Cuvantul “criza”, sub multe din aspectele sale, este astazi la ordinea zilei. Urmarind la TV diverse emisiuni am constatat ca, mai peste tot, se dezbate acest subiect. Ma uimeste faptul, ca nimeni nu se incumeta sa recunoasca insa criza spirituala a omului, drept cauza fundamentala a tuturor problemelor majore cu care se confrunta societatea umana. Perspectiva, potrivit careia criza morala determina de fapt celelalte crize, este cu desavarsire absenta din mentalitatea oamenilor de media, a celor politici, dar si a celor de rand.

Iata adevarata fata a crizei: suntem crestini dar ne lipseste perspectiva crestina si modul de viata presupus de aceasta. Crestinii cu greu mai sunt “aluatul care dospeste intreaga framantatura”, deoarece, cu vremea, aluatul s-a imputinat considerabil. Din pacate, este un lucru evident, ale carui efecte le simtim cu totii. De aceea, asistam la urmatorul paradox: Romania este o tara majoritar crestina, insa fara crestini. Nu o spun eu. O spun faptele noastre.

Pierdem din vedere ca se cere de la noi ca mai intai sa marturisim prin fapta si, mai apoi, prin cuvant. Iata un exemplu din cadrul Sfintei Liturghii. Inainte de a rosti Crezul, auzim: “Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim.” Cert este ca toti marturisim adevarul de credinta, dar cati dintre noi luam seama la indemnul “sa ne iubim unii pe altii”. Acesta nu este numai un simplu indemn, ci o conditie a marturisirii. Altfel, ce valoare are marturisirea noastra daca nu este facuta intr-un gand sau “intr-un duh”, anume, cel al iubirii. Asa se face ca toti marturisim, dar prea putini/putin iubim.

Se pregatesc astazi, mai mult ca oricand, specialisti in management. Se crede ca totul poate fi administrat cu succes. Dar iata-ne pusi in fata situatiei de a scapa de sub control mecanismele economico-financiare create tot de noi. Este o consecinta a faptului ca omul nu cauta mai intai, sa chiverniseasca in vederea mantuirii, darurile spirituale si materiale primite de la Dumnezeu. Aratam pana si in acest lucru ca suntem lipsiti de intelepciune.

Ma intreb atunci la ce ne-am putea astepta, intr-o societate in care scara valorilor pare sa se fi rasturnat, si in care Hristos, este model al unei minoritati. Desigur, la ceea ce este mai rau, am putea spune. Insa nu trebuie sa ne pierdem nadejdea.

Sa purtam fiecare lupta cu incercarile de tot felul care vin asupra noastra in aceste vremuri tulburi. Dar sa nu o purtam la intamplare, ci in Hristos. Traim vremuri in care il putem cunoaste pe Dumnezeu, nu din marturiile altora sau din carti, ci din imprejurariele concrete ale vietii. Sa sporim in dragoste si in rugaciune, si sa nu incetam a cere de la Tatal cel Ceresc, “painea cea de toate zilele”. Mantuitorul Insusi ne-a spus “cere si ti se va da”. Sa facem insa ceea ce tine de noi, adica sa cerem in rugaciune si sa facem voia Sa, pentru ca si Dumnezeu sa faca ceea ce tine de El, adica sa reverse peste noi binecuvantarea si darurile Sale. Nu trebuie sa ne indoim.

Multe crize, de naturi diferite, a cunoscut omenirea de-a lungul timpului, si, fara indoiala, va mai cunoaste. Dar, cea la care se reduc celelalte, si mereu actuala, este aceea a omului care traieste departe de Dumnezeu. Este criza omului care nu vede mai departe de sine, a celui ce se crede lasat in seama sa si altor oameni, pierzand din vedere purtarea de grija a lui Dumnezeu. Acest om calatoreste permanent in viata cu intrebarea si nu primeste niciodata raspunsul care sa-i potoleasca adevarata foame si sete. Este o stare ce ii acutizeaza criza. Aceasta atinge apogeul in fata mortii, in fata irationalului si hidoseniei ei.

Cat de diferit se petrece aceasta trecere a mortii, pentru omul in a carui inima rasuna in mod tainic imnul pascal, “Hristos a Inviat”! Sa traim, asadar, avand constiinta ca Invierea Domnului este singura realitate, in fata careia, orice criza este desfiintata.

Radu Alexandru

sursa: crestinortodox.ro

Un batran intelept, taietor de lemne, traia la granita cu Mongolia. Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba, sari gardul si trecuse in minile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze:

- Ne pare rau de calul tau… ce veste rea.

Batranul le spuse:

- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.

Dupa o saptamna, in timp ce omul privea pe fereastra, a vazut ca iapa sa, se intoarce alaturi de un armasar alb. Prietenii ii erau entuziasmati de asta data:

- Ce cal frumos, ce veste buna!

Raspunsul batranului i-a socat iarasi:

- De unde stiti ca e o veste buna?! S-ar putea sa fie o veste rea.

A doua zi, singurul copil pe care-l avea, a incalecat frumosul armasar. Acesta l-a aruncat jos, a cazut rau si si-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii sai. Plini de compasiune i-au spus:

- Ne pare tare rau, ce veste rea.

Batranul, intru intelepciunea lui, zise iarasi:

- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.

La o luna dupa acest eveniment a izbucnit razboiul dintre China si Mongolia. Armata chineza si-a trimis oamenii sa ii inroleze obligatoriu pe tineri. Toti tinerii din zona au murit, in afara de baiatul taietorului de lemne care nu mersese la razboi din cauza piciorului rupt.

Atunci, batranul zile prietenilor sai:

- Vedeti, lucrurile pe care voi le -ati considerat bune au fost, de fapt, rele, iar lucrurile care parusera rele au fost bune.

Sa nu ne pripim niciodata in a da verdicte. Sa nu desconsideram incercarile din viata noastra. Sa nu ne plngem de mila, si mai ales, sa nu-l invinovatim pe Dumnezeu. Daca vom ramne credinciosi, vom putea privi inapoi cu recunostinta.

