Cum se vânează oamenii între ei

88_1288182042_prikulicsDe ce se urăsc oamenii? E atât de necunoscut și atâta suferință legată de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea și mângâierea.

De se chinuiesc oamenii unii pe alții? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă, încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alții.

E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste și jertfă a Dumnezeului întrupat.

Sunt oameni sinceri și sunt oameni vicleni. E sfâșietor de trist să vezi cum între oameni, ca și între popoare, calea înșelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.

Viața ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean, acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude și răsplătește fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire față de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderile albe ale zăpezii. De ce stau oamenii la pândă și se vânează unii pe alții? De ce cred ei că au loc în lume numai aunci când dispare altul? Locul tău, locul darurilor proprii nu ți-l poate lua nimeni; îl ai odată cu viața.

Îndemn la simplitate-Ernest Bernea – EdituraVremea București 2006