Susul devine jos și josul devine sus

apaSunt unii care cred că pedeapsa Sodomei și Gomorei nu este din pricina păcatului homosexualității. Aceștia încearcă astfel să se absolve pe ei înșiși de păcatul lor, se orbesc pe ei înșiși, nevrând sau nesuferind să vadă adevărul. Totuși toată tradiția Sfinților Părinți interpretează într-un cuget textul de la Facere referitor la nimicirea acestor cetăți, toți căzând de acord, începând cu Sfântul Pavel însuși, că păcatul condamnat și pedepsit de Dumnezeu în aceste cetăți nu este altul decât homosexualitatea. Ba mai mult, undeva în Omiliile la Psalmi, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că și potopul din vremea lui Noe, a fost adus asupra neamului omenesc tot din pricina acestui păcat anume.

Într-un fragment din Tezaurul lui Teognost, se condamnă explicit acest păcat, ba mai mult, se subliniază că nici dobitoacele cele fără de minte nu săvârșesc o asemenea urâciune și nelegiuire. „Dar în acele zile, Lot[1], nepotul lui Avraam, locuia în ținutul Celor cinci cetăți, în Sodoma și Gomorra. Și oamenii de acolo erau răi foarte și spurcați, „bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea”[2], ceea ce nu vedem petrecându-se nici la animalele cele necuvântătoare și fără de minte. Și s-a mâniat cu mânie Domnul împotriva lor. Și Lot, prin descoperire îngerească, a ieșit dintre ei, iar pe ei, pe toți, de la mic la mare, foc ceresc i-a prefăcut în cenușă” (Teognost, Tezaurul, 1, 13).

Un alt fapt demn de reținut din acest fragment este că această fărădelege este numită în greacă asyngnostos, adică neiertată, de neiertat. „Căci fărădelegea lor era de neiertat și fără oprire. De aceea și toți laolaltă s-au stricat, dimpreună cu pământul lor.”[3] (Teognost, Tezaurul, 1, 13). De ce se spune aici că acest păcat este de neiertat, de vreme ce tot Sfinții Părinți ne spun că nu există păcat pe care Dumnezeu să nu-l ierte?  Răspunsul vine odată cu epitetul imediat următor, folosit în textul citat,  adiakopos, care înseamnă, netăiat, neîntrerupt, neîncetat, fără oprire. Adică oamenii nu au încetat din fărădelegea lor, nu au tăiat patima prin pocăință, ci au stăruit în răutate, trufindu-se cu însuși păcatul lor.

Pentru acest adiakopos, pentru această netăiere și neîntrerupere a păcatului i-a pedepsit Dumnezeu. Dar vedem că același lucru continuă să îl facă și astăzi, din nefericire pentru ei, cu aceeași obstinație și învârtoșare în păcat. Cum să ierte Dumnezeu un păcat nepocăit, cât timp pocăința înseamnă în primul rând, întoarcere (metanoia) din păcat și tăierea lui? Or, ei stăruie, ba încă se și îndreptățesc în păcat, dorind ca nici să nu mai fie numit păcat. Unii dintre ei vorbesc chiar de o relație cu Dumnezeu, dar nu una de pocăință, centrată pe cererea, pe implorarea iertării dumnezeiești, ci ei vorbesc de o relație cu Dumnezeu manifestată și realizată (aberant !) în însăși homosexualitatea lor.

Ei nu-și dau seama cât de pervertită le este mintea, cât de pervertit le este sufletul, ei nu mai pot vedea lumea și chiar pe Dumnezeu Însuși și tot ceea ce este sfânt decât numai prin prisma homosexualității lor, ca printr-o grotescă oglindă deformatoare. Pentru o minte care crede cu adevărat în Dumnezeu și este cu frica lui Dumnezeu, cum spunem în popor, pentru a ne defini, de fapt, evlavia, este de-a dreptul șocant să audă pe cineva vorbind despre Dumnezeu în termeni … homosexuali. Iată ce declară într-un interviu un scriitor american gay,Kevin Sessums,care a fost adus în România de Ambasada SUA până nu demult, în perioada 3-8 iunie a.c., de „Săptămâna diversității” :

„Redactorul : Credeţi în Dumnezeu?

Răspuns : Cred în mai mulţi Dumnezei. Mă rog în fiecare noapte la Dumnezeu, apoi mă rog la Ganesha, Pravati, la Krishna şi Vishnu, mă rog la toate entităţile pentru că eu cred că toţi sunt parte a lui Dumnezeu. Şi cred, de asemenea, că am fost creat după imaginea Lui Dumnezeu şi, dacă am fost creat după imaginea Lui,  înseamnă că există o parte a Domnului care este gay. Asta cred”.

Așa este mintea unui gay. El nu poate privi și înțelege lumea, oamenii, natura, sfinții, pe Dumnezeu Însuși decât în limitele păcatului lor. Ei înțeleg totul gay și tot universul îl raportează la păcatul lor, ca și cum acesta le-ar fi îngustat mintea, sufletul, percepția… Devin obtuzi. Păcatul lor devine un tipar îngust în care ar vrea să încapă întreg universul. Nici nu mai pot percepe normalitatea, nici nu mai pot concepe că normalitatea există în afara tiparului lor. Ce-i mai grav e că aplică acest tipar întregii realități și chiar celorlalți oameni. Pentru ei toți oamenii sunt potențiali gay. Iată cum îl vede scriitorul gay  pe papa însuși – un potențial gay :

 „Redactorul : Papa Francisc s-a pronunţat public împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex…

Răspuns:Nu iau în serios orice bărbat în rochie care se opune căsătoriilor gay. Este o glumă, dar… (râde) un bărbat care poartă o rochie nu ar trebui să se opună căsătoriilor gay. Când eşti îmbărcat ca o femeie, în robe, în rochii …. Nu cred că bărbaţii care sunt pentru celibat şi nu se căsătoresc între ei, ar trebui să spună  altor oameni cum să-şi trăiască viaţa. Unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt catolici”[4].

Acești oameni ar vrea, poate și pentru a scăpa de biciul mustrărilor de cuget din subconștient, ca toți oamenii să fie ca ei. Exact la fel înaintașii lor sodomiți îi cereau cu amenințări pe îngerii pe care Lot îi găzduise. Voiau, crezând că sunt niște bărbați oarecare, să-i facă după chipul și asemănarea lor. Cât timp va trece până și noi vom simți această amenințare ? Nu vă faceți iluzii : această amenințare, care deja plutește în aer și pe care o atestă Scriptura însăși, este, de când există acest păcat, o componentă psihologică a comportamentului și mentalității gay ! Să ne amintim exact pasajul de la Facere, 19, care vedem că tinde să devină paradigmatic. Nelegiuiții se apropie de casa lui Lot cerându-i să scoată afară pe oamenii pe care îi găzduia „ca să-i cunoaștem”, zic ei. Lot refuză, oferindu-și propriile fiice fecioare, în locul bărbaților care au mas în casa lui, păzind legea ospitalității. Și care credeți că a fost răspunsul nelegiuiților aelora ? „Pleacă de aici ! Ești un venetic și acum faci pe judecătorul ?”[5] Cu alte cuvinte, traducând în termeni moderni, „ești un homofob și faci pe discriminatorul” ?  Și îndată după aceea urmează amenințarea : „Mai rău decât acelora îți vom face !” Și repezindu-se spre Lot, se apropiară să spargă ușa”[6]. După cum vedem, reacțiile sunt paradigmatice. Același mod de gândire care încearcă să se impună totalitar și abuziv.

Dacă acești oameni mai au puțină onestitate față de ei înșiși, mai au vreo fărâmă de lumină și mai tânjesc după o rază de adevăr și curăție, le propun un joc introspectiv. Să încerce să se roage curat și sincer lui Dumnezeu în mod regulat, vreme mai îndelungată, și vor vedea că rugăciunea le va pune înainte toată urâciunea păcatului lor, toată pervertirea minții lor.