- Toate lucrurile lucreaza impreuna, spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Sodoma si Gomora sunt doua cetati de unde pacatul, potrivit Scripturii, a strigat pana la cer (Facerea 18, 20-21). Locuitorii celor doua cetati au fost ucisi pentru ca traiau impotriva firii (Rom. 1, 24-27). Pe ruinele acestor cetati a luat fiinta Marea Moarta.

Din Sodoma, doar Lot si familia sa, sotia si cele doua fiice, au fost salvati de Dumnezeu. Insa, sotia lui Lot, in fuga lor spre munti, nesocotind porunca de a nu se uita inapoi, “s-a prefacut in stalp de sare“.

Sa ne fie clar, puteau si locuitorii cetatilor sa fie asemeni lui Lot, dupa cum si acesta putea sa se asemene lor. Exista posibilitatea ca si Lot sa moara, dupa cum puteau si aceia sa nu piara. Dar pe Lot l-a salvat nesaturarea de iubire a lui Dumnezeu, iar ceilalti au primit moartea din cauza despartirii de Dumnezeu.

De ce a distrus Dumnezeu cetatile Sodoma si Gomora?

In fata acestei distrugeri, cum putem explica oamenilor ca Dumnezeu ii iubeste, ca Ii pasa de ei? Este vechea tema a sustinerii bunatatii lui Dumnezeu in fata raului. Cum impacam imaginea unui Dumnezeu bun, indurator si atotputernic cu realitatea raului? Sa nu uitam, grija lui Dumnezeu de a conduce lumea nu coincide de cele mai multe ori cu modul in care crede omul ca trebuie sa se petreaca lucrurile.

Dumnezeu a hotarat distrugerea lor, pentru ca in locuitorii acelor cetati nu mai erau prezente resturi de bine, puteri de intoarcere spre bine, rezistente impotriva raului, puteri de franare a raului si de cainta pentru el. In seara in care Lot i-a gazduit pe cei doi ingeri, trimisi de Dumnezeu sa-i vesteasca distrugerea cetatii, locuitorii Sodomei, tineri si batrani, s-au apropiat de casa lui si au strigat: “Unde sunt barbatii care au intrat la tine? Scoate-i ca sa ne impreunam cu ei”. Lot va incearca sa-i readuca pe calea dreptii, dar fara rezultat. In momentul in care sodomitii au incercat sa sparga usa, ei au fost loviti de ingeri cu orbirea, semn ca de vreme ce ochiul mintii este orbit, ochii trupesti nu mai au niciun folos.

Sa ne aducem aminte ca desi Dumnezeu vestise distrugerea cetatii Ninive, pocainta locuitorilor din ea, Ii intoarce planul. “Atunci Dumnezeu a vazut faptele lor cele de pocainta, ca s-au intors din caile lor cele rele. Si i-a parut rau Domnului de prezicerile de rau pe care li le facuse si nu le-a implinit” (3, 10). Dumnezeu a fost multumit cu doar trei zile de pocainta pentru atat de multe nedreptati. Acelasi lucru s-ar fi putut intampla si in cazul Sodomei si Gomorei daca ar fi fost pocainta.

Acesta este si motivul pentru care Lot locuia in Sodoma. Sfantul Ioan Gura de Aur ne descopera ca Dumnezeu a randuit ca Lot sa locuiasca in Sodoma pentru a vindeca bolile locuitorilor din aceasta cetate. Insa, cei ce vietuiau in aceasta cetate, nu numai ca nu s-au lasat vindecati, ci s-au facut si mai rai.

Dumnezeu a pierdut nu numai locuitorii si cetatile, ci si tot ce rasarea din pamant, ca prin pieirea lor si nerodirea pamantului, sa se aminteasca vesnic de rautatea celor ce au trait acolo.

Daca nu vom fi lipsiti de pocainta, Dumnezeu va veghea neincetat asupra noastra.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: “Daca vad o greseala a fratelui meu, e bine s-o trec cu vederea?“. Batranul zice: “De fiecare data cand noi trecem cu vederea o greseala a fratelui nostru, si Dumnezeu ne trece cu vederea o greseala a noastra; si de fiecare data cand noi o dam in vileag pe-a fratelui, si Dumnezeu o da in vileag pe-a noastra“.

Miruirea credinciosilor de catre preot incheie toate sfintele slujbe. Astfel, dupa ce credinciosii sunt invitati sa iasa din Biserica, prin cuvintele “Cu pace sa iesim! Intru numele Domnului!”, ei se pregatesc pentru a primi binecuvantarea, pentru a fi miruiti si pentru a lua anafura. In Biserica Ortodoxa Romana, cu mai putin de opt decenii in urma a fost introdusa practica miruirii credinciosilor, dupa sfintele slujbe. Cel mai cunoscut moment in care are loc miruirea este imediat dupa Sfanta Liturghie.

Painea, vinul, untdelemnul, ceara, cat si toate celelalte materii liturgice, sunt chip al comuniunii tuturor credinciosilor. Astfel, mai multe boabe de strugure scot vinul, mai multe spice de grau isi pun la un loc roadele pentru a face o paine, mai multe seminte sunt stoarse pentru a scoate untdelemnul, mai multe albine slujesc pentru a scoate ceara. Untdelemnul este astfel un simbol al comuniunii credinciosilor.

Ce este miruirea ?

Miruirea este un moment liturgic. In unele zone ale tarii, miruirea se mai numeste si “primirea sfantului untdelemn”, deoarece aceasta se savarseste prin ungerea fruntii, in semnul Sfintei Cruci, cu untdelemn din candela ce arde in dreptul icoanei de pe iconostas.

Numirea acestei randuieli – miruire – vine de la cuvantul slavon “mir”, care inseamna “pace” sau “popor”. Tot de aici isi trage numele si Taina Mirungerii, savarsita imediat dupa Taina Sfantului Botez.

