in functie de cultura in care se situeaza sau grupul in care apare, ia forma fenomenelor de tip mediumic, cum ar fi de exemplu “posesiunile Duhului Sfant” ale penticostalilor, contorsiunile fizice ale adeptilor sectei Aum pentru a ajunge la levitatie, asemenea liderului Shoko Asa-hara, sau diversele manifestari ale sectelor satanice.

Adeptilor supusi unor tehnici corespunzatoare li se poate modifica constiinta in asemenea masura incat pierd contactul cu realitatea, substituindu-si comportamente si automatisme ale celorlalti membri ai grupului, sau se scufunda toti intr-o transa vecina hipnozei.

4. Delirul colectiv.

Delirul este ruptura dintre subiect si realitate, fenomen care anima in permanenta grupurile sectare, chiar daca are intensitatea scazuta. Motivele care alimenteaza delirurile colective sunt, in general, investite cu o puternica coloratura supranaturala si intaresc coeziunea grupului prin sentimentul unei comuniuni elitiste.

5. Sinuciderea colectiva.

Daca precedentele patologii pot ramane la stadiul de bizarerii fara prea mare importanta, aceasta ultima consecinta produce hecatombe umane, asa cum s-a intamplat in numeroase secte (Templul Popoarelor, Templul Soarelui, s.a.).

Sinuciderile colective nu sunt apanajul finalului de secol XX: in timpul imparatului chinez Chiang-Huang-Ti, cel care a construit Marele Zid, 600 de literati s-au sinucis din cauza deciziei imparatului de a distruge toate manuscrisele din Imperiu, in secolul I i.H. aproximativ 1000 de sclavi s-au sinucis pentru ca rascoala lor (condusa de Salvius si Atenius) era pe punctul de a fi infranta, la finele celebrului asediu de la Masada 12.000 de evrei s-au sinucis, in 1944 in jur de 400 de prizonieri japonezi si-au facut harakiri la aflarea vestii iminentei infrangeri a Japoniei. Toate acestea au fost insa acte disperate ale unor oameni, care constatau cu groaza si durere ca intregul univers li se prabusea, ca nu mai aveau pentru ce sau nu mai meritau sa traiasca.

Sinuciderile in care au fost implicate secte, din care majoritatea au avut caracter colectiv, nu prezinta deloc aceste trasaturi; adeptii, care si-au pus capat vietii, nu traiau drame de natura celor invocate mai sus. Putem spune ca o mare parte din decizia sinucigasa se datoreaza liderului care reuseste intr-un timp extrem de scurt, sa inoculeze adeptilor justetea si sublimitatea actului sinucigas (practic Jones si-a convins adeptii in 2 ore!).

Nu este vorba de sinucideri clasice, care constituie finalizarea unei trairi depresive accentuate ci ele imbraca semnificatii sacrificiale si soteriologice. Astfel adeptii lui Jim Jones sau Luc Jouret si-au pus capat vietii pentru a ajunge la unirea cu divinitatea, care in cazul Templului Soarelui este o cometa.

Instinctul de autoconservare reprezinta o piedica deloc neglijabila in calea acestui act; are astfel loc o acerba lupta intre tendinta dominatoare a liderului si dorinta de viata a adeptului, din care iese invingator ultimul, ceea ce subliniaza odata in plus eficacitatea acestor tehnici de manipulare.

Oricare ar fi motivele interne sau externe unor asemenea fapte, ele au oripilat opinia publica si au aratat cat de simplu poate fi manipulat adeptul sectar.

pr. lect. dr. Gheorghe Istodor

sursa: crestinortodox.ro

In fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul Inaltarii Domnului. Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea “Despre sarbatoarea Pastilor”, compusa in anul 332. In aceasta opera se mentioneaza ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in Orient (sec.IV), in a 50-a dupa Pasti, deci, odata cu Rusaliile. Incepand cu secolul al V lea, sarbatoarea Inaltarii lui Hristos s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile).

In secolul al VI lea, Sfantul Roman Melodul compune Condacul si Icosul sarbatorii, iar imnografii din secolele urmatoare (Sf. Ioan Damaschinul si Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba Inaltarii.

Slujba zilei se caracterizeaza prin legatura cu Invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh. Astfel, dupa Evanghelia de la Utrenie, se canta Invierea lui Hristos vazand…, iar Catavasiile sunt irmoasele Canonului de la Pogorarea Sfantului Duh, deoarece sarbatoarea Inaltarii nu are Catavasii proprii. In aceasta zi, crestinii se saluta cu formula “Hristos S-a inaltat”.

In Biserica Ortodoxa Romana, sarbatoarea Inaltarii Domnului este si ziua dedicata pomenirii eroilor neamului.

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si Sarbatoare Nationala Bisericeasca. Astfel, in toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Adesea Inaltarea lui Hristos, ca si Invierea lui au fost intelese ca fiind niste lucrari ale Tatalui asupra Fiului Sau. Trebuie sa avem in vedere, ca moartea lui Hristos nu a avut ca tinta satisfacerea onoarei jignite a Tatalui, ci transfigurarea firii omenesti. De aceea atat in Inviere cat si in Inaltarea Sa, Hristos nu este pasiv.

