Să ne continuăm drumul cu stăruinţă

Sfatul zilei de 5 martie

Să lepădăm tot ceea ce îngreuiază și tot păcatul (…), și cu stăruință să alergăm la întrecerea ce ne stă-nainte cu ochii țintă la cel ce începe credința și o desăvârșește, la Iisus. (Evrei 12 1-2)

Suntem chemați să ne urmăm neabătut calea pe care ne-o arată Domnul. Deseori începem bine, pornim la drum cu avânt, parcurgem o bucată de drum cu succes, dar încă nu-i de ajuns. Dacă ne-am hotărât să-L urmăm pe Domnul trebuie să ne continuăm drumul cu aceeași osârdie cu care l-am început. Se spune adesea că, în orice lucru, primul pas este cel mai greu.

Fără îndoială că acest prim pas ne impune o mare hotărâre, pe care nu ne este întotdeauna ușor să o luăm. Dar poate că este și mai greu, deși mai necesar, să păstrăm aceeași cadență de-a lungul întregului drum.

Primăvara devreme, copacii se acoperă de muguri din care se formează frunze, apar florile – promisiunea fructelor. Dar nu toți mugurii ajung să se dezvolte pe deplin. Întocmai ca bunele noastre intenții care nu ating întotdeauna stadiul de dezvoltare pe care ni l-am fi dorit și care rămân neduse la capăt. Să nu uităm că trebuie să ne mișcăm înainte, în fiecare zi și în fiecare ceas, cu nădejde neclintită în dumnezeiescul nostru Conducător, de la Care să nu ne abatem niciând privirile și speranțele.

Să privim mereu spre El, cu deplină încredere că va face pentru noi tot ceea ce nu avem puterea să facem și să ne continuăm drumul cu răbdare, fără a ne pierde speranța, fără abatere, oricâte piedici ni s-ar ivi în cale.

Când privim din depărtare un vapor plutind pe mare, nu avem cum să vedem cine îl conduce, dar faptul că își urmează drumul cu precizie arată că nu plutește de la sine, ci îl conduce o mână puternică și pricepută. Și viața noastră, dacă își va urma cursul cu statonicie și răbdare, către o singură țintă, care nu este aici, pe pământ, se va vedea că lucrează în noi, nevăzut, Duhul lui Dumnezeu, Care sălășuiește în noi și ne conduce pas cu pas pe tărâmul ce ni dat să-l străbatem.

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu – Editura Sofia

sursa: catehetica.ro