Darul nesimțirii

radu-preda-1024x682Nu pot pătrunde tainele sufleteşti ale unora care azi spun una, pentru ca mâine să facă alta, să laude pe faţă şi să critice pe la spate, să treacă de la un partid la altul, după interes, să scuipe unde au mâncat şi să se entuziasmeze la comandă. Pe scurt, sunt inadecvat pentru ceea ce la noi, în condiţiile date, se cheamă carieră.

Îmi mărturisesc perplexitatea în faţa acestor contemporani. Îi suspectez că sunt posesorii unei capacităţi aparte de a face priză la realitate, de a se adapta sau că, direct formulat, beneficiază de o enormă, insondabilă nesimţire. Asemeni teflonului, conştiinţa lor nu este afectată de nimic. Orice rezervă, cât de mică, trece pe lângă ei fără urmă. Sunt impasibili. Aproape mistici. Nu îi scoţi din ale lor. Dorm liniştiţi, mănâncă la fel, au grijă de maşinile în dotare, fac afaceri, cumpără cadouri pentru soţii şi, la nevoie, îşi plimbă câinii seara. Mişcându-se mereu între ilegalitate şi imoralitate, viaţa lor mimează cu succes normalitatea.

În politică, un asemenea exemplar se simte precum peştele în apă. Negociază perpetuu, clamează ipocrit, se profilează cu viclenie, ajunge util, chiar indispensabil, vânzându-se apoi în consecinţă. „Băiat bun”, „de-al nostru” – colegialitatea pervertită îl ajută să avanseze, să se insinueze în cercurile decizionale, sfârşind prin a stabili regulile jocului. Nu mai contează că a fost turnător la Securitate, că a făcut rău nemijlocit, că a slujit dictatura, pentru ca acum să se pretindă stâlp al democraţiei. Sau că a furat. Personajul în cauză încetează ca prin minune să mai aibă trecut. Are doar prezent şi mai ales viitor. Se prezintă ca atare, solicitând voturile cu seninătate.

În economie, omul nostru joacă rolul capitalistului dur şi pur: teorii, scheme, calcule, rafturi de cărţi despre cum se scot banii din piatră seacă. Pare întruchiparea antreprenorului ideal, a celui care, prin muncă şi pricepere, ajunge din angajat angajator. Or, ceea ce omite să spună este faptul că a folosit un sistem de relaţii şi complicităţi care nu are nimic în comun cu piaţa liberă, cu regulile concurenţei. A făcut avere pe seama unui stat sabotat de cei care îl conduceau/conduc. În fapt, acesta este marele şi tristul paradox: în vreme ce economia a fost sistematic distrusă, dată la fier vechi, „capitaliştii” noştri au înflorit. Sunt nuferii unei bălţi de corupţie.

În viaţa academică sau chiar religioasă, personajul avut în vedere se mişcă nu mai puţin dezinvolt. Îşi conservă şi consolidează permanent poziţia. Operează instinctiv selecţii preventive. Nu vrea să aibă potenţiali rivali. Preferă celor de calitate lingăii, figurile şterse, dar profund recunoscătoare. Instituţiile în care ajunge să conducă această tipologie arată în consecinţă. Cine nu rezistă, având alte valori şi competenţe, îşi caută împlinirea peste mări şi ţări. Pe cât de aparent banal, scenariul este în derulare de mai bine de două decenii. Cu urmări pe măsură. Darul nesimţirii începe să se transmită ereditar.

Radu Preda

Sursa: adevarul.ro