Un nou site, www.culturavietii.ro, realizat de Provita Bucureşti ne oferă articole, ştiri şi informaţii despre avort, eutanasie, reproducere asistată, fertilizare in vitro, transplant de organe, handicap, clonare, inginerie şi manipulare genetică, terapia cu celule stem etc.

Expresia “cultura vieţii” reflectă o concepţie filosofică în conformitate cu care viaţa, în toate stadiile sale de la concepţie şi până la moarte, este sacră (de origine divină) şi inviolabilă. “Cultura vieţii” este principial opusă practicilor destructive precum avortul, eutanasia/sinuciderea asistată, cercetarea pe embrion, pedeapsa cu moartea, sinuciderea, războiul de agresiune etc.

Principiile “culturii vieţii” sunt specifice eticii religioase şi bioeticii creştine.

In fiecare an, pe data de 30 ianuarie, sunt praznuiti Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur. Aceasta sarbatoare semnifica unitatea crestinilor. Dupa ani de dispute intre comunitatile crestine, pe tema – cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi, s-a hotarat in urma visului pe care l-a avut episcopul Ioan al Evhaitelor, in timpul imparatului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), ca 30 ianuarie sa fie ziua de cinstire comuna a celor trei ierarhi.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

Sfantul VASILE CEL MARE

Sfantul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a nascut in anul jurul anului 329. A studiat cu retori si filosofi celebri in Cezareea, Constantinopol si Atena. A elaborat regulile monahale si a luptat impotriva arienilor. Aceste norme au fost scrise de Sf. Vasile in perioada sederii sale in asezamantul monahal de pe malul raului Iris. La aceste reguli moral-ascetice se adauga cele 313 Reguli mici sau Regulae brevius tractatae, care contin norme pentru viata de zi cu zi intr-un asezamant monahal, 55 Reguli mari sau Regulae fusius tractate, care prezinta principiile de baza ale vietii monahale si, bineinteles, Filocalia, compusa in colaborare cu Sf. Grigorie de Nazianz. Regulile au fost redactate sub forma unui dialog. A lasat multe scrieri dogmatice, omilii si canoane. A trecut la cele vesnice la 1 ianuarie 379, fara a se bucura de triumful dreptei credinte impotriva ereticilor, lucru infaptuit la Sinodul al II-lea Ecumenic. Prin implicarea lui in ajutorarea semenilor este cunoscut si sub denumirea de “Mana care lucreaza”. Este sarbatorit la 1 si 30 ianuarie.

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare este savarsita de zece ori pe an: in primele cinci duminici ale Postului Mare, in Joia Patimilor, in ajunul Sf. Pasti, al Craciu­nului si Bobotezei, si la 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sf. Vasile. Cu exceptia unor rugaciuni, ritualul este acelasi cu al Liturghiei Sf. Ioan Gura de Aur.

Sfantul GRIGORIE DE NAZIANZ

Sfantul Grigorie de Nazianz s-a nascut in jurul anului 330, in Arianz, langa Capadocia. Sub influenta sotiei sale Nona, el se increstineaza si devine episcop de Nazianz. A participat la hirotonia Sf. Vasile la Cezareea, si s-a opus incercarilor imparatului Valens (371) de a rasturna ortodoxia in favoarea arianismului. Dupa moartea tatalui sau in 374, el preia scaunul episcopal de Nazianz, insa nu pentru multa vreme, deoarece se retrage, dupa numai un an, la Seleucia in Isauria, dedicandu-se vietii contemplative. Revine pentru a organiza Biserica din Constantinopol. Una din rudele sale apropiate ii daruieste o casa, pe care o transforma in lacas de cult. In aceasta biserica, el va tine cinci omilii despre dumnezeirea Logosului. Aceste cinci Cuvantari teologice ii vor aduce mai tarziu numele de “Teologul”. Il hirotoneste pe Eulalius ca episcop de Nazianz, iar el se retrage in orasul natal, Arianz. Aici isi petrece ultimii ani din viata in meditatie, studiind si scriind poezii. Pentru profunzimea gandirii sale, a primit numele de “Mintea care gandeste”. A trecut la viata vesnica in anul 389/390.

Cele 5 Cuvantari teologice

“Au fost tinute in anul 380, la Constantinopol, in capela invierii, fiind indreptate impotriva eunomienilor si a macedonienilor. Acestor Cuvantari, Sf. Grigorie le datoreaza numele de “Teo­logul”. Prima cuvantare poate fi considerata ca o introducere si elaborare de principii fun­damentale pentru adevarata teologie. Cine poate sa teologhiseasca, modul in care trebuie expusa teologia, ce atitudine trebuie sa avem fata de adversarii nostri eretici si, bineinteles, care subiecte pot fi abordate cu folos si care trebuie privite cu deosebita circumspectie intrucat cunoasterea lor nu apartine lumii de aici, ci celei de dincolo. Profesorul de teolo­gie, spune el, trebuie mai intai sa prac­tice virtutea. A doua cuvantare se ocupa cu theologia, in sensul strict al cuvantu­lui, dezvoltand temele cheie ale acesteia: existenta, natura si atributele lui Dum­nezeu, in masura in care ele pot fi cunos­cute si definite, caci Dumnezeu nu poate fi cunoscut pe cale rationala (impotriva lui Eunomiu). Despre Dumnezeu se poa­te cunoaste cu certitudine ca El exista; dar ce este El in Sine insusi, depaseste posibilitatea noastra de cunoastere. De aceea, in timp ce Il vede pe Dumnezeu, teologul nu poate exprima natura Lui in cuvinte si nici sa o inteleaga. Chiar inte­ligentele superioare ale ingerilor nu il pot cunoaste pe Dumnezeu in Sine. Existenta lui Dumnezeu poate fi dovedita cel mai bine prin intermediul lumii create. De aici putem sti ca exista o cauza creatoare si pronietoare, asa cum sunetul unui instrument da marturie despre existenta celui care l-a facut si a celui care canta. Ca Dumnezeu exista, putem sti, dar ce este El, care este natura Lui, unde este si unde a fost inainte de intemeierea lumii, acest lucru depaseste posibilitatea noas­tra de cunoastere. Infinitul nu poate fi definit, ii putem da doar atribute nega­tive, fiindca natura esentei divine este dincolo de intelegerea umana. Cauza inabilitatii noastre de a-L cunoaste pe Dumnezeu rezida in unirea sufletului cu trupul, acesta din urma impiedicand sufletul sa se ridice peste lucrurile sensi­bile, in profunda lui milostivire fata de slabiciunea noastra, Dumnezeu se nu­meste pe Sine in Sfanta Scriptura, cu nume din lumea sensibila. Teologul poate folosi aceste numiri ca trepte spre cunoasterea adevarata a lui Dumnezeu. Cuvantarea a treia intra in tema propriu-zisa a teologiei si trateaza despre deofiintimea celor trei Persoane divine, in special despre dumnezeirea Logosului si deofiintimea Logosului cu Tatal, iar a patra, respinge obiectiile aduse de arieni dumnezeirii Fiului, facand uz de texte scripturistice. In cele din urma, cuvan­tarea a cincea afirma dumnezeirea Sf. Duh impotriva ereticilor macedonieni. Sf. Duh este a treia Persoana a Sf. Treimi, existand, nu prin nastere, ci prin purcedere.”(Remus Rus)

Sfantul IOAN GURA DE AUR

Sfantul Ioan Gura de Aur sau Ioan Hrisostom s-a nascut la Antiohia, in jurul anului 354. S-a calugarit in anul 368. A fost botezat in jurul anului 372 de Meletie, episcop de Antiohia. In anul 386 a fost hirotonit preot si a primit misiunea de predicator, iar in 397 a fost numit arhiepiscop al Constantinopolului. S-a ostenit pentru raspandirea credintei adevarate si convertirea la Ortodoxie a gotilor arieni de la Dunare. Doctrina teologica a Sf. Ioan poarta amprenta preocuparilor sale majore, si anume, exegeza biblica si activitatea pastorala.

In problema cunoasterii lui Dumnezeu, el este deosebit de explicit. Ideea de Dumnezeu este innascuta sufletului omenesc. Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaste ce este El in Sine, stim doar ca El exista. Pretentiile anomeilor, care sustineau ca il pot cunoaste pe Dumnezeu, tot asa cum Dumnezeu se cunoaste pe Sine, le clasifica drept nelegiuiri si nebunii. El face deosebire clara intre ousia sau physis, natura sau fire, si hypostasis sau prosopon, ipostas sau persoana.

