Un joven chino con los brazos amputados conmovió a millones de telespectadores interpretando piezas musicales en piano utilizando los dedos de los pies durante un programa de televisión chino, copia de la edición británica que propulsó a Susan Boyle a un reconocimiento planetario.

La interpretación de Liu Wei, un chino de 23 años que perdió sus dos brazos cuando tenía 10 años tras una electrocución, conmovió hasta las lágrimas al público de “China’s Got Talent”, cuyo vídeo ya ha sido visto 200.000 veces en YouTube.

“No entiendo por qué la gente piensa siempre que mi vida es terrible porque no tengo brazos”, declaró esta semana el joven al periódico ´’Shanghai Daily’. “Soy un hombre feliz que tiene una vida interesante, como los otros jóvenes”, dijo.

Liu comenzó a tocar el piano a los 19 años. Su primer profesor dejó de enseñarle ya que consideraba que era imposible tocar con los dedos de los pies. Pero el joven, que ya estudiaba solfeo, perseveró y aprendió sólo.

El abanico de melodías que puede interpretar es limitado por el tamaño de los dedos de los pies, explicó Liu. Pero esto no le impidió conquistar a la audiencia del estudio en donde se grabó el programa y de hacer llorar a uno de los miembros del jurado al interpretar, el 8 de agosto, una composición del pianista Richard Clayderman.

Liu fue seleccionado como uno de los 40 finalistas y se lo comparó a la escocesa Susan Boyle, que se convirtió en una estrella mundial después de cantar un aire de “Los Miserables” en el programa “Britain’s Got Talent”. Liu Wei participará nuevamente en el programa el 29 de agosto.

A devenit deja o tradiţie ca prima duminică după sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului (15 august 2010) să fie dedicată românilor migranţi, potrivit Hotărârii Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care se arată preţuirea şi grija spirituală a ierarhilor Bisericii noastre faţă de fiii şi fiicele duhovniceşti, plecaţi din diferite motive în afara graniţelor ţării.

Este evident faptul că, după anul 1989, un număr impresionant de români au emigrat către alte ţări europene sau continente mai îndepărtate. Se constată însă că românul adevărat când se află în alte ţări, chiar dacă este mai împlinit din punct de vedere material, trăieşte permanent cu dorul de casă, de neam şi de tradiţiile strămoşeşti, care s-au imprimat adânc în fiinţa sa.

Ţinând seama de nevoile spirituale ale românilor de pretutindeni, Patriarhia Română a înfiinţat mai multe eparhii şi numeroase parohii pentru românii ortodocşi care păstrează cu fidelitate comuniunea lor cu Biserica mamă, iar Centrul de presă Basilica oferă aproape zilnic informaţii privind viaţa românilor din diaspora, considerând astfel că, prin credinţă şi rugăciune, prin comuniune şi solidaritate frăţească, greutăţile inerente ale acestei vieţi vor fi trecute mai uşor, iar bucuriile vor fi mai intense.

Cunoscând faptul că este foarte greu să trăieşti departe de ţară şi, în special, de cei dragi (soţ sau soţie, copii, părinţi, fraţi, surori, bunici), Biserica Ortodoxă Română se roagă pentru poporul român de pretutindeni şi îndeamnă la rugăciune, la comuniune şi conlucrare frăţească pe toţi românii ortodocşi aflaţi în diaspora.

Mulţumim tuturor românilor din diaspora care au contribuit în diferite forme la ajutorarea sinistraţilor afectaţi de inundaţiile recente din România.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască sănătate şi mântuire, bucurie şi mult ajutor tuturor românilor emigranţi, iar şederea şi activitatea lor în străinătate să se împlinească în bună înţelegere cu cetăţenii ţărilor în care se află acum, păstrând, totodată, credinţa ortodoxă şi identitatea românească, pentru a nu se înstrăina spiritual de ei înşişi şi de poporul român.

Cu aleasă preţuire şi părinteşti binecuvântări,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa: basilica.ro

Cuvantul “criza”, sub multe din aspectele sale, este astazi la ordinea zilei. Urmarind la TV diverse emisiuni am constatat ca, mai peste tot, se dezbate acest subiect. Ma uimeste faptul, ca nimeni nu se incumeta sa recunoasca insa criza spirituala a omului, drept cauza fundamentala a tuturor problemelor majore cu care se confrunta societatea umana. Perspectiva, potrivit careia criza morala determina de fapt celelalte crize, este cu desavarsire absenta din mentalitatea oamenilor de media, a celor politici, dar si a celor de rand.

