Irena Sendler a fost o femeie in care iubirea s-a manifestat cu un curaj dezarmant. Irene Sendler este astazi o poveste reala, este povestea unei asistente sociale din Polonia celui de-al Doilea Razboi Monial. Putem spune, cu convingere, ca aceasta poveste de viata este varianta feminina a unui alte povesti reale, foarte asemanatoare, anume cea a lui Oskar Schindler.

Intre anii 1939 si 1945, curajoasa Irina Sendler a salvat aproximativ 2.500 de copii evrei din ghetoul polonez din Varsovia, obtinand pentru acestia acte de identitate false, precum si gazduire in case pentru copii. In anul 1943, Irena a fost prinsa de nazisti, fiind torturata vreme indelungata, spre a spune locatiile unde i-a ascuns pe copiii evrei. Refuzand orice modalitate de comunicare, Irena a fost condamnata la moarte. Sentinta nu a fost implinita datorita unui ofiter nazist, care a acceptat mita.

Dupa viata Irenei Sendler, model de mama prin excelenta, a fost turnat filmul “Inima curajoasa a Irenei Sendler”. Filmul a fost realizat in anul 2009, sub regia lui John Kent Harrison, de catre doua companii de film, una americana si alta poloneza. Scenariul filmului a fost scris de John Harrison, impreuna cu Lawrence John Spagnola si Anna Mieszkowska, pe baza cartii biografice “Mama copiilor din vremea holocaustului”, scrisa de cea din urma, in anul 2005.

Filmul dedicat Irenei Sendler, avand o durata de 95 de minute, a fost realizat in Riga, capitala Letoniei, intre 13 noiembrie 2008 si 22 decembrie 2008; dupa lansarea acestuia, in aprilie 2009, el a fost nominalizat in cadrul festivalurilor de premiere “Emmy” si “Golden Globes”.

Cartea (“Mama copiilor din vremea holocaustului”) si filmul (“Inima curajoasa a Irenei Sendler”) infatiseaza povestea reala a Irenei Sendler, o asistenta sociala din Polonia celui de-al Doilea Razboi Mondial care, in ciuda tuturor interdictiilor naziste, a salvat aproximativ 2.500 de copii evrei. Povestea reala a Irenei Sendler poate fi considerata, pe drept cuvant, varianta feminina a vietii lui Oskar Schindler, dupa care s-a realizat filmul “Lista lui Schindler”.

Irena Sendler (Sendlerowa) s-a nascut in ziua de 15 februarie 1910, in familia doctorului Stanislaw Krzyzanowski, in capitala poleneza Varsovia. Tatal ei a murit in februarie 1917, imbolnavindu-se de tifos, luat de la pacientii bolnavi pe care colegii lui, din teama de a nu se imbolnavi si ei, refuzau sa ii trateze. Multi dintre acesti pacienti, ocoliti de ceilalti doctori, dar ingrijiti muceniceste de tatal ei, erau evrei.

Dupa moartea tatalui ei, comunitatea evreiasca din Varsovia s-a oferit sa-i plateasca tinerei Irena toate studiile. Urmand tatalui ei, ea s-a opus sistematic tendintelor sociale anti-evreiesti, prezente inca dinainte de Razboi, motiv pentru care a si fost suspendata din Universitatea din Varsovia, pe trei ani de zile.

Pentru o perioada, tanara asistenta a trait in localitatile Otwock si Tarczyn, lucrand in departamentul de Asistenta Sociala. In vremea ocupatiei germane a Poloniei, Irena Sendler a trait in Varsovia. Inca dinainte de anul 1939 insa, cand germanii au invadat Polonia, ea incepuse sa ii ajute pe evrei. Ajutata de alte cateva persoane de incredere, ea a creat mai bine de 3.000 de acte false, spre a salva de la holocaust familiile de evrei.

Ajutorarea evreilor era o fapta extrem de grava, in Polonia nazista, daca era descoperita de autoritati, ea fiind pedepsita cu moartea. Daca un membru al unei familii ascundeau un evreu, intreaga familie era condamnata la moarte. Legile aspre din Polonia, privitoare la evrei, le intreceau pe celelalte, din restul tarilor naziste.

Datorita salbaticiilor naziste indreptate impotriva evreilor, in Polonia s-a infiintat “Consiliul de Ajutorare a Evreilor”, cunoscut si sub denumirea de miscarea de rezistenta “Zegota”, o organizatie secreta ce si-a desfasurat activitatea intre anii 1942 si 1945. In luna decembrie 1942, nou-creata organizatie secreta pentru ajutorarea evreilor “Zegota” a numit-o pe Irena Sendler, sub numele de cod “Jolanta”, ca lidera a departamentului pentru ajutorarea copiilor.

Ca angajata a Sectorului National de Asistenta Sociala, Irena detinea un permis special, in baza caruia putea sa intre legal in ghetoul din Varsovia (locul unde erau concentrati toti evreii), spre a depista eventualele cazuri de tifos. Nazistii erau preocupati de aceasta boala, chiar si in randul evreilor, ca nu cumva aceasta sa devina epidemie, raspandindu-se si in afara ghetoului. De asemenea, fiind de etnie germana, ea a primit si permisiunea sa lucreze in lagarul de concentrare, ca si croitoreasca sau femeie de servici.