Despre preotie

“Tratatul Despre preotie, este una din lucrarile Sfantului Ioan Gura de Aur cu cea mai larga circulatie. Se crede ca a fost scris intre anii 381-386, cand era diacon. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog. Sf. Ioan fixeaza principiile de baza si re­comandarile cele mai adecvate cu privire la recrutarea clerului si sensul exceptio­nal al preotiei. Preotia este “semnul iu­birii lui Hristos”, iar lucrarea preoteasca este o taina infricosatoare si sublima in acelasi timp: “Cand preotul invoca Sfan­tul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in continua atin­gere cu Stapanul obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata curatie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie ace­lea care savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa de mare Duh? In acele momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti striga cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat” (Despre preotie, cartea VI, 4). Preotul nu este numai un simplu slujitor, el trebuie sa duca o viata virtuoasa, sa studieze mereu, deoarece in activitatea sa este confruntat cu necesitatea apararii credintei impotri­va ereziilor si a necredinciosilor. Propovaduirea cuvantului evanghelic, implica stapanirea artei elocintei, dar si o cultura bogata. In relatiile cu credinciosii, preo­tul trebuie sa arate un tact pastoral deosebit si, mai presus de toate, sa fie intelept, curat si credincios. (Remus Rus)

sursa: crestinortodox.ro

Un parinte nevoitor si-a propus sa se trezeasca in fiecare dimineata mai devreme decat de obicei pentru a-si face rugaciunea. A reusit acest lucru si inca timp indelungat, pana intr-o dimineata cand din cauza oboselii, apropiindu-se ora de trezire, parintele nu dadea vreun semn sa se trezeasca.

Deodata a fost zgaltait de cineva care i-a soptit ca trebuie sa se roage pentru a nu pierde ora de rugaciune. Parintele ridicandu-se din pat s-a uitat sa vada cine l-a trezit, facandu-i acest serviciu si vazand pe diavol i-a spus:

- De ce m-ai trezit?! Tu impotrivitorul lui Dumnezeu, m-ai trezit sa imi fac rugaciunea, nu te afecteaza asta?!

Diavolul i-a raspuns:

- Ca rugaciunile lui nu-i fac nici o placere, ba dimpotriva, dar cainta resimtita de sfantul parinte, in cazul in care nu s-ar fi trezit la timp, l-ar fi facut sa se roage cu mai multa putere si sa se apropie si mai mult de Dumnezeu. Si diavolul asta a evitat, trezindu-l.

Morala pildei

Cand suntem impiedicati sa facem un lucru bun si nu reusim, sa ne caim in fata lui Dumnezeu, iar aceasta va fi primita la fel ca si lucrul bun pe care am fi vrut sa il facem. Caindu-ne cu zdrobire de inima ajungem mai aproape de comuniunea cu Dumnezeu, prin aceasta jertfa interioara. Pentru ca Dumnezeu nu vrea de la noi daruri materiale sau jertfe daca nu sunt facute cu inima umilita si cu pocainta.

Emanoil Morarescu

sursa: crestinortodox.ro

In localitatea Ceaikovski, regiunea Perm, 40% din femeile care viziteaza clinica medicala pentru femei refuza sa puna capat sarcinii dupa ce stau de vorba cu un preot Ortodox. Femeile din Ceaikovski sunt programate pentru avort numai dupa ce asculta, in mod obligatoriu, o predica a Parintelui Igor, de la Biserica Sfintei Treimi, relateaza vineri ziarul Komsomolskaia Parvda.

In cursul acestor intalniri, femeilor li se cere sa completeze chestionare care includ intrebari de felul: “Daca aveti deja un copil si aflati ca acest copil a inecat un pisoi, l-ati pedepsi pe copil pentru aceasta fapta?”, “Sunteti pregatita sa va intalniti dupa moarte cu sufletul copilului Dvs.?” “Daca un criminal declara in cursul procesului ca a omorat pe cineva din cauza ca apartamentul lui era prea mic, va fi achitat de pedeapsa?” “Ati putea sa va uitati, dupa avort, la ceea ce a fost scos afara din Dvs.?”

Parintele Igor sta de vorba si cu femeile musulmane.

(Cristina Mitrovici-traducere)

sursa: Interfax via razbointrucuvant.ro

Casa acestui Prieten nu are cheie si nici clanta. Putem intra la El fara sa batem la usa. Drumul catre El este prin propria noastra inima. El se intereseaza cu atat mai mult de cel care are nevoie de El. Acolo unde este El totul este pur, totul este viata si fata Lui este dragoste. In general, in durere si in suferinta facem cunostinta cu acest Prieten unic. O data ce L-am cunoscut si L-am simtit aproape, ii ramanem credinciosi, pentru ca nu ne mai putem lipsi de El. Ne obisnuim astfel sa traim viata Lui, si viata fara El este suferinta, ca si cum soarele ar disparea din viata omului.

Nimeni nu-I cunoaste identitatea precisa, caci cel ce ar putea s-o patrunda ar fi el insusi dumnezeu. Sa ne multumim sa-L slujim. Cu cat ne vom apropia mai mult de acest Prieten, cu atat il vom cunoaste mai mult si mai bine.

Si poate veti avea bucuria sa-L intalniti intr-o zi. Ochii fizici nu-L vor vedea, dar duhul va tresari de fericire, caci Iubirea cheama iubire si Duhul cheama duh.

Ati fost umilit? Binecuvantata fie umilinta voastra! Ea este o doctorie pentru voi. Meditati asupra ei. Nu sunt alesi pentru aceasta incercare decat cei care sunt demni de ea. Nu esenta individualitatii profunde si spirituale este injosita, ci personalitatea superficiala si mentala sufera in orgoliul ei. Cu cat vom fi mai atinsi in personalitatea noastra, cu atat vom creste mai mult in individualitatea noastra, daca vom sti sa tragem o cat de mica lectie din umilirea trecatoare a suferintei.

Aceasta umilire este daunatoare celor slabi, dar este salutara pentru cei tari. Umilirea nu se datoreaza decat propriei noastre comportari si gandiri gresite. Nu pacatul ne condamna, ci rumegarea lui si dragostea pe care o avem pentru el. Sa facem macar un pas in afara stadiului de gandire in care ne aflam actualmente. Prietenul ne va sari in ajutor si ne va conduce mai departe. Avansati pe drumul desavarsirii, nimeni nu mai are vreo putere sa ne umileasca. Nu veti mai cunoaste nici un ofensator pe pamant, caci egoismul nostru va fi mort.

Niciodata nu suntem parasiti. Ni se pare numai ca suntem singuri, fara nimeni, cerem iubire numai de la oameni ca noi, din carne si sange. Nu ne-a trecut niciodata prin minte sa cerem iubirea divinului Prieten. Suntem abandonati numai cand noi insine ne abandonam. Prietenul abia asteapta cererea noastra. Nu ezitati, bateti la usa constiintei! Daca o ascultati cu atentie, ii veti auzi raspunsul din interior si o lumina va va inunda inima, iar caldura dragostei divine va patrunde in voi. Eternul Prieten este permanent prezent, nu importa numele si esenta Lui. Principalul este ca El nu ne paraseste niciodata. Cu cat ii cerem mai multa dragoste, cu atat El ne ofera mai mult. “Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide!”

Oamenii se plictisesc sa va asculte vaicarelile si dorintele voastre. Prietenul divin nu este insa niciodata plictisit de voi, caci ceea ce va preocupa pe voi il preocupa si pe El. El este in acelasi timp intermediarul si distribuitorul, avocatul si judecatorul. Ce mai asteptati pentru a-L striga? Acolo unde este Prietenul, acolo este dragostea si unirea cu toti oamenii lumii. indepartarea trupurilor apropie inimile. Cel capabil sa suporte despartirea este mult mai legat la intoarcere de ceea ce iubeste. Nu exista decat o singura si veritabila solitudine – aceea a duhului.

Trebuie sa stim ca scaderea potentialului omenesc, fizic si moral, nu dureaza mult. in aceste clipe grele, cand de multe ori slabiciunea fizica sau boala influenteaza psihicul si invers, cand durerea morala influenteaza starea sanatatii, in toate aceste momente grele prima idee pe care trebuie s-o avem este ca aceasta nu va dura prea mult si ca nu suntem singuri. Omul dotat cu putere spirituala intensa isi domina repede slabiciunea trupului.

Meditatia si credinta il ajuta, in timp ce omul dezarmat moraliceste nu opune nici o rezistenta slabiciunii trupesti si descurajarea se instaleaza in mod cronic in inima sa. Pentru a va smulge din aceasta inertie, chemati in ajutor Prietenul! Un mic efort, cat de mic, o initiativa cat de neinsemnata, chiar la inceput, si asistenta Cerului va amplifica efortul vostru! Vointa de a actiona vine actionand, dupa cum foamea vine mancand.

Nu lasati niciodata dorinta si actiunea cea buna sa se raceasca! Invizibilul divin este prezent, va asteapta, va asista si lucreaza cu voi. Ce pot logica si autosugestia atunci cand vine ruina si moartea peste voi? Si totusi Iov, plin de bube, in mizeria lui totala, a gasit puterea sa-L laude pe Dumnezeu! Iisus i-a binecuvantat pe calaii Sai. Martirii au cantat imnuri de slava in timp ce erau arsi de vii. De unde si-au extras toti acestia puterea si rezistenta? De la divinul Prieten, pe care il vedeau cu ochii sufletului, il ascultau cu urechile sufletului, si aceasta viziune a lor era asa de intensa incat acoperea chinurile lor trupesti. Beti cu totii din acest izvor de apa vie!