Iata adevarata fata a crizei: suntem crestini dar ne lipseste perspectiva crestina si modul de viata presupus de aceasta. Crestinii cu greu mai sunt “aluatul care dospeste intreaga framantatura”, deoarece, cu vremea, aluatul s-a imputinat considerabil. Din pacate, este un lucru evident, ale carui efecte le simtim cu totii. De aceea, asistam la urmatorul paradox: Romania este o tara majoritar crestina, insa fara crestini. Nu o spun eu. O spun faptele noastre.

Pierdem din vedere ca se cere de la noi ca mai intai sa marturisim prin fapta si, mai apoi, prin cuvant. Iata un exemplu din cadrul Sfintei Liturghii. Inainte de a rosti Crezul, auzim: “Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim.” Cert este ca toti marturisim adevarul de credinta, dar cati dintre noi luam seama la indemnul “sa ne iubim unii pe altii”. Acesta nu este numai un simplu indemn, ci o conditie a marturisirii. Altfel, ce valoare are marturisirea noastra daca nu este facuta intr-un gand sau “intr-un duh”, anume, cel al iubirii. Asa se face ca toti marturisim, dar prea putini/putin iubim.

Se pregatesc astazi, mai mult ca oricand, specialisti in management. Se crede ca totul poate fi administrat cu succes. Dar iata-ne pusi in fata situatiei de a scapa de sub control mecanismele economico-financiare create tot de noi. Este o consecinta a faptului ca omul nu cauta mai intai, sa chiverniseasca in vederea mantuirii, darurile spirituale si materiale primite de la Dumnezeu. Aratam pana si in acest lucru ca suntem lipsiti de intelepciune.

Ma intreb atunci la ce ne-am putea astepta, intr-o societate in care scara valorilor pare sa se fi rasturnat, si in care Hristos, este model al unei minoritati. Desigur, la ceea ce este mai rau, am putea spune. Insa nu trebuie sa ne pierdem nadejdea.

Sa purtam fiecare lupta cu incercarile de tot felul care vin asupra noastra in aceste vremuri tulburi. Dar sa nu o purtam la intamplare, ci in Hristos. Traim vremuri in care il putem cunoaste pe Dumnezeu, nu din marturiile altora sau din carti, ci din imprejurariele concrete ale vietii. Sa sporim in dragoste si in rugaciune, si sa nu incetam a cere de la Tatal cel Ceresc, “painea cea de toate zilele”. Mantuitorul Insusi ne-a spus “cere si ti se va da”. Sa facem insa ceea ce tine de noi, adica sa cerem in rugaciune si sa facem voia Sa, pentru ca si Dumnezeu sa faca ceea ce tine de El, adica sa reverse peste noi binecuvantarea si darurile Sale. Nu trebuie sa ne indoim.

Multe crize, de naturi diferite, a cunoscut omenirea de-a lungul timpului, si, fara indoiala, va mai cunoaste. Dar, cea la care se reduc celelalte, si mereu actuala, este aceea a omului care traieste departe de Dumnezeu. Este criza omului care nu vede mai departe de sine, a celui ce se crede lasat in seama sa si altor oameni, pierzand din vedere purtarea de grija a lui Dumnezeu. Acest om calatoreste permanent in viata cu intrebarea si nu primeste niciodata raspunsul care sa-i potoleasca adevarata foame si sete. Este o stare ce ii acutizeaza criza. Aceasta atinge apogeul in fata mortii, in fata irationalului si hidoseniei ei.

Cat de diferit se petrece aceasta trecere a mortii, pentru omul in a carui inima rasuna in mod tainic imnul pascal, “Hristos a Inviat”! Sa traim, asadar, avand constiinta ca Invierea Domnului este singura realitate, in fata careia, orice criza este desfiintata.

Radu Alexandru

sursa: crestinortodox.ro

Un batran intelept, taietor de lemne, traia la granita cu Mongolia. Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba, sari gardul si trecuse in minile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze:

- Ne pare rau de calul tau… ce veste rea.

Batranul le spuse:

- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.

Dupa o saptamna, in timp ce omul privea pe fereastra, a vazut ca iapa sa, se intoarce alaturi de un armasar alb. Prietenii ii erau entuziasmati de asta data:

- Ce cal frumos, ce veste buna!

Raspunsul batranului i-a socat iarasi:

- De unde stiti ca e o veste buna?! S-ar putea sa fie o veste rea.

A doua zi, singurul copil pe care-l avea, a incalecat frumosul armasar. Acesta l-a aruncat jos, a cazut rau si si-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii sai. Plini de compasiune i-au spus:

- Ne pare tare rau, ce veste rea.

Batranul, intru intelepciunea lui, zise iarasi:

- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.

La o luna dupa acest eveniment a izbucnit razboiul dintre China si Mongolia. Armata chineza si-a trimis oamenii sa ii inroleze obligatoriu pe tineri. Toti tinerii din zona au murit, in afara de baiatul taietorului de lemne care nu mersese la razboi din cauza piciorului rupt.