Evanghelistul Luca spune ca Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie sa intelegem ca acesta a fost ultimul act al lui Hristos in lume, El nu devine absent in creatie. Inaltarea lui Hristos nu inseamna retragerea din creatie, El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Temei pentru credinta in Inaltarea lui Hristos avem si in Evanghelia lui Marcu, in versetul 19 din capitolul 16, unde se spune ca Iisus Hristos S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui. Astfel, Tatal il iubeste pe Fiul in Sfantul Duh nu doar ca Dumnezeu ci si ca om. Prin acesta trebuie sa intelegem ca toti cei care ne-am unit cu Hristos, devenim partasi la aceasta iubire dumnezeiasca.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

In ziua acestui praznic, abunda obiceiurile si practicile magice legate de cultul mortilor. Se credea ca, in drumul catre cer, sufletele mortilor puteau ramane pe pamant, transformandu-se in strigoi ce provocau neajunsuri oamenilor si animalelor. De aceea in ziua de Ispas (Inaltarea Domnului) se practica, si astazi, ritualuri magice de aparare: sunt culese si sfintite plante despre care se crede ca au proprietati apotropaice (leustean, alun, paltin); oamenii si animalele se ating cu ramuri de leustean; se buciuma la raspantia drumurilor si pe dealuri; femeile si fetele se incing peste brau cu ramuri de leustean; abunda pomenile pentru morti; se impodobesc mormintele cu flori si frunze verzi.

Conform unei legende populare, la nasterea lui Hristos, in grajdurile lui Craciun, boii au fost blanzi si linistiti, in schimb caii nu. Maica Domnului i-ar fi blestemat sa nu fie satui decat in ziua de Ispas sau de Inaltare, careia i s-a spus si “Pastele Cailor”. In timp, expresia “la Pastele Cailor” a capatat semnificatia de “nicicand” (echivalenta cu “la Sfantu’ Asteapta”).

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Houdini a fost cel mai mare magician al timpului său. El a fost şi un fantastic spărgător de lacăte . Susţinea că poate evada din orice celulă din lume în mai puţin de o oră.

Într-un mic oraş din Marea Britanie a fost construită o închisoare nouă, iar Houdini a fost provocat să încerce să evadeze. Cum acestuia îi plăceau şi provocările şi banii, a acceptat propunerea.

Când a sosit ziua cea mare, o mulţime de oameni şi reprezentanţi media se aflau la faţa locului. Houdini a păşit încrezător în celulă şi uşa a fost închisă. Şi-a dat imediat jos haina şi s-a apucat de treabă. Îşi ascunsese în curea o bucată de oţel flexibil şi dur, lungă de 25 de centimentri, pe care apoi a folosit-o pentru a încerca să deschidă încuietoarea.

După 30 de minute încrederea i-a dispărut. După o oră era scăldat în transpiraţie. După 2 ore Houdini pur şi simplu s-a prăbuşit peste uşă, care s-a deschis imediat. De fapt uşa nu fusese niciodată închisă decât în imaginaţia marelui magician.

Uşa nu a fost închisă decât în mintea lui Houdini, dar acesta a acţionat ca şi cum ar fi avut de învins o mie de lăcate.

Aidoma lui Houdini, şi noi suntem prizonierii propriei minţi. Pentru a evada din “închisoarea mentală”, trebuie mai întâi să realizăm şi să acceptăm acest lucru şi apoi să găsim căi prin care să ne eliberăm.

sursa: Cristian Stavriu

Sfantul Ierarh Marcu al Efesului spune ca: “Noi de fapt am rupt toate legaturile cu latinii tocmai fiindca sunt eretici” [1]. Iar Sfantul Ioan Maximovici ii considera pe acestia cazuti din har: “… multimea credinciosilor bisericii din Apus care cazusera deja din sanul Bisericii Sobornicesti, pierzand prin aceasta darul Duhului Sfant” [2]. Asadar, se pune problema daca putem vorbi de sfinti si miracole in catolicism de vreme ce la ei nici botezul nu este valabil, dupa cum am aratat anterior. Talcuind Canonul 46 Apostolic, Sfantul Nicodim Aghioritul citeaza 3 Sfinti Parinti, care ne invata ca: “Nici un eretic nu da sfintenie prin taine” [Sfantul Leon, Epistola catre Nichita] si ca “Botezul celor rau cinstitori de Dumnezeu nu sfinteste” [Sfantul Ambrozie, Cuvant pentru cei ce se catehisesc]. Deci, “Nu te amageasca pe tine, o, ascultatorule, adunarile ereticilor, ca au botez dar nu luminare, ci se boteaza cu trupul, iar cu sufletul nu se lumineaza” [Sfantul Ioan Gura de Aur, La inceput era Cuvantul].