Miruirea se face pe frunte, aici aflandu-se mintea omului, pe care fiecare si-o doreste a fi luminata si pazita de ispite si tulburari. Untdelemnul folosit la miruire este sfintit in cadrul anumitor randuieli de slujba, precum cea a Sfantului Maslu sau cea a Litiei, prin rugaciuni speciale de sfintire a untdelemnului.

Miruirea credinciosilor are oarecare radacini si in practica ungerii cu untdelemn in cadrul Tainei Sfantului Maslu sau la Litie. La sfarsitul sfintelor slujbe, cand credinciosii vin si se inchina la icoana de pe iconostas, preotul ii unge pe frunte, in semnul sfintei cruci, cu untdelemn sfintit. Dupa cum spuneam si mai sus, fruntea inchipuie intelepciunea si mintea omului. Se mai ung credinciosii insa si in cadrul diferitelor randuieli, precum la sfintirea casei, la Vecernie si altele asemenea.

Cand si cum a aparut miruirea credinciosilor ?

Aparitia practicii liturgice a miruirii sta in stransa legatura cu felul in care au loc slujbele savarsite seara, la praznicele imparatesti si la sfintii mari. Un tipic vechi, spune: “Si vine egumenul la analog si face doua inchinaciuni, saruta icoana Sfantului Apostol, iar dupa sarutare o inchinaciune, si luand pomazuitorul, care e gatit pentru aceea, se unge pe sine din candela sfantului cu untdelemn sfant, in chipul Crucii, pe fruntea sa. Asemenea si fratii saruta icoana sfantului, iar egumenul unge pe preot cu untdelemn sfintit si pe ceilalti frati. Iar dupa ungerea tuturor cu untdelemn sfintit se canta Ceasul I. Asa se face ungerea intotdeauna la praznicele imparatesti si intru toate praznicele sfintilor mari, cand se face priveghere.”

Practica de a mirui pe credinciosi este numita destul de tarziu, ea aparand mai intai intr-un Liturghier din anul 1937. Mai mult, practica aceasta a miruirii nici macar nu se regaseste in toate celelalte Biserici Ortodoxe. In Biserica Greciei, in Biserica Rusiei, cat si in celelalte Biserici Ortodoxe nu se regaseste. Iar la noi este mult mai dezvoltata in aceasta parte, a Munteniei, fiindca in Transilvania si Moldova, probabil fiind si intr-o oarecare legatura cu Biserica Rusiei, nu se regaseste. Cu toate acestea, din ce in ce mai bine, practica miruirii credinciosilor dupa sfintele slujbe s-a generalizat in toata tara, astfel incat a ajuns caracteristica Bisericii Ortodoxe Romane.

Miruirea nu se face cu Sfantul si Marele Mir

A nu se confunda untdelemnul folosit la miruire cu Sfantul si Marele Mir. Sfantul Mir este insa un untdelemn amestecat cu 38 de aromate, dupa o reteta speciala, fiind sfintit in Joia Mare, de Sinodul unei Biserici Autocefale. Mirul nu poate fi folosit decat in doua randuieli bisericesti: Taina Mirungerii si Sfintirea Bisericii. Orice alta ungere se face insa cu untdelemn simplu.

Miruirea in Biserica Ortodoxa

In parohiile din Mitropolia Ungrovlahiei si in cele mai multe din Mitropolia Moldovei si Sucevei, precum si intr-un numar mai restrans de parohii din Mitropolia Banatului, miruitul se face in toate duminicile si sarbatorile din cursul anului, precum si dupa serviciul de seara cu Litie.

In cea mai mare parte din parohiile ortodoxe din Banat, ca si in Biserica Ortodoxa Rusa, miruitul este limitat numai la praznicele imparatesti si la sarbatorile sfintilor insemnati. In parohiile din Biserica Ortodoxa Greaca, miruitul este insa complet neuzitat sau, cel mult, credinciosii sunt unsi in Joia Patimilor, cu untdelemn binecuvantat la Maslul ce se oficiaza dupa Liturghia din aceasta zi.

Precum se vede, cele doua extreme sunt reprezentate de o parte prin practica din Mitropolia Ungrovlahiei si din cea a Moldovei si Sucevei, precum si din cateva parohii din Banat, unde se miruieste dupa serviciul divin din orice zi a anului bisericesc, iar de cealalta parte, prin Biserica Ortodoxa Greaca si altele din Orientul Apropiat, care nu practica nicidecum miruitul.

In practica actuala, miruirea este generalizata, incat la sfarsitul fiecarei slujbe, credinciosii sunt miruiti de preot. In unele parti, miruirea se face “In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”. In altele insa, precum in bisericile din vestul Mitropoliei Moldovei si Sucevei, se foloseste formula “Ajutor de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul” (Psalm 120, 2). Imediat dupa aceasta, cand credinciosii iau Anafura, ei aud de la preot cuvintele “Hrana de la Domnul”. Unde sunt doi sau mai multi preoti, se recomanda ca unul sa miruiasca, iar celalalt sa imparta Anafura.

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro

Prin Taina Spovedaniei orice pacat marturisit se iarta. Daca prin aceasta Taina se iarta toate pacatele, sunt persoane care se intreaba de ce sunt oprite de la Impartasire, de vreme ce s-au spovedit. Daca mai iau in discutie si canoanele date de Sfantul Vasile cel Mare – 7 ani sa fie opriti de la Euharistie desfranatii necasatoriti, 15 ani cei ce au savarsit adulter, 20 de ani pentru ucigasi, unii vor ajunge sa considere ca Biserica mai mult il indeparteaza, decat il apropie pe om de Dumnezeu.

In aceste situatii, care este scopul canonului? Canonul nu se da pentru a pedepsi, ci pentru a vindeca. Duhovnicul cauta prin canon, ca omul sa devina sanatos duhovniceste. Pacatul a imbolnavit firea noastra. Canonul are menirea de a o insanatosi. Indiferent ce canon primim (de ex. sa facem un anumit numar de metanii, sa ne rugam de mai multe ori, etc), trebuie sa retinem ca nu suntem numai noi la lucru cand e vorba de lupta duhovniceasca, ci e Dumnezeu cu noi. In Scriptura chiar se spune ca Dumnezeu lupta pentru noi (Iesirea 14,25; Deuteronom 20,1).

