Despre adevarul fals

Observam deseori o discordanta suparatoare intre adevarul societatii contemporane si adevarul crestin. Uneori o simtim in mod exterior, atunci cand corectitudinea “adevarului” acestei lumi ne revolta prin falsitatea lui; alteori o simtim in mod interior, atunci cand faptele noastre “corecte” genereaza mustrari de constiinta.

La suprafata, aceasta lupta intre principiile societatii si principiile crestine este evidenta: societatea ne invata ca nu e bine sa dam cersetorilor, dar Hristos ne recomanda scurt: “Oricine cere de la tine, da-i”. Societatea pretinde ca protejeaza familia, dar isi pune problema legalizarii prostitutiei sau a drogurilor usoare, iar Hristos ne atentioneaza ca “pomul dupa roade se cunoaste”, asa incat separatia dintre gandirea laica si cea crestina este evidenta.

Pentru noi, crestinii, adevarul este fals atunci cand roadele sunt stricate. Eu, ca si crestin, nu dau doi bani pe logica sau filosofie atunci cand acestea fac ca inima mea sa se impietreasca, sau atunci cand justifica nedreptatile si rautatile lumii. In acest caz, valoarea de adevar a logicii este falsitatea, iar rezultatul aplicarii ei este strambatatea si uratenia lumii.

In lumina adevarului fals totul devine alunecos si urat. Un adevar inutil, slinos, fricos si intunecat. Din contra, adevarul crestin este nobil si luminos; el ii arata omului o cale care infrumuseteaza lumea.

De fapt, diferenta consta in “natura” adevarului. Nu sunt mai multe adevaruri, doar ca exista minciuni deghizate ca adevar.

Adevarul nu este conceptual, intrucat noi, ca si existente personale, nu suntem concepte, ci fiinte. Adevarul este fiinta, adevarul este personal, adevarul este Hristos. De aceea adevarul nu se comunica, ci se marturiseste. El nu este reflectat, ci el irumpe luminand totul in jur.

Dar ne-am obisnuit sa nu mai percepem adevarul, ci doar sa-l conceptualizam. Insa acest adevar conceptualizat este gol, depersonalizat, nu are nimic uman in el, ca sa nu mai vorbim de divin. In momentul in care golesc cuvintele lui Hristos de Persoana Lui, nu raman decat cu forme fara fond. In acel moment, intre porunca biblica “Sa nu ucizi” si interdictia de catre lege a crimei nu pare a fi decat o diferenta de formulare.

Dar daca eu, ca si crestin, am ajuns sa cred asta, nu mai sunt deloc in Hristos.

Poate una din cele mai elocvente pilde despre marturisirea adevarului este cea din Pateric, in care acel avva, mintind, a ferit un raufacator de la a fi linsat. Paradoxul este insa ca nu a mintit! Parintele a marturisit adevarul, adica L-a marturisit pe Hristos. Minciuna ar fi fost daca nu i-ar fi salvat viata, caci el insusi ar fi fost in minciuna, intorcandu-i spatele lui Hristos.

Caci adevarul acesta este, a face voia lui Hristos, a Dumnezeului Celui Viu.

Nu ma pot incununa cu valoarea de adevar a unei propozitii logice, dar de imi voi pune viata pentru fratele meu, dincolo de “corectitudine”, dincolo de calcul, dincolo de cuvinte, Hristos va fi in mine pentru totdeauna, iar eu intru adevarul Lui!

Paul Cocei

sursa: crestinortodox.ro