Diavolului ii place sa schimonoseasca chipul fapturii create de Dumnezeu. El a fost cel care l-a ispitit pe om sa alunece dinspre perfectiune spre stricaciune. Si ce este in fapt stricaciunea daca nu o schimonosire, o batjocorire a chipului bun in care au fost create lumea si omul?

Cine ar fi crezut insa ca va veni o vreme cand omenirea va face o sarbatoare din acest lucru? Cine s-ar fi asteptat, nu cu mult timp in urma – cand inca eram crestini – ca va veni o vreme cand vom abandona cu totul sfintenia chipului lui Hristos din noi pentru a adopta chipul cazut al lui antihrist?

Lumea actuala este capabila de a justifica orice. Gaseste deseori justificari pentru sinucideri, pentru necredinta sau pentru traiul in pacat. Dar este un moment trist si apocaliptic atunci cand omenirea, la unison, gaseste justificari si motive pentru imbracarea chipului dracesc.

Satana ar rade probabil in hohote vazand in ce hal de prostie i-a adus pe oameni, cat de subjugati de lucrarea lui au ajuns! Dar eu nu cred ca rade. Diavolul e prea serios, nu are timp de glume. Vremea lui, iata, se apropie pe zi ce trece. Lucrarea lui e din ce in ce mai subtila pentru cei ce nu-l cunosc, dar din ce in ce mai evidenta pentru cei ce stiu cu cine au de-a face.

O veche vorba din popor spune ca “Cine se aseamana, se aduna”. Si in timp ce Hristos zicea ca vine stapanitorul acestei lumi; si el intru Mine n’are nimic, oamenii lumii de azi se regasesc parca intru totul in lucrarile diavolului, cautand sa-l imite ca niste adevarati preoti ai lui. Acestora le spun sa nu aiba nicio indoiala: de traiul impreuna cu diavolul “se vor bucura” in veci. Doar ca in aceasta nu va fi nicio bucurie.

Iar pentru noi, cei ce cautam mantuirea, a venit cred momentul sa ne osebim de inchinatorii la diavoli, urmand cuvintele apostolilor: Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi, caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? sau ce partasie are lumina cu intunericul? si ce invoire este intre Hristos si Veliar? sau ce are laolalta un credincios cu un necredincios? sau ce intelegere este intre templul lui Dumnezeu si idoli? Ca noi suntem templu al Dumnezeului Celui-Viu, asa cum a zis Dumnezeu.

Paul Cocei

sursa: crestinortodox.ro

Halloween este sarbatorit in fiecare an pe 31 octombrie. Noaptea de la sfarsitul lunii octombrie este considerat a fi momentul in care spiritele mortilor vin spre lumea celor vii. Pentru a se proteja, cei vii apelau la diverse ritualuri: purtau masti, faceau zgomot, aprindeau focuri etc, cu scopul de a alunga spiritele celor trecuti la cele vesnice.

Cum s-a ajuns la Halloween

Biserica Ortodoxa sarbatoreste ziua Tuturor Sfintilor in prima duminica de dupa Rusalii. Acelasi lucru l-a facut si Biserica Romano Catolica pana in secolul al VIII-lea, cand papa Grigorie al III-lea a mutat sarbatoarea Tuturor Sfintilor pe 1 noiembrie. Seara de dinaintea Tuturor Sfintilor a devenit, “all hallows eve” – Halloween. Cei adormiti au ajuns sa nasca in cei vii fie teama, fie ridiculizare – creand personaje de carnaval.

Sa nu uitam ca in credinta populara a romanilor, mai avem parte de o noapte de spaima, cea de pe 29 spre 30 noiembrie, cunoscuta sub denumirea de Noaptea Sfantului Andrei, cand cei vii incearca sa se apere de strigoi prin ungerea usilor si a ferestrelor cu usturoi.

Halloween-ul inlocuieste dragostea si rugaciunile pentru cei adormiti

Este dureros modul in care ajunge sa reactioneze omul in fata acestei zile. Nu participa la biserica in ziua pomenirii celor adormiti, dar este nelipsit de la petrecerile de Halloween. Evita sa rosteasca o rugaciune pentru cei trecuti la cele vesnice, dar depune tot efortul in a-si decora casa si a se imbraca dupa cum o cer obiceiurile necrestine din aceasta zi.

Este adevarat ca Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo “adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Dar ea nu vorbeste despre cei trecuti dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta, ca avand rolul de a ne face rau. Iar pomenirea acestora nu se face o singura data pe an si nu din frica, ci din dragoste fata de ei.

Amintim ca in ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet – partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Precizam ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc. Ei nu devin pentru crestini surse de inspiratie pentru o costumatie care sa poarte de cele mai multe ori amprenta fantomaticului.