Omul trebuie sa inteleaga ca Euharistia nu este numai impartasirea de trupul lui Hristos, ci, in special, si aducerea jertfei in comun de catre cei ce se impartasesc. Cu alte cuvinte, nu e de ajuns sa spuna in fata duhovnicului ca a gresit fata de un semen al sau. Trebuie sa mearga catre semen si sa-si ceara iertare, ca in Biserica sa poata marturisi credinta “intr-un gand”.

Tinand seama ca in zilele noastre multi se impartasesc foarte rar, oprirea de la Sfanta Impartasanie pentru cativa ani nu mai este simtita ca fiind un canon eficient. In aceste cazuri se considera a fi mai eficienta recomandarea infranarii de la pacatele marturisite.

Staretul Zosima, in Fratii Karamazov, spune: “Te opresti cateodata dezorientat in fata unor idei, mai ales in fata pacatului cuiva, si te intrebi, sa-l iau cu asprime sau cu smerenia iubirii? E bine sa raspundem mereu: cu iubire smerita. De vei hotari de fiecare data astfel, vei cuceri lumea. Smerenia in iubire este o forta facatoare de minuni, mai mare ca toate si pe care nimic n-o poate egala.”

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

“Cate nume punem copilului?” Din pacate, aceasta este intrebarea pe care si-o pun multi parinti, in momentul in care se gandesc la pruncul randuit lor de Dumnezeu. Consider ca ar fi cu mult mai potrivit ca cei doi parinti sa se intrebe: “Ce nume de sfant sa dam copilasului?” sau “Ce sfant ocrotitor sa alegem pentru copilas?”

Cu cat omul intelege mai putin Taina Sfantului Botez si unicitatea persoanei umane, in toata profunzimea ei, cu atat el trece cu vederea detalii semnificative privind Botezul. Astfel, parintii ajung sa puna copilului doua sau chiar trei nume, ba inca si nume auzite prin vreo melodie “la moda” sau prin vreo telenovela.

Care este randuiala de punere a numelui ?

In cartea numita Molitfelnic, intre rugaciunile / randuielile legate de nasterea unui prunc este si cea intitulata “Rugaciunea la insemnarea pruncului cand i se pune numele”. Potrivit acestei randuieli, rugaciunea de punere a numelui se citeste in a opta zi dupa nastere, tot atunci cand si Pruncului Hristos i s-a pus numele. Pentru ca inca nu este botezat, pruncul este adus la Biserica, insa numai in pridvor sau in pronaos, unde si are loc aceasta randuiala.

Preotul insemneaza pruncul cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, pe gura si in dreptul inimii. Aceasta insemnare se face pentru luminarea mintii si a gandurilor, pentru pazirea cailor celor drepte, a cuvintelor curate si pentru intarirea in dragoste si blandete. Dupa aceasta insemnare, parintele rosteste rugaciunea speciala, in urma careia pruncului i se pune numele. Acesta este numele cu care pruncul se va identifica si se va numi toata viata, cat si numele cu care el se va prezenta la Dreapta Judecata.

Din punct de vedere civil, pruncul isi primeste numele chiar in ziua nasterii, cand este inscris in acte, la Oficiul Starii Civile, de catre parinti. Acelasi nume – scris in Certificatul de Nastere – se repeta si in rugaciunea de punere a numelui, cat si in Certificatul de Botez.

Cum se alege numele dat pruncului ?

Potrivit traditiei noastre, copilul lua intotdeauna numele nasului. Aceasta nu este insa o traditie propovaduita de Biserica, tinand cont ca pruncul trebuie sa poarte numele unui sfant, iar nu al unei rude, sfant caruia va trebui sa ii si urmeze cu vietuirea.

Astazi, parintii sunt cei care hotarasc numele pruncului, iar nu nasul. Exista si cazuri in care nasul pune copilului un nume, iar parintii pe cel de-al doilea, insa copilul nu este un obiect aflat la discretia tuturor, ci o persoana umana deplina, care merita toata consideratia cuvenita. Astfel, daca nu se da numele nasului, este bine ca pruncul sa poarte numelui unui sfant, pe care sa-l si aibe drept ocrotitor toata viata.

Se recomanda ca numele de sfant ales sa fie acela aflat in calendar, in ziua in care s-a nascut copilasul. In cazul in care acest nume nu se potriveste cu dorinta nasilor si a parintilor, caci sunt multi sfinti cu nume grele sau straine pamantului nostru romanesc, se poate lua numele oricarui alt sfant din calendarul ortodox, mai apropiat sau mai indepartat de ziua nasterii pruncului.

Cate nume dam copiilor la Botez ?

Neintelegand unicitatea persoanei umane si unitatea nespusa a acesteia, parintii ajung sa puna copilului doua sau chiar trei nume. A pune mai multe nume aceleiasi persoane umane unice arata o imprastiere si o impartire intre doua unitati valorice diferite.

Vedem cum fiecare nume are in inima noastra o anumita rezonanta. Unele ne plac, iar altele nu. Aceasta nu pentru ca numele ar avea ceva in ele insele, ci pentru ca fiecare nume este umplut cu duhul celui pe care l-am intalnit purtand acel nume. Apare astfel o stransa relatie intre persoana si numele pe care-l purta, vazand de aici ca numele nu este ceva pus de amuzament sau de eticheta, ci un lucru cu mult mai profund. Vedem cum, in Sfanta Scriptura, numele lui Dumnezeu este un nume cu putere, fiind chiar si doar rostit.

