Fripturişti?

În discursul public actual, un termen depreciativ frecvent folosit la adresa adversarilor politici este acela de fripturişti; câteva exemple: „Senatorii xxx nu pleacă la fripturişti şi trădători…”; „De 20 de ani acceptaţi în fruntea voastră numai politicieni fripturişti care…”; „Clasa politică… deplorabilă, o adunătură de fripturişti…”.

Contextele citate dau seamă de semnificaţia general depreciativă a cuvântului, absent (!) în dicţionarele uzuale ale limbii române şi înregistrat numai în DEX online, unde se dă un prim sens „profitor” şi un al doilea, declarat „peiorativ”, „om politic oportunist, lipsit de orice fel de scrupule” (cel care convine enunţurilor prezentate anterior). Este evident amatorismul definirii citate, deoarece ambele sensuri sunt depreciative, nu doar al doilea. Mai este însă ceva: raportul dintre cele două sensuri este invers, prioritatea având-o cel referitor la oamenii politici, deoarece, cândva, Nicolae Iorga a creat acest depreciativ referindu-se chiar la comportamentul acestora. La fel trebuie analizat şi termenul fripturism, acesta prezent în câteva dicţionare apărute după 2007 (deşi fripturism fără fripturişti nu poate fi imaginat!), care numeşte comportamentul la care ne-am referit, nu doar „goana după posturi şi avantaje”, cum este glosat în acestea.

O informaţie privind paternitatea termenului găsim într-un comentariu la o scrisoare a pictorului Tonitza; caracterizându-l pe confratele său Şt. Dimitrescu, ce fusese acuzat, în 1929, de unele ziare din Iaşi şi din Bucureşti, că s-ar fi înscris la „naţional-ţărănişti” pentru a obţine postul de director al Şcolii de belle-arte din Iaşi, Tonitza scrie: „Ştefan Dimitrescu – o ştiţi prea bine! – nu are nimic de a face cu „ultra modernismul”, nici cu partidul averescan. Cu atât mai puţin e un fripturist”. Iar editorii volumului N.N. Tonitza – Corespondenţă (Meridiane, 1978, p. 246) notează: „Termen născocit de N. Iorga pentru a desemna pe politicienii oportunişti, care treceau în tabăra celor de la putere”.

Această trimitere se verifică printr-o informaţie ce porneşte de la Pamfil Şeicaru, termenul fiind plasat printre „vorbele de duh” ale istoricului: în campania electorală din 1926, în „Neamul românesc”, Nicolae Iorga „i-a numit fripturişti pe câţiva politicieni naţional-ţărănişti trecuţi la partidul de guvernământ al generalului Averescu, după ce fuseseră îmbiaţi cu funcţii în fruntea ministerelor şi prefecturilor” (cf. www.jurnalul.ro).

Este adevărat că, apoi, utilizarea termenului s-a extins şi la alte categorii de profitori; se vorbeşte şi de jurnalişti fripturişti (vezi un generic de videoclipuri) şi prin acelaşi termen a fost înfierat şi un funcţionar public: „poliţist fripturist…, acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită”.

În timp, coruperea cuiva, „cumpărarea” cuiva slab, neprincipial, s-a referit la hrană, pornind de la faptul că acesta era sărac sau era lacom; exemplul clasic îl reprezintă expresia „a se vinde pentru un blid de linte”, explicată astfel în dicţionare: „se spune pentru a arăta că un act josnic (de trădare) a fost săvârşit de cineva pentru un profit nesemnificativ” (citate din Sadoveanu şi din I. Lăncrănjan). Originea acestei expresii este biblică; într-o formă apropiată o găsim într-o predică în care mitropolitul Antim Ivireanu (circa 1650 – 1716) relatează pierderea, de către personajul biblic Isav, a dreptului de întâi născut, în favoarea fratelui său Iacov: „Îşi vându naşterile dintâi frăţini-său, lui Iacov, pentru o fiertură de linte” (vezi textul de bază în Geneza, 25: 29-34).

Acesta este modelul general al lui Iorga pentru crearea termenului în discuţie, pornind de la subst. friptură, o bază transparentă înşelătoare. Pentru „inocenţi”, fripturist poate însemna, de exemplu, amator de fripturi la grătar: „Fripturist, caut parteneri ptr. Grătar. Care te bagi, neamule, la un grătar, duminică?” (forum.whitewolves.ro). De mirare este că şi o ziaristă pripită (P.A.T.) devine victima ignoranţei, atunci când (deşi pe drept) se indignează că „la grătar, în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar, fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată” (www.jurnalul.ro).

Stelian Dumistrăcel

sursa: lumina.ro