Toti evreii din ghetou erau obligati sa poarte, cusut pe maneca hainei, semnul numit “Steaua lui David”, spre a putea fi observati mai usor de nazisti. In cadrul vizitelor facute in ghetou, Irena purta si ea pe maneca hainei “Steaua lui David”, in semn de solidaritate cu evreii, dar si spre a nu atrage atentia militarilor asupra ei.

Fiind insarcinata cu ajutorarea copiilor evrei, ea a vazut in aceasta o misiune pe viata si pe moarte, facand astfel tot posibilul spre a salva cat mai multe vieti nevinovate. Sistematic si pe ascuns, ea a scos din ingrozitorul ghetou pe copii evrei, ascunzandu-i in cutii, in valize si in geamantane. De obicei, copiii erau scosi din ghetou prin vechea Curte Judecatoreasca, aflata pe atunci la marginea ghetoului varsovian.

Odata scosi din ghetou, copiilor li se intocmeau acte false, fiind inserati oriunde se putea: in familii poloneze, precum si in unele orfelinate si ordine monahale catolice din Varsovia. O mare parte dintre copii au fost salvati fiind dati in grija surorilor catolice din ordinul monahal franciscan “Familia Mariei”. In ascunderea copiilor evrei, Sendler a fost ajutata foarte mult de catre Matylda Getter, asistenta sociala si calugarita catolica din randul surorilor franciscane. Aceasta din urma a ascuns mai bine de 500 de copii, in centre educationale si de ingrijire din Anin, Bialoleka, Chotomow, Miedzylesie, Pludy, Sejny si Vilnius.

Irena Sendler a intocmit liste precise cu numele reale ale celor salvati, in paralel cu numele lor fictive, pe care le-a ascuns in borcane de sticla, spre a nu li se pierde complet identitatea si originile. Membrii miscarii Zegota ii incurajau pe copii, asigurandu-i ca atunci cand Razboiul avea sa se termine, ei urmau sa se intoarca in familiile lor.

In anul 1943, Irena Sendler a fost arestata de militari ai politiei secrete naziste (Gestapo). Fiind torturata de nazisti vreme indelungata, spre a spune toate locurile in care au fost ascunsi copiii evrei, in cele din urma, neputand obtine de la ea nici o informatie, ea a fost condamnata la moarte.

In drum spre locul de executie, cativa membri ai miscarii Zegota au reusit sa ii mituiasca pe militarii nazisti care o insoteau pe Irena. Astfel, cei ce urmau sa o execute au lasat-o intr-o padure, in stare de inconstienta, avand mainile si picioarele rupte, cu convingerea ca nu avea sanse prea mari sa supravietuiasca. In acea zi, buletinul oficial de stiri a anuntat moartea Irenei Sendler. Cei care au reusit sa-i mituiasca pe soldatii nazisti au luat-o pe Irena din padure si au adapostit-o in locuri secrete, unde aceasta si-a revenit de pe urma torturilor de nedescris.

Abia dupa terminarea Razboiului, eroina Irena Sendler a dezgropat borcanele cu numele reale ale copiilor salvati din ghearele nazistilor, cand s-a si aflat numarul lor total, anume 2.500 de copii. Listele de nume, fiind intocmite atat cu numele reale, cat si cu cele fictive, au ajutat semnificativ la cautarea si aflarea copiilor evrei, acestia putand fi inapoiati astfel parintilor lor, ramasi in viata. Din pacate insa, prea putini copii si-au mai regasit parintii, cei mai multi dintre acestia fiind omorati in lagarul de exterminare de la Treblinka, ori in alte asemenea locatii.

Dupa terminarea Razboiului si dupa retragerea nazistilor, Polonia a fost ocupata de trupele sovietice. Nici de aceasta data, Irena Sendler nu a putut sa se bucure de liniste, comunistii persecutand-o pentru relatiile acesteia cu Guvernul Polonez, in vremea exilului. In aceasta perioada, datorita raului tratament, ea l-a avortat spontan pe cel de-al doilea ei copil.

In anul 1965, Irena Sendler a fost recunoscuta drept unul dintre cei mai drepti si curajosi oameni ai lumii, de catre “Yad Vashem” (Memorialul Victimelor Holocaustului), o institutie oficiala a statului Israel, constituita in anul 1953, la Ierusalim, print-o hotarare a parlamentului israelian. Astfel, abia in anul 1965, autoritatile comuniste poloneze i-au ingaduit Irenei sa treaca granita, spre a putea primi titlul din partea statului Israel.