Prietenul este Acelasi care a fost si pentru martiri si aceeasi putere o are mereu. Totul este ca noi sa dorim schimbarea in aceeasi masura in care au dorit-o acei eroi. Biserica Lui este in inima noastra, iar preotul nu este altul decat noi insine. Oferiti slabiciunea voastra Prietenului pe altarul inimii voastre! Curatiti-1 de toate buruienile pe care le-ati lasat cu timpul sa-l invadeze. Va transforma jertfa voastra, slabiciunea voastra astfel oferita, in forta, in curaj, in putere, care va deveni la randul ei pace!

Tu, calatorule obosit, care nu doresti altceva decat a pune povara jos si a te culca in mijlocul drumului, daca ai cunoaste cat de aproape este, peste drum chiar, un han de adapost unde hangiul iti este prieten chiar, cum te-ai napusti intr-acolo!

Ei bine, drumetule, intra chiar fara sa bati! Intra in hanul vietii! Acolo fruntea iti va fi racorita si picioarele iti vor fi spalate. Acolo vei gasi hrana credintei si a nadejdii si vei pleca mai departe intarit si refacut.

Voi purtati in voi acest han ceresc fara sa stiti. La orice ora din zi si din noapte va este deschisa poarta, iar hangiul binevoitor va priveste cu tristete cum treceti mereu prin fata lui fara macar sa-l observati. El asteapta mereu, va iubeste si vrea sa va vina in ajutor. De voi insa depinde totul.

Faceti un pas spre El, un inceput doar

De ce stati mereu plecati asupra colturilor negre din sufletul vostru si va rumegati mereu ideile triste, esecurile, disperarile, pierderile? Ca un materialist sa fie pesimist este ceva normal, iar miracolul este ca chiar unii materialisti lupta impotriva deprimarii, desi ei nu au nici un izvor de reimbogatire spirituala. Aceasta dovedeste ca redresarea este o atitudine fireasca omului, instinctiva. Exploatati deci aceasta tendinta optimista pe care Providenta a pus-o in voi! A fi pesimisti, cand credem in inteligenta Creatorului, echivaleaza cu indoiala in aceasta inteligenta, si atunci credinta noastra nu este decat pe jumatate.

Imensa eroare a oamenilor consta in faptul ca ei cred doar intr-o divinitate foarte indepartata, ocupata doar sa miste astrii, nu si sa se preocupe si sa se plece asupra inimilor lor. Toate evenimentele sunt un apel, un avertisment al lui Dumnezeu catre noi.

Nu ii este indiferenta soarta nici unui om. Doar oamenii sunt surzi si orbi, nu inteleg sau mai degraba nu se straduiesc sa inteleaga sensul evenimentelor, care nu este altceva decat vocea lui Dumnezeu.

Sunteti pesimisti pentru ca viata voastra nu are nici un scop precis, pentru ca sunteti izolati chiar in sanul propriei voastre familii si pentru ca ati luat obiceiul de a critica totul, de a nu vedea decat insuccese in orice. Daca doriti insa, puteti schimba toata aceasta stare. incercati o saptamana sa nu mai judecati pe nimeni si nimic, nici o imprejurare. Predati soarta voastra, oricare ar fi ea, in mainile Prietenului divin. Suradeti si fiti ingaduitor cu oricine si veti dobandi de sus o forta atat de mare, plina de iubire si generozitate fata de oameni, incat tot pesimismul vostru se va topi ca un bulgare de zapada in soare. in durere, omul se pleaca in fata lui Dumnezeu. De aceea trimite Dumnezeu suferintele peste om, in ultima instanta, cand nici un alt apel nu a influentat inima omului. Atunci abia ne gasim in situatia de a nu afla sprijin de la nimeni si atunci omul este obligat sa alerge la Dumnezeu si numai atunci cand este parasit de toti il descopera pe Prietenul adevarat. Vocea secreta pe care o auziti in strafundul inimii este manifestarea Lui. Elanul care va impinge spre cer este aparitia Lui in sufletul vostru.

Orice cuvant si gest frumos al vostru nu este decat influenta Lui in inima voastra si traducerea lui in limbaj omenesc.

El este totul – si bucuria si tristetea, si intrebarea si raspunsul, si problema si solutia. Supararea voastra si tristetea nu este decat o aparenta de durere, datorata ignorantei si neintelegerii voastre. Daca ati putea privi cauza suferintei voastre cu alti ochi, v-ati mira de lipsa ei de importanta. De aceea nu incercati sa rupeti singuri lanturile suferintei care va apasa. Nu veti reusi decat sa le intariti si mai mult sau sa va procurati altele si mai grele. Predati-va cu totul Prietenului si asteptati raspunsul Lui! Acest raspuns nu va fi totdeauna un act sau un fenomen brusc, exterior, ci din interior va veni schimbarea, caci nimic din afara nu poate sa vindece cancerul care va roade inima.

Raspunsul divin cerut cu insistenta si sinceritate va fi o schimbare in sistemul vostru de gandire, o evolutie secreta a inimii voastre, o lumina noua, care va va arata sensul vietii altfel decat il vedeati pana acum. intreg felul vostru de a rationa se va schimba. Acesta va fi raspunsul de sus. Totul vi se va parea desertaciune si fara importanta si tot ce v-ar putea bucura va parea o himera, ceva fara valoare. Prietenul va intoarce butonul nemuritor al constiintei voastre si veti vedea lumea cu ati ochi.

Cat despre orbirea trecuta, nu va temeti, desi veti da socoteala “pana la cel din urma banut”. Prietenul nu are alta ocupatie decat a indrepta si a sterge tot acest trecut, daca o doriti sincer. El este pacea si dragostea, nu razbunarea si dezordinea. Noi il credem pe Dumnezeu un fel de jandarm si, de frica Lui si a socotelii pe care banuim ca ne-o va cere, nu indraznim sa ne apropiem cu inima de El. Daca cel mai mare talhar (cum a fost cel de pe cruce) ar sti cat este de ingaduitor si de iertator Dumnezeu, n-ar ezita nici o clipa sa vina la El. El este mangaietorul dezinteresat. Disperarea nu are o cauza exterioara. Ea isi are izvorul in inima noastra indepartata de Hristos.

Va complaceti de multe ori in disperarea voastra pentru a-i impresiona pe altii si pentru a va da importanta. Disperarea va disparea daca veti apela la Hristos. De voi depinde, El nu vine nechemat, El nu forteaza pe nimeni, El previne numai. Nu veti fi niciodata singuri avandu-L alaturi pe Prietenul tuturor. Cereti-I ca un cersetor plictisitor lumina, pacea, intelegerea si nu-L slabiti o clipa. Cu cat veti cere mai cu insistenta si cu rabdare, cu atat El va va darui mai mult. “Celui ce are i se va mai da”. Perseverenta aduce surplusul. Dragostea divina se imbogateste cu cat se adauga cererea fiecaruia. Randuiala Prietenului este complet contrara celei omenesti – El este izvorul vietii fara de sfarsit si dragostea Sa fata de oameni nu seaca nicidata.

Cine va impiedica sa veniti sa slaviti aceasta dragoste nepieritoare? indoiala din voi va opreste, aceasta este arma cea mai taioasa a inimii voastre. Ea sapa in adancime, deschide rani vechi, construieste obstacole, aduce greutati. Ceea ce va pierde este rationamentul gresit, traditia, opinia publica, stiinta omeneasca, scepticismul, ezitarea. Cel mai mare geniu omenesc, cu propriile lui mijloace, va cunoaste, desigur, clipe de prabusire. Omul, prada lui insusi, oricat ar fi de inteligent si de talentat, este incapabil de fericire si de desavarsire deplina. Inamicii nostri, primejdiile si suferintele noastre sunt doar in mintea noastra bolnava, alterata. Noi singuri ni-i cream. Cultivam si dam viata acestor fantome inexistente, elaboram singuri replicile lor si pe ale noastre, declansam un spectacol dezastruos in fata constiintei noastre.

Nu credem decat in rau, in mai rau. Vesnic punem problema unor evenimente si mai grozave in viitor, si aceasta pentru ca ne credem capabili si prevazatori. Daca vom inchide insa poarta egoismului, a inteligentei personale pe care ne inchipuim ca o avem, daca vom face un gol complet in mintea si in inima noastra, astfel incat nimic din trecut sa nu mai tulbure imaginatia noastra si, astfel curatiti si purificati, sa-L chemam pe Prietenul nostru, ce vom pierde?

In taina odaitei noastre sa-L chemam pe Dumnezeu, nu in fata oamenilor, ca sa ne vada evlavia – sa ne vada ipocrizia, in fond. Caci ne rugam in biserici, dar in inima ne indoim. Prietenul divin va asteapta oriunde, oricand, si intreaga furtuna din inima voastra o va linisti, prin increderea cu care il veti chema. Abia atunci va veti odihni cu adevarat pe perna credintei voastre. Atunci cand increderea va creste in voi, cand orice indoiala se va risipi si cand ochii vostri se vor deschide cu adevarat, atunci va veti intreba cum de ati putut sa va pierdeti timpul si sa va risipiti fortele in cautarea si implinirea unor visuri desarte, cand realitatea era atat de aproape de voi? Credinta voastra va fi de netagaduit atunci cand ea va fi adevarata, caci mecanismul credintei este greu de explicat. in aceasta consta toata neputinta inteligentei si a logicii omenesti.

Cel care crede nu poate dovedi altuia cauza precisa pentru care crede. Este raspunsul la chemarea lui catre Dumnezeu. Numai cine il cheama si il cauta pe Dumnezeu primeste credinta. Ea este un fluid, un curent, o forta, o energie ce nu se poate explica unui neexperimentat, pentru ca el nu o va pricepe niciodata. Trebuie sa o simta ca sa o poata discuta. Ea este stiinta vietii si Dumnezeu o trimite acelora care o cauta. O doriti si voi? Cereti-o sincer si cautati-o, sigur o veti gasi!

A trai fara incercari inseamna a trai fara viata

Viata este, in fond, o neincetata adaptare si o evolutie spre perfectiune, in urma luptei intre bine si rau. Toate incercarile sunt elemente ajutatoare in aceasta evolutie spre desavarsire. Niciodata sa nu va plangeti de incercari, ci descifrati-le, disecati-le, cautati sa intelegeti sensul lor. Acest studiu facut cinstit si cu atentie va va aduce un mare progres in conduita voastra. incercarile nu vin niciodata la intamplare, ele sunt precise, matematice, proportionate dupa fortele si posibilitatile fiecaruia. Daca ceva vi se pare prea greu de suportat pentru fiinta voastra delicata, cereti imediat ajutorul si sprijinul Prietenului si El va va purta sarcina. Cine cere acest ajutor mai des il obtine din plin. Curaj deci! in orice incercare strigati-L pe Prietenul divin! Daca ati gresit, nu va nelinistiti! Nu tarati dupa voi, ca o piatra grea legata de gat, greseala voastra. Marturisiti greseala din constiinta voastra si indepartati-o. Ea este o experienta ce nu mai trebuie repetata, iar nicidecum un balast care sa va ingreuneze miscarea in viitor. Ea este chiar o bogatie pentru instruirea omului. Fara greseli, evolutia spre desavarsire nu este posibila.

Greselile sunt deci necesare, inevitabile. Principalul este sa tragem concluzii din fiecare eroare. Busola invizibila este Hristos. Este biroul adevarului. Acolo vom gasi orice explicatie, orice instructiune. intrebati mereu la acest birou: “Ce este viata mea? Unde este calea ei? Am cazut, ce voi face acum?”

Raspunsul va veni la fel ca bunului samaritean care a pansat ranile celui cazut intre talhari.

Va plangeti de singuratate, de exil, de lipsa de prieteni, de lipsa de pace si de familie? Aceasta pentru ca va marginiti la aerul pe care il respirati si la pamantul pe care il calcati sub picioare. Aceasta limitare in spatiu si in timp a uneia din cele mai nobile aspiratii omenesti este aproape singura cauza a tuturor suferintelor si nostalgiilor omului.

Georges Barbarin

Fragment din: “Hristos, prietenul clipelor de grea incercare”

sursa: crestinortodox.ro

Medicamentul și marele secret pentru creșterea copiilor este smerenia. Încrederea în Dumnezeu dă o siguranță absolută. Dumnezeu este totul. Nu se poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădește egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie. Este nevoie de luare aminte atunci când îi îmbărbătați pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: „Tu vei izbuti, tu ești important, ești tânăr, ești curajos, ești desăvârșit!…” Nu-l folosiți astfel pe copil. Puteți însă să spuneți să facă rugăciune. Să-i spuneți: „Copilul meu, Dumnezeu ți-a dat darurile pe care le ai. Roagă-te să-ti dea Dumnezeu puteri, ca să le cultivi și să reușești. Să-ți dea Dumnezeu harul Său.” Aceasta este totul. Să învețe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru orice lucru.

Copiilor le face rău lauda. Ce spune cuvântul lui Dumnezeu? „Poporul meu, cei ce te fericesc pe tine te rătăcesc și te abat de la calea pe care tu mergi (Isaia 3, 12)”. Cel ce ne laudă, ne înșeală și ne strâmbă cărările vieții. Cât de înțelepte sunt cuvintele lui Dumnezeu! Lauda nu-i pregătește pe copii pentru greutățile vieții, ci ajung inadaptabili, se pierd și, în cele din urmă, se nenorocesc. Acum lumea s-a stricat. Copilului mic i se spun numai cuvinte de laudă. „Să nu-l certăm, să nu i ne împotrivim, să nu-l silim pe copil”. Însă copilul se învață așa și nu poate reacționa corect nici la cea mai mică greutate. Îndată ce i se împotrivește cineva, se rănește, n-are putere morală.

Părinții sunt primii răspunzători pentru nereușita copiilor în viață, apoi învățătorii și profesorii. Îi laudă într-una. Le spun cuvinte egoiste. Nu-i așează în Duhul lui Dumnezeu, îi înstrăinează de Biserică. Cînd copii cresc puțin și merg la școală cu acest egoism, fug de religie și o disprețuiesc, își pierd respectul față de Dumnezeu, față de părinți, față de toți. Devin nesupuși, aspri și nemiloși fără respect de Dumnezeu și de religie. Am adus în viață egoiști, iar nu creștini.

„Ne vorbește părintele Porfirie” – Editura Egumenița 2008

sursa: Cristian Stavriu

“Extremistii hindusi ofera recompense in bani, mancare si alcool grupurilor care se angajeaza sa ucida crestini sau sa distruga locuintele acestora din statul indian Orissa. Pretul vehiculat pentru uciderea unui preot crestin este de 250 de dolari americani. Aproximativ 67 de crestini au murit numai in ultimele trei luni, in urma agresiunilor puse la cale de grupurile hinduse. Acest conflict este unul calculat, desfasurat dupa un plan care urmareste alungarea crestinismului din districtul Kandhamal, pentru fondarea Statului Hindus. Numarul crestinilor din intregul stat abia atinge procentul de 2%.” (Stire din data de 19 noiembrie 2008.)

De ce ii uraste lumea pe crestini ?

De ce lumea i-a urat intotdeauna pe crestini? Un raspuns rapid poate fi: “Nu stiu de ce ii uraste lumea pe aceia care se straduiesc sa fie curati trupeste si sufleteste, ingrijindu-se atat de tot omul de langa ei, indiferent de datele lui personale, cat si de natura inconjuratoare, care li s-a dat in grija, spre pastrare.”

Ce este lumea ?! Lumea este faptura iubita a lui Dumnezeu, dupa cum citim: “Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16).

Insa, dupa caderea in pacat a lui Adam, lumea a ajuns arena si loc de lupta, unde omul se afla pe sine neincetat ispitit si luptat de duhurile cele viclene ale diavolului. Diavolul s-a folosit de lume (de materie) inca de la inceput in a-l face pe om sa uite de rai, adica de locul de unde a fost alungat, spre a-l lega cat mai strans de materie, de aceasta lume trecatoare. Ajungand rob trupului si lucrurilor materiale din jurul sau, omul nu se mai poate gandi usor la suflet, la pacate, la pocainta si la dorul dupa Creatorul Sau.

Pana la Hristos, lumea s-a aflat sub puterea diavolului (a pacatului), insa prin Jertfa Sa de pe Cruce, Hristos a biruit puterea aceluia, aducand harul si mantuirea din robia pacatului. “Acum este judecata acestei lumi, acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara” (Ioan 12, 31). Odata cu venirea lui Hristos, vedem ca lupta dintre crestini si “lume”, vazuta ca slujitoare poftelor trupului, devine si mai acerba, timpul de atac al vrajmasului scurtandu-se.

Cu toate acestea, ce rau au facut crestinii in lume ?!

Raul este unanim considerat drept distrugere, stricaciune si afectare a integritatii omului sau naturii inconjuratoare. Deci, ce rau au facut crestinii fata de trupul si sufletul oamenilor de langa ei, dar si fata de lumea naturala in care traiesc ?!

Crestinii nu fac nimic rau oamenilor si lumii in care traiesc ! Cat despre pacatele crestinilor, de care atat de greu se poate scapa in mod deplin, ele fac parte din comportamentul necrestinilor, iar aceia nu au nici un drept sa acuze pe crestini de pacatele facute, atata timp cat ei traiesc incontinuu in acelea.

Prin urmare, acuzarea crestinilor si masurile luate impotriva lor sunt lucrarea evidenta a diavolului, care lucreaza prin cei care nu cred in el si care traiesc trupeste, necrezand in viata cea vesnica si nici in Dumnezeul cel Personal al crestinilor.

Lumea uraste pe cei care ii arata pacatele !

Intotdeauna au existat oameni prin care a vorbit Dumnezeu: prooroci, profeti, apostoli, sfinti, mucenici, cuviosi, iar spre sfarsit, crestinii de astazi. De asemenea, intotdeauna lumea i-a urat pe acestia, ca pe niste raufacatori. “Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului” (Evrei 11, 38).

“Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste” (Ioan 15, 18-19).

Dupa ce ajung sa-L cunoasca pe Hristos si sa-I urmeze Lui, crestinii nu mai sunt “din lume”, adica prin vietuirea lor inalta ei nu mai traiesc pentru trup si pentru lume, ci traiesc in aceasta ca si cum ar fi dintr-alta lume, ca si cum ar asteapta plecarea din aceasta, spre a ajunge acasa, in adevarata lume, adica in Imparatia lui Hristos, despre care El spune: “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36).

Dar de ce L-a urat lumea pe Mantuitorul Iisus Hristos? La aceasta ne raspunde El Insusi, zicand: “Pe Mine Ma uraste lumea, pentru ca eu marturisesc despre ea ca lucrurile ei sunt rele” (Ioan 7, 7). Incep sa imi dau seama ca lumea uraste pe acela care ii vede si ii spune pe fata greselile, caderile si pacatele.

Profetii si proorocii din Vechiul Testament au fost urati in vremea lor chiar si de catre oamenii de la Templu, care nu suportau sa li se spuna in fata pacatele si caderile. Prin ei vorbea lumii tot Cuvantului lui Dumnezeu, dupa cum citim: “Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul” (Evrei 1, 1-2). Dupa cum lumea i-a urat pe prooroci, tot asa ea L-a urat si pe Hristos… tot asa ii va ura si pe crestini, pana la sfarsit.

Cand vezi si taci, esti rabdat cu usurinta, cand incepi insa a spune caderea celui rau, atunci ai toate sansele de a fi urat si redus la tacere. Ba mai mult, chiar daca nu spun nimic, chiar daca nu acuza verbal, prin insasi vietuirea lor curata, crestinii mustra fara cuvinte pe aceia care traiesc in poftele trupului si in tot soiul de patimi lumesti.

Lumea uraste pe cei care nu i se supun intru totul !

In imperiul roman, crestinii au avut de indurat nenumarate persecutii pentru credinta lor. Nu greseau administratiei, nu se revoltau pe legile fiscale, nu stricau linistea oraselor si a satelor, nu erau violenti sau vicleni, ci doar nu se inchinau imparatului sau zeilor alesi de el. Numai pentru aceasta cauza ei au fost dati mortii.

Astazi, din ce in ce mai mult, crestinismul este aratat cu degetul, ca fiind impotriva ordinii “naturale” a lucrurilor, impotriva dezvoltarii unei societati moderne si a unei stari sociale mai inalte. Si astazi, ca si in vremea imperiului roman, crestinii se supun stapanitorilor, nu se revolta si nu fac uz de violenta, nu instiga la ura si la ura, ci numai isi vad de viata lor, luptand cu pacatele si cautand Imparatia. Crestinii nu sunt insa consumatori impatimiti ai produselor pe care lumea le ridica pe piedestaluri poleite si luminate, iar pentru aceasta, lumea ii uraste.

Pe zi ce trece, un nou “imperiu” ia nastere in lumea noastra. Acesta va fi insa cel mai mare, cel mai intins si cel mai puternic imperiu din toate timpurile, caci va fi unul mondial. Crestinii vorbesc despre Imparatia lui Dumnezeu, iar lumea vorbeste despre “imparatia” ei; urmarea este fireasca, intre crestini si lume se naste o tensiune veche.

New-age se doreste a fi o “era noua”, dezbracata de toate cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos, cuvinte care acuza pacatele si caderile lumii. Lumea actuala uraste pe cei care nu sunt consumatorii produselor ei (mass-media, alimente, haine, tehnica), caci ea traieste pe seama lor. Iar cei dintai care se lupta spre a nu ajunge dependenti de lume sunt tocmai crestinii.

Persecutiile duse impotriva crestinilor din Imperiul Roman sunt mai actuale ca oricand, insa astazi ele sunt atat de bine ascunse sub tehnici fine de manipulare, sub legi si constitutii atent intocmite, incat omul se crede liber. Oare de ce nu-si da nimeni seama ca “Drepturile omului” nu au cum sa sa aduca in lume “pacea” si “egalitatea”, atat de dorite.

Cine are urechi de auzit, sa auda !

“Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara” (Matei 11, 28-30). “Intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea, dar indrazniti. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro

De cand oamenii nu mai cred in divinitate, nu inseamna ca ei nu mai cred in nimic, ci cred in orice. Asa zice Umberto Eco. O data inlocuit Adevarul, minciuna are multe variante, frumos ambalate si greu descifrabile. O data parasita linia Traditiei, ratacirea este inevitabila. Unul poate ajunge la zeul banului, altul la statuia femeii, altul la idolul puterii, dar nimeni nu poate ajunge in cer fara credinta.

E foarte greu de decriptat parerea lui Cioran: Fara Tine, Doamne, sunt nebun; cu Tine, innebunesc. Sunt doua nebunii diferite: nebunia de a sta in afara harului si de a prefera rautatea si materia si nebunia dupa Hristos, de a rejecta tentatiile lumii. Orice profet a fost considerat la vremea sa nebun. Daca Hristos ar veni pe pamant si ne-ar predica Imparatia, probabil liderii ar vrea sa Il inchida la ospiciu. Daca apostolii ar veni sa predea la scolile noastre, i-am refuza: nu au masterat (Ica jr. zicea asta la curs). Suntem nebuni de nefericire fara Hristos, frustati si incompleti, nedesavarsiti, neiertati, nemantuiti. Suntem nebuni, inapoiati, anacronici in fata lumii daca postim sau mergem la biserica.

Putem trai in armonie doar daca suntem indragostiti nebuneste de Acelasi Dumnezeu. Avem un Prieten comun, avem o dorinta asemanatoare. Ne armonizam in rugaciune, suntem iertati prin venirea harului. Numai daruind lumina pe care nu o avem, o vom dobandi si noi, ce paradox steinhardtian!

Neatinsul ne apreciaza atunci cand vrem sa ramanem neinsemnati, simpli, saraci, sinceri, avand o singura comoara: incredere nemarginita in mila Lui. Sa ne rugam: “Rugaciunea pornita din inima ii este de trebuinta omului fiindca lu­mina mintii noastre nu razbeste departe si nu poate cuprinde in sine prea mult din lumina supremei intelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemarginita si in lume se vadeste noianul intelepciunii si atotputerniciei Sale, in timp ce in noi nu se afla, ca sa spun asa, decat un strop infim din put­erea si intelepciunea Sa, fiindca doar atat ni s-a dat sa avem in trupul nostru supus putreziciunii.” (Sfantul Ioan de Kronstadt – Viata mea in Hristos).

Marius Matei

sursa: crestinortodox.ro

Cine vrea sa-L primesca pe Hristos in inima sa, acela trebuie sa se curete printr-o pocainta adevarata! Sa cunoasca din legea lui Dumnezeu pacatele sale si sa le curete prin pocainta, dar mai ales sa ceara iertarea lor de la Dumnezeu si atunci va veni la el Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu Evanghelia Sa si-i va da nu o mangaiere a lumii acesteia, ci una pe care lumea nu o poate primi. Sa ne pocaim si noi si sa ne socotim vrednici de orice: si Hristos Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, ne va invrednici de mila Sa; caci El priveste spre cei smeriti si le da lor harul Sau.

Omul are numai o inima: cand ea cauta pe cele vremelnice, atunci uita de cele vesnice; iar cand se intoarce spre cele vesnice si se adanceste in ele, atunci uita de cele vremelnice si nu-i pasa de ele.

Doua feluri de griji: fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, doua feluri de iubire, fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, nu pot fi in inima. Neaparat va precumpani una din cele doua: sau cele vremelnice, sau cele vesnice.

Moartea pe nevazute umbla dupa om. Ea il ajunge pe el acolo unde el nu a asteptat-o niciodata; il ajunge cand el nici nu s-a asteptat; il ajunge astfel cum nu s-a gandit niciodata.

Deci fii intotdeauna asa cum ai dori sa fii in clipa sfarsitului tau. Cugeta la acest lucru, ia aminte la tine insuti si nu vei vrea nici cinste, nici slava, nici bogatie, nici alte privilegii si desfatari ale lumii. Gandeste-te ca vei muri astazi sau maine; atunci toata desertaciunea va pieri din inima ta.

Ce folos are din cinste, slava, bogatie si privilegii aceia care a ajuns la sfarsitul vietii ? Da-i imparatie, da-i munti de aur, el nu le va da nici un fel de atentie. Un singur gand, o singura grija are el: cum sa plece de aici cu o nadejde de mantuire si de fericire.

Deci agoniseste-ti o astfel de intocmire si tu; fiecare zi sa o socoti ca este cea de urma zi a vietii tale si asteapta, ca Domnul te va chema. Cu o astfel de intocmire nimic in lumea aceasta nu iti va parea atragator si daca vei sta mereu la aceasta straja si vei veghea, apoi vei avea un sfarsit bun.

Deci acum, in timpul vietii pamantesti, coboara-te ades cu mintea in iad, ca sa nu te cobori acolo cu trupul si cu sufletul pentru vesnicie.

Sfantul Tihon, episcop de Voronej

sursa: crestinortodox.ro

Cuptorul cu microunde a devenit un obiect de uz casnic parca obligatoriu in orice bucatarie din lume. Acest tip de cuptor a ajuns un mijloc comod de a gati, incalzi sau dezgheta alimentele.

Comoditatea omului modern il face pe acesta sa inlocuiasca tot ce este vechi cu tot ce este modern si digital, fara a lua in calcul pierderile si riscurile pe care “digital-ul” le implica.

Cuptorul cu microunde este rapid si economic, insa este oare si sanatos ? Multi dintre cei ce folosesc astfel de cuptoare nu cunosc efectele microunde-lor asupra alimentelor ce le servesc, mai apoi, drept hrana, in vreme ce altii chiar se arata nepasatori, in pofida informarii obiective asupra lor.