Decat sa alergam sa ne imbracam intreaga familie in fantome si vampiri, mai bine sa invatam ca scopul vietii noastre este dobandirea asemanarii cu Hristos. Retineti ca invierea nu este optionala. Sa ne intareasca Dumnezeu sa nu savarsim cele rele, caci scris este “si vor iesi cei ce au facut cele rele, spre invierea osandirii”.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Un studiu realizat în SUA de Organizaţia Cercetaşelor Americane pe 1.141 de fete, cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, arată că circa 47% din ele urmăresc cu regularitate diverse reality show-uri.

68% din aceste admiratoare de reality show-uri (comparativ cu 50% din celălalt grup) consideră că “este în natura fetelor” să fie răutăcioase şi să se afle în permanentă competiţie unele cu altele. Aproape 78% din ele (comparativ cu 54% din cele care nu vizionează reality show-uri) consideră că bârfitul reprezintă o activitate normală în relaţiile sociale dintre fete, iar 63% (comparativ cu 50%) spun că le vine greu să aibă încredere în alte adolescente. Aproximativ 72% din ele spun că îşi acordă mult timp îngrijindu-se de aspectul lor exterior, comparativ cu 42% din grupul adolescentelor care nu urmăresc în mod frecvent reality show-uri.

În general, potrivit acestui studiu citat de Mediafax, pasionatele de reality show-uri au mai des tendinţa “de a pune accentul pe răutate şi pe minciună pentru a-şi atinge scopurile”, se afirmă într-un comunicat al autorilor studiului. Într-adevăr, 37% din ele (comparativ cu 24%) consideră că trebuie să minţi pentru a obţine ceea ce vrei, 37% (comparativ cu 25%) sunt de părere că dacă eşti răutăcios, atunci eşti mai respectat de cei din jur, iar 28% (comparativ cu 18%) spun că trebuie să fii răutăcios pentru a-ţi atinge scopul. Aceste fete, potrivit studiului, se consideră mature, inteligente, amuzante şi deschise.

sursa: realitatea.net

Consumul de materiale pornografice în mediul virtual are efecte dăunătoare asupra performanţelor sexuale din viaţa reală, se arată într-un studiu publicat în “Psychology Today”, o revistă americană de specialitate.

“Pornografia pe Internet creeză o generaţie de tineri care sunt lipsiţi de orice speranţă în dormitor, incapabili să performeze sexual”, scrie Daily Mail. Expunându-se la imagini şi filme destinate adulţilor, tinerii se desensibilizează într-atât încât ajung în imposibilitatea de a mai fi excitaţi în cadrul întâlnirilor intime. În acest context, impotenţa, asociată în general bărbaţilor de vârstă medie, îi afectează pe cei aflaţi în floarea vârstei.

Potrivit sursei citate, un număr tot mai mare de tineri se confruntă cu această problemă, iar aceasta a devenit atât de comună, încât “incapacitatea” a ajuns să fie considerată în rândul celor afectaţi drept una normală.

Cu un titlu sugestiv, cercetarea americanilor, “Porn-Induced Sexual Dysfunction is a Growing Problem”/ “Disfuncţiile sexuale datorate consumului pornografic – o problemă în creştere”, explică faptul că pierderea libidoului mai devreme de 30 de ani este cauzată de o suprastimulare sexuală frecventă. Prin vizualizarea în mod repetat de pornografie pe internet, organismul secretă în exces dopamină, neurotransmiţătorul care activează reacţia acestuia la placerea sexuală. În mod paradoxal, în situaţii reale, atunci când sunt pe punctul de a face sex, bărbaţii au parte de un blocaj, creierul nemaiavând capacitatea de a răspunde la semnalele de dopamină obişnuite. Aceştia mai reacţionează doar la suprastimulări de mare intensitate.

Ipoteza acesteia este confirmată şi de alţi specialişti. “Pornografia mai mult excită decât satisface, pentru că avem doi centri separaţi ai plăcerii în creierul nostru, unul care are de-a face cu plăcerea care excită şi unul cu plăcerea care satisface. Sistemul excitant se referă la plăcerea tip “apetit” cu care primim imaginile pe care le dorim, cum ar fi sexul sau o masă bună. Neurochimia este în mare măsură legată de dopamină şi ridică nivelul nostru de tensiune”, explică N. Doidge, în lucrarea “The Brain that changes itself”/ “Creierul şi schimbările sale”.

sursa: gandul.info

Astăzi prea puțini deosebesc umorul de batjocură. Multele emisiuni așa zis umoristice sunt defapt pline de bășcălie și ironie, ceea ce nu zidește cu nici-un chip. S-a învățat omul să facă „mișto” de orice. Râde de poporul lui, de cultura și tradițiile lui, de credință, de Dumnezeu și așa mai departe. Omul serios abia își mai găsește locul în acest tip de societate. Ernest Bernea în cartea „Îndemn la Simplitate” prezintă din perspectiva unui om de o integritate și o cultură deosebită câteva repere cu privire la umor și batjocură:

De la umor la batjocură.

Sunt oameni care din orice situație știu să scoată la lumină partea comică. Râsul în sine sau judecat din punct de vedere moral, nu este condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre; are o înrâurire pozitivă asupra vieții lăuntrice.

Trebuie făcută însă o deosebire care îndeobște nu este luată în seamă. Sunt oameni care caută să picure cu acidul trufiei lor suferința și îngenucherile în fața destinului altora.

Aci râsul nu mai are un sens creator.

Oamenii se socotesc în genere prea deștepți și își hrănesc trufia din sufletul celor mai adânc încercați.

Râsul în acest fel trebuie condamnat pentru că are un sens negativ.

Este ceea ce numim batjocură. Și nimeni nu are dreptul de a se chema om dacă se simte bine când râde pe seama celor mai adânci și umane dintre stările interioare ale fratelui său.

Există totuși un alt fel de râs creator. E vorba de umor. Oamenii care sunt dăruiți cu acest simț al umorului sunt dintre cei mai buni. Râsul lor este pozitiv, este luminat. Râsul lor este o bucată din dorul nostru de viață.

Umorul este blând; batjocura este crudă. Umorul este uman, râsul batjocoritor este inuman.

Inteligența este prezentă în umor ca și în batjocură, dar acestă aleasă însușire a omului este aci curată, nu este pervertită, drăcească, așa cum e în al doilea caz.

Îndemn la simplitate – Ernest Bernea Editura Vremea – București 2006

sursa: catehetica.ro

Sfântul Teofan Zăvorâtul ne deslușește cum să biruim pe drac, cu ce arme sa-l biruim și să avem permanent o îngrădire protectoare împotriva lui. Domnul Hristos ne-a arătat calea, ne-a dovedit că dracul este un tolerat și că puterea lui este limitată. Noi îl facem mare, noi îi dăm puteri, noi îl creștem și hrănim. Toată puterea cu care se năpustește asupra noastră este dobândită din patimile și păcatele noastre:

„Acest neam (de demoni) nu iese decât numai cu rugăciunea și cu post”.

Dacă acest neam e izgonit de rugăciunea și postirea altuia, cu cât mai mult el nu poate să intre în cel ce însuși e postitor și rugător. Iată ce îngrădire!

Deși demonii sunt mulțime nenumărată și văzduhul e plin de ei, nu pot face nimic celui care se îngrădește prin rugăciune și prin post.

Postul este înfrânarea desăvârșită, rugăciunea este desăvârșita părtășie (comuniune) cu Dumnezeu; postul apără de bântuirile din afară, iar rugăciunea ațintește dinlăuntru asupra vrăjmașilor o panoplie de foc.

Pe postitor și rugător, demonii îl simt de departe și fug de el, ca să nu primească lovituri dureroase.

Ne e îngăduit să gândim că acolo unde nu este post și rugăciune s-a și înființat demonul?

Da. Demonii, sălășuindu-se în om, nu întotdeauna își fac simțită adăstarea, ci se ascund, învățându-și gazda la tot răul și abătând-o de la tot binele în chip hoțesc, așa încât acesta este încredințat că singur face tot, împlinind de fapt voia vrăjmașului său.

Tu doar apucă-te de rugăciune și de post, și vrăjmașul va fugi îndată, așteptând prilejul de a se întoarce; într-adevăr se întoarce, îndată ce omul părăsește rugăciunea și postul.

Sf.Teofan ZăvorâtulTâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși (I Cor.4, 9-16; Mt.17, 14-23)

Covârșitor de adevărat rostește Sfântul Ignatie Briancianinov despre păruta noastră înduhovnicire, despre binele pe care-l săvârșim și despre felul cum ne cultivăm sufletul. Avem nevoie de mare prudență și negreșit de un duhovnic cărui să ne predăm cu tot sufletul, cu încredere și bună voire. Adesea patimile ce locuiesc în noi ne înșeală înțelegerea lucrurilor și a faptelor crezând că facem bine când în realitate este tocmai pe dos.

Prudența pe care trebuie să o avem în ce privește binele propriu al firii căzute.

Ți-a venit în minte un gând bun? Oprește-te! În nici un caz nu te grăbi să-l pui în practică fără a-l examina, fără a medita. Simți în inimă vre-o înclinație bună? Oprește-te! Nu te lăsa dus de ea. Consultă Evanghelia. Vezi dacă gândul tău cel bun, înclinația ta cea bună sunt conforme cu sfintele învățături ale Domnului. Vei vedea foarte repede că nu există nici o legătură între binele evanghelic și binele firii omenești căzute. Binele firii noastre căzute este amestecat cu răul, de aceea el însuși a devenit rău, după cum o mâncare delicioasă și sănătoasă, devine otravă când este amestecată cu aceasta.

Păzește-te să faci binele firii căzute. Făcându-l, vei lucra la propria ta cădere, vei cultiva în tine părerea de sine și mândria, și vei sfârși prin a te asemăna bine cu demonii.

Dimpotrivă, împlinind binele după Evanghelie, ca un adevărat și credincios ucenic a lui Dumnezeu-Omul, vei deveni asemenea cu El. ,,Cel care își iubește viața o va pierde; iar cel care își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică (Ioan 12, 25). Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela o va mântui” (Marcu 8, 34-35).

Domnul ne poruncește să renunțăm complet la firea noastră cea căzută și să urâm toate pornirile ei, nu numai cele ce sunt cu eviednță, rele, ci toate fără excepție, chiar cele ce ni se par bune. Este o mare nenorocire să dai urmare dreptății firii căzute: lucrul acesta se va sfârși cu respingerea Evangheliei, cu respingerea Mântuitorului, cu respingerea mântuirii. ,,Dacă vine cineva la Mine și nu urăște… chiar și viața sa nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14, 26), a spus Domnul.

Comentând aceste cuvinte Varsanufie cel Mare dă următoarea explicație: ,,Cum poate renunța un om la sine Însuși?” Înlăturând doririle sale firești și urmându-L pe Domnul. De aceea în mod precis Domnul vorbește aici de lucrurile firești și nu de cele nefirești, Într-adevăr dacă cineva s-ar lepăda numai de lucrurile nefirești n-a lăsat nimic dintr-ale sale pentru dragostea de Dumnezeu, căci cele împotriva firii nu-i aparțin. Dar cel ce a renunțat la cele normale se întreabă mereu cu apostolul Petru: ,,Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Ce oare va fi nouă?” (Matei 19, 27). El aude vocea binecuvântată a Domnului, care-L asigură prin promisiunea Sa, că va primi ca moștenire viața veșnică (Matei 19, 28, 29).

Petru, care nu era bogat, la ce a renunțat ca să se preamărească, dacă nu la dorințele sale naturale? Căci până ce omul nu moare trupului și nu viază duhului, sufletul său nu poate învia. Un cadavru n-are dorințe naturale; la fel cel ce duhovnicește este mort față de trup. Dacă a murit trupului cum se face că dorințele firești mai trăiesc în tine ? Dar dacă n-ai atins acestă măsură și din punct de vedere spiritual ești încă un copil ; smerește-te în fața unui duhovnic care te va certa cu milă (Ps.140, 5) și nu face nimic fără a-i cere sfatul chiar dacă lucrul ți se pare bun căci lumina dracilor se preface mai târziu în întuneric.

Fărâmiturile ospățului – Ignatie Briancianinov – Editura Reântregirea 2008 Alba Iulia

sursa: catehetica.ro

“Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

sursa: gandul.info

Iată de ce nu trebuie să răspundem deloc la un recensământ care cere obligatoriu CNP-ul .

Simpla solicitare a CNP-ului la recensământul din 2011 putea fi tratată simplu, cu refuz. Însă ghemul de minciuni, prostii și ilegalități din jurul întregii povești sugerează că e mai bine să nu le spunem recenzorilor nimic. CNP este destul de ușor de reconstituit ulterior și reatașat la informațiile furnizate. Nu e clar la ce vor folosi informațiile – presupusa fraudare a alegerilor e doar una dintre sutele de posibilități – dar e limpede că eforturile sunt prea mari pentru un scop aparent trivial. Culmea absurdului a fost atinsă când “Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal” a anunțat că își suspendă activitatea de relații cu publicul exact pe perioada recensământului, “deoarece se efectueaza mutarea la noul sediu alocat”.

Cum să închizi instituția când se întâmplă cea mai amplă colectare de date personale de la înființare până acum? Fie securiștii de acolo ar trebui dați afară până la ultimul pentru incompetență totală, fie e o încercare penibilă de-a opri efectele legii care le dă cetățenilor dreptul de-a cere eliminarea CNP.

În oricare situație, nici unul dintre argumentele pentru colectare nu ține apa:

1. “Prin lege, informațiile sunt confidențiale și vor fi folosite doar în scopuri statistice” (Sloganul recensământului)

Cât timp formularea “prin derogare de la legea X” este uzuală în ordonanțele guvernului iar serviciile de informații interne funcționează după proceduri secrete și clandestine, afirmația este egală cu zero.

2. “CNP este necesar pentru a stabili data și locul nașterii” (Vergil Voineagu, președinte INS)

Datele sunt deja cerute separat, iar anul nașterii ar trebui să fie suficient pentru scopuri statistice.

3. “În registrele oficiale, numărul CNP-urilor active este mai mare decât populaţia efectivă a României. Aşa se face că la vot apar pe liste şi persoane decedate în urmă cu 15 ani, care nu au fost şterse de la Evidenţa Populaţiei. Este singura ocazie de a pune ordine în aceste registre” (Vladimir Alexandrescu, director de comunicare la INS).

Declarația asta este în mod fățiș contrară celei cum că datele vor fi folosite în scopuri exclusiv statistice. Iar scopul tot nu va putea fi atins, pentru că lipsa unui CNP nu spune dacă persoana a murit acum 15 ani sau n-a fost găsită.

4. “Doar așa se pot evita înregistrările duble” (cei doi de mai sus, în diverse contexte)

Șansele ca o persoană să fie înregistrată de două ori sunt muuuuuuuuuult mai mici decât șansele ca altele să refuze cu totul din cauza cererii CNP.

5. “Scopul RPL este acela de a se obţine informaţii despre numărul populaţiei, distribuţia sa teritorială şi structura demo-socio-economică a acesteia, elemente absolut necesare în sistemul statistic al ORICĂRUI STAT” (o compunere penibilă publicată de INS)

Statul are suficiente metode de-a colecta informațiile. Dacă totuși a fost atât de incompetent să nu le folosească și a ajuns tot la mila cetățenilor, ar fi util ca măcar să nu-i sperie cu cereri năstrușnice.

6. “Este păcat de banii plătiți tot de noi” (contribuabil frustrat)

Dimpotrivă, dacă un demers major al birocraților eșuează, arătându-le că e cazul să arate mai mult bun simț și să respecte contribuabilii, abia atunci sunt niște bani cheltuiți cu folos

7. “Se mai cere CNP și în țările X și Y” (maimuțele de serviciu)

Atunci INS să facă recensământ acolo. În majoritatea nu se cere, și chiar dacă s-ar cere ăsta nu-i un motiv să facem la fel.

8. “CNP-ul este extrem de usor de aflat” (DC++ kids)

Da, dar nu însoțit de un dosar cu informații personale.

9. “Informațiile există deja pe la diverse instituții” (resemnații)

Foarte bine, să le ia de acolo dacă sunt în stare.

10. “Dacă nu ai nimic de ascuns, nu trebuie să te temi” (diverși imbecili)

Poate am, poate n-am, dar asta nu-i treaba ta, imbecilule!

sursa: riscograma.ro

Un bărbat tânăr a ajuns alcoolic și a început să dea pe băutură totul din casă. Soția nu a mai rezistat să ducă o astfel de viață și a plecat împreună cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat că în Vârița trăiește un monah bătrân care îi tămăduiește pe alcoolici și a început să-l convingă să meargă la el, poate îl va ajuta să se vindece. Mult timp acela nu a vrut sa meargă, dar mai pe urmă s-a lăsat convins. Au luat bilete și au ajuns până la Leningrad. Când au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui bețiv s-a dus la casă să cumpere bilete și, cât a stat la rând, alcoolicul s-a dus la toaletă și i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool să-i dea hainele: și-a dat de pe el cizmele și lenjeria de corp și a rămas numai în flanelă și pantaloni, iar sfertul l-a băut pe loc. Prietenul l-a căutat, dar nicicum nu putea înțelege când și unde a reușit să bea. S-a urcat în tren și au plecat. Sosind la casa starețului, au pășit în hol, iar părintele în acest timp explica pilda despre oaia pe care păstorul merge să o caute. Bețivul a spus prietenului său: – Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi. Cei beți adeseori devin slobozi la gură și vrăjmașul îi împinge să ia în râs și să batjocorească cele sfinte: – Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici. Și îndată a auzit glasul starețului: – Serghei, vino încoace! Îndată i-a sărit beția și l-a întrebat pe prietenul său, înainte ca să intre. – De unde mă știe el? Dar starețul a repetat cu glas tare: – Serghei care a venit la mine cu prietenul său, să intre. Serghei a intrat și a văzut o mulțime de oameni, iar starețul a spus: – Iată, scumpii mei frați și surori, pe acest om l-au părăsit mama și soția. El a ajuns într-o situație groaznică, abia a dat în gară pe o sticlă de votcă lenjeria și cămașa și a venit aici numai cu o flanelă. Oamenii l-au părăsit, dar nu l-a părăsit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nădejdea în ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindcă pentru el au facut rugăciune. În aceste clipe înlăuntrul acestui om se dă o luptă înfricoșată – duhul cel rău care a intrat în el îl îndeamnă și vrea ca el să mă lovească pe mine și pe prietenul său, iar apoi să fugă de aici, și este greu să-l putem ține pe acest om. Duhului rău nu-i priește aici și nu poate să sufere, fiindcă aici oamenii se roagă. Și iată, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce și ce va ajunge acest om nefericit! Haideți toți împreună să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului ca să-i ajute acestui om. Toți câți se aflau în chilie au început să se roage, iar unii au început chiar să plângă. Și îndată acest bețiv a căzut la pământ și a început să se lovească cuprins de tânguire. Mult timp a stat astfel și a plans, iar oamenii se rugau. La sfârșit, starețul a spus: – El nu va mai bea de acum înainte, el a voit să se sinucidă, dar nu a făcut-o fiindcă pentru el se făcea rugăciune. Rugăciunea îngrădește și respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Și mai cu deosebire este puternică rugăciunea celor apropiați. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere. Până la sfârșitul vieții, Serghei nu a mai pus alcool în gură, a devenit profund credincios și fiu duhovnicesc al starețului. (din: Alexandru Trofimov, “Sfântul Serafim de Vârița. Patericul Vâriței“)

Sursa:http://bisericaortodoxa.blogspot.com

“Baie cu bolti, si inlauntru sfantul, avand mana cea dreapta ridicata in sus; si trei ostasi il strapung in coasta [cu sulite] si Sfantul Lup, (sluga sfantului), stand inapoia lui, plangand, tine haina sfantului. (Dionisie din Furna – Erminia picturii bizantine)

Dintre toate scenele cuprinse in ciclul iconografic al vietii si minunilor Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, scena martiriului patronului si protectorului orasului Tesalonic este cel mai des intalnita. In timpul ocupatiei otomane, aceasta scena este din ce in ce mai des intalnita, in contextul de generalizare a tendintei reprezentarii scenelor martiriului sfintilor. Aceste imagini aveau sa constituie o sursa de intarire si consolare a crestinilor oprimati si prigoniti. Tipurile iconografice ale prezentarii martiriului Sfantului Dimitrie in arta post-bizantina, variaza astfel incat, dupa cum vom vedea, exemplele tarzii, datand din sec. XVIII-XIX, prezinta o scena mult simplificata.

In perioada post-bizantina, scena martiriului pastreaza baza formatului iconografic ce s-a dezvoltat in timpul paleologilor: Sfantul Dimitrie este pictat sezand, cu mana dreapta ridicata, pe o treapta sau pe un tron avand mai multe trepte, in fata unei cladiri ce reprezinta inchisoarea, primind moartea din mainile unui grup de soldati care il strapung in partea dreapta a toracelui cu sulitele. Acest gest al sfantului Dimitrie, exprima totodata dorinta de a primi impunsatura sulitei in partea dreapta, precum Hristos pe Cruce. Tot in cadrul acestei reprezentari un inger coboara din inaltime o cununa pe capul sau, in timp ce Lup, stand in spatele sau, prezinta o expresie de evlavie amestecata cu uimire.

O reprezentare bizantina tarzie a acestei scene este o icoana din Manastirea Marea Lavra din Muntele Athos, datand de la sfarsitul secolului XIV – inceputul secolului XV. Aceasta icoana a martiriului Sfantului Dimitrie contine cel mai timpuriu detaliu iconografic constand in reprezentarea unuia din soldati cu capul descoperit, tinand in mana sulita parca fara a vrea sa-l raneasca pe sfant.

Acest model complet al martiriului Sfantului Dimitrie se gaseste intr-un mare numar de lucrari post-bizantine, incepand cu secolul XVI. Printre cele mai timpurii se numara o icoana din sec. XV-XVI aflata in Biserica Sfantul Gheorghe (a Grecilor ) din Venetia. In aceasta, scena martiriului are loc in fata unui complex de cladiri fortificate cu doua turnuri, reprezentand inchisoarea unde a fost tinut sfantul. Acest gen arhitectural s-a dezvoltat in secolul XVI fiind bazat pe modele din perioada paleologilor.

In partea dreapta, sfantul Dimitrie este asezat pe un fel de tron din marmura. Un inger coboara din inaltime pregatindu-se sa aseze deasupra capului sfantului cununa muceniciei, in timp ce Lupus se afla in spatele sau, avand bratele ridicate. In partea stanga, un grup de sase soldati il impung cu sulitele in partea dreapta, in afara de unul – care are capul descoperit si care parca nu vrea sa-l raneasca pe sfant.

Icoana din Venetia urmeaza icoana de la Marea Lavra in prezentarea iconografica a scenei, insa difera de aceasta in partea superioara a ansamblului arhitectural, inchisoarea, in icoana din Athos, neavand turnuri. Exista diferente si in ceea ce priveste reprezentarea lui Lup, care, ca reactie emotionala, in icoana de la Marea Lavra parca are tendinta de a duce mana dreapta spre fata.

Transpunerea scenei martiriului, asa cum apare in icoana din Biserica Sfantul Gheorghe din Venetia apare intr-un numar de icoane din secolul XVI de la Manastirea Sfanta Ecaterina din Sinai. Scena este pictata dupa cum am descris mai sus, insa fara soldatul cu capul descoperit care refuza sa-l ucida pe sfant. In rest, soldatii, poarta uniforme similare, cea mai caracteristica figura fiind cea a calaului aflat in fata sfantului care este reprezentat purtand o casca ornamentata surprinzator cu frunze de acanthus (talpa ursului). Mucenicul, sta pe un tron in trepte, avand o aureola cu decoratii floarale. In fundal se afla doua turnuri reprezentate in mod asemanator cu cele din icoana venetiana.