In anul 2003, papa Ioan Paul al II-lea i-a trimis Irenei Sendler o scrisoare personala, apreciindu-i eforturile facute in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial. In data de 10 octombrie 2003, Sendler a fost onorata cu “Ordinul Vulturului Alb”, cea mai inalta decoratie civila poloneza, si cu Premiul Jan Karski, “Pentru Curaj si Inima”, daruit de Centrul Cultural Polonez din Washington. In ziua de 14 martie 2007, la varsta de 97 de ani, ea a fost onorata si de Senatul Poloniei. Tot in anul 2007, ea a fost nominalizata si la premiile Nobel, pentru Pace. Onorurile si premiile vor continuat sa apara, pana in ultima zi a vietii ei, dar si dupa aceasta.

Irena Sendler a murit in Varsovia, in ziua de 12 mai 2008, declarand lumii: “Fiecare copil salvat cu ajutorul meu este o implinire a rostului meu pe Pamant, iar nu un titlu de glorie.”

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro

Cativa frati de la Sketis s-au dus la avva Antonie. Ca sa ajunga la el, s-au urcat intr-o barca, unde au intalnit un batran care, si el, dorea sa mearga intr-acolo. Fratii insa nu-l cunosteau. Si, asezandu-se in barca, au prins a vorbi vorbe de-ale Parintilor si din Scriptura, precum si despre lucrul lor. Batranul tacea. In port, au vazut ca si batranul mergea la avva Antonie. Cum au sosit, avva Antonie le zice: “Frumoasa tovarasie ati gasit, pe batranul acesta!”. Apoi ii zice si batranului: “Destoinici frati ai avut cu tine, avvo!”. La care batranul raspunde: “Destoinici, destoinici, dar curtea lor n-are poarta si oricine vrea intra in grajd si dezleaga magarul!”. Adica, vorbesc ce le vine la gura.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti in fiecare an pe 29 iunie. Sfintii Petru si Pavel sunt praznuiti impreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, de 29 iunie a anului 67 d. Hr. Insa, cei doi apostoli au primit moarte martirica in mod diferit: Pavel pentru ca era cetatean roman, a fost omorat prin decapitare, iar Petru a fost rastignit cu capul in jos.

In iconografie, Petru este pictat batran si cu barba rotunda, iar Pavel plesuv, cu barba cenusie.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfantul Apostol Petru

Sfantul Apostol Petru, numit la nastere Simon, era din orasul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch in Siria) si era fratele Sfantului Apostol Andrei. Din Sfanta Scriptura aflam ca in momentul in care Petru si-a inceput activitatea era casatorit. Nu avem informatii despre sotia sa, desi din textul de la Corinteni 9, 5, putem deduce ca aceasta il insotea in calatoriile sale misionare.

Cand devine Petru apostol al lui Hristos?

Sfantul Petru afla ca Iisus este Mesia de la fratele sau, Andrei. Mantuitorul ii va schimba numele din Simon in Chefa (“piatra” in aramaica), de unde numele de Petru in greaca si latina.

Evanghelistul Luca ne descopera ca Petru devine ucenicul lui Hristos, dupa ce a avut parte de o pescuire minunata (desi se ostenise toata noaptea si nu pescuise nimic, la indemnul Mantuitorului arunca mrejele in apa si umple corabia cu pesti). Acesta este momentul in care Petru renunta la tot ce avea si il urmeaza pe Hristos, devenind “pescar de oameni”.

Petru marturiseste dumnezeirea lui Hristos, in Cezareea lui Filip: “Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu”, atunci cand Mantuitorul i-a intrebat pe ucenici cine crede ca este El. Cu toate ca este laudat de Hristos pentru acest raspuns: “Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal meu cel din ceruri. Si eu iti spun tie, ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi biserica mea si portile iadului nu o vor birui pe dansa. Si-ti voi da tie cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri” (Matei 16, 13-19), se leapada de El de trei ori in timpul Patimilor. Primeste iertarea pentru aceasta lepadare, dupa Invierea Mantuitorului din morti, cand il intreaba daca Il iubeste. Datorita pocaintei sale, se invredniceste de atata putere dumnezeiasca, incat bolnavii se vindecau si atunci cand se asezau in umbra lui.

Apostolul Petru a fost prezent la invierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Fata a Domnului pe muntele Tabor, in Gradina Ghetsimani a scos sabia sa-L apere pe Iisus, a facut parte din primii ucenici care au venit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile mironosite au vestit invierea Sa, a predicat in ziua Cincizecimii, iar in urma predicii sale s-au botezat trei mii de persoane si a propovaduit Evanghelia in Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia si Roma. S-a savarsit la Roma, prin moarte martirica, alaturi de Sfantul Pavel, in timpul persecutiei lui Nero. Dupa propria lui dorinta a fost rastignit cu capul in jos si a fost inmormantat pe dealul Vatican.

Scrierile Sfantului Apostol Petru

De la Sfantul Apostol Petru avem opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor si doua epistole care ii poarta numele. Prima epistola a fost scrisa din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma in anul 67.

Sfantul Apostol Pavel

Sfantul Apostol Pavel s-a nascut intr-o familie de evrei, in jurul anului 7, in Tarsul Ciliciei. La nastere a primit numele de Saul. Sfantul Pavel si-a desavarsit educatia sub indrumarea rabinului Gamaliel. Facem precizarea ca Pavel nu L-a intalnit pe Mantuitorul in timpul activitatii Sale pamantesti. A fost martor ocular al martirizarii Sfantului Stefan, pazind hainele celor care il loveau cu pietre.

