Nu plange, Eu sunt aici cu tine!

Avem aici continuarea articolului: Suferinta vine nechemata în care părintele Simeon Kraiopoulos ne istorisea despre vindecarea fiului văduvei din Nain. Uneori oamenii în suferința lor cred că Domnul nu-i mai aude, că nu le împlinește dorințele și cererile dar nu este adevărat căci El mereu ne spune:

„Nu plânge, Eu sunt aici!”

Toate acestea pe care le spunem acum, iată că le găsim în această expresie a Domnului : „…Și văzând-o pe ea Domnul, I s-a făcut milă și i-a zis : Nu plânge!”

Domnul Și-a arătat mila Sa față de această văduvă, așa cum i s-a făcut milă fiecăruia dintre noi, pentru că și omul, ca chip al lui Dumnezeu, așa simte și se poartă. Cu deosebire, înlăuntrul său simte omul durerea celuilalt. Un părinte al Bisericii s-a ocupat, dacă-mi amintesc bine, în special cu acestă temă, că numai înlăuntrul său omul Îl cunoaște pe Dumnezeu.

Deigur, există și celălalt aspect, anume că în Dumnezeu omul îl cunoaște pe celălalt. În tot cazul, în aceste situații, nu trebuie să ni se spună că este necesar să ne fie milă de celălalt, pentru că acest lucru îl simțim de la sine.

Oricât de reci, oricât de indiferenți am fi când vine ceasul în care ne cutremurăm înlăuntrul nostru și atunci simțim că-l iubim pe celălalt, simțim milă pentru acela și ne facem părtași mâhnirii lui, simțim milă pentru acela și ne facem părtași mâhnirii lui. Ne punem în locul lui și vrem să-l ajutăm, să facem pentru el ceea ce este nevoie.

Așadar, Domnul o vede pe această femeie, I se face milă și îi spune : „Nu plânge!” și face ceea ce urmează în continuare, adică îi înviază pe fiul ei. Mântuitorul întotdeauna ne iubește, Se milostivește de noi și acest lucru l-a arătat în toată lucrarea Sa.

A venit în lume fără să aibă nici o obligație, ca om fără de păcat, dar în toate părtaș omului, a suferit ca orice om.

A venit să se facă părtaș pătimirilor noastre, suferinței depline, chinurilor noastre. Iată că Domnul întotdeauna ne iubește, I se face milă de noi și a arătat-o prin întreaga Sa lucrare pentru noi, prin iubire și milostivire.

Dumnezeu S-a îndurerat pentru omul care s-a pierdut pentru totdeauna, astfel a hotărât să se facă om și să pătimească, pentru că pe altă cale, dacă-mi îngăduiți să spun, n-ar fi putut să ne dăruiască mântuirea.

Dumnezeu Însuși trebuia să se facă om, desigur om fără de păcat, și să le experieze pe cele omenești ca să le schimbe, cum a și făcut-o, moarte și înviere.

Așadar, Dumnezeu Se milostivește, Domnul nostru ne iubește, de aceea S-a făcut om și ne arată dragostea Sa nu de departe.

A trăit și trăiește continuu suferința și mâhnirea noastră. Să știm acest lucru și fericit este cel ce simte așa. Omul nu suferă, nu se mâhnește, nu pătimește singur, ci își dă seama că undeva este Domnul Care suferă cu el, așa cum zice și profetul: „Acesta slăbiciunile noastre a luat și bolile noastre le-a purtat”.

Dar să revenim la ceea ce am spus mai înainte. Așadar, există și acele împrejurări speciale în care omul caută dar nu-și dă seama, nu descoperă ce a făcut și din această pricină suferă acum.

A păcătuit într-un fel și de acolo-i vine răul și se chinuiește. Răul vine nechemat, în special în aceste împrejurări. Pentru văduva de aici n-a fost de ajuns cealaltă suferință, celălalt chin pe care îl avea, faptul că rămăsese văduvă, ci îi murea și singurul ei fiu.

Desigur, am vorbit în alte rânduri și despre pătimirea care vine în timp ce ni se pare că nu greșim cu nimic, că nu există vreo pricină în noi. Aceste lucruri le-am explicat.

Acum aș vrea să vă rog să luăm aminte la faptul că în aceste situații speciale Domnul vine și ne miluiește și, dacă vreți, ne spune. „Nu plânge, nu te tângui, nu te lăsa doborât de suferință!” pentru că, într-adevăr, acest ceas este foarte greu.

Atunci când simți că ți s-a întâmplat ceva pentru că ai greșit mai mult sau mai puțin și zici : „Așa îmi trebuie!” mai prinzi curaj, dar când vine acest gen de durere, acest fel de tristețe, care nu este mică, ci uneori foarte mare, omul pătimește profund și tece prin multe stări, de aceea are nevoie să simtă că Domnul Se milostivește de el și îi zice : „Nu plânge, nu te tângui, Eu sunt aici cu tine !”

Prin urmare Domnul , intervine, și vă voi grăi un adevăr trăit : în ceasul în care ai acea suferință, durerea care nu este îndreptățită, cea care vine fără să greșești cu ceva, ca o povară din afară și suferi neâmângâiat și rabzi fără să vrei tristețea aceasta, să ai curajul să-L auzi și să-L vezi pe Domnul, să-ți dai seama că te miluiește în mod special în acel ceas și vrea să sufere împreună cu tine, zicându-ți : „Nu plânge !”

Și după cum vedem aici, Domnul îl înviază pe tânăr, nu-i lasă pe oameni să-l ducă să-l înmormânteze. I-a întâmpinat și i-a întors din drum. Acest incident, unic în felul lui n-a fost ales De Dumnezeu la întâmplare. El vrea să spună tuturora acelora care se vor găsi în situații asemănătoare : „Eu sunt aici și vă miluiesc, vă iubesc și nu vreau să plângeți, nu vreau să suferiți!” Va urma…..

Taina Suferinței – Arhim. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină – București 2007

sursa: catehetica.ro