Atunci, batranul zile prietenilor sai:

- Vedeti, lucrurile pe care voi le -ati considerat bune au fost, de fapt, rele, iar lucrurile care parusera rele au fost bune.

Sa nu ne pripim niciodata in a da verdicte. Sa nu desconsideram incercarile din viata noastra. Sa nu ne plngem de mila, si mai ales, sa nu-l invinovatim pe Dumnezeu. Daca vom ramne credinciosi, vom putea privi inapoi cu recunostinta.

- Toate lucrurile lucreaza impreuna, spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Sodoma si Gomora sunt doua cetati de unde pacatul, potrivit Scripturii, a strigat pana la cer (Facerea 18, 20-21). Locuitorii celor doua cetati au fost ucisi pentru ca traiau impotriva firii (Rom. 1, 24-27). Pe ruinele acestor cetati a luat fiinta Marea Moarta.

Din Sodoma, doar Lot si familia sa, sotia si cele doua fiice, au fost salvati de Dumnezeu. Insa, sotia lui Lot, in fuga lor spre munti, nesocotind porunca de a nu se uita inapoi, “s-a prefacut in stalp de sare“.

Sa ne fie clar, puteau si locuitorii cetatilor sa fie asemeni lui Lot, dupa cum si acesta putea sa se asemene lor. Exista posibilitatea ca si Lot sa moara, dupa cum puteau si aceia sa nu piara. Dar pe Lot l-a salvat nesaturarea de iubire a lui Dumnezeu, iar ceilalti au primit moartea din cauza despartirii de Dumnezeu.

De ce a distrus Dumnezeu cetatile Sodoma si Gomora?

In fata acestei distrugeri, cum putem explica oamenilor ca Dumnezeu ii iubeste, ca Ii pasa de ei? Este vechea tema a sustinerii bunatatii lui Dumnezeu in fata raului. Cum impacam imaginea unui Dumnezeu bun, indurator si atotputernic cu realitatea raului? Sa nu uitam, grija lui Dumnezeu de a conduce lumea nu coincide de cele mai multe ori cu modul in care crede omul ca trebuie sa se petreaca lucrurile.

Dumnezeu a hotarat distrugerea lor, pentru ca in locuitorii acelor cetati nu mai erau prezente resturi de bine, puteri de intoarcere spre bine, rezistente impotriva raului, puteri de franare a raului si de cainta pentru el. In seara in care Lot i-a gazduit pe cei doi ingeri, trimisi de Dumnezeu sa-i vesteasca distrugerea cetatii, locuitorii Sodomei, tineri si batrani, s-au apropiat de casa lui si au strigat: “Unde sunt barbatii care au intrat la tine? Scoate-i ca sa ne impreunam cu ei”. Lot va incearca sa-i readuca pe calea dreptii, dar fara rezultat. In momentul in care sodomitii au incercat sa sparga usa, ei au fost loviti de ingeri cu orbirea, semn ca de vreme ce ochiul mintii este orbit, ochii trupesti nu mai au niciun folos.

Sa ne aducem aminte ca desi Dumnezeu vestise distrugerea cetatii Ninive, pocainta locuitorilor din ea, Ii intoarce planul. “Atunci Dumnezeu a vazut faptele lor cele de pocainta, ca s-au intors din caile lor cele rele. Si i-a parut rau Domnului de prezicerile de rau pe care li le facuse si nu le-a implinit” (3, 10). Dumnezeu a fost multumit cu doar trei zile de pocainta pentru atat de multe nedreptati. Acelasi lucru s-ar fi putut intampla si in cazul Sodomei si Gomorei daca ar fi fost pocainta.

Acesta este si motivul pentru care Lot locuia in Sodoma. Sfantul Ioan Gura de Aur ne descopera ca Dumnezeu a randuit ca Lot sa locuiasca in Sodoma pentru a vindeca bolile locuitorilor din aceasta cetate. Insa, cei ce vietuiau in aceasta cetate, nu numai ca nu s-au lasat vindecati, ci s-au facut si mai rai.

Dumnezeu a pierdut nu numai locuitorii si cetatile, ci si tot ce rasarea din pamant, ca prin pieirea lor si nerodirea pamantului, sa se aminteasca vesnic de rautatea celor ce au trait acolo.

Daca nu vom fi lipsiti de pocainta, Dumnezeu va veghea neincetat asupra noastra.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: “Daca vad o greseala a fratelui meu, e bine s-o trec cu vederea?“. Batranul zice: “De fiecare data cand noi trecem cu vederea o greseala a fratelui nostru, si Dumnezeu ne trece cu vederea o greseala a noastra; si de fiecare data cand noi o dam in vileag pe-a fratelui, si Dumnezeu o da in vileag pe-a noastra“.