Cand devine Pavel apostol al lui Hristos?

Pavel devine unul din cei mai aprigi aparatori ai legii mozaice. S-a alaturat cu multa ravna celor care incepusera sa-i persecute pe crestini. In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El insusi. Pavel lovea in crestini, dar suferea Hristos. Lovea in trup si striga capul acestuia – Hristos. Asa se face ca Pavel ajunge sa vorbeasca despre Biserica lui Hristos ca fiind un trup, al carui cap este El. In urma acestei descoperiri are loc schimbarea sa – din persecutor devine marturisitor al crestinismului. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbandu-i-se numele din Saul in Pavel.

Dupa o perioada de trei ani in Arabia, merge in Antiohia Siriei, de unde intreprinde cele trei calatorii misionare, intre anii 45-58.

Sfantul Apostol Pavel este prins de iudei in Ierusalim, in anul 58. Este tinut in temnita timp de doi ani in Cezareea Palestinei. Pentru ca avea cetatenie romana este dus la Roma spe a fi judecat de imparat. La Roma a petrecut doi ani intr-o casa inchiriata, pazit de un ostas roman. Este eliberat in anul 63. A fost martirizat in anul 67, in timpul imparatului Nero prin decapitare, in acelasi timp cu Petru.

Scrierile Sfantului Apostol Pavel

De la Sfantul Apostol Pavel ne-au ramas 14 Epistole: Epistola intai catre Tesaloniceni (Corint, in anul 52); Epistola a doua catre Tesaloniceni (Corint, 52); Epistola catre Galateni (Efes, 54); Epistola intai catre Corinteni (Efes, 56); Epistola a doua catre Corinteni (Macedonia, 57); Epistola catre Romani (Corint, 58); Epistola catre Efeseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filipeni (Roma, 62-63); Epistola catre Coloseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filimon (Roma, 62-63); Epistola catre Evrei (Roma, 63); Epistola intai catre Timotei (Macedonia, 63); Epistola catre Tit (Macedonia, 65); Epistola a doua catre Timotei (Roma, 66), considerata ca fiind “testamentul spiritual” al Sf. Apostol Pavel.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel – asemanari si deosebiri

Sfantul Apostol Petru a fost chemat la apostolie dupa fratele sau Andrei, insa este primul in listele Noului Testament, in vreme ce Sfantul Apostol Pavel a fost cel din urma chemat la indeplinirea acestei slujbe dumnezeiesti.

Sfantul Apostol Petru a fost nedespartit de Hristos in tot timpul activitatii Sale pamantesti, pe cand Sfantul Apostol Pavel nu L-a cunoscut pe Hristos in vremea propovaduirii Sale.

Petru a fost casatorit, Pavel necasatorit.

Sfantul Apostol Petru a fost ales si chemat la apostolie din lumea oamenilor simpli si saraci – el fiind pescar de meserie – iar Sfantul Apostol Pavel a fost dintre toti apostolii omul de cea mai inalta cultura.

Sfantul Petru oscila intre intronarea ritualismului mozaic, cand se afla in prezenta crestinilor proveniti dintre iudei, si relativizarea acestuia, cand era in compania crestinilor proveniti dintre pagani, pe cand Pavel a luptat pentru neimpunerea prescriptiilor mozaice crestinilor (la sinodul 50 de la Ierusalim s-a hotarat si neobligativitatea Legii Vechi a taierii imprejur).

Petru a avut de rascumparat lepadarea lui de Iisus, iar Pavel ratacirea lui si prigoana crestinilor.

Dincolo de toate aceste deosebiri, asemanarea lor sta in pocainta, in propovaduirea invataturii lui Hristos si in primirea mortii cu bucurie pentru credinta in El.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Cea mai mare problemă a creștinului sau a oricărui om în general apare atunci când suferința bate la ușa sufletului său. Întotdeauna suferința este asociată cu ceva rău și aproape nici-o persoană nu se gândește că acest eveniment poate fi o pronie dumnezeiască. Nimeni nu se gândește că suferința este un mijloc de atenționare că Dumnezeu vrea să ne spună ceva. La căderea din Rai a protopărinților noștri omului i s-a vestit suferința ca unic mijloc de trezire și revenire în sine. Taina Suferinței este mare și părintele Simeon Kraiopoulos ne-o traduce bine:

Cum vine harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, dar fără primejdia să cazi în mândrie?

Așadar, atunci când suferim, în loc să ne văitam și să ne tânguim sau să ne împotrivim, să-L binecuvântam pe Dumnezeu și să-L premărim. Spunând în sine noastră ,,Binecuvântat fii, Dumnezeule!” Îi arătăm că, de vreme ce a socotit că este bine să vină asupra noastră suferința, ne este bine, ne aflăm astfel odihna. Atunci plugul acesta sl suferinței desțelenește acel ceva care există înlăuntrul nostru și care n-ar fi fost dezrădăcinat de nimic altceva. Distruge fortăreața care se găsește acolo, pătrunde la temeliile ei, le aruncă pe toate în aer și nu mai lasă nimic în picioare. Atunci vin harul și binecuvântarea lui Dumnezeu pe care omul le simte numai după ce trece suferința. Mai mult după ce trece suferința își dă seama de prezența lor, decât în timpul suferinței. De aceea, dacă nu vezi această binecuvântare în vremea suferinței, nu deznădăjduiți, pentru că nu este lucru ușor s-o vezi atunci.

Când trece suferința, vei simți binecuvântarea lui Dumnezeu, vei vedea și vei simți harul Lui și vei spune și tu ca și ceilalți:

,,Ah, Dumnezeul meu, cât bine mi-a făcut această suferință!

Ah, Dumnezeul meu, dacă n-ai fi rânduit astfel lucrurile încât să pătimesc cât am pătimit, niciodată n-ar fi venit acest bine asupra sufletului meu, niciodată nu ar fi fost atât de binecuvântat sufletul meu, niciodată nu s-ar fi smerit așa cum se smerește acum înaintea Ta.

Niciodată, Dumnezeule, n-aș fi crezut așa cum cred acum.

Niciodată n-aș fi învățat iertarea, așa cum am învățat-o acum.

Niciodată n-aș fi simțit această dulceață pe care o simt acum!

Și toate acestea datorită suferinței!”

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007

sursa: catehetica.ro

De mic mi-a plăcut natura şi am căutat mereu să fiu în mijlocul ei, să mă bucur de mirosul ierbii şi de foşnetul vântului prin frunzele copacilor sau să tresar la vederea vreunei sălbăticiuni chiar şi pentru o clipă.

Iubesc în egală măsură mişcarea, mai ales când am parte de ea în natură, pentru că ador să mă aşez obosit la umbra unui copac, să scot merindele din desagă şi să mă ospătez ciulind urechea la zgomotele din jur, ori să aşez pentru o clipă braţul sub căpătâi şi, închizând ochii, să-mi relaxez simţurile în mijlocul naturii ca la sânul unei mame iubitoare.

Aşa încât, oricând, o ieşire în aer liber poate fi una dintre cele mai plăcute metode de relaxare pentru toţi cei care sunt iubitori de munte şi aer curat şi vor să uite de zgomotul şi praful oraşului.

Duminică, 26 iunie a.c., am organizat, împreună cu un grup de credincioşi ai parohiei, o scurtă drumeţie în zona Boca del Asno (Gura măgărului), o zonă montană spectaculoasă, cu abrupturi stâncoase, cu râuri şi râuleţe, vegetaţie abundentă şi multă curăţenie.

Am prânzit împreună, ne-am amintit de jocurile copilăriei, ne-am sfătuit în multe şi mărunte, am drumeţit şi am luat cu noi amintirea acestei zile.

Pr. George

Fotografii se pot vizualiza în Viaţa parohiei III

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat pe 20 iunie 1992, ca Duminica a doua dupa Rusalii sa fie numita “Duminica Sfintilor Romani”. In sedinta din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod a inceput canonizarea sfintilor de origine romaneasca.

Sfinti Romani canonizati in anii 1950-1956

Canonizarea Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica (cinstit pe 11 aprilie); a Sfintilor Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest si Sava, mitropolitii Transilvaniei (24 aprilie); Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos (15 septembrie); si a Sfintilor Cuviosi Marturisitori Visarion, Sofronie si Sfantul Mucenic Oprea (21 octombrie), a fost hotarata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 28 februarie 1950.

Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 21 octombrie 1955, in catedrala din Alba Iulia.

Proclamarea canonizarii Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos s-a facut mai tarziu, in catedrala Catedrala mitropolitana din Timisoara, pe 7 octombrie 1956.

Sfinti Romani canonizati in anul 1992

Introducerea in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane a Sfantului Cuvios Antipa de la Calopodesti (10 ianuarie) si canonizarea Sfantului Cuvios Gherman din Dobrogea (29 februarie); a Sfantului Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures (24 aprilie); Sfantului Ierarh Ghelasie de la Ramet (30 iunie); Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti (1 iulie); Sfantului Voievod Stefan cel Mare si Sfant (2 iulie); Sfantului Cuvios Ioan Iacob de la Neamt – Hozevitul (5 august); Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 august); Sfintiilor Martiri Brancoveni, Constantin Voda cu cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei, si sfetnicul Ianache (16 august); Sfantului Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie); Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie); Sfintiilor Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel (21 octombrie); Sfantului Cuvios Antonie de la Iezerul-Valcea (23 noiembrie), si Sfantului Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie), a fost hotarata de Sfantul Sinod, in sedinta din 20-21 iunie 1992.

Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 21 iunie 1992.

Canonizari in anul 1997

Introducerea in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului (22 decembrie). Proclamarea oficiala a canonizarii a fost in data de 13 octombrie 2002.

Sfinti Romani canonizati in anul 2003

Canonizarea Sfantului Cuvios Vasile de la Poiana Marului (25 aprilie), si a Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi (22 septembrie), a fost hotarata de Sfantul Sinod pe 5 martie 2003.

Proclamarea oficiala a canonizarii lor s-a facut la Manastirea Brazi, pe 5 octombrie 2003.

Sfinti Romani canonizati in anul 2005

Pe 5 iulie 2005 s-a hotarat canonizarea Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona (9 septembrie) si a Sfantului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (13 decembrie).

Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc pe 9 septembrie 2005, la Manastirea Vorona, iar cea Sfantului Ierarh Dosoftei, a avut loc pe 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitana din Iasi.

Pe 20-21 octombrie 2005, s-a hotarat canonizarea Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie), si a Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul, mitropolitul Tarii Romanesti (22 iunie). Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica a avut loc pe 3 decembrie 2005, la Manastirea Cernica, iar cea a Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul pe 21 mai 2006, la Catedrala patriarhala din Bucuresti.

Sfinti Romani canonizati in anul 2006

Pe 14-15 noiembrie 2006, s-a hotarat canonizarea Sfantului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului (14 aprilie). Proclamarea oficiala a canonizarii sale a avut loc pe 14 aprilie 2007, in localitatea Gledin.

Sfinti Romani canonizati in anul 2007

Pe 12 februarie 2007, s-a hotarat canonizarea mitropolitului Varlaam al Moldovei (30 august). Proclamarea oficiala a canonizarii lui a avut loc pe 29 august 2007, la Manastirea Secu.

Pe 22-24 octombrie 2007, s-a hotarat canonizare Sfintilor Martiri si Marturisitori: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra si Vasile din Telciu (12 noiembrie). Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc pe 11 mai 2008, la Manastirea Salva.

Sfinti Romani canonizati in anul 2008

Pe 5-7 martie 2008, s-a hotarat canonizarea Sfintilor Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia (21 iulie); a Sfantului Cuvios Iosif de la Varatec (16 august); Sfantului Cuvios Ioan de la Rasca si Secu (30 august); Sfintilor Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pangarati (7 septembrie); Sfantului Cuvios Chiriac de la Tazlau (9 septembrie), si a Sfintilor Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani (1 octombrie). Proclamarea oficiala a canonizarii lor a avut loc la Manastirea Neamt, pe 5 iunie 2008.

Pe 8 iulie 2008, s-a hotarat canonizarea Sfantului Ierarh Iachint, mitropolitul Tarii Romanesti (28 octombrie); Sfantului Voievod Neagoe Basarab (26 septembrie), si a Sfantului Dionisie Exiguul (1 septembrie). Proclamarea oficiala a canonizarii acestora a avut loc la Catedrala patriarhala din Bucuresti, pe 26 octombrie 2008.

Amintim ca alaturi de sfintii mentionati, in calendarul Bisericii Ortodoxe Romane sunt trecuti si sfinti de alt neam, care au trait in tara noastra sau ale caror moaste sunt prezente la noi.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sâmbătă după-amiază, 25 iunie a.c., a avut loc festivitatea de încheiere a cursurilor şcolii parohiale pentru copii.

După rugăciunea de mulţumire, părintele paroh a mulţumit copiilor şi părinţilor pentru efortul depus în întreg anul şi a premiat pe câştigători. Anul acesta bursa de studiu a fost împărţită între Alexandru-Marian Mocanu şi Ramona Surdu, care au obţinut aceeaşi medie în urma examenului final de evaluare. Următorii cinci copii vor merge gratuit, pe cheltuiala parohiei, într-o tabără.

Fotografii se pot vizualiza în Viaţa parohiei III

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 24 iunie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor si sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Ioan este nume iudaic – “Iohanan” prescurtare din Iehohanan si inseamna “Dumnezeu s-a milostivit”.

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul – data sarbatorii

Data de 24 iunie nu a fost fixata intr-un mod intamplator ca zi a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc dupa ce Zaharia, tatal sau, a tamaiat in sfantul altar – loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10-a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Avand in vedere cele descoperite in Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti au randuit ca ziua zamislirii Sfantului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere.

Ioan Botezatorul – “cel mai mare intre cei nascuti, cel mai mic in imparatia cerurilor”

Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: “Adevarat zic voua: nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi, cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el” (Matei 11, 11), este marturisirea lui Hristos despre Ioan.

Nu exista contradictie in cele afirmate de Hristos. Ca sa intelegem ca Ioan Botezatorul este “cel mai mare intre cei nascuti din femei”, ne este de ajuns sa stim ca a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul, ca a vietuit in pustie precum un inger, ca l-a botezat pe Hristos la raul Iordan, etc. Iar ca sa intelegem ce inseamna cuvintele “cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el”, ne vom opri asupra talcuirii pe care o dau Sfintii Parinti.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca “teologul cel mai inalt e mai mic decat cel de pe urma dintre ingeri”. El face aceasta afirmatie pentru ca rezuma “imparatia cerurilor” la lumea ingerilor, caci Imparatia cerurilor nu era inca deschisa oamenilor in vremea lui Ioan. Astfel, Sfantul Ioan este mai mic decat orice inger.

O alta talcuire a Sfantul Maxim Marturistorul este aceasta: “Fiindca se credea ca Ioan a dobandit prin contemplatie toata cunostinta ingaduita aici, cunostinta cea mai mica si cea mai de pe urma in viata viitoare e mai mare decat cea de aici”. De aici reiese ca orice cunoastere a lui Dumnezeu in aceasta lume, este doar “in parte” sau “ca in oglinda, in ghicitura”, pe cand in lumea de dincolo, cunoasterea va fi “fata catre fata”, “deplina”, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).

Al treilea inteles pe care il ofera Sfantul Maxim Marturisitorul este rezumat la cuvintele: “Cel ce sta pe treapta cea mai de pe urma in vietuirea evanghelica e mai mare ca cel inaltat in treapta Legii”. De aici reiese ca Sfantul Ioan Botezatorul, neimpartasindu-se de harul revarsat la Cincizecime, neprimind “botezul cu Duh Sfant si cu foc” este “mai mic decat cel mai mic in imparatia lui Dumnezeu”.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, simbolizeaza chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Cărări înguste unde praful se ridică în norişori înecăcioşi de fiecare dată când bate vântul sau trece câte un grum de drumeţi. Margini de drum verzi de iarbă groasă şi proaspătă, înconjurate de copaci înalţi şi scorţoşi. O mare de culori şi ţârâituri stridente de lăcuste şi greieri.

Un râu lung străbate întreaga pădure. Ici şi colo în drum, şiroia câte un izvor mic, dar rece asemeni unui cubuleţ de gheaţă topit din sufletul munţilor.

Aşa ne- a aşteptat muntele pe noi şi pe toţi doritorii de frumuseţe şi aer curat! În Boca del Asno (Gura măgarului), aproape de Segovia, dincolo de Puerto de Navacerrada. Cu magie, culoare, viaţă şi ape reci care să ne ostoiască neîmplinirile şi inima de drumuri grele, de gânduri şi aer obosit.

O minune! Cred că Dumnezeu, atunci când a creat lumea, a vrut să aibă un loc deosebit unde să îşi odihnească eternităţile şi aşa a suflat viaţa şi frumuseţea asupra acestei bucăţi de Rai.

Drumeţia copiilor de la Şcoala parohială, care a venit ca o încununare a eforturilor depuse timp de un an, ne-a oferit şansa să realizăm frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Departe de industrializare, digitalizare şi altele asemenea, am descoperit o altă lume mai dură, dar în acelaşi timp, mai liniştită şi mai sănătoasă. Cu ochii închişi…şi sufletul uită să respire de atâta măreţie şi frumuseţe! Păşim încet să nu strivim vreun gând rămas încă acolo, iar în ochii noştri ducem cu noi copaci înfloriţi…deşi floarea lor a căzut demult, iar acum între frunze li se cuibăresc păsărele.

Gina prezbitera

Fotografii se pot vizualiza în Viaţa parohiei III

Camera Deputaţilor a respins, marţi, cu 225 de voturi “împotrivă”, 30 de voturi “pentru” şi 28 de abţineri, propunerea legislativă privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate, iniţiată de deputatul PDL Silviu Prigoană.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Guvernul nu a susţinut acest proiect de lege.

Camera Deputaţilor este forul decizional.

Prigoană a propus în proiectul de lege ca activităţile cu caracter sexual să se desfăşoare în condiţiile unei autorizări prealabile, pentru persoane care au împlinit 20 de ani şi sunt apte din punct de vedere medical. Acesta mai prevede că autorizaţia ar urma să fie emisă de primarii localităţilor, pe baza unui aviz emis de o structură specializate a MAI.

Senatul a respins, la începutul luni martie, proiectul de lege privind legalizarea prostituţiei iniţiat de deputatul democrat-liberal, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

sursa: mediafax

De ce trebuie, de atatea ori, sa spunem ca alegem intre munca si viata personala? Daca in ultima perioada, viata profesionala a ajuns sa ne acapareze intreaga existenta, nu mai gasim uneori ragazul pentru noi insine.

Cine mai poate insa intelege cum se poate imparti o fiinta umana in compartimente, unul pentru viata profesionala, unul pentru viata personala, la randul sau impartit intre familie, prieteni, pasiuni sau religie. Cum se scuza un credincios, spre exemplu, ca nu se mai duce la biserica nici macar o data pe saptamana, spunand ca nu are timp? Cum se scuza fata de Dumnezeu si cum se scuza fata de propria constiinta?

Imaginati-va un elev rusinat cum vine in fata profesorului si spune: “Imi pare rau ca nu am venit la ora”. Insa aici profesorul este Dumnezeu, iar elevul fiecare dintre noi. Sa ne bazam pe faptul ca Dumnezeu e iertator si ne sterge cu buretele toate greselile? Uitam poate ca alegem de multe ori sa muncim si sa stam cu prietenii, in loc sa mergem la biserica sau sa ne rugam, si nu ne constrange nimeni. Pentru ca, asa cum stim bine, saptamana de lucru ajunge sa fie o perioada continua, si nu doar o saptamana care se incheie la cinci zile sau la sase zile. Cel mai des alegem sa fim buni crestini doar in gand.

