Cred, dar in felul meu

Exista o categorie de crestini botezati in credinta ortodoxa care, in mod mai mult sau mai putin constient, nu se diferentiaza de protestanti in ceea ce priveste modul de a se raporta la relatia dintre credinta si fapte in perspectiva mantuirii. Acestia cred ca se pot mantui numai prin credinta, fara a participa constant la viata Bisericii. Ei afirma cu tarie ca poarta credinta in suflet dar nu prea merg la biserica deoarece nu se incred in aceasta institutie si nici in cler.

Cu alte convinte, asistam la o relativizare a credintei la nivel personal. Aceasta inselare pe care diavolul ne-o strecoara in suflete constituie o mare primejdie, promovand o credinta inidividualista si nu una soborniceasca. Acesta constituie, in acelasi timp, primul pas pe care il facem spre acceptarea unor false invataturi de credinta.

Prin aceasta atitundine ne rupem de Sfanta Traditie deoarece crezul nostru nu se mai intemeiaza pe “ceea ce s-a crezut dintotdeauna, pretutindeni si de catre toti” (Vincentiu de Lerin).

Viata crestina se cere a fi dreapta vietuire, altfel spus, viata in Hristos. Mantuitorul ne spune: „Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic.” (Ioan 15, 5) Cum sa ducem rod, cum sa lucram faptele mantuirii, daca nu participam insa la harul sfintitor pe care il primim prin Tainele si slujbele Bisericii?

Viata crestinului inseamna mai intai de toate participare la Jertfa si Invierea lui Hristos. Ori, nu putem participa la acestea din afara Bisericii.

Inaltpreasfititul Bartolomeu Anania in lucrarea „Cartea deschisa a Imparatiei – o insotire liturgica pentru preoti si mireni”, vorbeste despre „Corabia Bisericii”, pornind de la o reprezentare iconografica ce evidentiaza legatura profunda dintre Liturghie si Biserica: „In Manastirea Hurezi, si anume in pridvorul bisericii-bolnita, poate fi vazuta urmatoarea scena, zugravita pe la inceputul secolului XVIII: pe apa unui fluviu pluteste o corabie cu vasle. In spate, la carma, Iisus Hristos. In fata, la prora, Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Pe laturi, tragand la lopeti, cuviosi parinti. Pe mal, capii ereticilor, cu niste carlige lungi in maini, straduindu-se s’o agate si s’o abata din drum. In mijlocul corabiei, pe un podium, o masa. In jurul mesei, preoti si arhierei in odajdii. Pe masa, o cutie mica, in care poate fi usor recunoscut un chivot in care se pastreaza, de obicei, Sfanta Euharistie, adica Trupul si Sangele Domnului. Asadar, in aceeasi nava, Hristos istoric si Hristos euharistic. Corabia este Biserica, adica Imparatia Cerurilor in devenire, iar in mijlocul ei se afla Liturghia, adica Imparatia Cerurilor, statica si dinamica in acelasi timp, oferind pregustarea celei finale, desavarsite si vesnice.”

Corabia Bisericii pluteste pe apele involburate ale istoriei si se indreapta spre sfarsitul acesteia, avand menirea de a-i mantui pe cei ce se afla intr-insa. Dar nu ne putem bucura de ocrotirea ei atat timp cat ne aflam in afara.

Un alt aspect foarte important este ca oricat de mult ne smintim de anumite realitati intalnite in Biserica, oricat de mult ne smintesc unii clerici sau credinciosi, Corabia Bisericii isi urmeaza drumul. Asadar, nu trebuie sa ne indepartam sau sa ne rupem de ea din acest motiv.

Cat de minunat este exprimata in Ortodoxie aceasta realitate care nu lasa loc compromisului. Nu putem dobandi mantuirea in mod individualist, rupti fiind de comunitatea ecleziala. Oricat ne-am stradui sa parcurgem aceeasi cale in propria barcuta, riscam sa fim striviti de furia valurilor caci nu-L avem pe Hristos carmaci.

Dupa cum cei trei Apostoli au vazut slava dumnezeiasca la Schimbarea la Fata a lui Hristos “pe cat li se putea”, la fel si noi, in Biserica, suntem chemati sa participam la slava Sa, dupa propria masura. Dumnezeu ni se impartaseste fiecaruia dupa cat putem primi. Dar pentru a putea primi, trebuie sa manifestam o credinta vie si lucratoare.

Altfel spus, in drumul catre Imparatia lui Dumnezeu avem nevoie de faptele credintei lucrate in Biserica: “Dupa cum trupul fara duh este mort, tot asa si credinta fara fapte este moarta” (Iacov 2; 14-26)

Radu Alexandru

sursa: crestinortodox.ro