Neparticiparea la impartasire

Marturisesc ca imi pare rau ca rugaciunile pe care preotul le rosteste in cadrul Sfintei Liturghii, inainte si dupa impartasire, nu sunt auzite de credinciosi. Pregatirea pentru impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului a devenit o pregatire particulara, adica omul le rosteste acasa, nestiind ca ele fac parte din textul si ritualul Liturghiei.

In cadrul Sfintei Liturghii nu este prezenta nici o mentiune de participare a doua categorii de credinciosi: cei care nu se impartasesc si cei care se impartasesc cu Sfintele Taine, lucru pe care ar trebui sa-l retina cei care opresc cu multa usurinta credinciosii de la impartasire.

Este adevarat ca in Catehismul ortodox al mitropolitului Filaret, intalnim urmatorul indemn: „cei ravnitori de evlavie sa se impartaseasca de patru ori pe an sau in fiecare luna, iar ceilalti, obligatoriu, o data pe an”. Poate plecand de la aceste vorbe, unii slujitori considera ca daca un credincios s-a impartasit mai mult de patru ori pe an, este o persoana care „si-a depasit norma” si trebuie oprit in cazul in care mai doreste sa se uneasca cu Hristos.

Pentru neparticiparea la impartasire se invoca drept raspuns – oamenii nu sunt vrednici sa se apropie de Trupul si Sangele Domnului. Sfantul Apostol Pavel spune ca omul trebuie sa se cerceteze pe sine atunci cand doreste sa se impartaseasca (1 Cor.XI, 26-32), insa, niciodata nu spune: „Voi cei vrednici impartasiti-va, iar voi cei nevrednici sa va abtineti”. Parintele Alexander Schmemann zice: „in intreaga creatie, nimeni nu este vrednic ca prin virtutile sale, sa se apropie de Trupul si Sangele Domnului si ca urmare, pregatirea nu consta in calculul si analiza „pregatirii” si a „nepregatirii”, ci in raspunsul iubirii la iubire.

Sigur, cel care este rupt de viata Bisericii si se intampla sa ajunga la o Liturghie, nu trebuie sa dea semne de turma, facand prin imitare ceea ce fac ceilalti. El trebuie sa simta, sa iubeasca si sa-si doreasca sa se impartaseasca asemenea celorlalti. Trebuie sa depaseasca starea de inconstienta si sa-si doreasca sa iasa din pacat.

Sfantul Nicodim Aghioritul a spus ca nu trebuie sa se spovedeasca omul de fiecare data cand se impartaseste. Daca de la ultima impartasanie el nu a mai savarsit un pacat grav, atunci se poate impartasi cu o spovedanie de mai multe ori. Dar aceste cuvinte sunt pentru oameni neadormiti de pacat, pentru oameni responsabili. Altfel, daca-i spui omului ca se poate impartasi fara spovedanie, are toate sansele sa-si ia osanda. Pentru cel netrezit din pacat, „Biserica a recunoscut nevoia de a indeparta putin impartasania, de a introduce un „pelerinaj”, un post, si asta ca omul sa vina la impartasanie cu o constiinta ascutita cat de cat, sa simta „pe pielea lui” ca este ceva important”, ne invata parintele Rafael Noica. Important este sa traim dupa voia lui Dumnezeu si sa ne lasam indrumati de duhovnic.

Daca vom astepta sa nu mai fim pacatosi ca sa ne impartasim, inseamna a alege sa ramanem neimpartasiti, caci cat traim, traim in pacat.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro