Ritualul spalarii picioarelor in parohia ortodoxa din Coslada

Astazi, in Joia Mare, a fost savarsita in parohie Vecernia unita cu Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, prilej cu care multi copii s-au cuminecat si au participat si la ritualul spalarii picioarelor, devenit o traditie in comunitatea noastra.

In aceasta zi, Iisus se apropie de casa, cu ucenicii Sai. Conform obiceiului vremii, oricine intra intr-o casa trebuia sa se spele pe picioare. Pe langa faptul ca era un semn de ospitalitate, era si o necesitate. Din moment ce ei stateau pe jos cand mancau, nu ti-ar fi placut sa mananci cu nasul langa picioarele nespalate ale lui Petru. Slujba aceasta era facuta de robi, in cazul oamenilor care isi permiteau, sau de gazda insasi, daca nu-si permitea un rob. Stapanul acestei case pregatise ligheanul, vasul cu apa si prosopul, dar, la cererea Mantuitorului, isi luase cu el toti robii. Nu era niciun rob in casa care sa le spele picioarele.

Ucenicii erau intr-o mare dilema: “cine va face spalarea picioarelor?” Toti stiau ca trebuie facuta, dar nici unul nu dorea sa-si asume statutul de rob. Nici Petru, nici Ioan, nici Andrei. Toti asteptau ca “celalalt” sa se ofere voluntar si sa le spele picioarele. Un alt motiv pentru care au refuzat sa faca spalarea picioarelor era si faptul ca cearta lor, cu privire la “cine este cel mai mare”, nu se incheiase. Cum sa-i spal eu picioarele lui Filip? Eu sunt mai mare decat el. Ucenicii se asaza la masa, cu picioarele imbacsite de miros, de praf si se faceau ca ploua. Ba mai mult, in timp ce Domnul le vorbea despre lucruri de-o importanta fantastica… printre care salvarea omenirii… ei se certau ca sa afle cine e cel mai mare.

Iisus se astepta ca dupa trei ani si ceva de ucenicie, macar unul dintre ei sa invete ce inseamna slujirea, ce inseamna sa fii slujitorul lui Dumnezeu si sa se ridice sa spele picioarele celorlalti. Dar niciunul nu o face. Atunci se ridica Iisus. Se dezbraca de hainele Sale, ia un stergar, se incinge cu el, pune apa intr-un lighean si vine sa spele picioarele ucenicilor. As fi vrut sa vad reactia ucenicilor, as fi vrut sa vad socul si groaza de pe fetele lor. “Cum, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, sa fie robul nostru? Asa ceva nu se poate!” “Cu niciun chip nu-mi vei spala picioarele”, striga Petru tulburat. “Daca nu te spal Eu, nu vei avea parte deloc de Mine”, vine raspunsul bland al Domnului. Petru intelege ca lectia aceasta e mult mai profunda decat pare la prima vedere. Intelege in acea clipa ca daca nu se va face ca Iisus, un rob al celorlalti, nu va intra in ceruri. “Eu v-am dat o pilda, ca sa intelegeti ca a fi ucenicul Meu inseamna a fi rob. Si asta implica sa-l slujesti chiar si pe cel cu care concurezi pentru marire si slava desarta. Stiu ca nu vă place, dar daca nu va veti face ca niste robi nu veti avea deloc parte de Mine.”

Spalarea picioarelor nu are in centrul ei actul spalarii propriu zise, ci lectia smereniei. Ni se cere sa slujim si sa devenim slujitori, pentru a avea parte de El. Cea mai importanta lectie pe care le-a dat-o Iisus ucenicilor in Saptamana mare a fost lectia slujirii, lectia smereniei. El, Fiul lui Dumnezeu, isi pregatea ucenicii pentru a-I continua lucrarea!

“Nu putem sa dobandim in noi chipul lui Hristos decat daca suntem cu adevarat uniti, cum le cerea Hristos ucenicilor Sai: Iubiti-va unii pe altii, pentru ca lumea sa cunoasca ca sunteti ai lui Hristos (Ioan 15, 12)”.

Gina Cimpoca, prezbitera

Fotografii se pot vizualiza în albumul Săptămâna Patimilor si Învierea 2011