Acest tip iconografic al martiriului Sfantului Dimitrie apare in trei lucrari din secolul XVI din Epir. Cea mai timpurie dintre acestea este o fresca din Manastirea Philantropenon de pe insula Ioannina, pictata in 1542. Ceva mai tarzii sunt picturile murale ale aceleiasi scene din bisericile Sfantul Dimitrie din Veltsista (dupa 1558) si Sfantul Nicolae din Krapsi (1563).

In toate cele trei exemple, cu toate ca se pastreaza modelul iconografic anterior, se observa aparitia unor influente apusene, cum ar fi, de exemplu, chipurile puternic animate ale sfantului si ale soldatilor, precum si uniformele mult mai complexe.

Un interes iconografic particular prezinta si miniatra in care este reprezantata scena martiriului Sfantului Dimitrie, intr-o miniatura aflata intr-un manascris pastrat in biblioteca Manastirii Vatoped. Aceasta dateaza din sec XVI. In aceasta, in spatele Sfantului Dimitrie, care este incoronat de inger, se gasesc doi tineri sfinti, cel mai probabil Nestor si Lup. Artistul se pare ca a folosit drept model iconografic tipul Sfantului Dimitrie ”intronat”, in care este incadrat de acesti doi sfinti. Prezenta celor doi sfinti in aceasta scena este destul de rara.

Tipul iconografic al muceniciei Sfantului Dimitrie care ii iclude pe Lup, ingerul si soldatul cu capul descoperit ce refuza sa-l ucida pe sfant, persista in sec XVII, dupa cum arata icoana pictata de catare Georgios Kortezas, in primele decenii ale acestui secol.

Atat in general, cat si in detaliu, Kortezas urmeaza cu credinciosie modelul iconografic creat spre sfarsitul secolului XV si inceputul secolului XVI. Aceeasi schema o regasim in fresca din Biserica Sfantului Nicolae Archontisa Theologina din Kastoria ce a fost pictata in 1663. Aici, probabil din cauza lipsei spatiului, sunt reprezentati numai trei soldati. Acest numar va deveni insa comun in reprezentarile mai tarzii. Un alt detaliu iconografic interesant este pozitia ingerului, ce este reprezentat coborand din partea centrala a scenei, urmand traditia iconografica din Tesalonic.

Variatii interesante ale reprezentarii martiriului Sfantului Dimitrie apar in sec XVII, in doua icoane pictate de catre artistul cretan Emmanouil Tzane Bounialis, care utilizeaza scena cu Sfantul Dimitrie calare ca tema principala, dar pe care o inconjoara cu scene din viata sfantului. Icoanele urmeaza modele iconografice si stilistice italiene, fiind vadit diferite de lucrarile contemporane reprezentand aceeasi scena dar care au ramas fidele radacinilor bizantine.

In ultimele secole ale stapanirii turcesti, Lup si ingerul sunt din ce in ce mai rar reprezentati in scena muceniciei Sfantului Dimitrie. Incepand cu secolul XVIII, scena martiriului Sfantului Dimitrie a fost mult simplificata. In Muntele Athos, de exemplu, in afara de singura reprezentare din Manastirea Esfigmenu (sec. XVIII) care include detaliul ingerului care il incununeaza pe sfant, scena martiriului este mult simplificata. Una din caracteristicile ce apare in majoritatea acestor fresce atonite – si nu sunt putine – este scorpionul asezat sub piciorul sfantului. Exemplele se gasesc in catoliconul Manastirii Filoteu, in capelele Sfantului Dimitrie ale Manastirilor Chalendari si Zografu (ambele pictate in 1779) si in kiriakonul Schitului Sfantul Dimitrie apartinand de Manastirea Vatoped.

Numeroase alte exemple ale reprezentarii simplificate a martiriului Sfantului Dimitrie, din secolele XVIII-XIX, pot fi intalnite in multe alte monumente si icoane din afara Muntelui Athos. Putem aminti reprezentarile din Manastirea bulgara Rozen, din manastirile Petraki si Phaneromeni din Attica, din Biserica Sfantul Dimitrie din Veria, din Biserica Sfantul Gherman si Prespes etc.

Raspandirea popularitatii martiriului Sfantului Dimitrie ca tema picturala este indicata cu atat mai mult prin includerea acesteia in alte cicluri iconografice, precum icoana celor douasprezece mari praznice aflata in Manastirea Rila (sec. XVIII), unde inlocuieste una din scenele evanghelice. Exista de asemenea unele icoane in care moartea Sfantului Dimitrie este reprezentata in asociere cu scene ale martiriului altor sfinti – in special Sfantului Mare Mucenic Gheorghe -, nu de putine ori, cu imprumuturi de detalii iconografice.