Si pentru ca vorbim de apuseni, cel mai potrivit ar fi sa dam cuvantul unui apusean; nu oricui, ci Cuviosului Serafim Rose, un convertit la ortodoxie, care, inainte de aceasta a fost adeptul mai multor religii si filosofii. In cartea sa, “Ortodoxia si religia viitorului” spune ca “Romano-catolicii si protestantii de astazi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne miram ca ei nu sunt capabili sa-l deosebeasca de inselatoriile dracesti”. Cu adevarat inselatorii dracesti sunt “miracolele” catolicilor de la Medjugorie, Fatima, Lourdes, cum tot inselare este si in cazul Padre Pio. Si Sfantul Ignatie Briancianinov este sceptic in privinta miracolelor catolicilor: “O mare parte dintre nevoitorii bisericii apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica rasariteana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inselarea isi ridica deja in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimonosita la eretici credinta dogmatica. Purtarea nevoitorilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intotdeauna «extatica» din pricina neobisnuitei lor infierbatari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Loyola, intemeiatorul ordinului iezuitilor”.

Cum putem cunoaste si deosebi minunile de inselare? Ne spune Mihail Urzica [3]: echilibrul moral, desavarsita concordanta cu invatatura Bisericii, puritatea revelatiei, minunile poarta pecetea Domnului si sunt insuflate de Duhul Sfant sunt conditii esentiale pentru certificarea minunilor. Cam greu in cazul catolicilor, nu credeti?

PADRE PIO

Un exemplu clar de inselare este si in cazul lui Padre Pio. Acesta, sustin catolicii, ar fi intrat in contact cu Sfintiii Ingeri si cu Fecioara Maria, inca din copilarie. Ba chiar a renuntat la timpul alocat cercetarii Scripturilor pentru a avea mai mult timp de conversatie cu puterile celeste. Asa se face ca, primind inselarea, Padre Pio s-a indracit. Numai ca diavolul nu se putea manifesta in toata rautatea lui pentru a nu-i speria pe viitorii ucenici si a nu se da de gol. La 6 mai 1913, Padre Pio scrie duhovnicului sau: “Ma simt arzand cu totul, fara foc. Mii de flacari ma consuma; simt ca mor in continuu si totusi sunt viu”. Din marturiile celor apropiati lui Padre Pio, cunoastem ca temperatura acestuia oscila pe timpul crizelor demonice intre 48 si 52 de grade Celsius! Cei naivi considera aceasta un efect al daruirii sale catre Dumnezeu, dar noi stim ca unirea cu Dumnezeu nu provoaca durere. Mai mult, daca citim marturiile din viata yoghinilor, vom constata ca si acolo s-au manifestat astfel de cazuri, ceea ce ne face sa credem ca Padre Pio nu a simtit caldura raiului ci focul iadului. Iar din Traditia ortodoxa stim ca febra este des intalnita in cazurile de demonizare [Ioan 4,2; Fapte 28, 1].

Cativa ani mai tarziu, Padre Pio intra intr-un fel de transa, pierzandu-si cunostinta si cazand la podea, inconstient. Deoarece aceasta se intampla mai ales in biserica, paraclisierul Michele Pilla se sperie la inceput, dar ulterior lasa cheia in usa, astfel incat padre Pio sa poata incuia cand isi va reveni. In termeni medicali, aceasta se cheama epilepsie, iar epilepsia este tot o forma de demonizare.

Oare cati dintre Sfintii Parinti Rasariteni au fost cuprinsi de frisoane, febra, tremurau si se aruncau pe jos, zacand inconstienti? Si presupunand ca au fost rapiti in vedenie, oare cati se laudau cu asta? Cititi in Epistola a doua catre Corinteni, a Sfantului Apostol Pavel, capitolul 12, versetul 1 si o sa vedeti pilda de smerenie. Acolo, Sfantul Pavel vorbeste la persoana a treia despre el cand zice ca stie pe cineva care a fost rapit cu duhul, desi chiar el a fost acea persoana. Dar trufia omeneasca, mai ales a apusenilor care dintotdeauna s-au crezut superiori, nu are oprelisti.

O data, Padre Pio a spus: “… ma rog lui Iisus sa verse asupra mea toate necazurile pregatite pentru pacatosi si sufletele din purgatoriu…”. Daca padre Pio ar fi fost cu adevarat sfant ar fi cunoscut ca nu exista asa ceva ca purgatoriul, ca aceasta este o inventie catolica fara nici un temei in Sfanta Scriptura sau in Sfanta Traditie.

La 20 septembrie 1918, inselarea atinge apogeul: pe corpul lui Padre Pio apar stigmatele (ranile) Mantuitorului. Dureri cumplite si sange siroind din abundenta. Si Padre Pio se credea sfant… Pe 1 septembrie cinstim pe Sfantul Simeon Stalpnicul. Acesta a avut urmatoarea vedenie: fiind foarte ravnitor la rugaciune, diavolul vrand sa-l piarda, i-a aparut intr-o caleasca de foc zicandu-i ca este ingerul Domnului, trimis de El, pentru a-l rapi la cer, in ceata Sfintilor. Sfantul Simeon pune un picior in trasura, dar Sfantul Inger Pazitor ii da in gand sa-si faca Sfanta Cruce. In acel moment, vedenia se naruie, nu inainte ca diavolul sa-i raneasca piciorul cu o sabie. Asadar iata pretul platit pentru inselare. Sfantul Simeon cu o rana la picior in care se vor cuibari viermi ce-l vor manca de viu, iar Padre Pio cu dureri cumplite si atacuri demonice. Insa Sfantul Simeon s-a trezit si s-a pocait, in timp ce Padre Pio primeste inselarea motiv pentru care demonii il ataca. Oare atat de impovaratoare este sfintenia? Ce s-o fi intamplat cu viata linistita a Sfintilor de prin Paterice? Un alt eveniment din viata lui Padre Pio ne pune pe ganduri, apropos de patania Sfantului Simeon: in timp ce spovedea in biserica, un personaj ceresc i-a strapuns inima cu o lance inrosita in foc. Acest atac a lasat un semn fizic si a fost interpretat ca o binecuvantare. Cata inselare! Si cand te gandesti ca au mai fost asemenea cazuri in biserica catolica: Teresa de Avila, Francisc de Assisi, Marguerita Alacoque, si altii…

MEDJUGORIE, FATIMA, LOURDES

In vara anului 1981, niste copii plecati la joaca au fost inselati de diavol sa creada ca o vad pe Maica Domnului. De atunci si pana astazi, ei sunt singurii care intra in contact cu “Maica Domnului”, pe care aceasta i-a ales sa comunice lumii mesajele ei. De ce n-o fi ales Maica Domnului vreun preot sau calugar, sau macar vreun om cat de cat duhovnicesc in locul acestor copii plecati hai-hui pe dealuri, am vrea si noi sa stim. Atatia calugari, atatia preoti se roaga infocat Maicii Domnului si nu o vad, iar acestor copii ratacitori li se descopera.

Si ce le spune “Maica Domnului”? Le spune sa se roage cu Rozarul, sa traiasca mai intens Liturghia (chiar daca dureaza 30 de minute si stau pe scaune ca la teatru, acompaniati de instrumente muzicale), sa se impartaseasca mai des (amintim aici ca Apusenii au eliminat rugaciunea de invocare a Sfantului Duh peste Sfintele Daruri, se impartasesc numai cu Trupul Domnului, care este din azima nu din paine dospita, iar numai clericii se impartasesc din Potir). Asadar credeti ca diavolul se sperie de acestea? Sau poate de “postul aspru”, fara carne, dar cu oua si lactate, fara metanii, fara nevointa? Cum sa se arate Maica Domnului unor eretici? Cum sa prisoseasca harul?

Intr-o zi, “Maica Domnului” ii apare Ivancai, care tocmai isi pierduse mama. Aceasta o intreaba pe “Maica Domnului” unde este mama ei, iar ea ii raspunde ca ii este alaturi, in Paradis, iar la intrebarea Ivancai daca nu cumva trebuie sa se mai roage pentru ea, “Maica Domnului” o asigura ca toate pacatele ei au fost achitate si ca nu mai are nevoie de rugaciune si de milostenie. Ori noi stim ca si cei cu viata sfanta au nevoie de rugaciunile noastre, mai putin sfintii canonizati pentru care nu ne mai rugam ci ii invocam in rugaciunile noastre. Iata asadar o prima inselare. [4, p. 48]

Pe 2 aprilie 1990, “Maica Domnului” ii apare Mirijanei si ce credeti ca-i spune? “In fiecare data de 2 ale lunii, Maica Domnului cand se roaga cu mine, vorbeste despre necredinciosi. De fiecare data cand vorbeste despre ei este trista. Mereu ne rugam pentru ei in 2 ale lunii. Ea ne cere ajutorul, noua, celor ce credem, si nu acelora care mergem mereu la biserica; vrea sa ne rugam pentru ei”. Asadar, grupul de tineri alesi de “Maica Domnului”, este mai presus de preot, iar cei care merg la biserica sunt mai prejos decat cei ce merg la Medjugorie [p. 59-68].

De la bun inceput, “Maica Domnului” le-a vorbit tinerilor despre cele 10 Secrete care ar fi in Cer, pe care Dumnezeu-Tatal le-ar fi pregatit oamenilor, dar care pot fi aplanate prin mijlocirea “Maicii Domnului” si a celor de la Medjugorie. Vedeti asadar ce bine fac pelerinii de la Medjugorie lumii? Nici nu ne dam seama… Si ce rugaciuni fac cei de la Medjugorie pentru salvarea lumii? Crezul, cu adaosul eretic Filioque, desigur, Tatal nostru si… Rozarul. Aceste trei rugaciuni le-a nominalizat chiar “Maica Domnului”. Deseori “Maica Domnului” cerea ajutorul pelerinilor pentru infaptuirea “planurilor sale”. Cum si pentru ce ar putea fi ajutata Maica Domnului de catre muritori? Iata o alta inselare! De fapt nu Maica Domnului ci diavolul are nevoie de ajutorul celor de la Medjugorie pentru a insela pe cat mai multi. Nu noi o ajutam pe Maica Domnului ci ea pe noi.