Ce sunt microundele ?

Microundele sunt unde foarte scurte de energie electromagnetica, generate electronic, unde ce se afla si in natura, intr-o anumita forma naturala. Cu toate acestea, este uriasa diferenta dintre microundele produse de aceste cuptoare si cele emise de soare, in natura.

Pentru a crea microundele, cuptorul foloseste un curent alternativ. Undele electrice se schimba de la pozitiv la negativ, cu fiecare ciclu de unda. Curentul alternativ face ca aceste cicluri de unde sa aiba loc mult mai repede.

Moleculele de apa, aflate in orice aliment, au o incarcatura pozitiva si negativa. Astfel, cand aceste molecule de apa sunt expuse energiei creata de microunde, care se schimba de la pozitiv la negativ, moleculele de apa se rotesc.

Microundele generate de curentul alternativ determina moleculele de apa din mancare sa se roteasca de miliarde de ori pe secunda, ceea ce produce foarte multa frecare intre molecule. Aceasta frecare intre molecule are drept rezultat cresterea rapida a temperaturii, motiv pentru care timpul de incalzire a alimentelor la microunde este mai scurt decat la alte surse de energie.

Cuptorul cu microunde – un bucatar otravitor !

Preocuparea de baza a celor care produc astfel de cuptoare cu microunde este aceea de a limita cat mai mult iesirea microunde-lor din cuptor. Analiza chimica a alimentelor lasate la incalzit, in cuptor, nu a preocupat multa vreme pe nimeni. De ceva vreme insa, din ce in ce mai multi cercetatori trag semnale de alarme asupra schimbarilor chimice ce au loc in alimente, ca urmare a strabaterii lor de microunde.

Cantitatile enorme de energie care se produce intre molecule sunt suficiente pentru a cauza reactii adverse. Drept urmare, multe molecule noi si anormale iau nastere in urma contactului alemintelor cu microundele din cuptor. Noile molecule nu sunt recunoscute de organismul uman, ceea ce duce la o rea intrebuintare a lor de catre acesta. Intre moleculele alimentelor se stocheaza si o cantitate de energie daunatoare organismului uman. Urmarea: reactii cancerigene si toxice.

Microundele distrug si calitatea nutritionala a alimentelor. Potrivit cercetarilor, cei care consuma frecvent mancare incalzita la cuptorul cu microunde au in sange un continut scazut de hemoglobina, adica sangele lor nu va mai transporta suficient oxigen spre tesuturile care au nevoie de el. Mai mult chiar, in sange creste cantitatea de celule albe si de colesterol, scazand cantitatea de limfocite.

Foarte multe cercetari pe aceasta tema s-au facut in fosta Uniune Sovietica, la Institutul de Radio Tehnologie din Kinsk. Ca urmare a studiilor efectuate, in anul 1976, Uniunea Sovietica a scos in afara legii aceste cuptoare cu microunde, stabilind si o serie de reguli foarte stricte legate de expunerea la microunde.

Indiferent de tipul de mancare incalzit in aceste cuptoare, in toate au aparut chimicale care favorizeaza aparitia cancerului. Calitatea nutritiva a alimentelor gatite in cuptorul cu microunde a scazut si ea radical, undeva intre 50% si 90%. Functiile sistemului digestiv sunt supuse unor riscuri enorme, riscuri ce se transforma in certitudini, dupa o oarecare folosire mai indelungata a acestor alimente. Anomaliile hormonale pot aparea si ele: o destabilizare a potentialului electric al membranei celulare, pierderi ale memoriei, lipsa de concentrare, tulburari emotionale si o scadere semnificativa a inteligentei.

Drept concluzie, prepararea alimentelor in cuptorul cu microunde creeaza produse chimice noi, care sunt toxice si cancerigene. Chiar de nu ar fi atat de periculoase, desi sunt, microundele afecteaza enorm valoarea nutritionala a alimentelor, care este redusa semnificativ.

“Cine are urechi de auzit, sa auda” (Luca 8, 8). “Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra” (Ioan 9, 41). Daca ne va intreba Hristos, la Judecata: “De ce v-ati sinucis, de ce v-ati otravit?”, oare nu vom ramane atunci fara de cuvant, otravindu-ne singuri si constient cu alimente rele ?!

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro

Iubind saracia lui Hristos, acum te indulcesti de ospatul cel vesnic; cu nebunia cea paruta ai rusinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobandind darul ajutorarii prin minuni, Fericita Xenia, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne izbaveasca prin pocainta de tot raul.

Despre viata si minunile sfintei puteti citi pe fericitaxenia.blogspot.com

Calator vesel, Dan isi pune toata nadejdea in Domnul. Maica Domnului este scutul lui, iar sfintii, modele. Drumul e lung, dar placut. Destinatia dorita se apropie. Chiar daca nu a invins total pacatul, nu renunta la lupta. Cauta fericirea si renunta la retetele zodiacale. Sunt si zile triste, dar chiar si in fiecare lacrima redescopera miracolul divin.

Nu vrea sa fie remarcat. Sa nu il vorbeasca altii. Nici de bine, nici de rau. Cauta linistea, chiar daca inca tumultul il mai zbuciuma. Veliar isi cere partea, dar Dan se incapataneaza sa nu ii plateasca tributul. Nervos, Veliar isi va mobiliza toate legiunile impotriva lui. Daca il va gasi pe Dan ingenuncheat la rugaciune, Veliar va esua. Daca Dan nu va priveghea, nu are nici o sansa sa reziste asediului de unul singur.

Dan are “chemare” ca Iona, dar nu are nici un sfert din smerenia acestuia. Balena mundana vrea sa il inghita. Se roaga in speranta Invierii Celui ce trei zile a stat in pantecele mormantului. Balenele sunt infricosatoare, dar, paradoxal, sunt protejate. Patimile sunt legiferate. Iadul e legalizat. Cine doar mai pronunta cuvantul rai e acuzat de obscurantism. Nu stiu unde e inapoierea. Poate ne clarifica Dl. Djuvara (tot respectul). Civilizatia ateista nu mai are nevoie de valorile crestinimismului. Ironizeaza simbolurile si ataca reprezentantii de seama prin barfe rautacioase neverificabile.

Emanciparea in numele libertatii nu a adus progres, ci doar copii ingrijiti in orfelinate si griji pentru painea de pe masa. Omul nu mai face foc cu lemne, nu mai aduce apa de la fantana, nu mai ingrijeste ardeiul in gradina. Nu mai traieste in simplitate. Acum nu mai are timp si nervi pentru a asculta suferinta vecinului, pentru ca e prea stresat de soldul facturilor. Tinerii nu se inghesuie la duhovnic, pentru ca in familie au ascultat doar muzica hard rock a parintilor. Nu au in vocabular “sfestanie” sau “acatist”, ci “croaziera” si “club”. Ii imita doar pe parinti. Religiozitatea nu poate fi confundata cu credinta in esenta ei.

Arabii sunt mult mai fermi in cultura lor. Laicismul lor e inca timid. Ca persoane, fac mai putine compromisuri. Noi ne grabim sa incalcam regulile, doar ca sa strigam “libertate”. Ne pripim. Din greseli absurde, riscam sa pierdem Totul.

Dan stie ce il protejeaza de efectele rautatii: smerenia. Se straduieste sa nu raspunda agresiunii cu aceeasi moneda, sa nu provoace prostia si sa aiba rabdare cu cei mai saraci cu duhul, asa cum si sfintii au rabdare cu el. La finalul cartii lui Preda, timpul era nerabdator cu oamenii. Asta pentru ca oamenii au uitat de sentimentul de liniste, multumire, seninatate, pace. Sentimentul ca esti iubit de Cel etern.

Traficul faptelor bune este afectat de ceata mandriei. Nu ne putem abtine sa nu amintim tuturor ce evalaviosi suntem. Ne revaruim mormintele saptamanal, uitand sa citim cu atentie Biblia. Sa nu amanam increderea in Creator pana ajungem in stare critica la Terapie Intensiva.

Noul divort e rapid si gratis. Celula credintei se destrama cu un singur drum la Cezarul. Oamenii divorteaza foarte usor. Din cauza unor sosete nearanjate sau a unui ceai prea fierbinte. Gata! Nu mai sunt fericiti! Cauta doar iubirea Disney. Totul trebuie sa fie super romantic, ideatic, nerealizabil. Isi fac vise aiurea. Asa sunt crescuti de mici. Cu povesti despre o fericire lumeasca imposibila. Toti vor palate, printese, cai albi. Din povestirile copilariei lor lipseste Dumnezeu. Nici acum nu are loc, decat la “Diverse”.

O fetita de treisprezece ani a nascut in strada. Sa nu o judecam. Sa ne rugam pentru ea. Doamne, arata-ti indurarea Ta cea mare. Un scriitor new-agesit declarat (nu-i spui numele, persoana importanta, ma-ntelegeti?) vinde mai multe exemplare dintr-un singur volum de al sau decat toate cartile duhovnicesti la un loc. Acesta e tristul raport dintre cerere si oferta. Asta vor cei care cauta spiritualul fals: analize, studii de caz, orice noutati, fara sfinti, fara abstinenta, fara pacat si judecata, fara efort. Carti citite cu o cafea sau un vin in mana, nu in fata icoanei. Carti care incanta si descanta, dar nu salveaza. Nu sunt rele in ele insele, decat prin prisma faptului ca fura din timpul alocat rugaciunii.