Viata noastra nu e ca un frigider cu multe compartimente, in care putem pune la rece diverse activitati, si sa le reluam dupa o perioada. Nu trebuie sa facem mereu o ierarhie a ceea ce este important, pentru a face din asta o prioritate. Trebuie doar sa acceptam cu serenitate ceea ce ne este dat si sa nu incercam sa inghesuim totul ca in cutii: ceea ce neglijam sau tratam cu indiferenta ajunge pana la urma sa se piarda.

Poti vedea, spre exemplu, un om care sta la serviciu peste program, si sa il compatimesti: insa el iti va raspunde cu un zambet. Pentru ca un om fericit este un om care nu isi vede soarta ca pe o nenorocire, care isi vede seful si responsabilitatile ca pe o urgie ce il intristeaza. Acesta nu vede familia sau prietenii ca pe intalniri care ii mananca din timpul pretios. Pana la urma, ce ai mai important de facut in viata, decat sa muncesti si sa ai grija de familia ta? Ce ai mai important de facut decat sa te ingrijesti de sufletul tau? Daca uitam care sunt motivele pentru care traim pe acest Pamant, intr-adevar vom fi nefericiti si la munca, si acasa.

Livia Popescu

sursa: crestinortodox.ro

Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa într-o direcţie pozitivă. Aceste trei capacităţi ale omului se întunecă şi se atrofiază cel mai mult ,,de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii“ (Luca 21, 34) şi prin acestea ne îndepărtăm de Dumnezeu, Izvorul vieţii, cădem în păcat, în stricăciune şi deşertăciune, desfigurând şi întinând în noi chipul lui Dumnezeu. Lăcomia burţii şi concupiscenţa ne ţintuiesc de pământ şi am putea zice că ne retează aripile sufletului.

Ştiţi cât de înalt era zborul celor ce s-au dat pe sine postului şi înfrânării? Planau în ceruri asemenea vulturilor; fii ai pământului fiind, trăiau cu mintea şi cu inima în ceruri, auzeau acolo cuvinte negrăite, învăţau dunmezeiască înţelepciune. Cât de mult se înjoseşte omul fâcându-se rob pântecelui, mâncării şi băuturi! Îşi perverteşte firea, cea creată după chipul lui Dunmezeu, se face asemenea dobitoacelor necuvântătoare, căzând chiar mai jos decât acestea.

Vai nouă, cât de mult suferim din pricina patimilor, năravurilor noastre nelegiuite! Ele ne împiedică să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim semenii, să îndeplinim poruncile Domnului. Ele fac să prindă rădăcini în noi ucigătorul egoism trupesc, care, de cele mai multe ori, duce la pierzanie veşnică.

Astfel, beţivului, pentru a-şi satisface o plăcere trupească şi pentru a se îndobitoci, nu-i pasă că cheltuieşte o groază de bani, dar se zgârceşte când este vorba să dea un bănuţ unui sărac; fumătorul risipeşte în vânt zeci şi sute de ruble, iar când ar trebui să dea câţiva bănuţi unui sărac, spre mântuirea propriului sau suflet, pregetă; iubitorul de haine luxoase, de mobilă şi tacâmuri scumpe şi la modă cheltuieşte ca să-şi facă pofta sume imense, dar trece indiferent şi dispreţuitor pe lângă săraci; cei cărora le place să mănânce bine şi care nu se dau înlături să cheltuiască pentru o masă zeci şi sute de ruble nu se îndură să dea săracilor nici măcar un sfanţ.

Postul îi este necesar creştinului deoarece, de la înomenirea Fiului lui Dumnezeu, firea omenească a fost înduhovnicită, îndumnezeită şi noi tindem acum spre Împărăţia de sus, care ,,nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14, l7). ,,Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte“ (1 Corinteni 6, l3). A mânca şi a bea înseamnă a face o patimă pentru plăceri trupesti şi aceasta este o caracteristică a păgânilor, care, necunoscând desfătări spirituale, cereşti, îşi irosesc viaţa în plăcerile pântecelui, mâncând şi bând în exces.

De aceea Domnul osândeşte, nu o dată, în Evanghelie această păgubitoare patimă. Este oare rational ca omul să trăiască mereu într-un delir al pântecelui, într-un râgâit de mâncare? Poate fi redus omul la o bucătărie ambulantă, sau laun coş în continuă fumegare, cu care i-am putea compara, pe bună dreptate, pe cei ce fumează continuu? Ce plăcere poate f iaceea să trăieşti mereu în aburi de mâncare şi în fum de tutun? Cu ce ar putea semăna casele noastre? De ce să viciem aerul cu miasme, pe care să le şi respirăm şi, mai presus de aceasta, de ce să ne întunecăm şi să ne asfixiem sufletul, să ucidem în el cele din urmă potenţe?

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Sursa:tineretulortodox.md