Reprezentarea iconografica a Sfantului Dimitrie a servit drept model pentru reprezentarea mortii sfantului rus, Boris. A fost de asmenea mai departe utilizata drept model pentru martiriul Sfantului Toma ( ucis tot cu sulita), in cadrul ciclului iconografic ce a fost creat in relatie cu martiriul Apostolilor.

Radu Alexandru

sursa: crestinortodox.ro

In zilele de 24 – 25 octombrie 2011, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se desfăşoară şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În prima zi a lucrărilor, ierarhii Sfântului Sinod l-au ales prin vot secret cu 35 de voturi din 42 valabil exprimate pe părintele arhimandrit Ignatie Trif în postul de Arhiereu – vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, cu titulatura Mureşanul.

Curriculum vitae

Arhim. Ignatie (Ilie) Trif

I. Date personale:

• născut la data de 7 iulie 1976, localitatea Bilbor, judeţul Harghita;

• 2001, 6 august – hirotonit întru diacon la Mânăstirea Poşaga;

• 2001, 11 august – hirotonit întru preot pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Alba Iulia;

• 2008, 24 februarie – tuns în monahism de către Înaltpreasfinţitul Andrei, primind numele de Ignatie;

• 2008, 19 aprilie – i-a fost acordat rangul de protosinghel;

• 2011, 18 martie – transferat în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale;

• 2011, 19 mai – i-a fost acordat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rangul de arhimandrit.

II. Studii:

• studiile primare şi gimnaziale le-a urmat în comuna natală, Bilbor, judeţul Harghita;

• 1991-1992 – a urmat un an de liceu profilul matematică-fizică la Liceul „Mihai Eminescu” din Topliţa, judeţul Harghita;

• 1992-1997 – a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan”;

• 1997-2001 – a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie, secţia Pastorală, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, pe care le-a absolvit cu media 9,91, prezentând drept lucrare de licenţă: Teologia energiilor necreate la Sfântul Grigorie Palama;

• 2001 – a fost admis la cursurile de doctorat, specialitatea Patrologie şi Literatură Postpatristică, din cadrul Facultăţii de Teologie din Sibiu;

• 2003-2005 – a urmat cursurile de Master, Facultatea de Teologie, Alba Iulia, pe care le-a absolvit cu media 10, prezentând drept lucrare de disertaţie: Teologia persoanei în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae. O incursiune în teologia patristică şi contemporană;

• 2003-2009 – studii postuniversitare (doctorat) în Atena, ca bursier al Sfântului Sinod al Greciei şi al YKY (Idrima Kratikon Ipotrofion) ;

• 2007, octombrie – transferat cu programul doctoral la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian”, Universitatea din Bucureşti;

• are în pregătire teza de doctorat (2003, Atena, Grecia) cu tema: Contribuţia teologilor români contemporani la dialogul teologic intercreştin, sub îndrumarea ştiinţifică a Prof. Univ. Dr. Konstantinos Skouteris, Arhim. Prof. Univ. Dr. Nikolaos Ioannidis şi I.P.S. Mitropolit Prof. Univ. Dr. Hrisostomos Savvatos;

• 2011, 15 martie, a obţinut titlul de Doctor în Teologie (specialitatea Patrologie şi Literatură Postpatristică, îndrumător ştiinţific Diac. Prof. Univ. Dr. Ioan Caraza), prezentând drept disertaţie doctorală: Sfântul Grigorie Palama şi doctrina despre energiile necreate.

• limbi cunoscute: greaca, franceza, engleză.

III. Activitate profesională/didactică/misionară:

• 1998-2003 – redactor responsabil al oficiosului Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, „Credinţa străbună”;

• 1998 (trei luni) – stagiu de cercetare bibliografică la Mânăstirea benedictină En Calcat, Franţa.

• 1998-2002 – membru în comitetul de conducere al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Balcani (B.O.Y.A.), ca reprezentant al asociaţiilor ortodoxe din România;

• 2002-2003 – preparator pentru disciplina Formare Duhovnicească, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia;

• 2004-2007 – asistent universitar pentru disciplina Patrologie şi Literatură Postpatristică;

• ca activitate ştiinţifică semnalează articole, recenzii sau intervenţii scrise, publicate în: „Dilema Veche”, „Lumina”, „Altarul Reîntregirii”, „Tabor”, „Credinţa străbună”;

• odată cu înfiinţarea postului de radio „Reîntregirea”, patronat de Arhiepiscopia de Alba Iulia, a realizat sau a participat ca invitat la emisiuni pe diferite teme;

• 2004-2008 – preot slujitor pentru comunitatea românească din Navplio, Mitropolia de Argolida, Grecia;

• 2009-2011 – lector universitar titular pentru catedra de Patrologie şi Literatură Postpatristică şi Limba elină la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

sursa: basilica.ro