Cum arata sufletul nostru? Daca l-am vedea, ne-am ingrozi. Suntem prea indiferenti fata de Hristos. Ne interesam de sportivi si manelisti, de dietele, vacantele si divorturile lor, dar nu am auzit de mult despre un Palama, Kuraev, Velimirovici, Galeriu. Suradem cand auzim Lacatusu, dar nu stim multe. Nici despre un Gafencu, Papacioc, Goettmann, de Mello, Gillet sau Fageteanu.

Nu pacatul e puternic, ci noi suntem delasatori, ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Darul suferintei este mai mare decat darul invierii mortilor, pentru ca cel care inviaza mortii ii este dator lui Dumnezeu, iar celui care sufera Dumnezeu ii este dator. Asadar, a nu crede cineva in Dumnezeu este dovada de cugetare slaba si jalnica.

Hrisostom-ul e actual: “Vinul este de la Dumnezeu, dar betia este de la diavol. Ai pacatuit? Nu-ti cer nimic altceva decat aceasta: intra in biserica si spune-I cu pocainta lui Dumnezeu: “Am pacatuit”. Nimeni din oamenii care isi aduc aminte de gheena, nu vor intra in gheena. Lucru de capetenie nu e sa ajungi la liman, ci sa nu aduci corabia fara nici un castig. Socoteste milostenia nu ca o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un castig, caci tu, prin ea, dobandesti mai mult decat ai dat. Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece.

Era frumoasa vremea cand casele erau biserici, fata de acum, cand bisericile sunt case.

Marius Matei

sursa: crestinortodox.ro

Inchisoare pe viata. Pedeapsa maxima in tarile care au scos uciderea vinovatilor, pentru a nu omori din greseala si pe cei inocenti. Mult. O viata intreaga sa suferi in inchisoare, stiind ca acolo vei muri, fara sa mai gusti libertatea. Aceasta e pedeapsa cea mai grea pentru un trup pacatos in tarile in care tortura e la trecut. Si dupa moarte, ce urmeaza? Libertatea in viata fara de sfarsit sau tortura fara capat? De multe ori fugim de cuvinte. Evitam sa spunem ortodoxie, Fiul Tatalui, Maica Domnului, Rai, Iad, pedeapsa. Preferam spiritualitate, Demiurg, eroi, Nirvana, neant. Facem orice sa uitam ca, chiar daca nu suntem convinsi, s-ar putea sa existe un loc de chin vesnic. Nu pe viata. Pe viata vietilor. Fara sfarsit.

Nu teama de inchisoare vesnica ne determina sa fim mai buni, ci iubirea fata de ortodoxie, Fiul Tatalui, Maica Domnului, Rai si repulsia fata de Iad, pedeapsa. Nu credem in sincretismul ieftin si vag despre spiritualitate, Demiurg, eroi, Nirvana, neant. Nu ne garanteaza nimic. Nici macar nu ne promite ceva. Doar ne indeparteaza de Adevar. Ne indeamna “carpe diem”, ca sa uitam de “nihil sine Deo” si de “ora et labora”. Capcana consta in introducere: la inceput ni se vorbeste despre o spiritualitate. Alta decat cea crestina. O alternativa. Ni se spune: poti ajunge la iluminare. Mai bine in ortodoxie, nu in institutie ca legitimati formal, ci marturisitori ai dreptei credinte. Mai bine duhovnicie. Sa slujim duhului, nu literei, sa prim harului Duhului si sa luptam cu duhurile rautatii. Sa Il vedem in fata pe Hristos. Riscam sa nu Il vedem din cauza unei ortodoxii care isi pierde cumpatarea. Pseudo-profetii isi permit sa spuna ca marii duhovnici Arsenie Boca si Ilie Cleopa sunt eretici, din cauza problemei calendarului pe stil nou.

Daca azi nu e 21 ianuarie, ci 8 ianuarie, s-a rezolvat problema? Ne agatam de cuie ruginite. Ne pierdem in fariseisme, uitand esenta crestinismului. Scriem pagini multe despre false contradictii, ca o diversiune in fata Marii Provocari: suntem pregatiti sa scapam de inchisoarea eternitatii, prin Credinta in Inviere? Suntem hotarati sa nu mai fim invidiosi pe fratele nostru, chiar daca are un apartament cu mai multe camere decat al nostru sau o masina mai buna (o caruta cu mai multi cai)? Facem ascultare de duhovnic, de episcop, de Dumnezeu? In fata spovedaniei, dam raspunsul.

Nu negam realitatea: poate 9 din 10 oameni nu se roaga. Dar pentru acel 1 care se roaga, se pot mantui mai multi. Vedem nedreptatile care ne inconjoara. Nu le imitam si nu ii judecam noi pe tupeisti. Crestinul traieste in lumea aceasta, dar tanjeste dupa Cealalta. Vede lucrarea celui rau la tot pasul, dar se straduieste sa faca lucrarea Celui bun, chiar daca va fi scuipat, injurat sau marginalizat. Numai sa fie sincer in demersul lui, sa nu fie duplicitar, hot, lenes, cersetor, parsiv.

Alegem o cariera cu bani multi si compromisuri morale sau simplitatea, linistea si lipsa grijei de multe? “Apostolii au lasat toate si au urmat neconditionat pe Domnul Iisus Hristos. Dincolo de vreun beneficiu material, Mantuitorul le arata ca rasplata lor va veni din partea lui Dumnezeu si va fi una insutita si inmiita. Domnul Hristos inverseaza o ordine aparenta in lumea materiala. Cei ce au dorit sa fie primii vor ajunge ultimii. Cei ce in ochii celorlalti au fost ultimii, vor primi din partea lui Dumnezeu rasplata vesniciei, adica mantuirea sufletelor”(D. Paduraru). Mai e putin pana la Trecere, o zi sau 100 de ani,iar ucenicii apostolillor, crestinii adevarati, se vor bucura vesnic.

Nu facem prozelitism agresiv. Nu intram cu cizma in sufletul omului. Cine are o durere de dinti, merge la stomatolog. “Mi-as dori sa nu se mai lupte oamenii intre ei pe motive de credinta, ci fiecare sa-si traiasca credinta la masura la care o are si sa duca inainte viata tuturor oamenilor fara sa caute sa-i cistige pe oameni pentru o credinta sau alta, cum se intimpla de multe ori” (Pãrintele Teofil Pãrãian). Nu ne certam daca spunem de trei sau de patru ori Aliluia, ci cantam rugaciuni din toata inima.

Nu putem sluji si Binelui si raului. Si Luminii si intunericului. Si Adevarului si minciunii. Nu putem fi sase zile de neinteles, iar o zi de negasit. “Crestinismul nu e doar o afacere de duminica, ci e o stradanie de toate zilele” (Arsenie Boca). Fiecare zi e o Inviere, o liturghie a iertarii, o imprastiere voluntara a harului iubirii catre fiii credintei.

Modelul primilor crestini sigur nu e eretic, ci mantuitor: “Crestinii nu se desosebesc de ceilalti oameni nici prin pamantul pe care traiesc, nici prin limba, nici prin imbracaminte. Nu locuiesc in orase ale lor, nici nu folosesc o limba deosebita, nici nu duc o viata straina. Invatatura lor nu e descoperita de gandirea si cugetarea unor oameni, care cerceteaza cu nesocotinta, nici nu o arata ca unii, ca pe o invatatura omeneasca. Locuiesc in orase grecesti si barbare, cum le-a venit soarta fiecaruia, urmeaza obiceiurile bastinasilor si in imbracaminte si in hrana si in celalalt fel de viata, dar arata o vietuire minunata si recunoscuta de toti ca fiind nemaivazuta. Locuiesc in tarile in care s-au nascut, dar ca straini, iau parte la toate ca cetateni, dar pe toate le rabda ca straini, orice tara straine le este patrie si orice patrie le e tara straina. Se casatoresc ca toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei nascuti. Intind masa comnuna, dar nu si patul. Sunt in trup, dar nu traiesc dupa trup. Locuiesc pe pamant, dar sunt cetateni ai cerului. Se supun legilor randuite de stat, dar prin felul lor de viata, biruiesc legile. Iubesc pe toti, dar de toti sunt prigoniti. Nu ii cunoaste nimeni, dar sunt osanditi,sunt omorati, dar dobandesc viata. Sunt saraci, dar imbogatesc pe multi, sunt lipsiti de toate, dar in toate au de prisos. Sunt injositi, dar sunt slaviti cu toate aceste injosiri, sunt huliti, dar sunt indreptatiti. Sun ocarati, dar binecuvinteaza, sunt insultati, dar cinstesc. Fac bine dar sunt pedepsiti ca cei rai, sunt pedepsiti dar se bucura, ca si cum li s-ar da viata” (Epistola catre Diognet). La masura aceasta sa ajungem si noi. Sa nu coboram stacheta.

Vrem mantuire. Ne trebuie consecventa. Vrem har. Ne trebuie smerenie. Vrem Viata. Ne trebuie lumina. “Calea vietii este aceasta: mai intii, sa iubesti pe Dumnezeu, Creatorul tau; al doillea, pe aproapele tau ca pe tine insuti si toate cate voiesti sa nu ti se faca tie, nu le face si tu altora. Cand va adunati in dumninica Domnului, frangeti piinea si multumiti, dupa ce mai intai v-ati marturisit pacatele voastre, ca jertfa voastra sa fie curata. Calea mortii este aceasta: mai intai de toate este rea si plina de blestem: ucideri, adultere, pofte, desfranari, hotii, idololatrii, vraji, farmece, rapiri, marturii mincinoase, fatarnicii, inima vicleana, viclesug, mandrie, rautate, obraznicie, lacomie, cuvinte de rusine, invidie, nerusinare, ingamfare, fudulie, lipsa de teama” (Didahia). Suntem la intersectie…

Nu suntem coplesiti de timpul grabit. Avem nadejde in Neatins. Credem si iubim. Iertam si ne straduim sa nu repetam greseala. Dorim ca Tatal sa sfinteasca casa noastra. Nu uitam sa ne dedicam Celui inviat, nu cluburilor. “stim ca trebuie sa slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu. Mantuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mainile intinse. El S-a sfarsit imbratisandu-ne. Omul este singurul ratacit din creatie. Dumnezeu S-a facut purtator de trup, pentru ca omul sa poata deveni purtator de duh. Sufletul curat, daca va privi in el insusi, il va vedea, ca intr-o oglinda, pe Dumnezeu” (Sf. Atanasie cel Mare). Fara aceasta oglinda a dumnezeirii, suntem privati de lumina.

Filocalia este noul nostru televizor. “Dupa ce a venit incercarea, nu te intreba de ce sau prin ce a venit, ci cum sa o porti cu multumire, fara intristare si fara pomenirea raului. Credinta neclintita este un turn intarit, iar Hristos Se face toate celui ce crede. Orice planuire a ta s-o incepi cu Cel Care este inceputul a tot binele, ca sa fie dupa voia lui Dumnezeu ceea ce vrei sa faci. Legea slobozeniei se cunoaste prin cunoasterea adevarata, se intelege prin lucrarea poruncilor si se implineste desavarsit prin mila lui Hristos. Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand nu te vei mai putea ruga, Domnul sa-si aduca aminte de tine. Din momentul Botezului il avem pe Hristos locuind in adancul de taina al inimii noastre, din acest motiv este fireasca credinta in El. Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci chiar daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele” (Sf. Marcu Ascetul). Timpul alocat patimilor il vom inlocui inmultirii rugaciunii, amintirii de Dumnezeu si de harul Sau inmultit. Inmulteste, Doamne, credinta noastra.

Suntem disperati doar atunci cand persiflam sfintenia. “Pentru majoritatea oamenilor de astazi, exemplul sfintilor nu mai spune nimic, tocmai de aceea vietile lor sunt uitate in sinaxarele Bisericii. De ce? Deoarece lumea considera ca ei au fost niste personaje legendare, niste eroi intr-un basm cu final fericit, iar astazi nu mai avem timp de asa ceva” (C. Olinici). Sfintilor, ajutati-ne pe noi, caldiceii.

Ce este iubirea: “iubirea este mai de temut decat iadul, iar bratele ei sunt mai grele decat lanturile locuintei mortilor, glasul ei este mai groaznic decat Apocalipsa, iar forma ei nimiceste pina si eternul. Iubirea este doar forma fara fond a sufletului incolitit de fericire, suflet gonit de demonii extazului, suflet sedus de aripi aptere nascute din Cuvant. Iubirea este de temut precum Chipul lui Dumnezeu, iubirea se naste din dragoste pura, cu iz de realitate nobila, din inima perfect inchinata Adevarului si gratiei, inima plina de iubire” (Vali Balcan). Iubirea este pasaportul unui crestin.

Asa cerem: “Sa nu-L constrangem cu rugaciunile noastre pe Dumnezeu. Sa nu cerem de la Dumnezeu sa ne scape de ceva, de boala sau altele, sau sa ne rezolve problemele noastre, ci sa cerem de la El putere si intarire, ca sa le rabdam pe toate. Precum El bate cu noblete la usa sufletului nostru, tot astfel si noi sa cerem cu noblete ceea ce dorim, si daca Domnul nu ne raspunde, sa contenim a mai cere. Atunci cand Dumnezeu nu ne da un lucru pe care il cerem cu staruinta, inseamna ca are El ratiunea Lui. Are si Dumnezeu ,,tainele” Lui. De vreme ce credem in buna Sa pronie, de vreme ce credem ca El cunoaste toate ale vietii noastre si voieste totdeauna binele, de ce sa nu aratam incredere? Sa ne rugam simplu si lin, fara patima si constrangere. Stim ca trecut, prezent si viitor, toate sunt goale, descoperite si cunoscute inaintea lui Dumnezeu” (Pr. Porfirie). Sa credem in Dumnezeu, sa iubim, sa iertam. Sa evadam din inchisoarea rautatii.

Marius Matei

sursa: crestinortodox.ro

Au trecut, cu mila lui Dumnezeu, două săptămâni din noul an. După schimbarea ritmului vieţii timp de câteva săptămâni pentru unii sau doar de câteva zile pentru alţii, s-a reintrat din plin în obişnuitul situaţiei.

Ne-am reîntors la muncă poate ceva mai odihniţi, poate întrucâtva motivaţi mai puternic pentru a îndeplini ceea ce avem de făcut.

Da, ne-am întors la ceea ce avem de făcut. Ce avem însă de făcut în sensul esenţial al cuvântului?

Să depăşim criza, spun unii. Să ne păstrăm locul de muncă, răspund alţii. Bugetarii speră la salarii ceva mai mari, cel puţin la nivelul celor din iunie trecut. Profesorii analizează noua Lege a educaţiei, sperând în ceva mai bun unii dintre ei, alţii contestându-o ca pe o cedare în faţa aliaţilor de guvernare. Iarna grea de până acum câteva zile a bucurat pe unii, i-a îngrijorat pe mulţi cu gândul la factura pe care o au de plătit la electricitate sau gaz. Politicienii se zbat pentru admiterea în spaţiul Schengen, fac şi desfac alianţe, se pregătesc pentru noi confruntări electorale. În Consiliile Judeţene şi Primării se împart bugetele supravieţuirii. Apar meserii noi, de tipul “prezicătorilor”, pentru a mai obţine ceva bani la buget sau, mai bine zis, de a dovedi, cu ştiinţă sau nu, nivelul la care a ajuns pravoslavnicul neam românesc.

În puţine cuvinte, în această zonă se îndreaptă preocuparea majorităţii românilor la anul 2011 de la Naşterea lui Hristos. Numai că, la o primă vedere, Hristos e greu de găsit în ambianţa descrisă.

În pofida acestei prime analize concluzionată în constatarea că Hristos nu-Şi găseşte locul, El este pretutindeni pentru cei ce au simţire duhovnicească să-L sesizeze. Pustnicul din mănăstire sau sfântul preot dintr-o parohie necunoscută, bătrânul îngenuncheat la rugăciune sau mama cu pruncul în braţe, dascălul, care, în pofida unui salariu imposibil, se prezintă la catedră, întreprinzătorul care depăşeşte obstacole de netrecut şi menţine locurile de muncă, basarabenii care se trezesc în număr tot mai mare din somnul siberian sunt cei prin care Hristos Se arată şi oferă nădejde de salvare într-o Românie care pare că se scufundă.

Da, există o Românie adâncă, reală, adevărată, concretizată în “cei 7.000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal“ (III Regi 19, 18) din vremurile grele de acum. Chiar dacă în jurul nostru aflăm sărăcie, corupţie, avorturi şi divorţuri, disperare şi sinucideri, există totuşi o Românie creştină, singura reală şi care constituie plămada întregii frământături.

La început de an 2011 constatăm că în noi şi în jurul nostru se află atâta “oştire” care ne împresoară şi ne doreşte răul. Ne plângem, cădem în deznădejde şi strigăm, precum altădată slujitorul lui Elisei proorocul: “Vai, stăpânul meu! Ce să facem?”. Ne este de trebuinţă curajul, voinţa, credinţa de a auzi glasul proorocului: “Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Şi slujitorul “a văzut că tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei” (IV Regi 6, 15-17).

Da! Răul este mare; urâţenia este multă; necredinţa, erezia şi superstiţia se răspândesc; confuzia câştigă spaţii noi de manifestare; păcatele contra firii, desfrânarea, avortul şi divorţurile macină familia, iar exemplele pot continua arătând cât de mulţi sunt duşmanii unei Românii creştine.

Cu toate acestea, “cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Maica Domnului, îngerii şi sfinţii, Sfintele Liturghii şi cele 7.000 de suflete care n-au îngenuncheat înaintea lui Baal constituie focul dimprejurul României care arde toată necurăţia.

“Sus să avem inimile!”

“Să mulţumim Domnului!”

17 ian. 2011

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

sursa: Ziarul Lumina