Cand omul are un singur nume, toata personalitatea lui se concentreaza in acel nume, nimic ramanad in alta parte. Astfel, cand un prunc este numit IOAN, acela ajunge sa-si umple tot numele cu faptele si vietuirea sa. Insa atunci cand pruncului i se dau mai multe nume de Botez, precum IOAN CONSTANTIN, atunci el se va concentra pe unul singur, celalalt ramanand de prisos. Un fost coleg de facultate avea trei nume de Botez, insa nimeni nu l-a numit vreodata pe cel de-al doilea sau pe cel de-al treilea nume.

De ce sa aiba copilasul doua nume, atata timp cat toti cei cu cate doua nume sunt numiti pe unul singur dintre ele? Intre toti cei pe care ii cunosc, purtand doua nume, nu este nici unul care sa fie chemat pe ambele nume sau sa le foloseasca pe amandoua.

Parintele Profesor Nicolae Necula, fost decan al Facultatii de Teologie din Bucuresti si profesor de Liturgica, numeste foarte simplu aceasta problema, zicand astfel: “A existat si mai persista inca practica de a pune doua sau mai multe nume copiilor, ceea ce este complet neindicat si incomod, pentru ca, in realitate, acestia sunt chemati cu un singur nume de catre cei din jur, iar uneori cu un diminutiv care le anuleaza pe toate celelalte, care raman doar un balast scriptologic.”

Foarte multi dintre noi purtam cate doua nume. Insa nu noi am hotarat aceasta, ci altii au facut-o pentru noi. Cred ca singurul lucru pe care il putem face noi, tinand cont ca numele de Botez nu mai poate fi schimbat, este acela de a da copilasilor un singur nume, si anume un nume de sfant.

Nume pentru baieti – nume de sfinti

Vasile, Serafim, Ioan, Gheorghe, Grigorie, Emilian, Pavel, Petru, Antonie, Simeon, Iulian, Luca, Teodor, Valentin, Alexandru, Marcel, Ciprian, Gabriel, Mihail, Stefan, Ilie, Iosif, Nectarie, Constantin, Filip, Sebastian, David, Damian, Andrei, Emil, Miron, Radu, Matei, Adrian, Siluan, Nectarie, Toma, Dumitru, Dimitrie, Lazar, Mina, Victor, Stelian, Daniel, Eugen, Nicolae, Cristian, etc.

Nume pentru fete – nume de sfinte

Maria, Cristina, Ioana, Tatiana, Ana, Marina, Marta, Valentina, Teodora, Iuliana, Daria, Lidia, Irina, Alexandra, Elisabeta, Nectaria, Elena, Paula, Sebastiana, Lucia, Veronica, Marcela, Cristina, Natalia, Adriana, Sofia, Cipriana, Anastasia, Mina, Cecilia, Ecaterina, Eugenia, Ioana, Iuliana, Alexandra, Gabriela, Dumitra, Mihaela, Constanta, Andreea, Emilia, Steliana, Daniela, etc.

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro

Orice biserica ortodoxa este alcatuita din pronaos, naos si altar. In pronaos si naos stau credinciosii, in timp ce in Sfantul Altar stau clericii care slujesc. Insa, pe langa acesti clerici din Sfantul Altar, mai este prezenta o persoana care poarta numele de paraclisier. Aceasta are menirea de a-l ajuta pe preot in cadrul sfintelor slujbe: aprinde candelele, pregateste cadelnita, iese cu lumanarea aprinsa in timpul Vohodului, taie anafura, etc.

Pana in secolul al XII lea, in Sfantul Altar nu puteau intra decat membrii ierarhiei bisericesti. Incepand cu aceasta perioada isi fac simtita prezenta si mirenii, dar numai cu binecuvantarea preotului. Amintim ca in Vechiul Testament, in Sfanta Sfintelor (Sfantul Altar) nu intra decat arhiereul si o singura data pe an.

Fecioara Maria este o exceptie de la aceasta regula, tinand seama ca ea a fost dusa, la varsta de trei ani, in Sfanta Sfintelor de arhiereul Zaharia. Dar acest arhiereu cunoastea ca Fecioara Maria avea sa-L nasca pe Hristos. Sarbatoarea Intrarii Maicii Domnului in Biserica (21 noiembrie) anticipeaza Nasterea Mantuitorului. Nu intamplator, incepand cu aceasta zi, in cadrul slujbei Utreniei se canta Catavasiile: “Hristos Se naste, slaviti-L!…“

Am spus ca ea a fost o exceptie daca avem in vedere si randuiala de la botez. Cel care este de parte barbateasca este introdus in Sfantul Altar dupa botez, in vreme ce fetele sunt doar inchinate la sfintele icoane. Exista aceasta randuiala pentru ca ea aminteste de faptul ca femeia nu poate indeplini functii sacerdotale. Faptul ca preotul inconjoara Sfanta Masa cu pruncul de parte barbateasca, descopera tainic ca el poate primi taina hirotoniei, daca tinem seama ca orice candidat la preotie este introdus in altar si inconjoara Sfanta Masa.

Calugaritele pot intra in sfantul altar?

Canonul 44 de la Laodiceea spune foarte limpede “ca nu se cuvine ca femeia sa intre in altar“. Insa, potrivit canonului 15 al Sfantului Nichifor Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului: “Se cuvine calugaritelor a intra in Sfantul Altar sa aprinda lumanari si candele, sa il curete si sa-l mature“ si cel al Sfantului Nicolae, patriarhul Constantinopolului, din secolul al XII-lea: “Nu trebuie sa se opreasca monahul care nu s-a facut vinovat de nici o infractiune de a intra in altar, pentru a aprinde lumanari si candele“, reiese ca maicile pot intra in Sfantul Altar al manastirii in care sunt prezente, dar nu pe baza unui drept, ci ca o exceptie si numai cu binecuvantarea staretei.

Femeile care nu sunt calugarite, pot intra in Sfantul Altar numai la sfintirea bisericii.

Cum se face intrarea in Sfantul Altar?

