Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid)

Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”–Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Archive for septembrie 8th, 2010

Comunicat de presă: LEGALIZAREA PROSTITUŢIEI, O FORMĂ DE SCLAVIE MODERNĂ !

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

Pe temeiul Sfintei Scripturi, a învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod, Patriarhia Română dezaprobă iniţiativa legislativă a domnului deputat Silviu Prigoană privind legalizarea prostituţiei, pe care o consideră un atentat la demnitatea persoanei umane, la instituţia sacră a familiei şi la moralitatea publică.

Patriarhia Română îşi menţine poziţia, exprimată public în repetate rânduri (a se vedea comunicatele de presă postate pe site-ul oficial www.patriarhia.ro din 12 martie şi 23 septembrie 2009), conform căreia legiferarea prostituţiei nu rezolvă o problemă socială gravă, ci, dimpotrivă, amplifică fenomenul sub forma unei sclavii motivate financiar. În acelaşi timp, legalizarea prostituţiei intensifică degradarea morală a societăţii, contribuie la proliferarea diferitelor boli şi la creşterea numărului divorţurilor, iar femeilor prinse în această sclavie li se afectează iremediabil sănătatea psihică şi fizică, precum şi demnitatea socială.

Tocmai pentru aceste motive, prostituţia este interzisă prin lege în multe ţări europene şi în majoritatea statelor federale ale SUA. În plus, Patriarhia Română reaminteşte faptul că România a ratificat în anul 1955 Convenţia ONU privind “Suprimarea Traficului de Persoane şi a Exploatării prostituării altora” prin care ţara noastră se obligă să nu legalizeze prostituţia.

Orice demers legislativ trebuie să aibă ca scop apărarea demnităţii persoanei şi a familiei, promovarea valorilor sociale şi a binelui comun, iar nu adâncirea crizei morale care a generat în parte criza economică la nivel internaţional.

Având convingerea că poziţia Patriarhiei Române este împărtăşită de cele mai multe confesiuni creştine şi instituţii din România care apără demnitatea persoanei şi a familiei, le îndemnăm să se exprime public pentru respingerea unui demers legislativ dăunător vieţii spirituale, morale şi sociale a poporului român.

sursa: Basilica

Deputat dambovitean, intre lipsa de moralitate si ridicol: legalizarea prostitutiei din nou la cald

Vine 13 septembrie, incepe scoala si sunt zeci, daca nu sute de primarii din mediul rural care tipa dupa ajutor, neavand bani de igienizarea unitatilor de invatamant sau de refacerea lor. Pe deputatii de la Bucuresti ii roade ceva, inca de multa vreme, incat te gandesti, ca omul normal la cap, pentru cine ar fi buna legea asta, pentru noi sau pentru ei: legalizarea prostitutiei.

Avem de toate! Pe toate le-am rezolvat: spitale, gradinte, scoli in paragina, care nici acum nu au grupuri sanitare adecvate timpurilor, primari performanti care sa stie sa managerieze ce s-a descentralizat, si ne lipseste cea mai fundamentala (a nu se interpreta gresit!) lege a statului: bordelurile si casele de tolerant. In rest au fost rezolvate toate problemele.

Acelasi “ales”, care era pus cu sopa pe preoti, mai acum o luna, cand nici nu scapase bine din spital, acum s-a gandit ca, la inceput de noua sesiune parlamentara, sa se mai “marketeze” putin, si revine iar in atentia presei cu o problema ce i se pare ca nu e rezolvata: “legalizarea prostitutiei”. Eu zic, daca tot se vorbeste cu gura plina despre prostitutie, sa se legalizeze si cea morala si macar stim pe cine alegem si trimitem sa ne reprezinte in Parlament. Doar si ei sunt platiti pentru serviciile prestate…

Silviu Prigoana, caci despre el este vorba, nu mai stie cum sa vina in atentia opiniei publice si mai pune o data pe resou, la incalzit, problema prostitutiei din Romania si legalizarea ei. E deja destula in Parlament si se vrea legiferarea ei si in afara…

S-au cheltuit atatia bani si atata energie in studii si in seminarii care sa exprime opinia specialistilor pe acest subiect, ca macar o data dl. Prigoana ar fi trebuit sa isi faca timp sa ii asculte. Au venit si specialisti straini, chiar in cladirea Parlamentului, domnule deputat, (pe care tot dumnevoastra o doreati un mare cazinou), si au spus societatii civile, politicienilor si politrucilor, dar si presei, ce inseamna acest flagel, ce inseamna prostitutia, ca este echivalentul degradarii umana!!! Stiti ce inseamna? Nu, desigur. Batutul apei in piua este sport parlamentar al “alesilor” nostri asa ca daca il practicati nu mai riscati un al doilea infarct.

Ah, si mai stiti ceva? Romania e semnatara Convenţia ONU privind “Suprimarea Traficului de Persoane şi a Exploatării prostituării altora” inca din 1955 iar prin aceasta semnatura tara noastră se obligă să nu legalizeze prostituţia. Va spune Patriarhia, si ONG-urile care se lupta impotriva curentului, de ani de zile acest lucru. Avem o institutie a Ministerului de Interne care se lupta cu traficul de persoane in scopul exploatarii sexuale si, daca nu ma insel, anual se cheltuie milioane de lei pe actiuni de razii impotriva prostitutiei si se demanteleaza retele. Suntem in parteneriate cu cele mai onorabile institutii eruopene si americane de combatere a prostitutiei si, din senin, mai venim cu o gogoasa care sa tina parlamentarii ocupati in discutii sterile. Zau, domnule Prigoana, va arde rau?

In zeci de randuri deja, specialisti, psihologi, politisti, preoti, cadre didactice, asistenti sociali au venit in fata opiniei publice si au explicat cu lux de amanunte de ce nu este buna o asemenea lege, combatand-o cu argumente. Traficul de persoane, in scopul exploatarii sexuale si prostitutia in sine, sunt acte incriminate si incriminatorii, in multe legislatii internationale. Se cauta acum solutii de pedepsire a celor care le consuma, mai degraba decat a victimelor.

Procentul de tinere si tineri exploatati sexual este ingrijorator pentru natiunile civilizate si venim noi, colac peste pupaza, si tinem la cald subiectul asta, care apare cu o periodicitate demna de o cauza mai buna.

S-au terminat toate problemele tarii asteia de dezbatut, lumea o duce deja bine incat sa isi doreasca si case de toleranta la tot pasul, asa cum exista cazinourile prin toate cotloanele?

Un pic de decenta nu ar strica mai ales ca, dupa actiunile unor senatori si deputati, s-ar zice ca unele sunt facute inadins incat sa arunce cu noroi in orice se face pozitiv in tara asta…

Daniela Soros

sursa: Romanian Global News