Rugaciunea de la Spovedanie

Ori de cate ori mergem sa ne spovedim, preotul rosteste la finalul marturisirii noastre o rugaciune, in care sunt prezente cuvinte necunoscute multor Biserici Ortodoxe: ” … iar eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg … „. Putini stiu ca aceaste cuvinte sunt de origine apuseana si ca ele nu ar trebui sa fie prezente in cartile noastre de cult. Potrivit cercetatorilor, ele isi au originea in Trebnicul lui Petru Movila (Kiev, 1646).

Este adevarat ca Mantuitorul a dat puterea iertarii pacatelor ucenicilor Sai si urmasilor acestora (Matei 18, 18). Dar a facut acest lucru pentru ca El nu mai putea acorda iertarea pacatelor in mod vizibil. Asadar, fiind nevazut si dorind sa ne daruiasca iertarea in chip vazut, alege anumite persoane. Fara aceste persoane, daruirea iertarii date de Hristos nu s-ar putea face decat in mod nevazut, iar aceasta ne-ar mentine in nesiguranta. Nu am cunoaste daca ne-a daruit iertarea in mod real, caci am putea ajunge sa fim si robii unor iluzii subiective.

Amintesc ca in Ortodoxie, dreptul de a savarsi Taina Spovedaniei nu se acorda automat prin hirotonie. Taina Spovedaniei este savarsita numai de persoanele care primesc calitatea de duhovnic. Aceasta calitate se da printr-o slujba speciala numita hirotesie. De obicei ea se savarseste imediat dupa hirotonia in preot. E bine sa retinem ca hirotonia in treapta de preot, nu ofera si puterea de a primi pe cineva spre marturisire.

Am facut aceste precizari pentru a arata ca Cel ce daruieste iertarea pacatelor este insusi Hristos si nu preotul, caci el nu tine locul lui Hristos pe pamant. Din acest motiv ar fi mai corect sa se vorbeasca despre „harul de a lega si dezlega” si nu de „puterea ce-mi este data”.

Cand vorbim de rugaciunea de la finalul Spovedaniei, trebuie sa afirmam ca in primele secole, nu erau prezente rugaciuni pentru Spovedanie. Ele apar incepand cu secolul al XI lea. Dar nici in aceasta perioada nu exista o rugaciune sau formula „de dezlegare” la sfarsit. Se crede ca in trecut, preotul rostea dupa fiecare pacat marturisit de credinciosi, cuvintele „Dumnezeu sa te ierte”. Alti cercetatori sustin ca ele erau spuse la finalul marturisirii. Se pare ca de la aceste cuvinte s-a ajuns la formula de dezlegare existenta in cadrul Spovedaniei.

Tinand seama ca preotul este cel ce roaga pe Hristos sa-l ierte de pacate pe cel ce le-a marturisit, consider ca ar trebui sa se ramana la formula: „Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte [prin mine], fiule /fiica (N), si sa-ti lase tie toate pacatele, in numele Tatalui si al Fiului, si al Sfantului Duh. Amin”.

Sunt parinti care spun ca mai potrivit ar fi acest text: „Fiul meu duhovnicesc, ce te-ai marturisit [acum] nevrednicie mele! Eu umilitul si pacatosul nu pot sa iert pe pamant pacatele, fara numai Dumnezeu; dar pentru cuvantul acela dumnezeiesc care a fost catre apostoli dupa Invierea Domnului nostru Iisus Hristos zicand: „carora le veti ierta pacatele, vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute”, pentru acela si noi, indraznind zicem: Toate cate le-ai spus nevredniciei mele si toate cate nu ai ajuns sa le spui, fie din nestiinta, fie din uitare, sa ti le ierte Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor”.

Inchei spunand ca prin mana si epitrahilul preotului asezate pe capul celui ce s-a spovedit, nu se trimite iertarea pacatelor venite din preot, ci prin ele se impartaseste omului harul lui Hristos, asa cum se impartasea in vechime prin trupul si vesmintele Sale in cei ce Ii cereau ajutorul cu credinta.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro