De ce intră copiii români la pubertate la nouă ani
În lipsa unui tratament adecvat, majoritatea băieţilor care intră devreme la pubertate nu vor creşte mai înalţi de 1,55 metri, iar fetele nu vor depăşi 1,5 metri în înălţime, sunt de părere medicii endocrinologi
Fetele intră la pubertate de la vârste tot mai fragede, este concluzia unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii la Spitalul de Copii din Cincinnati. Oamenii de ştiinţă au constatat că vârsta medie a pubertăţii a scăzut mult, comparativ cu ultimii 20 de ani. Astfel, în era vitezei fetele ajung şi la pubertate la vârsta de 7-8 ani, relatează cotidianul „New York Times”.
Prof. dr. Constantin Dumitrache, medic primar endocrinologie şi doctor în ştiinţe medicale, de la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”, a declarat pentru Gândul că în România fetele intră la pubertate în jurul vârstei de nouă ani şi jumătate. „Vârsta medie la care fetele intră la pubertate este 12 ani şi jumătate”, adaugă prof. dr. Dumitrache.
Alimentaţia şi sexualitatea psihică – principalii factori
Studiul americanilor arată că obezitatea, care este în creştere în rândul copiilor, joacă un rol important în apariţia pubertăţii timpurii. Dr. Frank M. Biro, unul dintre autorii cercetării, spune că grăsimea poate produce hormoni sexuali.
„Fenomenul nu este întâlnit doar în rândul fetelor, ci şi al băieţilor. Printre principalii factori care duc la apariţia pubertăţii timpurii aş nominaliza în primul rând alimentaţia şi sexualitatea psihică. Copiii sunt expuşi la tot felul de materiale cu teme sexuale apărute în ziare, reviste şi la televizor, iar acest lucru determină o intrare la pubertate la vârste tot mai fragede”, subliniază medicul endocrinolog prof. dr. Constantin Dumitrache.
Acesta adaugă că există cazuri rare în care pubertatea se instalează în jurul vârstei de doi-patru ani. „Aceste cazuri au drept factor principal cauze genetice sau tumorale”, explică medicul.
Unii oameni de ştiinţă consideră că substanţele chimice des întâlnite în mediu seamănă cu estrogenul şi pot grăbi apariţia pubertăţii.
Pubertatea timpurie creşte riscul de cancer la sân
Acest tip de pubertate are asupra viitorului adult repercusiuni de ordin medical şi psiho-social. Studiile arată că pubertatea declanşată mai devreme poate creşte riscul de cancer la sân. Profesorul Dumitrache menţionează că intrarea la pubertate la vârste tot mai fragede afectează cartilajele de creştere atât la fete, cât şi la băieţi.
Acest fenomen este caracterizat prin creştere foarte rapidă în înălţime la început, însă procesul de creştere se termină înainte de atingerea întregului potenţial genetic. Astfel, potrivit medicilor, în lipsa unui tratament adecvat, majoritatea băieţilor nu vor creşte mai înalţi de 1,55 metri, iar fetele nu vor depăşi 1,5 metri în înălţime.
Din cauza surplusului de hormoni sexuali, psihicul acestor copii are de suferit. Potrivit specialiştilor, instabilitatea emotivă este asociată cu schimbările hormonale, iar unii copii pot avea o agresivitate crescută.
sursa: gandul.info