27 octombrie – Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou

11045_p187l5aes7j46t3ntq1me8u27aAcesta s-a născut în veacul al XIII-lea în satul Basarabi, Bulgaria, din părinţi binecredincioşi care se îndeletniceau cu agricultura şi creşterea vitelor. Îşi ajuta părinţii păscând vitele, prilej cu care în liniştea naturii se adâncea în tainele vieţii duhovniceşti. Hrana sufletului său erau privegherea şi rugăciunea îndelungată, postul aspru, astfel sporind în smerita cugetare şi dragostea de Dumnezeu.

Odată, pe când păştea cirezile de vite la un râu să le adape, călcă pe cuibul unei păsărele ce se afla ascuns în iarbă şi îi omorî toţi puişorii. Sufletul său sensibil fiind cuprins de mare mâhnire, îşi luă canon să umble desculţ cu acel picior. Vara sângera, lovindu-se şi rănindu-se de pietre şi spini, iar iarna degera chinuindu-l cumplit.

Nu ştim când a ales calea vieţuirii monahale sfântul părinte. Sunt păreri că el ar fi dus întâi un trai singuratic şi de aceea s-ar fi retras într-o peşteră ce se afla în apropierea satului Basarabi, pe o creastă de stâncă prăpăstioasă, la poalele căreia murmurau tainic şuvoaiele râului Lom. Alţii spun că la început a vieţuit în obştea mănăstirii Basarabi din apropiere, iar mai apoi dorind vieţuirea pustnicească s-a retras într-o peşteră unde se nevoi neştiut de lume. Aici petrecu ani îndelungaţi unde este cu neputinţă a închipui asprimea vieţuirii sale, ispitele răbdate de dânsul şi înălţările duhovniceşti cu care îl mângâia Dumnezeu. Ajuns la anii bătrâneţii, se aşeză pe lespezile de piatră ale peşterii sale şi îşi dădu sufletul în mâinile Domnului neştiut de nimeni. Cu timpul, peştera sa fu acoperită de apele râului, astfel că moaştele sale rămaseră ascunse lumii vreme îndelungată.

Se spune că odată, unei copile care pătimea de un duh necurat i se arătă sfântul părinte care îi spuse:

– Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui.

Mergând părinţii copilei la locul descoperit în vis de lângă râul Lom, aflară trupul necuprins de stricăiune şi răspândind o mireasmă dumnezeiască, aflat între două pietre.

Cuprinşi de bucurie pentru comoara duhovnicească descoperită de Dumnezeu în locul acela, oamenii şi monahii mănăstirii Basarabi luară trupul sfântului şi îl aşezară cu multă evlavie în biserica mănăstirii, de unde începură a izvorî râu îmbelşugat de minuni celor care se închinau cu credinţă.

Se spune că un domnitor al Ţării Româneşti al cărui nume ne este necunoscut, a plătit o sumă mare de bani pentru aducerea moaştelor sfântului cuvios Dimitrie în Bucureşti. Delegaţia nu a reuşit să intre în acest oraş, deoarece caii nu au vrut să mai meargă. În această situaţie, membrii delegaţiei au hotărât să tragă la sorţi, pentru a afla drumul pe care vor merge cu moaştele sfântului Dimitrie. La sorţi căzu drumul spre Basarabi, şi astfel, moaştele fură reaşezate în biserica din Basarabi.

Ele zăboviră în această biserică până în vremea războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus Petru Salticov, trecând prin satul Basarabov, luă moaştele cu gândul de a le trimite în Rusia. Însă, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromână, precum şi a mitropolitului Grigorie II al Ţării Româneşti, le dărui poporului român. Astfel, moaştele sfântului fură aşezate cu cinste, în iunie 1774, în catedrala patriarhală din Bucureşti unde se află până astăzi.

Racla cu moaştele sfântului cuvios Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului de mai multe ori. Astfel, în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, pentru oprirea epidemiei de holeră şi în 1827, în vremea lui Grigore Ghica, pentru ploaie.

Generalizarea cultului sfântului cuvios Dimitrie a fost hotărâtă în şedinţele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dintre anii 1950-1955.