Dupa ce au fost rostite rugaciunile la intrarea in biserica si la cinstirea sfintelor icoane, se saruta usa diaconeasca prin care se intra in sfantul altar. Am gasit precizarea ca preotii fac trei metanii spre sfanta masa, urmate de sarutarea Sfintei Evanghelii, a Sfintei Cruci si a sfintei mese, in vreme ce diaconul face cele trei metanii si saruta numai coltul sfintei mesei, iar credinciosii se rezuma doar la cele trei metanii si la binecuvantarea preotului. Cu toate acestea, cand are loc sfintirea unei biserici, credinciosii pot intra in sfantul altar si pot saruta atat Sfanta Evanghelie, cat si Sfanta Cruce prezente pe Sfanta masa.

Nu trebuie sa ne intristam de faptul ca preotii trebuie sa fie de gen masculin si ca doar femeile pot sa nasca, ci trebuie sa ne bucuram ca atat barbatii, cat si femeile se pot uni cu Hristos. Si datorita acestei comuniuni, in pictura din Sfantul Altar apare si femeia, nu doar barbatul.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

- Ia, spune-mi, tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. De altfel, cum ar putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.

- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical. Insa, ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da; cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva total diferit decat ne-am obisnuit aici.

- Pai, de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.

- Eu nu stiu exact cum va fi, daca ne vom naste, dar cu siguranta o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai, oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de “mama“, nu exista nici o dovada ca ar putea exista asa ceva.

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voievod cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, sunt praznuiti pe 16 august. Domnia lui Constantin Brancoveanu a inceput sub semnul aparitiei Bibliei in limba romana, numita “de la Bucuresti”, in anul 1688. Si-a asumat rolul de protector al tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania. A dat Bucurestiului o noua Academie Domneasca, transformand scoala de la Sf. Sava in “colegiu public pentru pamanteni si straini”, cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub indrumarea caruia se vor tipari numeroase carti in limbile romana, greaca, slavona, georgiana si chiar araba. A ctitorit mai multe biserici si manastiri, intre care: bisericile de la Potlogi si Mogosoaia, Manastirile Hurezi si Brancoveni, Biserica “Sf. Gheorghe Nou” din Bucuresti, unde odihnesc sfintele sale moaste.

Pentru ca a refuzat sa se lepede de la credinta crestina, pe 15 august 1714, chiar in ziua cand implinea 60 de ani, domnitorul roman a fost decapitat. Aceeasi pedeapsa au suferit-o si cei patru fii ai sai, impreuna cu sfetnicul Ianache.

“De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor! “

Numai in camasi, istoviti de suferinte si dureri, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, marturisitorii intru Hristos au fost adusi in fata sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunta la crestinism, Brancoveanu a raspuns fara retineri: “De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor!”, iar catre fiii lui a rostit: “Fiilor, fiti barbati! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai ramas decat sufletele. Sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le ducem curate inaintea fetei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!”.

In urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit sa fie taiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Stefan si Radu. Cand a sosit randul lui Matei, baiatul cel mai mic, acesta a inceput sa planga. Tatal lui i-a poruncit sa se asemene fratilor sai. Copilul s-a indreptat spre jertfa fara retineri. Au urmat Ianache Vacarescu, bunul sfetnic al Brancoveanului si apoi domnitorul, care a batut o cruce mare si a spus: “Doamne, fie voia Ta!”.

Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite dupa doua secole!

Trupurile lor au fost aruncate in Bosfor. Au fost scoase de cativa crestini si ingropate in mare taina intr-o manastire din Halki, chiar langa Tarigrad. In vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns ramasitele domnitorului si le-a ingropat in Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. A asezat peste mormant o piatra impodobita doar cu pajura tarii, fara nici o pisanie, iar deasupra a pus o candela de argint. Pornind intre altele, si de la inscriptia de pe aceasta candela (din 12 iunie 1720), Virgil Draghiceanu a facut in 1914 senzationala descoperire a mormantului voievodal (“cea mai mare rasplata pentru modesta mea activitate de o viata”, ii scria el savantului Dimitrie Onciul). In jurul autenticitatii si paternitatii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici si chiar procese, in care de partea lui Virgil Draghiceanu a fost inca de la inceput, printre multi altii, si marele Nicolae Iorga.

Pe 15 august 1992, Constantin Brancoveanu cu fiii sai si cu sfetnicul Ianache au fost declarati sfinti de catre Biserica Ortodoxa Romana. Sunt sarbatoriti pe 16 august pentru a nu coincide cu sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

Cititi si:

Acatistul Sfintilor Martiri Brancoveni (text)

Sfintii Martiri Brancoveni: “Vreau sa mor crestin. Loveste!”

Au batut clopotele toata dimineata?

Sfintii Brancoveni si mama lor, Maria Brancoveanu (icoane)

Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este praznuita de ortodocsi si catolici in fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscuta in Apus sub numele de Inaltarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care Fecioara Maria si-a dat obstescul sfarsit. Nu se stie cu exactitate nici anul, nici ziua cand a adormit Sfanta Fecioara. Despre adormirea Maicii Domnului nu avem informatii in Sfintele Evanghelii, ci numai in traditia Bisericii. Aceasta este tratata in scrierile a patru parinti orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului si Sfantul Ioan Damaschin. In scrierile lor se spune ca Maica Domnului a fost instiintata printr-un inger de mutarea ei din aceasta viata. Aceeasi Traditie spune ca Apostolii, aflati in acel moment in diferite zone ale lumii, au fost adusi pe nori pentru a fi prezenti la acest eveniment. Prin pronia divina, Apostolul Toma nu a fost prezent la inmormantare, sosind trei zile mai tarziu. Intristat, a cerut sa se deschida mormantul, pentru a saruta mainile Nascatoarei de Dumnezeu, dar, intrand, l-a aflat gol. In timp, in cuvantarile Parintilor Bisericii, incepe sa se afirma cu mai multa putere credinta ca dupa adormirea sa, Fecioara Maria a fost inviata de Fiul Sau si luata cu trupul in Imparatia Cerurilor.