Mintea lor, pe măsură ce vor înainta în rugăciune, va începe să făurească gânduri spurcate, perverse, hulitoare cu privire la tot ceea ce este sfânt. Vor vedea că în mintea lor se întâmplă exact ce spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: susul devine jos și josul devine sus. O lume răsturnată deci. Ceea ce e înalt și sfânt este terfelit, coborât la josnicia păcatului, care a devenit împărat pe minte, pervertind orice gând într-o hulă împotriva lui Dumnezeu. Și asta nu pentru un an doi, nici pentru zece. Mintea se strică pentru toată viața, cea de acum și cea de dincolo. Aceste gânduri și hule îi vor urmări toată viața, oricâte eforturi de curățire ar face. Chiar dacă se vor pocăi, chiar dacă păcatul le va fi iertat de Dumnezeu, amprenta, pecetea păcatului va rămâne imprimată în suflet și o infinită rușine va acoperi veșnic mintea lor, fiindcă mintea lor a devenit ca o matrice de gânduri pervertite și distorsionate. Numai mila lui Dumnezeu poate salva aceste suflete chinuite de mult zbucium sufletesc, de care unii nici măcar nu sunt conștienți. Pentru că așa este natura oricărui păcat, urmele lui își pun pecetea pe suflet, cum spune Sfântul Maxim că păcătosul, „pocăindu-se, primește iarăși puterea de viață a virtuții, și numai conștiința o are pătată de conceperile păcatelor de mai înainte, căci nu poate să cugete cele ce a făcut, ca și cum nu le-ar fi făcut deloc”[7].

Sau cum zice Teognost în Tezaurul său pe care l-am citat la început : „Că spinii nu existau mai înainte de neascultarea poruncii”[8] (Teognost, Tezaurul, 1, 10). Adică spinii păcatelor care sunt gândurile păcatoase și necurate, nu există mai înainte de călcarea poruncii, mai înainte de căderea în păcat, așa cum spinii și mărăcinii au crescut din pământ numai după ce Adam a călcat porunca. Mai înainte de aceasta nu existau pe lume spini.

Dar cel mai mult și mai mult se pervertește dumnezeiasca dragoste. Ce chin să nu mai poți iubi cu dragoste curată pe nimeni ! Orice sentiment de iubire față de cineva, prieteni, rude chiar, sfinți, și chiar față de Dumnezeu, cum am văzut din acel interviu cu scriitorul american gay, va fi însoțit de aceste proiecții distorsionante și perverse.

Unii se întreabă, poate – continuă Sfântul Ioan Gură de Aur -, pentru ce Dumnezeu nu mai aduce și astăzi asemenea înfricoșate pedepse asupra celor ce păcătuiesc astfel. Unii ca aceștia își iau temei din această cu adevărat minunată îndelungă răbdare a lui Dumnezeu pentru a se îndreptăți și mai mult în păcatul lor. Dar ei nu știu că Dumnezeu nu întârzie fiindcă este zăbavnic, sau mai nou, fiindcă nu există sau fiindcă e neputincios, ci El doar amână pedeapsa. Or, Sfântul Ioan ne zice limpede în Omiliile la Psalmi: Nu vă înșelați, acesta e modul de a acționa al lui Dumnezeu.

El pedepsește pe unii de la început, ca să fie pildă pentru toți cei ce vor să păcătuiască la fel, amenințându-i cu pedeapsa, doar doar se vor opri din păcat. Și pe urmă nu mai pedepsește, ci așteaptă cu îndelungă răbdare, din multa Lui bunătate, pocăința lor. Iar dacă nu vă pocăiți și dacă pedeapsa nu vine asupra voastră încă din viața aceasta, spune Sfântul Ioan, și mai mult temeți-vă, fiindcă aceasta înseamnă că sunteți păstrați pentru o pedeapsă cu mult mai cumplită, în cealaltă viață, care este veșnică.

[1]Fc. 19.

[2]Rom. 1, 27.

[3]Pământul acestor cetăți s-a pustiit complet, încât nici până astăzi nu mai rodește nimic și nu mai supraviețuiește nimic în el,

[4]Interviu cu un scriitor gay, cf. http://www.evz.ro/detalii/stiri/interviu-cu-un-scriitor-gay-am-simtit-furie-cand-am-aflat-ca-sunt-hiv-pozitiv-1042702.html

[5]Fc. 19, 9.

[6]Fc. 19, 9.

[7] Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Întrebarea I, 79, p. 258.

[8]Cf. Fc. 3, 18; Ioan Damaschin, De fide orthodoxa, II, 10 (ed. Kotter 24, 48-53; PG 94, 909)