Botezul Domnului în parohia noastră

După Naşterea Domnului, o altă arătare a Domnului se iveşte, pregătită de Ioan Botezătorul şi realizată în contextul Botezului lui Iisus la apa Iordanului, cu cerurile deschise, cu coborârea Duhului Sfânt şi cu glasul cel venit de sus, care-L legitimează şi-L identifică pe Fiul lui Dumnezeu. Însă de jos, această recunoaştere nu va veni decât la picioarele crucii, din partea centurionului roman, care va spune: “Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era omul acesta!” (Mc. 15, 39). De altfel Iisus se înscrie în cadrul unei vieţi obişnuite, umblă prin lume ca un necunoscut, oarecum clandestin, Care mai ales dorea ca arătarea Sa să fie primită în credinţă printr-o privire care să pătrundă dincolo de aparenţe.

Sărbătoarea Bobotezei se referă la momentul Botezului Mântuitorului Iisus Hristos în râul Iordan, săvârşit de către Sf. Ioan Înaintemergătorul, care mai este numit şi Botezătorul Domnului. Acest eveniment a avut loc atunci când Hristos a ajuns la vârsta de 30 de ani, înainte de a-şi începe lucrarea sa mântuitoare.

De ce Mântuitorul se botează de către Ioan, dacă este fără de păcat? Iisus a coborât în apă nu ca să se cureţe pe Sine, ci ca să înnece în chip simbolic pe omul cel vechi. Zice Sf. Vasile cel Mare: „Ca să înceapă o viaţă nouă, trebuie mai întâi să se termine cea veche”. Apoi, pentru ca botezându-se să confirme botezul lui Ioan; pentru a-l sfinţi pe Botezător, fiindcă nu Înaintemergătorul L-a sfinţit pe Hristos, ci Hristos l-a sfinţit pe Înaintemergător; pentru ca, sfinţind apa Iordanului, să arate prin coborârea porumbelului, coborârea Duhului Sfânt asupra credincioşilor, la botez; dincolo de toate acestea, prin botezul Său în râul Iordan, Hristos a sfinţit apele, de aceea în ziua Bobotezei săvârşim sfinţirea apelor, iar în timpul slujbei cerem Duhului Sfânt să se pogoare.

Mulţi se află în faţa uneia şi aceleiaşi întrebări: Cine este Iisus? – Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Dar aşa de deosebit în aşteptări şi dorinţe…? Modul acesta de a se purta, de a se prezenta şi de a-şi dezvolta misiunea, le cam dă de gândit oamenilor. Iisus nu se înscrie în scheme, în rubrici, pe care oamenii le-au pregătit pentru El. Stilul Lui de viaţă nu se potriveşte cu gusturile şi cu prevederile acelora care îl aşteptau.

Prin urmare care este stilul acesta de viaţă al Lui? Este acela al robului (Is. 42, 1: Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea. Nu va striga, nici nu va grăi tare, şi în pieţe nu se va auzi glasul Lui. Trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincioşie; El nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce nu va fi aşezat legea pe pământ; căci învăţătura Lui toate ţinuturile o aşteaptă..), care nu-şi face publicitate, care nu umple pieţele cu glasul lui puternic şi hodorogit, bogat în retorică şi ameninţări. Solidar cu păcătoşii şi cu cei săraci, capabili de a încuraja şi de a întări speranţa, în loc de a înăbuşi, de a umili, aşa ca trecerea unui uragan, care mătură totul în cale, împreună cu răul chiar şi puţinul bine, acele timide încercări de viaţă creştinească (“trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge.”).

El va apăra soarta săracilor şi a acelora pe care lumea îi dispreţuieşte. El va fi Aducătorul unui mesaj şi a unei practici liberatoare, atât de multe boli trupeşti, cât şi de orice formă de sclavie. De fapt, există un soi de prizonieri, care nu stau în lagăre sau în închisori, dar care trăiesc în dimensiunea lor restrânsă şi sufocantă a unei vieţi concepută în cheia aspectelor sălbatice şi egoiste, a câştigului, a averii şi a deşertăciunii. Aceştia sunt acei oameni, care cu toate că ei văd, totuşi sunt orbi, pentru că nu ştiu cum să descopere sensul vieţii, sunt incapabili de a cunoaşte adevăratele valori, pentru că sunt nesimţitori faţă de aproapele.

Sf. Ap. Petru sintetizează întreaga viaţă pământească a Domnului prin aceste cuvinte simple: “Voi ştiţi cuvântul care a fost în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan. (Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.” (Fapte. 1, 37-38). Dar mai ales, El nu a venit numai aşa, cu vederea, în trecere, ci să-i tămăduiască pe oameni, să-i pună pe picioare, să-i mângâie şi să-i încurajeze, dându-le speranţa şi bucuria de a trăi, să le demonstreze că răul poate fi biruit, iar lanţurile duşmanului frânte. Tocmai pentru că a fost înzestrat cu putere, Iisus s-a ocupat de cei neputincioşi, către care S-a arătat blând şi smerit cu inima. Aceasta este arătarea Sa “deosebită”.

Ca de obicei, ca în fiecare an, ne-am strâns de peste tot şi ne-am unit gândurile şi inimile în rugăciune ca Duhul Sfânt să se pogoare şi să sfinţească apele, ca apoi să ducem bobul de rouă sfinţit în casele noastre să ne primenească ungherele.

Să nu uităm, însă, că sărbătoarea Botezului lui Hristos-Domnul se referă şi la botezul nostru. Un botez care aşteaptă să fie “manifestat”. O credinţă conştientă, ce trebuie pătrunsă şi maturizată. O hotărâre, care trebuie să fie motivată. Un dar, care trebuie să devină angajare responsabilă. O apartenenţă la Hristos, care să se exprime prin fapte. Este absolut de trebuinţă şi cât mai grabnic, ca numele înscris în registrele parohiale să iasă la iveală, să fie descoperite. De acum este timpul de a ne onora angajamentele, pe care alţii şi le-au luat în locul nostru.

Este o reînsuşire personală a botezului, care trebuie făcută cu claritate, dacă în mod practic nu voim să devenim nişte apostaţi de la credinţă. Botezul trebuie să ni-l însuşim, să fie al nostru, un fapt, prin care să devenim protagonişti cu adevărat, nu numai o ceremonie convenţională. Atunci, noi nu puteam citi Evanghelia. Dar acum, nu numai că putem, dar chiar trebuie s-o citim. Avem tot dreptul de a şti cine suntem, încotro mergem, şi care ne este modul de viaţă, după care oamenii să cunoască şi să ştie că suntem creştini.

Nu numai noi avem dreptul să ştim că suntem creştini, dar şi alţii trebuie să deducă din vorbele şi din purtarea noastră că suntem creştini.

Deodată cu “Arătarea Domnului” (Botezul) se aşteaptă o altă apariţie: creştinul.

 Mai multe fotografii se pot vizualiza pe albumul parohiei.