Ritualul spălării picioarelor în parohia noastră

Astăzi, în Joia Mare s-a făcut aducere aminte şi s-a trăit aievea momentul Cinei celei de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii Săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca acelea pe care le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui. Luând pâine în sfintele, preacuratele şi fără prihană mâinile Sale a sfinţit, a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor săi, zicând: „ Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Mt. 26, 26-28).

 

Înainte de cină, însă, am văzut măreţia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului, rânduind să facem şi noi la fel: „Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora.” (In. 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii faţă de alţii slujitori, osârduitori, jertfitori.

 

Creştinul nu poate fi decât slujitor. Mântuitorul, spălând picioarele ucenicilor Săi, a zis: ” …v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.” (Ioan 13, 15). Omul, prin păcat, a căzut din slujirea aproapelui, preocupat fiind, însă, de slujirea de sine. Spălarea picioarelor este o intervenţie tămăduitoare, salvatoare. Ea îi redescoperă omului slujirea, prin care poate scăpa de mândrie şi, astfel, poate trăi în mod corect viaţa.

 

Ca în fiecare an, şi anul acesta, în biserica parohială “Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, după Sfânta Liturghie, s-a săvârşit ritualul spălării picioarelor, la care au participat copii din cadrul Şcolii parohiale “Sfinţii Martiri Brâncoveni”. A fost un moment încărcat de emoţie, vibrant, care a adus ceva din atmosfera ultimelor ceasuri petrecute de Mântuitorul înainte de Cinstitele Sale Patimi.

 

Joi seara, la orele 19.00, se va săvârşi Denia celor 12 Evanghelii, iar vineri dimineaţă, de la orele 10.00, slujba vecerniei cu scoaterea Sf. Epitaf.

Mai multe foto în albumul online al parohiei noastre.