Maica Domnului nu s-a aratat Sfintilor Apostoli ca inviata, cum a facut Mantuitorul Hristos, ci si-a acoperit taina mutarii la cer cu aceeasi smerenie care ii invaluie toata viata si lucrarea.

Mormantul Maicii Domnului a fost identificat in Ierusalim, chiar daca se crede ca Fecioara Maria ar fi murit la Efes, locul unde a trait o vreme dupa inaltarea lui Hristos. Credinta ca Maica Domnului a trait mult timp la Efes, impreuna cu Apostolul Ioan, este confirmata de Irineu si Eusebiu de Cezareea.

Adormirea Maicii Domnului in invatatura ortodoxa si romano-catolica

Noi marturism ca Maica Domnului este acum in stare de inviere. Aceasta stare este produsa de Hristos. Spre deosebire de Mantuitorul, Maica Domnului nu a inviat prin propria sa putere. Parintele profesor Dumitru Staniloae sustine ca “Pronia dumnezeiasca n-a considerat a fi necesar ca acesta taina sa fie dezvaluita, pentru a nu fi contrapusa Invierii lui Hristos, prin care a venit mantuirea tuturor si a fost inaugurata invierea trupurilor. A fost o iconomie dumnezeiasca sa nu se arate pamantenilor slava unei fapturi, inainte de a se descoperi slava intregii zidiri”.

Potrivit invataturii romano catolice, Fecioara Maria s-a nascut fara pacatul adamic si astfel, invierea si inaltarea le-a primit in baza meritelor ei. Ceea ce se petrece in mod miraculos cu Fecioara Maria, se petrece in mod independent de Hristos. Ortodoxia invata ca aceasta mutare sau ridicare, este un act al Fiului. Maica Domnului a murit in virtutea legii omenesti si s-a inaltat prin Hristos. Nu a avut o moarte ca a lui Hristos ca sa o invinga prin puterile ei. Moartea lui Hristos este pentru pacatul altora. Ea nu este in cer ca un centru autonom, paralel cu Hristos si in afara de noi, ci se afla in Hristos si in legatura cu noi.

De cand sarbatorim Adormirea Maicii Domnului

Originea instituirii acestui praznic in data de 15 august este incerta. Se spune ca aceasta data marcheaza consacrarea unei biserici inchinate Maicii Domnului si nu ziua adormirii Maicii Domnului. Informatii despre existenta acestei sarbatori nu avem decat din secolul V inainte. Locul ei de origine este probabil Ierusalimul, caci in vechile sinaxare georgiene, ziua de 15 august reprezenta sarbatoarea aniversarii anuale a sfintirii unei biserici a Maicii Domnului, zidita in sec. V intre Ierusalim si Betleem.

Generalizarea sarbatorii a fost facuta in Rasarit de catre imparatul bizantin Mauriciu (582-603), iar in Apus de catre papa Teodor I (642-649).

Reprezentarea Adormirii Maicii Domnului

Sfantul Modest al Ierusalimului (634), in scrierea sa “Lauda Adormirii Maicii Domnului”, este foarte retinut in detaliile pe care le da: noteaza prezenta Apostolilor “adusi de departe printr-o chemare de sus”, “aratarea lui Hristos”, Care a venit sa ridice sufletul Maicii Sale, in sfarsit intoarcerea la viata a Maicii Domnului, “pentru a se impartasi cu trupul de vesnica Lui nestricaciune, Care a scos-o din mormant si a chemat-o la Sine intr-un fel numai de El stiut”.

ipul clasic al Adormirii din iconografia ortodoxa se limiteaza de obicei la reprezentarea Maicii Domnului stand intinsa pe pat in mijlocul Apostolilor, iar Hristos, in slava, primeste in mainile Sale sufletul Maicii. Insa, uneori, s-a simtit dorinta de a infatisa si momentul inaltarii ei cu trupul: se poate atunci vedea, in partea de sus a icoanei, deasupra scenei Adormirii, Maica Domnului asezata pe tron intr-o “mandoda” pe care ingerii o poarta spre ceruri.

In icoana, Hristos in slava, inconjurat de o “mandorla”, priveste trupul Maicii Sale intins pe pat. In mana stanga tine o figura mica de copil imbracat in alb si cu o aureola in jurul capului: este “sufletul preacurat” (Vecernie, Stihira, glas 5) pe care tocmai l-a primit in bratele sale. Cei doisprezece Apostoli, “stand in jurul patului, privesc cu spaima” (Vecernie, Stihira, glas 6) adormirea Maicii Domnului. Se recunosc cu usurinta: in planul apropiat, Sfintii Petru si Pavel, de o parte si de alta a patului. In unele icoane este infatisat, in partea de sus, in cer, momentul sosirii miraculoase a Apostolilor, adunati “de la marginile pamantului, pe norii cerului” (Condac, glas 2). Multimea de ingeri prezenti la Adormirea Maicii Domnului formeaza uneori o margine exterioara in jurul “mandorlei” lui Hristos. In icoana noastra, puterile ceresti care Il insotesc pe Hristos sunt reprezentate printr-un serafim cu sase aripi, doi heruvimi si doi ingeri in mandorla. Patru episcopi cu aureola stau in spatele Apostolilor: Sfantul Iacob, “fratele Domnului” (Condac, glas 2) – primul episcop al Ierusalimului, si trei ucenici ai Apostolilor: Timotei, Ierotei si Dionisie Areopagitul, care a venit cu Sfantul Pavel. Uneori, grupurile de femei ii reprezinta pe credinciosii Ierusalimului care, impreuna cu episcopii si cu Apostolii, formeaza cercul interior al Bisericii in care se petrece taina Adormirii Maicii Domnului.

Scena cu Atonie, un evreu fanatic caruia un inger i-a taiat amandoua mainile cu sabia pentru ca a indraznit sa se atinga de patul funerar al Maicii Domnului, apare in majoritatea icoanelor Adormirii (vezi Tropar, Cantarea a 3-a a Canonului). Prezenta acestui detaliu apocrif in Liturghia si in iconografia sarbatorii aminteste ca sfarsitul vietii Maicii Domnului pe pamant este o taina ascunsa a Bisericii, care nu trebuie expusa profanarii: inaccesibila vederii celor din afara, slava Adormirii Maicii Domnului poate fi contemplata numai in lumina launtrica a Traditiei.

Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului in traditia populara

In dimineata acestei zile, femeile mergeau la biserica si imparteau struguri, prune, faguri de miere si mergeau in cimitir pentru a tamaia mormintele.

Taranii care aveau vii mari obisnuiau ca acum sa tocmeasca pandarii pentru pazit viile.

Tot acum, barbatii schimbau palaria cu caciula, cei care mai erau vazuti cu palarie dupa 15 august fiind ironizati.

Se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa.

De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului.

In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna.

Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semanaturile de toamna.

sursa: crestinortodox.ro

În lipsa unui tratament adecvat, majoritatea băieţilor care intră devreme la pubertate nu vor creşte mai înalţi de 1,55 metri, iar fetele nu vor depăşi 1,5 metri în înălţime, sunt de părere medicii endocrinologi

Fetele intră la pubertate de la vârste tot mai fragede, este concluzia unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii la Spitalul de Copii din Cincinnati. Oamenii de ştiinţă au constatat că vârsta medie a pubertăţii a scăzut mult, comparativ cu ultimii 20 de ani. Astfel, în era vitezei fetele ajung şi la pubertate la vârsta de 7-8 ani, relatează cotidianul “New York Times”.

Prof. dr. Constantin Dumitrache, medic primar endocrinologie şi doctor în ştiinţe medicale, de la Institutul de Endocrinologie “C.I. Parhon”, a declarat pentru Gândul că în România fetele intră la pubertate în jurul vârstei de nouă ani şi jumătate. “Vârsta medie la care fetele intră la pubertate este 12 ani şi jumătate”, adaugă prof. dr. Dumitrache.

Alimentaţia şi sexualitatea psihică – principalii factori

Studiul americanilor arată că obezitatea, care este în creştere în rândul copiilor, joacă un rol important în apariţia pubertăţii timpurii. Dr. Frank M. Biro, unul dintre autorii cercetării, spune că grăsimea poate produce hormoni sexuali.

“Fenomenul nu este întâlnit doar în rândul fetelor, ci şi al băieţilor. Printre principalii factori care duc la apariţia pubertăţii timpurii aş nominaliza în primul rând alimentaţia şi sexualitatea psihică. Copiii sunt expuşi la tot felul de materiale cu teme sexuale apărute în ziare, reviste şi la televizor, iar acest lucru determină o intrare la pubertate la vârste tot mai fragede”, subliniază medicul endocrinolog prof. dr. Constantin Dumitrache.
Acesta adaugă că există cazuri rare în care pubertatea se instalează în jurul vârstei de doi-patru ani. “Aceste cazuri au drept factor principal cauze genetice sau tumorale”, explică medicul.

Unii oameni de ştiinţă consideră că substanţele chimice des întâlnite în mediu seamănă cu estrogenul şi pot grăbi apariţia pubertăţii.

Pubertatea timpurie creşte riscul de cancer la sân

Acest tip de pubertate are asupra viitorului adult repercusiuni de ordin medical şi psiho-social. Studiile arată că pubertatea declanşată mai devreme poate creşte riscul de cancer la sân. Profesorul Dumitrache menţionează că intrarea la pubertate la vârste tot mai fragede afectează cartilajele de creştere atât la fete, cât şi la băieţi.

Acest fenomen este caracterizat prin creştere foarte rapidă în înălţime la început, însă procesul de creştere se termină înainte de atingerea întregului potenţial genetic. Astfel, potrivit medicilor, în lipsa unui tratament adecvat, majoritatea băieţilor nu vor creşte mai înalţi de 1,55 metri, iar fetele nu vor depăşi 1,5 metri în înălţime.

Din cauza surplusului de hormoni sexuali, psihicul acestor copii are de suferit. Potrivit specialiştilor, instabilitatea emotivă este asociată cu schimbările hormonale, iar unii copii pot avea o agresivitate crescută.

sursa: gandul.info

__________________________________________________________________________

Un pas inainte in campania “Fii solidar!”

Un transport de 4 tone a plecat astazi, 21 iulie, din Parohia “Sfantul Nectarie Taumaturgul” – Coslada, spre Romania, mai precis spre credinciosii parohiei Nasterea Maicii Domnului din Dorohoi, grav afectati de inundatiile din vara acestui an.

Cea mai mare parte a continutului transportului este format din alimente (3,5 tone), diferenta fiind din materiale de curatat si imbracaminte.

Ajutoarele au fost obtinute din donatia exclusiva a credinciosilor parohiei, carora le multumesc nespus si pe aceasta cale.

___________________________________________________________

Ajutoarele de la Coslada au ajuns in Romania

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Miercuri, 28 iulie a.c., transportul cu alimente pentru sinistratii din Romania a ajuns la destinatie. Multumim credinciosilor parohiei, parintelui Ifrim Catalin din Dorohoi, care ne-a sprijinit in demersul nostru, si firmei dlui Barsan care a inlesnit transportul.

Începând cu ziua de duminică, 4 iulie a.c., în cadrul parohiei noastre încep cursurile Şcolii catehetice parohiale „CUVÂNTUL CARE ZIDEŞTE” – pentru adulţi.

Cursurile se vor susţine în fiecare duminică, după-amiază, începând cu orele 18.00 şi vor fi precedate de slujba Paraclisului Maicii Domnului.

În principal se urmăreşte prin desfăşurarea acestor cursuri însuşirea, de către participanţi, a cunoştinţelor elementare privind învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, educarea şi corectarea comportamentului moral prin cunoaşterea catehismului şi deprinderea practicării rugăciunii, a rânduielilor şi tradiţiilor specifice Bisericii Ortodoxe.

La această dată sunt înscrise 41 de persoane, însă lista rămâne deschisă pentru toţi doritorii.