Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel (jud.Tulcea) fac parte din grupul de 36 de mucenici care au patimit pe pamantul tarii noastre, in vechiul Noviodunum, Isaccea de astazi, in perioada 319-324, cand domnea imparatul Liciniu.

Potrivit altor cercetatori, Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel au patimit fie in vremea imparatului Iulian Apostatul (361-363), fie in jurul anilor 370-372, pe vremea domniei regelui got Athanaric.

Trupurile acestor mucenici au fost depuse intr-o cripta din Niculitel. Peste aceasta cripta s-a zidit in timp o biserica din piatra. Din cauza razboaielor, biserica a fost distrusa, iar cripta a fost acoperita de moloz.

In vara anului 1971, cu ocazia unor surpari de teren datorate unor ploi abundente, s-a descoperit cripta martirilor. In interiorul criptei s-a gasit un sicriu cu osemintele a patru barbati. Deasupra sicriului, pe pereti, s-au descoperit doua inscriptii grecesti.

Prima a fost tradusa prin: “Martirii lui Hristos“, iar a doua “Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos“.

Pe 17 ianuarie 1973, arhiepiscopul Dunarii de Jos, Antim Nica, a dat binecuvantare ca aceste moaste sa fie duse la Manastirea Cocos, spre a fi venerate de credinciosi. Ele au fost duse de arhiereul Gherasim Constanteanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Ramnicului, si preotul consilier Dumitru Capaciurea din Macin.

Moastele celor patru sfinti mucenici sunt prezente si astazi in biserica manastirii Cocosu, din jud. Tulcea.

CUPRINS

mai 2010

1 Cuvântul Mitropolitului

3 Tâlcul Evangheliei: Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda sau arătarea lucrării îngereşti

11 Lumea de dinlăuntru: Ispita cunoaşterii

16 Fragmente neodihnite:

• Ecclesiasticul
• Patericul egiptean
• Arhim. Sofronie Saharov
• Nicolae Steinhardt
• Pr. Alexander Schmemann

18 Pagina copiilor: Cei trei copaci

20 A-ţi căuta calea cu sinceritate faţă de Dumnezeu: Partea a II-a a interviului realizat cu Maica Magdalena, comunitatea Sf. Ioan Botezãtorul, Essex

27 Noaptea de Paşti în imagini

31 Anca Sav: Mirele şi Mr Darcy

32 Pagina Asociaţiei NEPSIS: Ce este mântuirea?

38 Pagina de istorie: Sfântul voievod Ştefan cel Mare şi „poarta creştinătăţii”

44 Jacques Agbodjan: Care este hrana de care are nevoie inima noastră?

48 Comunicat de presă: Cinstirea Giulgiului de la Torino

50 Luminiţa Niculescu: Paşi pe nisip

Când ai dispoziție să faci metanii, te împinge și diavolul să faci peste puterea ta – și dacă puterile tale sunt limitate, îți creează o stare nervoasă, pentru că nu-ți poți face ale tale, și în continuare îți creează neliniște cu o deznădejde ușoară la început, după care urmează…

Îmi aduc aminte că atunci când eram monah începător, pentru o vreme, când mă întindeam să dorm, ispita îmi spunea: ,,Dormi? Scoală-te atâția oameni suferă, atâția au nevoie…” Și mă sculam iarăși – până când am ajuns să spun: ,,Ah, ce bine ar fi dacă mi s-ar tăia picioarele! Atunci aș fi îndreptățit să stau, fiindcă n-aș mai putea să fac metanii”. Un post Mare l-am terminat cu mare nevoie, fiindcă am vrut să mă silesc pe mine însumi peste puterea mea.

Când simțim neliniște nevoindu-ne, să știm că nu ne mișcăm în spațiul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e tiran ca să ne sufoce. Fiecare să se nevoiască cu mărime de suflet, potrivit cu puterile lui, și să cultive filotimia, ca să-i sporească dragostea de Dumnezeu. Atunci va fi mânat de filotimie și nevoința lui (adică multele metanii, multele postiri etc.) nu vor fi nimic altceva, fără numai exploziile dragostei sale – și va înainta cu noblețe duhovnicească.

Adică nu trebuie să se nevoiască cineva cu acrivie bolnăviciasă și să se sufoce de neliniște luptându-se cu gândurile, ci să-și simplifice nevoința sa și să nădăjduiască în Hristos, iar nu în el însuși.

Hristos e dragoste, bunătate și mângâiere, niciodată nu sufocă, ci are din belșug oxigen duhovnicesc, mângâiere duhovnicească.

Una este lucrarea duhovnicească subțire și altceva este acrivia bolnăvicioasă, care înăbușă cu neliniștea lăuntrică din pricina silirii exterioare fără discernământ, care sparge și capul cu durerile de cap.

-Părinte, unul care din fire gândește mult și își forțează capul cum trebuie să facă față lucrurilor ca să nu se obosească.?

-Dacă se mișcă simplu, nu obosește. Dar când intră iubirea de sine, chiar și puțină, se strânge ca să nu facă vreo greșeală – și se obosește. Nu are importanță, să mai și greșească și să mai capete și puțină mustrare. Ceea ce zic se poate aplica, de pildă, unui judecător care mereu are de înfruntat cazuri grele și se teme ca nu cumva să judece strâmb și să se facă pricină de pedepsire a unor suflete nevinovate. Apare durere de cap în viața duhovnicească atunci când cineva are răspundere și se află într-o situație fără ieșire, căci trebuie să ia o hotărâre care va fi în defavoarea unora, în timp ce dacă nu o ia, rămân nedreptățiți alții. Adică atunci când conștiința este mereu presată.

Tu, soro, să iei aminte să nu faci lucrul duhovnicesc cu mintea, ci cu inima. Și să nu faci vreun lucru fără să te încredințezi cu smerenie lui Dumnezeu, fiindcă altfel te vei osteni, vei obosi și mintea ta și te vei simți rău duhovnicește.

De obicei, înlăuntrul chinuirii este ascunsă necredința – dar se poate ca cineva să se chinuiască și din mândrie.

Cu durere și dragoste pentru omul contemporan- Cuv.Paisie Aghioritul (Editura Schitul Lacu)

sursa: Cristian Stavriu