Săptămâna Patimilor şi Învierea Domnului în Coslada, Spania

Viaţa omului este, în general, o fugă după împlinire. Tot ce face omul este o fugă continuă după împlinire, dorinţele nu îi dau pace nici în somn, nici în bucurii trecătoare şi, cu atât mai puţin, în suferinţe. Chiar şi acolo unde împlinirea nu este bine definită şi conştientizată, şi unde oamenii caută doar să supravieţuiască şi să facă faţă problemelor, şi aceasta este tot o fugă după împlinire, cel puţin împlinirea înseamnă o stare în care acele probleme să nu mai existe.

Pentru creştini, însă, împlinirea este mântuirea. Ne vom împlini atunci când ne vom mântui şi când (dacă) vom ajunge în rai. Pe scurt, aceasta este făgăduinţa creştinismului, chiar dacă unii uită să vorbească despre rai şi iad şi zic doar de moralitatea învăţăturilor creştine şi de frumuseţea acestora, ca şi cum creştinismul ar fi o simplă etică cu reguli şi învăţături.

Postul Mare este perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Este un timp de mare nevoinţă sufletească şi trupească în scopul împlinirii noastre, este timp de răstignire. Renunţarea la multe alimente, intensificarea rugăciunilor, îmbunătăţire personală şi multă generozitate cu cei aflaţi în nevoi sunt semne ale petrecerii în această perioadă, un timp al înnoirii duhovniceşti, al pocăinţei, al curăţirii inimii şi minţii, de reîntoarcere către poruncile Domnului şi către aproapele nostru. Adunăm mai multă lumină în suflet, lumină din rugăciune, pocăinţă şi post, lumină din cuvintele Sfintelor Scripturi, lumină din harul Sfintelor Taine, lumină din Vieţile Sfinţilor pe care le citim şi lumină din faptele bune pe care le săvârşim. În Săptămâna Patimilor acest efort se înteţeşte, se amplifică.

Biserica parohială este spaţiul necesar împlinirii acestor dorinţe duhovniceşti ale noastre, iar programul liturgic parohial este astfel rânduit încât să cuprindă pe toţi, în funcţie de timpul pe care îl au disponibil.

În comunitatea Sfântului Nectarie Taumaturgul din Coslada credincioşii au fost invitaţi şi aşteptaţi la toate activităţile şi slujbele rânduite de la începerea Postului Mare şi până la încheierea şi încununarea lui cu praznicul Învierii Domnului.

Floriile. Drumul postului pe care creştinul l-a parcurs timp de şase săptămâni a ajuns la ultima treaptă, când Sf. Biserică ne pune în faţă importante momente din viaţa Mântuitorului, scene edificatoare sufletului, pentru a primi cu bucurie ziua Învierii Domnului. Mulţime multă de credincioşi a umplut biserica de Florii, aşa cum, odinioară, multă lume din depărtate ţinuturi urca cu câteva zile înainte dealul Ierusalimului ca să serbeze Paştile, cu dorinţa vie şi gând curat de a vedea pe Iisus. La sfârşitul Sfintei Liturghii, credincioşii au primit în dar ramuri de sălcii, ca aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2.000 de ani în urmă, când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat cu stâlpări sau ramuri de finic, şi au fost îndemnaţi să alerge şi ei înaintea Domnului, să aştearnă la picioarele Lui florile şi ramurile credinţei lor şi hainele faptelor frumoase, deschizând larg porţile cetăţii inimii ca să intre Domnul puterilor.

Sâmbătă, 9 aprilie a.c., elevii Şcolii Parohiale “Sf. Martiri Brâncoveni”, ajutaţi de dna preoteasă şi de dra profesoară Florentina Craiu, au pătruns în lumea tainică şi minunată a tradiţiilor pascale, învăţând, după pricepere şi îndemânare, atât tehnica tradiţională a încondeierii, cât şi semnificaţiile autentic religioase ale acestei îndeletniciri. Vopsitul ouălor şi ciocnirea lor de Paşte este legată de minunea care s-a petrecut la Învierea Domnului: trecerea Mântuitorului prin piatra aşezată pe uşa mormântului. De aici, s-a statornicit obiceiul de a ciocni ouă roşii. Culoarea roşie înseamnă sângele curs (jertfa) peste acest simbol al vieţii – oul –, iar spargerea cojii dă mărturie despre pătrunderea Mântuitorului cu trupul prin lespedea de piatră. Este biruinţa puterii dumnezeieşti asupra materiei. Biruinţa vieţii asupra morţii. Este de fapt o mărturisire de credinţă. Mărturisim Învierea lui Hristos.

Au urmat Deniile. Minunate întâlniri duhovniceşti cu duioasele cântări bizantine şi cu hrănitoarele imne liturgice, care mărturisesc patimile Domnului.

Este, apoi, o tradiţie în comunitatea noastră ca în Joia Patimilor, după Sfânta Liturghie, să se săvârşească Ritualul spălării picioarelor, la care sunt invitaţi să participe, in special, copiii şcolii parohiale. În cuvântul de învăţătură părintele a explicat tinerilor “ucenici” că spălarea picioarelor nu are în centrul ei actul spălării propriu- zise, ci lecţia smereniei. Ni se cere să slujim şi să devenim slujitori, pentru a avea parte de El. Una dintre cele mai importante lecţii pe care le-a dat-o Iisus ucenicilor în Săptămâna Patimilor a fost lecţia slujirii, lecţia smereniei. El, Fiul lui Dumnezeu, îşi pregătea ucenicii pentru a-I continua lucrarea!

