Cine-și mai plânge astăzi nemernicia?

Cine caută găsește, dar cine zice: nu mai este – acela nu află nimic.

Cine caută săraci cu dorința de a le face bine din toată inima, acela totdeauna află, pentru că este scris: „pe săraci totdeauna îi aveți cu voi” (Matei-26, 11)

Dar cine zice: nu mai sunt oameni săraci; acum toți au cele de trebuință – acela nici nu află pe nici unul.

Cine zice: o, ce mulți frați erau cândva prin locurile acestea… și se duce și-i caută, totdeauna află pe cei care au fost ieri sau pe care pot fi mâine.

Iar cine zice: în zadar, nu mai este nimeni; toți cei care erau cândva s-au lăsat ori s-au pierdut – acela nici nu va afla decât pustiu. Și acum, în veacul acesta, și în veacul viitor.

Cine nu caută pe frații săi cu dragoste și cu dor, acela nici nu merită nici să afle, nici să-i aibă.

Dar cine udă pe altul, acela va fi udat și el – și cine caută pe alții va fi căutat și el.

Un înțelept a spus odată așa:

O, cât de mulți se plâng astăzi că n-au cu ce să trăiască și cât de puțini se plâng că n-au cu ce să moară!

De sărăcia trupească se plâng toți oamenii, dar de sărăcia sufletească nu se plânge aproape nimeni.

Pe toți îi auzi plângându-se că n-au bani, sau n-au haine, sau case sau avuții, pentru a trăi cât mai fericiți pe lumea aceasta.

Dar câți se plâng, oare, cu durere adevărată că n-au destule fapte bune, destulă dragoste ostenitoare, destulă rugăciune fierbinte, destule lacrimi, destulă milă, destulă răbdare pentru a putea muri fericiți și pentru a putea să aibă fericirea vieții veșnice?

Pentru a-și putea câștiga o soartă comodă în viața aceasta cât învață omul, cât se frământă, cât citește, cât întreabă, cât ascultă, cât caută, cât asudă…

Dar pentru a-și câștiga o viață mai fericită în viața veșnică, un loc mai dulce, o stare mai sfântă, câți se trudesc, oare, cu adevărat?Câți învață cu dinadinsul? Câți asudă și plâng? Câți se roagă și suferă?

sursa: Cristian Stavriu