Ce efecte are clevetirea?

Pentru că nu poate să-şi acopere propria goliciune şi meschinărie, omul încearcă să-i întunece pe cei ce se află mai sus, crezând că astfel se va îndreptăți. Întrucât este o uneltire mincinoasă şi vicleană, constituie cea mai grea traumă pentru acela care o pătimeşte.

Calomnia sau vorbirea de rău (mai este întâlnită și sub formă de bârfă) este cel mai groaznic spectru al urii şi răutăţii, cea mai dureroasă traumă pentru cel ce o suportă. Calomnia este arma defensivă a inferiorităţii. Pentru că nu poate să-şi acopere propria goliciune şi meschinărie, omul încearcă să-i întunece pe cei ce se află mai sus, crezând că astfel se va îndreptăți. Întrucât este o uneltire mincinoasă şi vicleană, constituie cea mai grea traumă pentru acela care o pătimeşte. Cu dreptate proorocul David, adresându-se lui Dumnezeu, spune: Izbăvește-mă de clevetirea oamenilor, şi voi păzi poruncile Tale (Psalmi 118,134).

Vrăjmaşul diavol cunoaşte chinul şi durerea, pe care le provoacă această răutate şi o foloseşte împotriva celor ce se luptă împotriva lui cu putere. Scopul său este acela de a face să cedeze răbdarea acestora. A folosit-o chiar şi împotriva Domnului nostru, prin mijlocirea fariseilor. Cât priveşte răutatea şi viclenia, calomnia (clevetirea) deţine primul loc in catalogul răutăţii. Ține însă primul loc şi in catalogul demnităţii şi al vieţii îmbunătățite. Căci folosul pe care îl pricinuieşte întrece răsplata pentru atotcuprinzătoarea iubire de osteneală.

Doar harul şi acoperământul iubirii dumnezeieşti pot să ducă această povară a nedreptei calomnii. Credinciosul să-L aibă ca pildă pe Domnul nostru, Care i-a iertat pe calomniatorii cei îndrăciți. Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (Luca 23,34).

Toţi cei care au ridicat această cruce foarte grea au câștigat şi „fericirea” pe măsură: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocări şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11).

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Ed. Doxologia, Iași, 2012, pp. 43-44)

sursa: doxologia.ro