Romulus Vulpescu a încetat din viaţă

Omul de cultură Romulus Vulpescu a încetat din viaţă, avea 79 de ani.

Dumnezeu să-l odihnească!

_________________________

„M-am împăcat mai demult cu gîndul inexorabilei plecări obşteşti, deşi un alt gînd, poate-acelaşi, nu-mi dă pace, stîrnindu-mi neliniştea: viitorul limbii române. Mă tulbură destinul ei legat de veşnicia acestui neam binecuvîntat de Pronie. Strădaniile mele, scrisul îndeosebi, au avut (mărturisit sau nu) doar un ţel: glorificarea limbii naţionale, bun patrimonial ce mi-a îmbogăţit existenţa – într-un fel trag nădejde pilduitor şi pentru alţi împătimiţi de aceeaşi dragoste. Căci am învăţat să-mi exprim gîndul şi gîndurile graţie unor dascăli iluştri de la care am deprins-o: atît barzii populari anonimi cît şi scriitori clasici şi contemporani, cu toţii rude ale mele din marea familie de creatori ai cuvîntului românesc scris şi rostit. Dînşii mi-au sădit în suflet sentimentul patriei şi sensul eternităţii ei.”

Romulus Vulpescu – Jurnalul Naţional, 4 aprilie 2009

Opere (originale): Poezii, 1965; Proză – Exerciţii de stil (proză şi teatru), 1967; Romulus Vulpescu şi alte poezii, 1970; Procesul Caragiale-Caion (teatru-document), 1973; Arte & Meserie, 1979; Armura noastră – cartea (30 de poezii scrise şi rostite de autor), disc „Electrecord”, 1986; Versuri (1948-1993), 1995; Hîncu – ba ! (două volume de polemici, de opinii şi de controverse: Zodia Cacealmalei şi Praznicul puşlamalelor), 2002; Vraiştea, versuri, 2004; Vechituri & novitale, versuri, 2007; Proze perimate, 2007.

_________________________

Romulus Vulpescu s-a născut la Oradea, în 1933, şi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie, secţia Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1955).

A lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1955-1960), apoi la Editura pentru Literatură Universală (1961-1964), şi la revista „Luceafărul” (1964-1965).

A fost secretar literar şi director adjunct la Teatrul „Barbu Delavrancea” (1967-1969), muzeolog la Muzeul Literaturii Române şi în redacţia „Manuscriptum” (1970-1973), secretar la Uniunea Scriitorilor (1973-1989), director al Teatrului Mic (1990-1991).

Între 1990-1992 a fost senator şi membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului din 1994 şi până în 1998, când s-a pensionat.