Vicka a avut cumplite dureri de cap premergatoare aparitiilor. Iar cand o vedea pe “Maica Domnului” simtea “spaima” cum insasi marturiseste. Din Paterice stim ca numai aparitiile demonilor provoaca teama, deci… [p. 68-67]

Lui Ivan i-a dat “pace” si i-a spus sa o dea si la altii, dar noi stim ca Pacea este a lui Iisus Hristos, Domnul nostru. El a dat-o Apostolilor la Inaltare si numai apostolii au primit puterea si insarcinarea de a propovadui si a da pace. Acestia au hirotonit preoti, deci pacea este de sorginte divina si se da prin hirotonie. Este un dar al Sfantului Duh, iar Sfantul Duh este trimis de Fiul, de la Tatal. Prin urmare este erezie ca mirenii, mai ales femeile, asa cum facea si Vicka, sa dea binecuvantare. Vicka a indraznit chiar sa binecuvinteze un episcop din America [p.75], in afara de ceilalti pelerini.

Interesant si hilar este si faptul ca “Maica Domnului” de la Medjugorie avea o mare simpatie fata de Papa, ba chiar a sarutat poza lui ce se afla in casa vizitatorilor si i-a transmis prin acestia: “Considera-te Parintele tuturor oamenilor, nu doar al crestinilor. Raspandeste mesajul de Pace si Iubire in lume, fara incetare si cu curaj” [p. 129]. Maica Domnului sa sarute cu evlavie si gingasie poza unui om? E de-a dreptul comic… Papa, Parinte al tuturor oamenilor? Atunci ce va fi cu anatema Sfintilor Parinti ai Bisericii de Rasarit data asupra Papei si asupra catolicilor? Sa fi fost ei in inselare? Si cum se face ca Maica Domnului incurajeaza ecumenismul, erezia ereziilor, prin care este hulit numele Fiului ei si Dumnezeului nostru?

Ce alta dovada mai clara vreti care sa ateste inselarea de la Medjugorie? Papa – Anti-hristul, Parinte al tuturor oamenilor?! Papa – apostaziatul, ereticul, incurajat fervent de Maica Domnului, care pe deasupra ii mai saruta si poza? Inselare, fratilor!

PAPA IOAN PAUL AL II-LEA

Si pentru ca tot vorbim de “sfintii” catolici trebuie sa amintim si de Papa Ioan Paul al II-lea. Este pur si simplu stupefianta declaratia de beatificare a acestuia precum si intentia de sanctificare. Papa Ioan Paul al II-lea, care presara flori pe mormantul lui Mahatma Gandhi, care se lasa binecuvantat de pagani, care primeste binecuvantare de la hindusi si vrajitori, care saruta Coranul, unde se spune ca oricine crede in Treime este spurcat, acest apostaziat, eretic si mai prejos decat toti paganii, mai poate el sa se numeasca crestin? Dar, noi aflam de la oficialii catolici ca el este la mare cinste si urmeaza sa fie sanctificat. Iata fratilor, cuvintele Sfintilor Parinti nu sunt vorbe in vant. Nu sunt ofense. Priviti: Papa este anti-hrist! Si cu adevarat, catolicii nu sunt numai schismatici ci si eretici!

sursa: luptapentruortodoxie.blogspot.com

“Timpul nu mai are rabdare cu noi”, este o expresie pe care o auzim astazi tot mai des. O rosteste omul care, in goana sa, ajunge sa vada in mod deformat lucrurile. In virtutea inertiei, omul zilelor noastre nu mai constientizeaza cursul lin al timpului, acelasi dintru-nceput.

Preocuparea omului cu timpul, a condus, inca din vechime, la inventarea unor instrumente, datorita carora sa-l poata intelege, precum si la stabilirea unei unitati de masura, a unor multipli si submultipli. In functie de ele, cu privirea pe ceas, ori pe calendar, omul isi rostuieste viata. Toate acestea ne arata insa curgerea lui uniforma. In schimb, noua timpul nu ne mai ajunge. Secunda, minutul, ora si ziua, ni se par prea scurte. Oare avem atat de mult lucruri de facut, ori noi ne-am pierdut de fapt rabdarea cu timpul?

Batranii nostri aveau alta relatie cu el. Chiar daca si pentru ei acesta parea ca si-a pierdut rabdarea, ei nu deznadajduiau. Taranul roman cunostea faptul ca timpul se observa si se intelege cel mai bine, din afara lui. De aceea, el isi oranduia viata nu atat din persepectiva timpului istoric, cat a vesniciei. Acesta isi savarsea lucrul sau, zabovind. Isi chivernisea bine timpul, cunoscand ca “graba strica treaba”. El stia ca lucrurile care dureaza in timp, necesita timp.

Noi, cei de astazi, traim un raport nefiresc cu timpul. Ne-a devenit povara. Mai mult, parca am fi angajati intr-o intrecere acerba cu el. Traim cu teama de a nu mai putea tine pasul cu acesta. De aceea, mersul lumii de azi este de fapt o fuga. Pasul molcom este demodat in acest “secol al vitezei”.