Seara, la Denia celor 12 Evanghelii, am retrăit necuprinsa coborâre şi smerenie a Domnului, spaima şi cutremurul întregii făpturi, văzându-L pe Domnul slavei îmbrăcat în hlamidă roşie, cu cunună de spini pe frunte, cu trupul Său însângerat de bătăi şi obrazul scuipat de muritori, cu faţa lovită de palmele ucigaşe ale oamenilor. Vina Lui era că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Ne-a sfătuit părintele să ne gândim că Iisus Hristos pătimeşte şi astăzi, nu doar în vremea Lui. Ce e mai dureros este faptul că El e răstignit a doua oară de către aceia pe care i-a iubit şi pentru care a pătimit. Iisus are mâinile legate în lanţuri, pentru că mâinile multora răpesc lucrul străin şi umblă după câştiguri necinstite. Iisus are picioarele ţintuite în cuie, pentru că picioarele multor creştini aleargă pe căile desfrâului şi ale necinstei. Iisus Mântuitorul are capul încununat cu spini pentru duhul mândriei care ne stăpâneşte de atâtea ori. Iisus are mâinile bătute în cuie pentru lăcomia cu care căutăm câştiguri, uneori necinstite. Gura Lui este arsă de sete pentru a ispăşi chefurile şi beţiile oamenilor din lume. Inima Mântuitorului este străpunsă de suliţă, ca să plătească pentru poftele desfrânate, pentru plăcerile noastre legate de trup. Doamne Iisuse, Tu trebuie să fii supărat pe noi, pentru că Tu eşti hulit, iar noi lăudaţi, Tu eşti lovit şi noi mângâiaţi, Tu eşti desculţ şi în haină de ocară îmbrăcat, iar noi cu haine scumpe împodobiţi. Tu nu ai nici chip, nici asemănare, iar noi suntem frumoşi şi odihniţi, Tu mereu însetat pentru sufletele noastre, iar noi îndestulaţi de pâine şi apă. Tu ai întemeiat Biserica prin jertfă de bună voie pe Golgota, iar noi nici cruce nu avem pe umeri, nici hlamida ocării nu purtăm, nici palme, nici scuipări pentru numele Tău nu răbdăm, nici lipsă, nici arşiţă, nici frig şi nici foame pentru Evanghelie nu suferim. Întăreşte-ne şi pe noi, dă-ne îndrăzneală şi curaj să mergem pe urmele paşilor Tăi, să ne ducem crucea fiecare cu credinţă şi fără de cârtire. Alungă de la noi frica, uitarea şi nepăsarea, lenea, îndoiala, duhul iubirii de cele pământeşti, ca să putem şi noi urca pe Golgota mântuirii.

În Vinerea Mare L-am prohodit pe Domnul. Glasurile copiilor şi ale tuturor celor prezenţi s-au reunit în cea mai tânguitoare cântare închinată Domnului, după care s-a săvârşit, potrivit rânduielii, procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul bisericii. „Bob cu două firi: Dătătorul de viaţă, astăzi, În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă; Răsărind El iar, lumea va bucura” (Prohodul Domnului, starea a II – a, strofa a 16 –a).

Cea mai tristă zi din istoria omenirii a fost ziua răstignirii Domnului, iar cea mai mare şi mai frumoasă sărbătoare, cea mai înălţătoare zi, a fost Ziua Învierii Domnului, ziua cea mai curată a bucuriei, ziua care a adus cele mai dulci mângâieri în lume, ziua în care s-a săvârşit cea mai mare minune, ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Din minunea Învierii Domnului a izvorât multă bucurie şi mângâiere.

Comunitatea românilor din Coslada a participat în noaptea de 23 spre 24 aprilie la slujba Învierii Domnului, oficiată într-un spaţiu special amenajat în Recinto Ferial, aparţinând municipiului. Au fost prezenţi, alături de români, primarul Cosladei, domnul Ángel Viveros Gutiérrez, doamna Rosario Arroyo Lázaro, consilier pe probleme de egalitate, tineret, copii şi imigraţie din cadrul Primăriei, şi domnul Agustín González Plasencia, directorul Departamentului de imigraţie.

Duminică, începând cu orele 11.00, s-a oficiat, în biserica parohială, slujba celei de a Doua Învieri, în care elevii şcolii parohiale au citit textul evangheliei rânduite la vecernie în limbile latină, slavonă, ebraică, spaniolă, engleză, franceză, italiană şi germană. Ziua s-a încheiat cu o agapă la care au fost invitaţi toţi credincioşii prezenţi.

De acum este momentul să stăm mereu de veghe ca să nu pierdem truda şi agoniseala sufletească, dar, mai ales, uniţi cu toţii, în rugăciunile din Biserică.

Tuturor credincioşilor noştri, în special celor care au făcut prin efortul lor toate cele mărturisite posibile, sărbători luminate întru cea mai frumoasă confirmare pe care a cunoscut-o vreodată istoria omenirii: Hristos a înviat! Fie-vă zilele acestea şi viaţa întreagă paşnice şi fericite!

Prezbitera Gina Cimpoca