Nu mai vedem in timp un camarad, ci un potential dusman. Intr-un fel este firesc, de vreme ce lucram la norma. Suntem mereu in contratimp. Ne plangem apoi de faptul ca rodul mainilor noastre este lipsit de calitate, frumusete si durabilitate. Invocam o permanenta lipsa a timpului. Ne plangem apoi ca nu avem prea multi prieteni. Nici nu se poate altfel.

Pierdem din vedere sensul profund al timpului, uitand ca orice clipa poarta in sine pecetea vesniciei. Asa se face ca uneori suntem foarte rezervati in a mai acorda altora macar cateva clipe din timpul nostru. Uitam ca Dumnezeu ne-a daruit noua tot timpul Sau, anume vesnicia Sa. Timpul si noi, ne vom fi pierdut rabdarea, dar, vesnicia, ne asteapta. Atunci, de ce ne tot grabim?

Radu Alexandru

sursa: crestinortodox.ro

(Fapte 2, 38-43; In.3, 1-15)

Binefăcătoare este osteneala celor care zdrobesc, prin cugetări sănătoase, minciuna ce se îngrămădește împotiva adevărului Învierii. Citește aceste cugetări și înarmează-te cu ele; dar totodată să nu te lenevești a face din ce în ce mai mult loc ca să intre în tine puterea Învierii lui Hristos. Cu cât vei face asta mai mult, cu atât vei respira mai mult din văzduhul Învierii și cu atât vei fi mai la adăpost de toate săgețile vrăjmașului îndreptate împotiva acestui adevăr. Întrebi de ce e nevoie pentru asta? De nimic deosebit: fii ceea ce trebuie să fii potrivit legământului în care ai intrat la sfântul botez, care este învierea noastră. Ai scuipat pe satana și pe toate faptele lui? Continuă să te porți la fel față de el. Te-ai unit cu Hristos? Rămâi cu El. Faptele întunericului și cele ale luminii sunt vădite. Fugi de cele dintâi și ține-te de cele din urmă: însă fă asta fără compromisuri, cât de mărunte, așa încât norma vieții tale să fie următoarea: nu este părtășie între lumină și întuneric, între Hristos și Veliar.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)

La Sfânta Taină a Botezului auzim pe naș cum se leapădă de satana și de toate lucrurile lui, în schimb după această sfântă binecuvântare tratează taina păgânește.

Sărbătorirea acestei Sfinte Taine se face păgânește.

Poate de cele mai multe ori nașul când rostește că se leapădă de satana și de lucrurile lui are în buzunar pachetul de țigări iar afară îi așteaptă lăutarii să le cânte. Lepădarea este numai la modul declarativ. Părinții, bunicii, nașii nu s-au spovedit, nu vin la biserică, nu se împărtășesc, nu merg la liturghii, nu ascultă predici, nu citesc Sfânta Scriptură, nu se roagă, etc, etc…

Din păcate nu există o catehizare a creștinilor pe acestă temă și mulți dintre ei vin spre tainele bisericii ca spre ceva care exprimă doar tradiție.

sursa: Cristian Stavriu

Creștinul ,,de dumincă” merge grăbit la biserică, aprinde o lumânare, iese afară, aprinde o țigară, apoi merge în stradă, la o nuntă, la o cumetrie, la crâșmă. Așa e și politiceanul care își face poze cu călugărul cutare, cu preotul cutare, într-o biserică renumită, pozele apar în materialele de campanie electorală, lumea zice: ,,Uite, dom”le, ce credincios!”, în timp ce el nu are decât gândul puterii pentru sine și pentru afacerile sale. Cam așa arată politicianul care conduce statul azi. În cazul acesta cum să nu se implice Biserica în problemele națiunii, care se duce de râpă cu tot felul de păstori necredincioși sau ipocriți?

sursa: Cristian Stavriu

Depresia este cel mai mare factor de risc în cazurile de suicid şi tinde să devină a doua cauză de incapacitate de muncă până în anul 2020, după părerea specialistilor. În anul 2008, sinuciderea a fost a treia cauză de moarte prin violenţă din Romania, conform cu situaţia pe plan mondial. Antena3.ro a stat de vorbă cu doi specialişti din domeniu şi vă expune mai jos cauzele şi efectele sinuciderilor pe diverse planuri, mai ales în contextul actualei crize economice.

Depresia, simptomul psihiatric cel mai frecvent în categoria de boli mintale, ar putea să devină o cauză serioasă pentru neputinţa persoanelor de a munci. Depresia se manifestă printr-o serie largă de semne şi simptome, care afectează tot organismul, nu doar sistemul psihic şi tinde să devină a doua cauză de incapacitate de muncă până în anul 2020, după cum afirmă pentru Antena3.ro Florin Tudose, psihiatru si şeful secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar din Bucureşti. Tot el adaugă că depresia nu este o simpla tristeţe, ci adevaratele semnale sunt pierderea interesului pentru activitatile zilnice, încetinirea mişcărilor, dificultatea în vorbire sau lipsa de vigoare fizică, insomnii şi chiar tulburări ale dinamicii sexuale.

“La ora actuală, românii sunt la fel de depresivi în corelaţie cu criza, cât sunt si ceilalţi europeni sau americani în raport cu acest fenomen, iar aproape 10% din populaţia Romaniei poate fi afectată în timpul vieţii de această boală. Paradoxal, s-a constatat chiar că în unele momente de criză numărul depresiei şi al sinuciderilor scade în raport cu perioadele de bunăstare. Din păcate, şi în România ca şi in cele mai multe ţări din lume depresia este greu recunoscută de medicul de familie, rejectată de pacient sau, în cel mai bun caz, incomplet tratată”, explica psihiatrul pentru Antena3.ro.

Tudorel Butoi, psiholog criminalist şi fostul şef al Serviciului criminalistic din Poliţia Capitalei este de acord că dacă sinuciderile sunt sporite de crizele industriale şi financiare, fenomenul nu se datorează sărăcirii, din moment ce şi valurile de prosperitate au aceleaşi efecte.

România, pe locul 5 în Europa în ceea ce priveşte tulburările psihice

“Orice zdruncinare a echilibrului favorizează sinuciderea şi omul îşi ia viaţa cu multă uşurinţă, atunci când structura socială suferă modificări importante. Iar în România, sinuciderea este un rezultat legat de modernizarea într-un ritm accelerat a unei societăţi. A ţine pasul cu schimbările galopante care transformă o societate duce la opunerea de rezistenţă din partea indivizilor la ce este nou”, mai spune Butoi pentru Antena3.ro.

Potrivit rapoartelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România se plasează pe locul 5 în Europa, în privinţa tulburărilor psihice, iar specialiştii apreciază că circa 20% din populaţia ţării suferă de o formă sau alta de tulburare psihică, în timp ce aproximativ 30% din populaţie prezintă riscul de a dezvolta asemenea probleme pe parcursul vieţii.

Florin Tudose spune ca nu cronicitatea depresiei indică internarea, ci gravitatea simptomelor depresive, care ar anunţa un comportament suicidar. Acesta este caracterizat de idei sau planuri de auto-agresiune ori de agresarea altor persoane, detaşarea de realitate şi susţinerea unor idei de inutilitate. Tudorel Butoi detaliază cum că, potrivit datelor din domeniu, depresia reprezintă una dintre cauzele principale de suicid în România.

“Sinuciderea este o autodistrucţie, care implică delirul, halucinaţiile, stările obsesive sau melancolia individului. Depresia poate furniza şi una dintre categorisirile sinuciderilor. Astfel, o clasificare a suicidului poartă denumirea de sinucidere melancolică şi este legată de o stare generală exagerată de depresie şi tristeţe, care îl determină pe bolnav să nu mai aprecieze relaţiile sale cu oamenii şi lucrurile din jur. Viaţa este văzuta în negru şi i se pare plictisitoare şi dureroasă, iar aceşti bolnavi sunt perseverenţi în ţelul pe care îl urmăresc”, consideră Butoi pentru Antena3.ro.

El adaugă că pe lângă cauzele care ţin de trăsăturile de personalitate labile ale individului, apar şi împrejurările favorizante, precum consumul de alcool, droguri sau un climat conflictual. De asemenea, Butoi susţine că de fiecare dată există o cauză în jurul căreia se învârte ideea suicidară: în cele mai multe cazuri ori e vorba de deziluzie sentimentală, ori de pierderea locului de muncă.

Spânzurarea, cea mai utilizată formă de sinucidere e românilor

Conform studiului din 2009 al Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii (IEESR), o organizaţie non-profit care îşi propune îmbunătăţirea sănătăţii reproducerii în ţările Europei de Est, sinuciderea a fost anul trecut a treia cauză de moarte prin violenţă în ţara noastră şi a reprezentat 23,5% din totalul morţilor violente. De asemenea, cele mai ridicate rate ale sinuciderilor se înregistrează în ţările din Europa de Est şi cea mai utilizată metodă de sinucidere in Romania este spânzurarea, în proportie de 70%, urmată de intoxicarea voluntară, adica ingestiile medicamentoase, de detergenţi si produse corozive. Studiile mai arată că până la 80% dintre cei care se sinucid prezintă simptome depresive severe.

“Principala metodă de terapie este tratamentul medicamentos, adica substanţele antidepresive, iar pe lângă acesta se recomandă şi psihoterapia, pe o perioadă îndelungată, de regulă 6-12 luni, împotriva reapariţiei simptomelor”, detaliază pentru Antena3.ro psihiatrul Florin Tudose.

În acelaşi timp, pentru a evita recăderile sau alte complicatii ale tulburarii depresive, specialistii recomandă schimbări comportamentale, cum ar fi o dietă alimentară echilibrată, evitarea consumului de alcool şi efectuarea de exerciţii fizice în mod regulat, precum şi un somn odihnitor.

sursa: antena3.ro

Copiii care se uita prea mult la televizor in primii ani ai vietii ar putea sa aiba probleme mai tarziu, la scoala. Astfel, parintii care si-au lasat prea mult micutii in fata micilor ecrane ar putea sa constate mai tarziu ca acestia au note mai mici la matematica sau chiar se ciondanesc mai des cu ceilalti copii, sustin cercetatorii canadieni si americani, citati de Reuters.

Mai putin surprinzator, copiii care s-au uitat mult la televizor la varsta de doi ani cantaresc mai mult la varsta de zece ani, mananca mai multa mancare nesanatoasa de la chioscuri si beau mai multe bauturi racoritoare, se arata in studiul publicat in Archives of Pediatric and Adolescent Medicine. “Rezultatele analizei sustin parerile anterioare, conform carora accesul la televizor, la varste mici, afecteaza atentia“, sunt de parere Linda Pagani, de la Universitatea Montreal si colegii ei de la Universitatea Bowling Green, Kentucky si Universitatea Michigan.

Ei sustin ca micutii care petrec mai mult timp in fata televizorului si mai putin timp jucandu-se cu alti copii ar putea sa piarda sansa de a-si dezvolta abilitatile sociale. Cercetatorii au inceput studiul cu un numar de 2.000 de copii. Parintii lor au declarat cat timp au petrecut acestia la televizor cand aveau intre doi ani si doi ani si jumatate si apoi intre patru ani si patru ani si jumatate. Apoi, specialistii au verificat situatia scolara si medicala a copiilor, cand acestia au ajuns la varsta de zece ani.

Ei au descoperit ca fiecare ora petrecuta saptamanal in fata televizorului la varsta de 29 de luni (doi ani si cinci luni) se traduce printr-o scadere a atentiei in clasa cu 7% si a abilitatilor la matematica cu 6%. Mai mult, la varsta de zece ani, acesti copii sunt cu 10% mai predispusi sa fie agresati de ceilalti colegi, fac cu 13% mai putine exercitii fizice, cantaresc cu 5% mai mult si mananca cu 10% mai mult junk food decat ceilalti copii.

“Bunul simt ne spune ca timpul petrecut la televizor inlocuieste timpul pe care copiii l-ar putea petrece facand alte activitati, care au rolul de a le imbogati si dezvolta abilitatile cognitive si comportamentale”, sustine dr. Pagani.

“Acesta este un alt studiu care intareste ideea ca societatea noastra trebuie sa accepte in sfarsit ca, mai mult decat a fi un parinte bun sau rau, timpul petrecut in fata televizorului reprezinta o problema separata, legata direct de sanatate“, sustine si dr. Aric Sigman, membru al Societatii Britanice de Psihologie.

sursa: hotnews.ro

In timpul unei furtuni pe mare, cel care conducea corabia, a fost intrebat de sotia sa:

- Cum poti fi atat de linistit in fata acestei furtuni?

Conducatorul corabiei a scos sabia, a indreptat-o catre sotia sa si i-a spus:

- De ce esti linistita in fata sabiei?

Sotia i-a raspuns:

- Sabia se gaseste in mana celui care ma iubeste, iar acesta nu-mi poate face niciun rau.

In urma raspunsului primit, sotul a grait:

- Daca este asa, atunci nu avem nici un motiv sa ne temem, caci valurile si mare sunt in mana Celui ce ne iubeste.

sursa: crestinortodox.ro

Ce este e-Romania? Nu doar un site sau simplu portal ci un sistem national de e-guvernare prin care autoritatile promit interconectarea administratiei centrale si locale si informatizarea tuturor serviciilor publice pentru cetateni si firme. Pentru 2010-2013 autoritatile au estimat ca vor aloca 500 milioane euro. Toma Cimpeanu, seful echipei e-Romania in ministerul Comunicatiilor (MCSI) estimeaza intr-un interviu HotNews.ro ca alte circa 500 milioane euro vor intra in acest sistem in perioada 2014-2017, fara ca lucrurile sa se opreasca aici - un proiect care “nu va putea fi oprit de nimeni” si cu care “nimeni nu-si va permite sa se joace”.

Acest ecosistem informatic va fi stocat intr-un singur loc pe un supercomputer?
Toma Cimpeanu: Nu, nu este chiar asa. Supercomputerul are 3 componente mari: o parte de calcul paralel, dedicata cercetarii. Aceasta va permite integrarea Romaniei in reteaua europeana de supercomputing, cu multe beneficii. Institutele de cercetare din Romania vor putea accesa niste fonduri la care azi nu au acces pentru ca nu pot sa utilizeze un echipament pe care sa testeze rezultatele cercetarii. Doi: O sa avem acces gratuit la o mie de aplicatii legate de securitatea informatica, nanotehnologie etc. apoi mai sunt 11.000 de programe dezvoltate de institutele de cercetari din Romania care nu au fost testate niciodata si acum vor avea aceasta ocazie.
A doua componenta este o componenta de procesare, de inalta performanta, pe care vor fi rulate aplicatiile dezvoltate in fazele e-Romania.
A treia componenta este zona de date, insemnand datele administratiei publice.

Structura finantarii pe componente si ani a proiectului eRomania – 2010-2013, asa cum apare in Hotararea de Guvern publicata recent in Monitorul Oficial, o gasiti aici.

sursa: saccsiv